Alături de pictura bisericească, cântarea liturgică este poate cea mai perceptibilă formă de act cultural, cultural și de comuniune, care ne amintește – o dată mai mult – că „sufletul culturii este cultura sufletului”, adus ofrandă lui Dumnezeu prin cultul divin.

Ca și icoana, muzica sacră izvorăște dintr-o nevoie de frumusețe, o frumusețe interioară care definește, coordonează și susține trăirea și vibrația noastră sacră, un fel de filocalie (o necesară și inepuizabilă iubire de frumusețe interioară). Icoanele si cântările liturgice ne introduc într-o lume transfigurată și ne ajută să ne regăsim în intimitatea sufletului și în adâncul ființei noastre.

Istoria cântării liturgice ortodoxe sau a muzicii psaltice ne conduce în tradiția muzicii sinagogale pre-creștine, din care s-a format cântarea bisericească creștină. Acest prototip al muzicii cultice creștine s-a grefat pe tradiția muzicală populară (folclorică) a popoarelor creștine și a cunoscut în decursul veacurilor diverse influențe arabe, din cultura popoarelor cu care creștinii primelor veacuri au intrat în contact, îndeosebi cele din nordul Africii (Egiptul) și din Orientul Mijlociu. Un astfel de studiu, pe care nu mi-l propun în acest text, ar avea meritul de a încuraja modestia oricărui căutător al izvoarelor muzicii bisericești.

Așadar, în Maramureșul meu natal, copil fiind, la marile sărbători, mai ales de Crăciun, mergeam cu mama la biserică, dar ne schimbam hainele de orășeni cu portul tradițional, cusut (după vârste) de neamurile noastre. Bărbații, femeile, tinere și mai în vârstă, cântau la strană în timpul slujbei sau cântau pricesne, după sfânta liturghie sau la procesiunile ce aveau loc la sărbătorile Sfintei Maria. De Crăciun, colindele copiilor se auzeau până noaptea târziu… Toate aceste cântări, înscriindu-se într-o tradiție orală și cântate cu voci puternice, naturale, țâșneau parcă din inimă.

De altfel, în toate activitățile vieții cotidiene, oamenii aveau un „stil” propriu, caracteristic: exista o înțelegere comună a sensului lucrurilor, un consens în ceea ce privește regulile de cântare, de comportament, fie ele de ordin estetic sau simbolic. La întrebările noastre, ni se răspundea invariabil „toate vin din vechime…”: portul, cântarea… ceea ce însemna că aveau deja o încărcătură tradițională sacră și imuabilă.

Așadar tradiția oferă autenticitatea transmiterii corecte ale acestor cântări, o transmitere orală și fidelă surselor, fidelă originii, fidelă unui context cultural, fidelă unui ansamblu de valori și de credințe. Tradiția este înțeleasă ca find o moștenire prețioasă și autentică pe care generații după generații o îmbogățesc, trecându-o prin spirit, prin simțire și trăire. Pentru noi care suntem în străinătate, retrăim intens aceste amintiri în comuniune cu cei din țară.

Uneori însă, aceste contribuții, adaosuri sau „reînoiri” de-a lungul timpului, pot fi mai mult decât discutabile și, un exemplu în acest sens îl constituie soartea folclorului sau folclorizarea organizată a tradițiilor sacre, printr-un ateism militant, îndeosebi în țările dominate de fosta Uniune Sovietică! În ciuda acestor acțiuni de profanare și distrugere a tradițiilor sacre, arta sacră (îndeosebi pictura și muzica bisericească) s-a menținut și chiar a reînviat, prin transmiterea și cultivarea ei pe cale orală în cadrul liturgic al bisericilor și mănăstirilor. Acest cadru este unul foarte exigent și el implică „un ansamblu de norme, de canoane, de călăuze și de învățături ce garantează o continuitate și o unitate doctrinară a acestor valori, mai presus de… frontiere”.

Th. ADORNO, vorbind de muzică în general, insistă în mod deosebit pe cunoașterea raportului dintre auditor si muzica ea-însăși. Definind profilul „expertului”, el precizează că acesta ar fi acel auditor total conștient de ceea ce ascultă, dar căruia nu-i scapă nimic… Un alt profil, cel de „bun auditor”, ar fi acela care nu judecă după categorii muzicale de prestigiu dar nici nu se lasă dus în voia soartei de criterii arbitrare. Acesta ascultă muzica așa cum vorbește limba maternă. Despre el se spune că are „simț muzical”. Tipologia făcută de Th. ADORNO continuă cu profilul „consumatorului de cultură”, apoi cu cel al „auditorului emoțional”, care se pierde în somnolență și vise… Nu lipsește nici „auditorul disprețuitor”, non-conformist, elitist și veleitar… Dar cel mai răspîndit profil (cantitativ vorbind) ar fi al aceluia care ascultă muzica ca pe un divertisment; pentru el muzica nu are o semnificație, ea se reduce la a fi sursă de stimulări, „o stare de dependență”. În sfârșit, lista se încheie cu un profil și mai dramatic al celui indiferent la muzică, insensibil și pornit impotriva ei… Th. ADORNO ignoră însă câteva alte categorii, de exemplu categoria celor care caută diversitatea muzicală, sau categoria celor ce ascultă muzica contemplativ sau cu entuziasm…

Revenind însă la Lausanne, la ceea ce înseamnă un loc, un timp, o comunitate, o identitate, cultul bisericii ortodoxe românești de aici reprezintă pentru mine expresia cea mai completă a vieții spirituale, atât ca trăire în interior, cât și ca comuniune cu Dumnezeu și cu semenii. Regăsesc aici, în acest loc, la slujba vecerniei, a utreniei, dar mai ales la sfânta liturghie, cântarea la strană, cântarea comunitară – o cântare cu totul aparte care depășeste gustul individual, „privat” sau excelența unei voci; este vorba de o cântare de slăvire în duh a lui Dumnezeu și în același timp o rugăciune de cerere, de mulțumire și de laudă pe care o aducem ca jertfă lui Dumnezeu împreună cu ceilalți creștini din biserică.

Este important de subliniat că această cântare continuă să se transmită generaților succesive nu prin lecții teoretice, ci prin însăși sfânta liturghie, care este inima întregului cult divin bisericesc. Ea se transmite astfel în mod natural și cu protecția și iluminarea Duhului Sfânt, altfel decât prin manuale…

Acest mod liturgic și duhovnicesc de a recepționa și de a transmite cântarea bisericească, respectă libertatea sufletului, a rugăciunii, și asigură o dublă fidelitate în actul de recepție și de transmitere, atât și în privința formei (tradiția orală), cât și în cea a conținutului (învățătura de credință), fără a fi statică sau repetitivă.

N. LOSSKY spune că la Mănăstirea Simonos-Petras, din Sf. Munte Athos, călugării cântă tare, cântă cu forță… dar această forță nu este afirmativă ci semnifică doar frica și îndrăzneala apropierii noastre de Dumnezeu.

Așa cum DOSTOIEVSKI spune că „frumusețea va salva lumea” și noi putem afirma că frumusețea muzicii liturgice va salva sufletele noastre!

Gafia GALAY – COMAN
(Lausanne, Elveția)

NR: În imaginea reprezentativă – Iconostasul Bisericii Ortodoxe Române din Lausanne.

Pe străzile de la Lausanne ca și pe străzile de la Sighet putem întâlni oameni și culturi diferite, fără a parcurge mii de kilometri. Se poate lega ușor o conversație, un dialog care suprimă frontierele.

Ne putem imagina că la Sighet ca și la Lausanne (de unde vă trimit această fotografie!) avem un potențial cultural deosebit… am putea spune un adevărat ADN cultural…. Alături de multe alte valențe, potențialul cultural pare a fi la ora actuală cea mai prețioasă și mai dezirabilă comoară.

După potențialul intelectual (QI) și după cel emoțional (QE), potențialul cultural (Quotient Culturel) este la modă, susținut fiind și cultivat de noile posibilități virtuale de comunicație: să poți discuta ore în șir în fața unui ecran… să cauți să afli informațiile cele mai rare sau cele mai banale… extraordinar! … în viața noastră de zi cu zi, în schimb, o privire, un gest, o atitudine, nepotrivite, pot compromite într-o clipă și pe termen lung o coexistență, o convivialitate, o întâlnire…

Așadar, după ce „am spart gheața” cu cei doi călugări din Tibet (din fotografie) salutându-i (Namasté), aș încheia acest mesaj cu un călduros și prietenesc: Servus, Endre Bandi Terdik! (n.r. găsiți scrisoarea lui Endre Terdik, AICI)

„Namasté”: mă înclin în fața voastră, dragi sigheteni de pretutindeni!

Gafia GALAY-COMAN
Absolventă a Liceului „Dragos Voda”, promoția 1968
profesoară HES-SO (Haute École Spécialisée de Suisse Occidentale), Lausanne

La fiecare doi ani, ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit IOSIF convoacă un congres. Această a 5-a ediție a avut loc la Paris între 8 – 13 mai 2018 și s-a desfășurat succesiv la Ambasada României la Paris (Palatul Behague) și la Catedrala metropolitană a Sfinților Arhangheli Mihai, Gabriel și Rafail.

Delegații parohiilor și comunităților ortodoxe române veniți din țările ce aparțin de Mitropolie au fost primiți începînd din 8 mai, discuțiile find lansate încă din acceași după amiază iar programul propriu zis reluat în dimineața zilei următoare, joi, 9 mai.

Participanții la colocviu au fost întîmpinați de către ÎPS Iosif, înconjurat de PS Siluan, episcop pentru Italia, PS Timotei (Spania și Portugalia), PS Marc (episcop vicar), PS Atanasie (episcop vicar) și PS Teofil (episcop vicar). ÎPS Iosif a rostit cuvintele de deschidere a Congresului. Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a trimis un mesaj care a fost citit în cadrul Adunării; Excelența Sa Luca Niculescu, ambasadorul României în Franța, a întîmpinat congresiștii la Palatul Béhague.

După această primă parte oficială au urmat conferințele și atelierele de lucru.

Prima conferință a abordat subiectul ortodoxiei în dimensiunea ei antropologică : ”Antropologia ortodoxă și provocările contemporane” – ÎPS Părinte Mitropolit Irineu al Olteniei (România) – conferință emblematică care a plasat congresul într-o perspectivă antropologică ce va fi declinată în cele două zile sub multiple fațete atât de către conferențiari cât și de către participanți: schimburi, discuții, dialoguri de o mare complexitate, erudiție, deschidere și modernitate.

Conferința următoare a Diac. Sorin MIHALACHE (România) : ”Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale! Formidabila întâlnire dintre reflecția patristică a teologiei creștin-ortodoxe și descoperirile recente din cosmologie și neuroștiințe” a suscitat un mare interes în rândul numeroșilor congresiști în căutare de conținuturi științifice ce se raportează la relația dintre credință și rezultatele cercetărilor științifice.

Programul zilei a continuat prin participarea la diferitele ateliere cu o dilemă pentru mulți dintre participanți, accea a alegerii atelierului, dat fiind diversitatea, interesul și pertinența subiectelor propuse.

Am ales să prezintăm succinct cele 7 ateliere :
1. A fi creștin în societatea civilă: a. A fi astăzi medic creștin; b. Preot și muzician; c. Scriitor și creștin; d. Artist și creștin. În acest atelier s-a discutat modul în care putem trăi credința și adeziunea noastră la ortodoxie prin prisma și exersarea unei profesii, a unei meserii.
2. Prezența și aportul Ortodoxiei în Europa. Dialogul cu ceilalți creștini: într-adevăr locul Ortodoxiei în Euopa este un subiect esențial pentru credincioșii din diasporă, ei fiind confruntați cu alte moduri de viață, cu alte biserici și comunități creștine.
3. Cum putem ajuta familiile ca să trezească dragostea copiilor lor pentru Hristos și entuziasmul pentru viața în Biserică?: acest atelier a abordat problema transmiterii credinței în cadrul familiei – subiect văzut prin prisma vieții în diaspora.
4. Cum să încurajăm vocațiile în Biserică? Valorizarea vocațiilor fiecărui credincios. Cum se pot implica credincioșii în viața Bisericii?
 Cateheza. Mișcarea tinerilor. Cântece. Pelerinaje. Întâlniri cu personalități duhovnicești. Fiecare are un dar de la Dumnezeu. Cum putem să-i încurajam pe fiecare să-și pună darurile și harismele în slujba celorlalți și a Bisericii?: întrebarea, de fapt, este care sunt modurile noastre de paticipare la viața parohiei și a comunității.
5. Părintele duhovnicesc ca vector al vieții în Hristos: atelierul pune în evidență rolul însoțirii și sprijinul adus persoanei în fața vicisitudinilor vieții, în fața credinței, a speranței și a dragostei.
6. Există un viitor pentru parohiile noastre? a. Ce constatăm astăzi? 
b. Mijloacele de comunicare
c. Tinerii pe care i-am botezat
. c. Gestiunea credincioșilor după botez
e. Dizolvarea familiei. 
d. Locașurile de cult. e. Contextul geografic și local al parohiilor: atelierul ridică problema continuității activităților parohiale în diaspora.
7. Ortodoxie și Occident. Inculturație. Modernitate fără Dumnezeu și Ortodoxie: subiect complex care ridică problema ortodoxiei de rit occidental (ECOF – Biserica Catolică Ortodoxă din Franța); s-a discutat de asemeni despre prozelitism, dar și despre urmele lăsate de trecutul istoric recent (epoca comunistă).

Cea de a 2-a zi a Congresului a fost consacrată altor 3 conferințe în plen urmate de alte 7 ateliere. Iată prezentate succint cele 3 conferințe:
1. Pastorația în Biserica Ortodoxă. Implicațiile pastorale ale conștiinței ortodoxe astăzi – Preot Constantin COMAN (România). Conferința, de o înaltă ținută intelectuală, a fost primită cu entuziasm de congresiști.
2. Provocările bioeticii în epoca noastră – Preot Jean BOBOC (Franța). Conferințarul a abordat primejdia aplicării tehnologiilor asupra omului și validara acestora de instanțele politice.
3. Istoria prezenței comunității ortodoxe române în Franța și în Europa. Considerații asupra urmărilor perioadei totalitare comuniste din România secolului XX – Domnul Victor LOUPAN (Franța). Am asistat la o mărturisire plină de umor, de tandrețe și intens trăită de un actor al acestei perioade dificile pentru Ortodoxia din diasporă.

ATELIERE
1. Familia: a. Împlinirea unirii dintre bărbat și femeie în Hristos; b. Trăirea paternității și a maternității într-un mod duhovnicesc; c. Trăirea familiei creștine în societate; d. Familia pusă la încercare. Atelierul a abordat diversitatea situațiilor familiale; unitatea familiei rămâne o problemă centrală în diasporaa.
2. Îndumnezeirea omului. Răspunsul ortodox la provocările de astăzi: această speranță subliniată cu tărie de Sfântul Grigore de Palama are un impact asupra vieții noastre spirituale astăzi într-o lume indiferentă.
3. Trăirea creștin-ortodoxă în lumea de astăzi. Rugăciune, asceză, pocăința, entuziasm și bucurie; mijloacele trăirii credinței: cum trăim azi credința? Ce ne lipsește? Ce avem la îndemână?
4. Reînnoirea gândirii teologice ortodoxe astăzi: antropologie, bioetică și ecologie, dialogul cu științele. Acest atelier, într-o continuitate a conferinței Diac. Sorin MIHALACHE, a avut un mare ecou în măsura în care aducea preoților elemente de răspuns la întrebările credincioșilor.
5. Rețele sociale și media: atelierul a pus în discuție noile tehnologii de comunicare și de informație care ocupă un loc important, din ce în ce mai important în lumea contemporană; cum am putea noi să ni le însușim și să le utilizăm pentru a transmite credința și viața în Hristos?
6. Integrarea vieții personale și comunitare în rânduiala Bisericii: a. Canonicitatea vieții și slujirii; b. Provocări canonice privind relațiile cu Statul; c. Provocări canonice privind relațiile interconfesionale. Acest atelier animat de Patriciu VLAICU (Belgia) și Ioan FORGA (Germania) a abordat aspecte ale canonicității și relația bisericii cu Statul, subiecte complexe care au fost dezbătute cu discernământ și erudiție. Înțelegerea canonicității, a integrării noastre în rânduiala bisericească cât și relațiile noastre ca biserică cu statul și cu celelalte confesiuni participă la integrarea noastră în societatea în care trăim.
7. Tineretul: a. Preocuparea comunităților pentru tinerii din Biserică; b. Așteptările tinerilor față de Biserica; c. Vocația tinerilor în Biserică.

Congresul tinerilor ”NEPSIS” s-a derulat la catedrala Mitropolitană (12-14 mai 2018). Preocuparea centrală a acestei întîlniri cu tinerii fiind legată de rolul și locul tinerilor în parohiile și comunitățile noastre din diaspora.

Concluzie

ÎPS Iosif a încheiat acest amplu Congres mulțumind participanților. Această manifestare a permis preoților și credincioșilor să se întâlnească și să împărtășească idei, gânduri, speranțe și proiecte.

Acest Congres ne-a permis tuturor să ne bucurăm de rolul important al Mitropoliei în viața parohiilor și comunităților ortodoxe din Occident.

Gafia Galay-Coman (Elveția)
Jean-Louis Chancerel (Elveția)