În urma publicării articolului „Să facem Sighetul… atractiv!” am primit relativ destul de multe comentarii/ reacții. Au fost comentariile vizibile de pe site (www.salutsighet.ro), comentariile de pe facebook și destul de multe e-mail-uri ce mi-au fost adresate personal. Nu m-am gândit inițial când am scris articolul și nu mi-am propus să fac o analiză mai… tehnică, științifică, pur și simplu am dorit să văd cui îi pasă și ce feedback pot primi pe acest subiect. Pentru a fi consecvenți și în ton cu un comentariu (unknown) trebuie să încerc să fac ordine în… demersul meu. Și o precizare, clădirile reabilitate, galeria de artă, parcuri superbe, festivaluri etc., frumusețea unei localități privită integral și integrat aduce în sine prosperitate, poate fi o atracție turistică, o zonă de divertisment foarte căutată. Nu doar fabricile și uzinele aduc prosperitate dar, bineînțeles, o variantă (turistică) nu o exclude pe cealaltă (industrială).

Așadar, să trecem și la… detalii. În primul rând, pentru a fi foarte exact și dacă aș dori dezvoltarea subiectului, ar trebui să delimitez principalele paliere pe care se poate acționa, pentru a face Sighetul vizibil/ atractiv:

1. Cetățenii/ locuitorii orașului;
2. Investitorii existenți;
3. Investitorii potențiali;
4. Turiștii/ vizitatorii ce ajung pentru perioade mai scurte (zile) sau mai lungi (săptămâni) în Sighet.

Cam acesta ar fi – conform abordării tehnice – publicul țintă. Având în minte fixate aceste paliere, nu ne rămâne altceva de făcut decât să disecăm fiecare segment. Pentru că – după cum pe bună dreptate remarca un comentator – pe investitori (mai ales) îi interesează resursele umane (calificate), resursele naturale existente, capitalul disponibil, facilitățile fiscale etc. și nu… latura estetică. Oare?
S-o luăm, fără glumă…. pas cu pas!

1. Pentru prima categorie, poate cea mai importantă, cetățenii/ locuitorii „normali” ai Sighetului, așteptările sunt clare: salarii onorabile pentru a nu fi nevoiți (după cum pe bună dreptate remarca un cititor, dl. Ion Borodi) să-și ia lumea în cap, oraș bine întreținut, curat, servicii de sănătate moderne, infrastructura urbană rezonabilă, viață cultural – sportivă atractivă etc… Fără discuție, salariul minim, generalizat pe economie, nu menține stabilă forța de muncă. Dar, aici sunt alte aspecte pe care le vom dezvolta cu altă ocazie.

Are foarte mare dreptate miliardarul și vizionarul Elon Musk, când punctează și se întreabă, absolut normal (și noi cetățenii putem și avem dreptul să facem acest lucru): „Cred că este important să avem un viitor care să ne inspire și care să fie atrăgător. Cred că trebuie să ai motive să te trezești dimineața și să vrei să trăiești. Să trăiești pentru ce? Care-i rostul? Ce te inspiră? Ce te face să iubești viitorul?”

Parafrazându-l pe stimabilul domn Musk, eu, simplul cetățean, ce motive am să mă plimb seara prin Sighet? Unde să merg? La cumpărături la cele 8 sau 9 supermarket-uri din oraș? Să joc păcănele la cele 6 – 7 săli de jocuri? Ăsta să fie viitorul? Trist!.. Așadar, cetățeanul simplu își dorește să trăiască și pentru altceva decât pentru plata facturilor, taxelor, de la o lună la alta, și eventual să se bucure de un concediu pe bani puțini, gen “last minute”. Poate mă înșel?! În mod sigur, simplul cetățean nu are aceleași ținte cu ale… investitorilor. Evident, banii nu vin din cer, sunt rezultatul unor bune și eficiente servicii (private sau de stat) și al unor business-uri (mai mici sau mai mari) de succes.

2. Investitorii existenți sunt între ciocan și nicovală. Trebuie să se capitalizeze, să investească, să se dezvolte, au nevoie de mână de lucru foarte calificată și la prețuri ne-exagerate, de materii prime la prețuri rezonabile, dar sunt sufocați de taxe, impozite, controale, amenzi, pretenții justificate pentru salarii în pas cu prețurile pieței și standardele de trai etc. Își doresc și ei infrastructură adecvată, facilități fiscale, tratament prietenos din partea instituțiilor locale etc. Sunt și business-uri unde, din păcate, mulți angajați sunt plătiți la nivel minimal, dar, în afară de cazurile de indecentă recompensare și evaziune, investitorii corecți sunt în căutarea unui echilibru, inclusiv a profitului necesar pentru menținerea în mediul de afaceri. Prea des investitorii au parte de un echilibru… instabil. Un comentariu făcea – corect – trimitere la factorii de producție, forță de muncă locală calificată și super – calificată, natură frumoasă cu resurse din abundență…. Evident, așa gândește un investitor avizat și cu multe cunoștințe practice și teoretice. Iar autoritățile locale trebuie să răspundă cu strategii… solide. Desigur, există și business-uri ce merg și pe asumarea „controlată” a… riscului! :))

3. Investitorii potențiali – în mod sigur – țin cont mai puțin de atractivitatea „cosmetizată” a zonei/ localității fiind interesați de facilități fiscale concrete, mână de lucru ieftină, infrastructură modernă, utilități complete și la prețuri nefluctuante, deschidere din partea autorităților locale etc., urmărind – firesc – un profit sustenabil. Și-ar dori parteneri de încredere la Sighet, rapiditate în derularea implementării proiectelor pe care le-ar propune, inexistența șpăgilor… și se mai poate completa cu încredere.

4. În fine, mai este categoria de vizitatori/ turiști care tranzitează Sighetul sau petrec anumite perioade aici. Pentru ei contează frumusețea, curățenia maximă a locurilor, oferta turistică foarte atractivă (de la cazare – ce nu ține strict de administrația locală – până la divertisment bogat ce trebuie sprijinit de autorități), infrastructură fără sincope, marketing local modern, resurse umane profesioniste la centrele de informare turistică, muzee etc…. și, deloc neglijabil, comportament/ educație impecabilă a celor cu care vin în contact… și… mai sunt multe alte detalii!

Și, vizavi de observația altui cititor, da, și noi, cetățenii, trebuie să avem inițiative și șă practicăm voluntariatul, să ne gestionăm locul unde stăm, dar, se poate observa ușor că sighetenii au, în general, „acareturile” ordonate, casele le sunt curate, poate că pun și mâna acolo unde este cazul, dar să nu le cerem să se substituie autorităților, Herodotului sau… Urbanei.

Un bun prieten, sighetean, profesor la o mare universitate din Budapesta, specialist în comunicare a evocat și subliniat un adevăr foarte, foarte just, corect. Mi-a transmis că Sighetul poate fi atractiv dacă există „o viziune/ strategie unde cei mai mulți și cei mai profesioniști sigheteni își găsesc locul”. Ce simplu și cât de adevărat! Cunosc câteva persoane care au fost promovate în posturi importante fără a avea nicio valoare și, la fel de mulți sunt cei pe care-i cunosc și care au plecat neavând pile pentru a ocupa niște posturi pe care ar fi fost sigur performanți. Se cunosc multe exemple în care, având la dispoziție (doar) resursa umană, inspirată, creativă, s-au făcut „minuni”.

Un alt mesaj l-am primit de la o cunoștință din Baia Mare, care a fost implicată în diverse activități la Sighet. Mi-a transmis, concis: viitorii tineri și tinerii trebuie să aibă condiții foarte bune să se nască și să se trateze la Sighet, nu prin alte municipii, să fie stimulați să rămână acasă, să-și dezvolte pe plan local abilitățile.

Am mai reținut un mesaj ce reitera ideea că un bun manager de societate comercială, de entitate publică, de țară, are nevoie de… excelenți consilieri. Mă gândesc la cei neplătiți, desigur, mai sunt și dintre aceia care de bunăvoie ar accepta să dea gratuit sfaturi. Un singur om nu poate cunoaște totul, nu poate fi Mafalda, trebuie să ceară cu încredere de la oameni de încredere sfaturi și după ce le primește să țină cont de ele.

Da, știu, suntem excelenți la teorie și dăm cu bâta-n baltă în practică. Dar, este cazul să lăsăm teoriile pentru zile mai bune și să dovedim punctual, prin fapte, că s-au rezolvat problemele A, B, C și urmează să ne concentrăm pe proiectele x, y, z, cu deadline-uri, termene rezonabile.

Haideți să nu lungim prea mult discuțiile și să subliniem – pentru cei care vor să înțeleagă – că, pentru ca o comunitate să funcționeze este bine să avem conducători care să ne asculte cu atenție și respect nu doar să ne… audă! Să se instituie un parteneriat comunitar onest. Pentru că nu toți cetățenii spun lucruri trăznite! Există un concept foarte utilizat și în lumea bună, exploatat inteligent dă rezultate excelente: coeziunea!

Și, foarte important, conducătorii este bine să respecte valorile, valorile din comunitate confirmate nu… trucate. Cu oamenii de valoare se pot face proiecte și strategii durabile, se pot cheltui inteligent chiar bugete mici, cu lașii și yesmenii se pot sifona bani!

Știu că tot ce am scris/spus probabil nu reprezintă „nimic nou sub soare” și nimic super – creativ dar, poate fi un punct de pornire și – de ce nu? – un imbold pentru cetățenii Sighetului de-a avansa propuneri, de-a gândi și acționa pentru ca evoluția localității noastre să fie… perceptibilă.

A, era să uit! Mai există o categorie în comunitate, foarte precis focalizată: politicienii. Dar, despre ei, azi… n-am cuvinte!

S-auzim doar de bine, dragi cititori!

Ion MARIȘ

Alexandru Filipașcu – istoric, gazetar, profesor – teolog și primar al Sighetului în perioada interbelică – are, începând de azi, 16 ianuarie 2019, o placă memorială amplasată pe clădirea unde a locuit, în orașul în care s-a documentat și a scris una dintre cele mai importante lucrări ale sale, ”Istoria Maramureșului” (premiată de Academia Română în anul 1941).

Demersurile pentru confecționarea și instalarea plăcii, făcute de poetul prof. Ion Petrovai și de către actualul primar al Sighetului, ing. Horia Scubli, s-au finalizat cu bine.

În prezența unui public (prea) restrâns și-a unui singur profesor de istorie “în exercițiu” (sic!), părintele protopop Vasile Aurel Pop a sfințit placa.

Poate, poate, așa cum s-a remarcat la fața locului, într-un viitor nu foarte îndepărtat, Alexandru Filipașcu va avea și un bust la Sighet.

Propunerea a fost făcută de către “Salut, Sighet!” în urmă cu peste un an (puteți reciti articolul AICI), dar rezultatele au fost modeste.

Speranțe mai sunt, descendenții acestuia, din semnalele pe care le-am primit, se pare că doresc să se implice în acest proiect!

Ion MARIȘ

Ovidiu Pecican este un intelectual norocos, dar nici noi, sighetenii, nu suntem mai prejos!

Este…

Norocos că a scris o bibliotecă de cărți, aproape (sau peste?) 60 de volume!
Norocos că este un romancier, istoric, publicist apreciat, obiectiv, lipsit de… inhibiții.
Norocos că este foarte agreat de prieteni și chiar și de (puținii) dușmani și doar pe… bune!
Norocos că și-a luat Doamnă de la Sighet; de aceea noi îl considerăm (sub jurământ)… sighetean.

Noi…

Suntem norocoși că descinde destul de des în Țara Voievozilor (de obicei cu autobuzul), fiind și el implicit nobil, nu doar prin alianță!
Suntem norocoși că s-a implicat în diverse activități în Sighet și așteaptă propuneri de colaborare (rugăm seriozitate!).
Suntem norocoși că ne recunoaște de prieteni (buni).
Suntem norocoși că are forță elitist – intelectuală maximă la…. 60 de ani.
Suntem norocoși că va continua să scrie, sper, încă cel puțin 60 de cărți.
Suntem norocoși că ne… “povestește” frumos de/pe la Cluj!
Suntem norocoși că profesorul universitar de la Facultatea de Studii Europene (Universitatea “Babeș – Bolyai” Cluj) îi simpatizează și încurajează pe (toți) studenții… sigheteni.
Suntem norocoși că este un bun publicist, un bun critic, un nativ al polemizării atractive, un subtil și serios… mucalit.
Suntem norocoși că a acceptat să publice unul dintre multele volume la Sighet (“Mituri publice, mitologii cotidiene. Polemici”, Editura Valea Verde, 2010).

La mulți ani, Maestre!

Voie bună și sănătate de la întregul… (Salut) Sighet!

Io… Ion Mariș, atât am avut de spus (anul ăsta)!

PS: Să n-avem discuții, norocul musai se combină cu multă muncă și muuuult talent!

Ne-am văzut pentru prima dată în urmă cu câteva luni, când Ioan Bălin se deplasa prin Maramureș și-a ajuns pe la Sighet pentru a rezolva în primul rând probleme “tehnice” dar, a combinat revenirea acasă cu momente de…. relaxare.

Deosebit de sociabil și amabil, absolventul Liceului “Dragoș Vodă”, Ioan Bălin, îmi dezvăluie o parte dintre rezultatele deosebite pe care le-a obținut, îmi descrie etapele pe care le-a parcurs spre performanță. Facultatea de Fizică a absolvit-o la Iași, la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” unde a și activat ca asistent universitar și lector între 1992 – 1997 la Facultatea de Fizică – catedra optică spectroscopie și lector cu delegație la Facultatea de teologie ortodoxă. După o specializare în domeniul investigațiilor științifice în restaurare-conservare la Paris, în 1997 a primit o bursă federală în Elveția unde a făcut un master de doi ani în Științele Mediului și a continuat cu doctoratul în Științe Atmosferice, la faimoasa EPFL (Ecole Polytechnique Federale de Lausanne). La Laussane s-a ocupat de poluarea aerului și de schimbările climatice fiind implicat pe această direcție încă din anul 1999, iar în 2004 a obținut titlul de doctor la EPFL în științele atmosferice. Teza lui s-a focalizat pe tehnica laser (LIDAR) de măsurare a atmosferei terestre și a fost implementată la cel mai înalt observator atmosferic din Europa, cel de la Jungraujoch la 3.600 m altitudine în Alpii elvețieni.

Fizicianul cu doctorat în științe tehnice lucrează deja de mai mulți ani în Elveția, acolo predă cursuri de fizică aplicată la Înalta Școală de Inginerie și Gestiune din cantonul Vaud (HEIG-VD), dar mai are și un business de succes, vechi de 12 ani, derulat prin firma EnviroScopY SA din Elvetia și SC EnviroScopY SRL din România (Iași). Ambele firme s-au focalizat pe diverse proiecte de cercetare și dezvoltare, dar oferă și o gamă largă de echipamente pentru monitorizarea mediului. Mai nou, firma lui Ioan Bălin și-a transferat filiala din România de la Iași la Ocna Șugatag și speră ca și Maramureșul să beneficieze de proiecte inovative în parteneriat public-privat.

La prima vedere, Ioan Bălin poate părea un om nemulțumit cu anumite aspecte din activitatea lui, dar, de fapt, așa l-am perceput, este doar încărcat cu foarte mult entuziasm și energie. Este o persoană, în mod sigur, în continuă căutare și “alergare”. Își dorește mai mult, cercetează, se întreabă, caută soluții pentru a face ceva și pentru Maramureș, pentru Sighet. Am stat de vorbă destul de mult timp și, la final, ne-am propus să demarăm împreună niște proiecte. Nu știu ce vom reuși, dar am mare încredere când tratez cu un absolvent eminent de… ”Dragoș Vodă”. Știu că suntem mici în lumea asta relativ imensă dar, fiecare acțiune, idee, pentru care luptăm și pe care ne dorim să o concretizăm e un pas pentru a mișca lucrurile, pentru a ne bucura de schimbări pozitive.

Ion Mariș (IM): Domnule Ioan Bălin, cum s-a întâmplat, cine v-a facilitat apropierea de fizică? A fost… dragoste la prima vedere?
Ioan Bălin (IB): E foarte clar că entuziasmul tânărului proaspăt numit profesor Ioan OPRIȘ a aprins flacăra interesului pentru fizică. Ambianța competitivă de studiu din acele vremuri și dorința unui copil de la Budești de a deveni „domn” au întreținut și ele focul pasiunii. Dragoste la prima vedere cu fizica nu știu, dar, sigur, de 30 de ani pare o căsnicie durabilă. 🙂

IM: Profesorul de fizică de la Liceul ”Dragoș Vodă”, dr. Ioan Opriș căruia i-ați fost elev, azi profesor universitar la Universitatea de Medicină Veterninară București și profesor asociat la Universitatea din Miami – USA, mi-a vorbit, în urmă cu câteva luni, deosebit de elogios despre dumneavoastră. Colaborați?
IB: După mulți ani ne-am revăzut la Lausanne, în 2018 și am depănat amintiri frumoase. Domeniile noastre sunt complementare, dar putem avea interese comune. Dânsul e în mod „turbo” în mediul academic și de cercetare în biofizică în timp ce eu în fizica aplicată și business pe mediu. Prof. Opriș circulă cu avionul pe tot globul, în timp ce eu cu mașina și doar în Europa. El merge cu viteză spre Nobel eu sunt cu „încet, dar sigur” în spirit de cetățean elvețian.

IM: Ați absolvit Liceul ”Dragoș Vodă” în anul 1987 și apoi ați ales Iașul. Nu era mai convenabil Clujul?
IB: Aici e o poveste mai lungă. De fapt, eu am picat la București în vară și cum erau rămase niște locuri pe toamnă la Iași am decis să merg la loterie (zeci de candidați pe loc). Culmea e că am reușit și atunci am realizat cât de important e să poți să te ridici din “groapă” și să continui lupta, că gropi viața îți pune destule la dispoziție.

IM: Domnule Ioan Bălin sunteți un om de… poveste. O televiziune din România v-a găsit în Elveția și v-a distribuit în “rolul principal”. Ce făceați acolo, în creierul munților?
IB: Da, era nu o televiziune din România, ci chiar Televiziunea Română, dra. Irina Nistor de la emisiunea „Cu ochii în 4” prin 2003. Eram, de fapt, la Observator, la 3.600 metri pe final de teză. Cameramanul era cel care a filmat în studioul 4 la revoluție. Eu am crezut că emisiunea va fi despre schimbări climatice. Până la urmă am jucat rolul, fără să realizez, unui bun român (super-maramureșeanul de pe acoperișul Europei), exemplu pentru migrația românească foarte blamată la acea vreme, înainte de intrarea României în EU. Cu toate acestea am reușit să transmitem încă de acum 15 ani de zile că plouă la 3.600 m, în anul 2003, și ghețarul Aletsch, cel mai lung din Europa, se topea în ritm accelerat!!!

IM: Sunteți specialist în schimbări climatice și poluarea aerului. Aveți un puternic background. Vă ajută asta în relația cu România?
IB: Da, dar de fapt e invers. Asta a ajutat România. Deși nu-mi place să mă laud, chiar detest, nu am cum să nu vă spun ca în anii de după teză am încercat și reușit să conving un grup de tineri cercetători ambițioși de la Măgurele (INOE) să se lanseze în cercetarea atmosferică și acum sunt lideri europeni și mondiali în ceea ce fac. Au obținut multe finanțări și mă mândresc cu realizările lor. Am avut și vreo 3-4 colaboratori pe care i-am îndrumat să ajungă și ei doctori în științe tehnice. În fine, prin implicarea în România în acest domeniu, am reușit să creez și să păstrez în acești 12 ani, în medie, vreo 10 locuri de muncă.

IM: Ați avut destul de multe proiecte implementate în România. În ce au constat acestea?…
IB: SC EnviroScopY SRL de prenume ESYRO, născută în 2006 la Iași, a avut proiecte de cercetare, dezvoltare, inovare, mai ales în partenariat public-privat. Am ales ca exemple primul și ultimul proiect. În 2007 am reușit să cartografiem cu înaltă precizie toată albia Dunării de la Drobeta la Tulcea. Un șantier faraonic cu două avioane și echipe la sol. Rezulatele sunt folosite de Ministerul Apelor pentru a identifica zonele inundabile și măsurile de protecție a populației și de reabilitare economică și ecologică a luncii Dunării (proeictul REELD).

În 2019, vom finaliza un proiect comercial privat mandatat de către ESA (European Space Agency). Este vorba de realizarea unui telescop zis „ Fly-Eye” (ochi de insectă), care trebuie să vadă o minge de tenis la 1.000 de km pentru a fi capabil să detecteze un asteroid de zeci de metri dimensiune cu 2-3 săptămâni înainte de a lovi planeta noastră. ESYRO a fost responsabilă de modulul opto-mecanic, oglinda principală, care este deja executată și livrată la partenerul italian. Multe din proiectele noastre pot fi consultate pe www.enviroscopy.ro.

IM: Cum a apărut ideea unui business în paralel, Elveția – România? Este totuși România atractivă?
IB: Da, a fost o perioadă intensă și încă mai este nevoie, mai ales în domeniul mediului, de multă tehnologie și know-how din Elveția spre România. Sigur că acum au apărut foarte multe firme pur comerciale concurente, unele chiar oportuniste. EnviroScopY combină cercetarea cu soluția. Diferența este exact ca între dispensar și spital. Dacă e serios și grav mergi la spital, adică vii la noi.

IM: În oferta firmei EnviroScopY se menționează că sunteți “activi în domeniul produselor și serviciilor de monitorizare a parametrilor de mediu”. Dați-ne mai multe detalii, vă rog!
IB: Sigur, adică monitorizarea elementelor de mediu aer – apă – sol. De exemplu, stații meteo sau de măsură a poluării aerului. Măsurători de radon (nu prea se știe), un gaz radioactiv cancerigen care se strecoară în casele oamenilor și soluții de a scăpa de el. Noi efectuăm și eșantionări și analize de apă și sol, iar o bună perioadă am fost lideri în bilanțuri de mediu și studii de impact.

IM: Cum se împacă business-ul cu activitatea didactică, de cercetare și dezvoltare?
IB: Se împacă doar dacă lucrezi zi și noapte, inclusiv în week-end. E un avantaj, totuși, să fii la catedră și să dai studenților exemple reale pe care le-ai făcut tu. Eu, de fapt, am înțeles acum că la modul ideal, un profesor ar trebui întâi să activeze în economia reală și apoi să aibă pretenția că are ce sa învețe pe alții. Din păcate, școala e paralelă de multe ori cu viața economică, de unde ni se trag toate problemele social – economice. Noi avem, de exemplu, probleme de sănătate, economice, relaționale, societale, de minorități, educație civică, gestiunea informațională, de resurse energetice, climatice și de nutriție. Ori, noi facem zeci și sute de probleme de fizică, chimie, biologie, matematică etc., fără a explica de ce și motivația pentru ce!!!

IM: Schimbările climatice sunt chiar atât de… agresive în acest moment sau e vorba, mai mult de… prevenție?
IB: După mine, DA, e o problematică reală. În schimb, nu știu dacă prea-incriminatul CO2 este buba problemei. Eu consider că mai importantă este molecula de apă H2O și problematica perturbării ciclului apei în natură, care este capitală pentru că e non-lineară, mai complexă și mai palpabilă ca efect direct. De fapt, apa este o moleculă cu efect de seră și, cu cât e mai cald, cu atât avem mai multă apă în atmosferă, care generează căldura și tot așa un ciclu infernal. Acest ciclu numit și feedback pozitiv, în termeni științifici, duce la inundații și secete, adică la fenomenele extreme cu care ne confruntăm. De fapt, fenomenele extreme sunt de genul rar și rău. Asistăm la un fel de digitizare 0-1 a atmosferei. Ori murim de cald ori de frig, ori nu avem deloc zăpadă ori munți de aur alb, ori nu plouă deloc luni de zile, ba avem indundații severe etc. Unde sunt fenomenele soft de mică intensitate și mai dese? Ar mai fi doi alți parametrii de urmărit, ozonul (vara) și aerosolii (iarna), care afectează direct sănătatea oamenilor și care sunt exacerbați de schimbările climatice. Remarcați că eu folosesc termenii perturbare – schimbare și nu încălzire globală, după mine, un termen ”politiquement correct”, baza de lucru, aș zice, a unor secte de sorginte ecologică. Ca simplu observator pe o bază de timp de jumătate de secol, pare-mi-se că diversitatea climatică s-a redus simțitor, parcă cele patru anotimpuri au devenit două. Ghici ciupercă care sunt acestea?!

IM: Elveția mi se pare a fi o țară destul de reticentă cu străinii. Cum sunt priviți românii? Cum i-ați… “convins” pe elvețieni?
IB: În pofida unor idei preconcepute, Elveția nu este reticentă deloc pentru că, un sfert din elvețieni sunt străini sau foști străini deveniți cetățeni elvețieni după cam 10-12 ani de sejur. Deci, nu există nicio țară în lume mai primitoare ca Elveția. Aș înlocui termenul „reticență” cu „exigență”. Da, Elveția este extrem de exigentă cu respectarea legii și a regulilor de viață și de muncă. Comunitatea română din Elveția este în mare parte o elită (nu doar intelectuală) a diasporei românești și este foarte apreciată. Personal, nu știu dacă am convins, dar am încercat să respect regulile elvetice și am muncit foarte mult. A contat și faptul că din prima secundă m-am îndrăgostit de sistemul democratic și civic elvețian și de întreg setul de valori. Apropo, eu nu am să înțeleg niciodată de ce EU nu „plagiază” acest sistem de democrație directă participativă, de vot prin corespondență și de guvernare proporțională votului care excelează de la 1291 într-un mediu multietnic cum este Elveția?! Dar am putea vorbi mult despre acest model politic care, se pare că devine din ce în ce mai cerut pe piața democratică europeană.

IM: Cu puțin timp în urmă ați inaugurat sediul firmei de la Ocna Șugatag. Cum poate beneficia Maramureșul, Sighetul de know-how-ul dumneavoastră?
IB: În 2018 am mutat firma din Iași la Ocna Șugatag, chipurile, să moară acasă. Însă, eu sper că altfel n-o spovedește nimeni că e păcat mare să nu încercăm un nou ciclu și în Maramureș cu proiecte specifice zonei. În primul rând, am luat contact cu Universitatea de Nord din Baia-Mare și UBB din Cluj pe partea de cercetare – dezvoltare – inovare. Apoi, cred că mi-aș dori mult să ajutăm la relansarea învățământului profesional cu un proiect pilot în parteneriat cu un liceu din Sighet pe o meserie necesară și cerută pe piața muncii sau tradițională specifică. Apoi, sunt câteva urgențe: restaurarea – conservarea patrimoniului în lemn al Maramureșului, dezafectarea minelor, mai ales a celor radioactive (radonul) și a altor zone poluate, o stație de analiza calității aerului și apei și de meteorologie la Sighet și… de idei chiar nu duc lipsă, doar că nu mai am 25 ani.

Fizicianul doctor Ioan Bălin continuă să îmi vorbească foarte convingător despre perspectivele extraordinare pe care le are România, Sighetul. Oportunitățile trebuie… exploatate, mă avertizează cu o retorică tipică omului de afaceri, iar discuția noastră ar trebui – așa cădem de acord! – să aducă și rezultate extra jurnalistice. Continuăm în aceeași notă optimistă. Am devenit prieteni!

IM: După pasiunea ta extremă pentru fizică, ce urmează pe locul doi?
IB: Strict pe partea profesională și a centrelor de interes, eu sunt din fire foarte curios și deci, tot ce ține de fizica aplicată mai ales în domeniul mediului și al patrimoniului cultural, mă interesează. Deviza firmelor mele este, de altfel „Să construim viitorul, păstrând trecutul!”

IM: Care sunt atuurile unui cercetător?
IB: Un cercetător în domeniul cercetării aplicate trebuie în primul rând să fie capabil să identifice o problemă societală reală și să caute soluții. Dacă elaborarea soluțiilor e costisitoare, trebuie să fie capabil să obțină finanțări sau măcar co-finanțări, să facă parteneriate și să fie atent cu proprietatea intelectuală a rezultatelor cercetării. Trebuie să fie așa de pasionat încât să lucreze zi și noapte, pe ploaie și zăpadă, pe caniculă și în week-end și să reușească în aceste condiții să aibă și o viață de familie. Să știe să comunice, să publice și să vândă rezultatele și, ideal, să le aplice în produse și servicii cu parteneri industriali sau să lanseze un start-up care să valorizeze. În fine, ideal ar fi să fie cu adevărat inovativ (să rupă gura târgului de genul celor de la mărul mușcat) sau măcar să facă o treabă de tip 3A: Altfel – Altundeva – Altceva.

IM: Bugetul pentru R&D trebuie să fie… consistent?
IB: Din păcate, pentru cercetarea aplicată trebuie pe lângă pasiune, voință și idei, și materiale și echipamente. Oamenii trebuie să fie motivați și de salarii și trebuie să aibă „jucării performante” cu care să lucreze. Inovativ aici ar fi să poți face mult cu puțin, nu e exclus și ține de eficiență.

IM: Ești specialist LIDAR. Spune-ne mai simplu, despre ce este vorba?
IB: Văleu! Apoi LIDAR-ul ăsta e văr din frați cu RADAR-ul. Diferența e că tehnica Radar se folosește de micro și radio unde, în timp ce tehnica Lidar e pe bază de laser (adică, de lumină de fapt). Instrumentul are un emițător laser pulsat și ca receptor un telescop. Laserul trage într-o țintă sau în atmosferă, de exemplu, și telescopul recuperează ecoul/retro-difuzia. Aplicațiile Lidar sunt multiple. Se pot determina dimensiunile geometrice ale unui aerosol – cristal de gheață – nor, dar și proprietățile optice și concentrațiile lor. De exemplu, cu Lidar-ul folosit pe avionul din proiectul cu Dunărea, am reușit să facem topografia albiei, dar se poate determina și anvergura vegetației (biomasa). Practic, avionul tocmai sosea din Georgia unde a măsurat arborii dintr-o pădure. Dar nu cred că e nevoie în Maramureș de Lidar pentru păduri din motiv că se pot număra câți arbori au mai rămas și manual de către pădurarii noștri. (Râde)

IM: Te consideri un om împlinit?… În ce constă împlinirea individuală?
IB: Pe partea profesională cât de cât e OK. Deși aș fi vrut să fiu actor, oameni ca profesorii Opriș, Vișovan, Motogna, m-au plasat pe altă orbită. Nu-i bai! Sunt bucuros că am o mică familie și m-aș fi considerat împlinit cu adevărat dacă aș fi avut o șatră de plozi. Acuma am rezolvat oarecum partea cu “plozii”, că am avut mii de studenți atât în România, dar mai ales în Elveția, în cei 10 ani de catedră academică. Toți studenții mei sunt de fapt copiii mei, dar soția mea nu știe și nici ei. Pe frustrarea cu actoria mă duc la cursuri ca pe scenă. Atâta timp cât nu dă nimeni în mine cu ouă stricate sau ”porodici”, continui așa. Împlinirea individuală în viața în care nu am ales să venim și nici nu prea dorim să plecăm, oricum, e să ai un job care să-ți placă și să știi să-l faci bine, o familie cu urmași și cât mai multă lume care să te pomenească pentru lucrurile bune, pentru ajutor sau, pur și simplu, pentru că te-au cunoscut. Ideea e să lăsăm cât mai multe urme pozitive, materiale și imateriale, generațiilor viitoare.

IM: În ce țară ți-ai dori să te stabilești, la un moment dat, definitiv?
IB: Nu știu, pentru că eu sunt stabilit în Elveția, dar e dificil, pentru că eu, de fapt, încă nu cred că am plecat cu adevărat din România. E o stare de ambivalență pe care cred că cei din diaspora o cunosc: trăiesc în Elveția cu problemele din România!

IM: Ce gen de business ai iniția la Sighet – Ocna Șugatag, făcând abstracție de preocupările actuale?
IB: La Sighet, poate un birou de consultanță de mediu pentru privat și instituții publice sau/și un parteneriat public – privat cu un liceu pentru un proiect pilot de învățământ profesional. La Ocna, mai adecvat ar fi un micro-centru de sănătate pentru detoxifiere și prelungirea speranței de viață a maramureșenilor.

IM: Se spune că Maramureșul are un peisaj asemănător cu cel din Elveția. Adevăr sau… mit?
IB: Puțină geografie helvetică. Elveția are trei mari elemente geografice: Munții Jura (1.600-1.800 m max), Munții Alpi (peste 4.000 m) și între cele două lanțuri muntoase este Podișul Elvețian (400-800 m) care se întinde de la Geneva la Zürich. Maramureșul duce mult cu Jura. Ghiciți unde stau? La St-Croix (Sfânta Cruce), o localitate la 1.000-1.500 m în Jura (partea din canton Vaud) unde sunt și piste de ski de fond și alpin. Peisajele, vara, sunt verzi și toamna, adevărate acuarele. Deci, adevărat pentru Jura elvețiană și mit pentru Alpi, care sunt granitici, impresionanți, dar fără verdeață.

IM: Întreabă-te ceva… super interesant!… și răspunde!!
IB: De ce am răspuns la acest interviu?… De plăcere și din respect, în amintirea unor vremuri (adolescența) – locuri (Sighet) – oameni (dascălii mei de la ”Dragoș-Vodă”) care marchează o viață de om.

IM: Mulțumesc mult domnule Ioan Bălin pentru discuția deosebit de interesantă pe care ai… întreținut-o. Sper să reușim și să colaborăm cu diverse proiecte!
IB: Deja am început cu acest interviu! Vă doresc un 2019 fericit cu multă sănătate necesară punerii în fapte a multor gânduri bune și ”La mulți ani!” de Sf. Ioan la toți ionii pozitivi și negativi…

Numa’ bine, rău la nimé!

Ion MARIȘ

Pe la sfârșitul anului trecut am participat la o conferință de presă a unui partid important de opoziție, din zona politică a Sighetului. Am întrebat/propus (poate mai mult retoric!) dacă nu ar fi potrivit să se gândească serios fiecare actor politic local cum s-ar putea face Sighetul mai atractiv. Cetățenii dar și reprezentanții partidelor – mai ales cei din opoziție – se plâng că Sighetul stagnează socio – economic, că este un oraș mort, gri, neatractiv, chiar într-un “ușor” proces de degradare. Probabil nu noi, cetățenii obișnuiți trebuie să căutăm soluții, sunt destui cei care sunt plătiți (bine!) din banul public și care și-au asumat să conducă (bine!) destinele comunității. Nu are niciun sens să subliniez din nou care sunt micile și marile deficiențe/ probleme ale orașului, mi-aș dori să fim – așa cum ne cer demagogic politicienii – constructivi și nu să fim cârcotași.

De aceea m-am gândit la un exercițiu imaginar, potențial proiect, pe care să-l supunem atenției atât politicienilor cât și cetățenilor cărora le pasă (și credeți-mă sunt foarte mulți!). Vă rog să încercați să vă gândiți/imaginați (fără prea mari exagerări) ce s-ar putea face, dezvolta, implementa în municipiul nostru pentru a-i crește vizibilitatea/atractivitatea și, implicit, pentru a preveni depopularea acestuia mai ales de către tineri. Cred că acolo unde există manageri perseverenți, creativi, harnici, nimic nu este imposibil. Este deja un fapt foarte cunoscut și banal că există orașe mai mici, comune din România care au performanțe care ne… lasă muuult în urmă.

Am mai spus și cu alte ocazii, și orașul și țara pot fi comparate cu o societate comercială care trebuie gestionată pentru a obține performanță/ “profit”. “Profitul”, la nivelul administrației locale sau la nivel de țară este echivalent cu nivelul de trai ridicat al populației (nu al angajaților!), infrastructură modernă, context socio – cultural atractiv, într-un cuvânt, condiții rezonabile pentru a determina membrii societății/ comunității de-a nu “dezerta” din locurile de baștină, unde s-au născut și, de ce nu – deși sună romantic! – de-a fi mândri de zona căreia îi aparțin.

Sună bine când cineva spune “sunt angajat la Microsoft” sau, mai simplu, “lucrez la holdingul Dacia – Renault”, echivalentul comunitar cu ”locuiesc în Cluj sau Oradea”. Evident, în virtuatea inerției, deocamdată nu sună rău să spui… sunt din Maramureș, sunt din Sighet. Dar, oare printre puținele “atuuri” ale Sighetului să fie și “celebra” glumă că aici… se agață harta în cui?!

Așadar, mă întreb și vă întreb… cum putem face Sighetul atractiv? Ce-i de făcut?

Evident, sunt câteva răspunsuri clișeu: locuri de muncă bine plătite, evenimente culturale adecvate, spectacole atractive, partea de divertisment și sport foarte bine configurate, educație civică modernă (normală!) adică civilizație de sec. XXI, respect și, indiscutabil, infrastructura “onorabilă” și… și… multe altele.

Știm ce ne dorim, știm ce nevoi avem, cunoaștem problemele… cum/ unde găsim soluții?

Evident, din punctul de vedere – simplist – al multor politicieni, dar și cetățeni mai informați, soluția “rapidă” ar fi atragerea de… fonduri europene! (Să facem abstracție de faptul că mai nou, moda printre mulți politiceni români este să blameze Europa. Probabil că unii ar fi mai adecvați gândirii siberiene!)

Este bine de știut că pentru a accesa fonduri europene trebuie formate echipe foarte bine pregătite și corect dimensionate și un “pic” de răbdare. Evident răbdarea noastră a ajuns la limită, au trecut prea mulți ani cu promisiuni deșarte și păcăleli stupide.

De aceea îmi doresc să-i aud pe toți politicienii (care ne solicită voturile) ce idei/ propuneri/ soluții credibile, rezonabile, ne “oferă” pentru a face Sighetul… atractiv! Excludem – deocamdată! – tunel pe sub Iza, aerodorm pe Solovan (nici n-ar fi imposibil!), pod cu măcar 4 (patru) benzi peste Tisa spre Ucraina etc. Mi-aș dori idei/propuneri ceva mai de… bun simț! Sau, în termeni tehnici, rapid implementabile.

S-ar putea (oare se poate?) porni de la dorința conducătorilor noștri de a-și asuma INVESTIȚII de cel puțin 40% din bugetul local pentru Sighet. Dacă aproape 80% din buget se duce pe salarii, iar Sighetul nu profită cu nimic… unde-i eficiența? Dacă nu se fac investiții orice entitate publică sau privată moare!

Să analizăm câteva exemple pentru încurajare! Cât de mare ar fi o investiție pentru repararea principalelor clădiri de patrimoniu (rămase) din centrul vechi al orașului și/sau păstrarea, intensificarea și controlul curățeniei din urbea noastră? Remodelarea într-un concept arhitectural urban modern a parcului central ar fi foarte costisitoare? Dar un comerț civilizat în zona pieței de alimente ar fi un efort imposibil? Urbanizarea Sighetului, in integrum, ar necesita fonduri… insuportabile? Trei – patru Festivaluri într-un an, impecabil organizate și fără “risipă” de fonduri, ar fi o dorință absurdă? O mult dorită și necesară Galerie de Artă ar fi chiar o utopie pentru sigheteni? Personalizarea intrărilor/ ieșirilor din municipiu ar fi chiar fantezistă? Sau, mai simplu, ceva fără prea mari costuri, doar un pic de bunăvoință: eliminarea cetelor de cerșetori din Sighet, cum sună?

Păi, să vedem! Poate primim mesaje, idei în această direcție și vom avea multe surprize… plăcute!

Sighetul nu mai poate continua așa. Iubiți politicieni, vă invităm să vă exprimați, să luați atitudine, să propuneți fără să… exagerați. (NB: nu uitați, anul acesta avem/ aveți două categorii de alegeri!)

Stimați intelectuali, stimați cetățeni cărora vă pasă de orașul în care trăiți, care nu mimați implicarea civică, vă invit, vă așteptăm și pe voi: faceți-vă auziți! Măcar la nivel de… idei creative!

Cred că așa îi putem ajuta și le putem oferi surse de inspirație conducătorilor noștri.

Sunt convins, chiar puteți contribui cu ceva “smart” la creșterea atractivității orașului nostru!

Vă așteptăm să ne… bombardați cu mesaje – propuneri!

Ion MARIȘ

Cărţile de istorie se scriu, temeinic, după ce evenimentele se aşază. Şi mai ales după ce actorii şi martorii dispar. Aici intervine rostul major al istoricului. Dar până la cartea de istorie ce se întâmplă? Aţi ghicit: ziarele îşi fac datoria! Ele sunt memoria activă, consemnată imediat, la temperatura zilei. Pe lângă documentele de cancelarie, presa este un izvor preţuit de istorici. Pe ştirile din ziare ne rezemăm şi astăzi. Am spus toate acestea pentru ajunge la o carte mare, în toate felurile, apărută în acest An Centenar la Editura „Valea Verde”, 2018 (director Ion Mariş), din Marmaţia. Este vorba de volumul: ”MARAMUREŞUL-ZIARE ŞI ZIARIŞTI, de la începuturi până în 1945”. Autor: profesorul, omul de mare energie culturală, jurnalistul cu virtuţi dovedite, IOAN ARDELEANU-PRUNCU.

În cele 620 de pagini este reînviat, prin ochii presei, un timp aproape uitat şi neştiut al Maramureşului Voievodal, având reşedinţa, din ultimele veacuri, în Marmaţia. (S-a propus ca Sighetul să se numească Marmaţia). Este şi o replică inteligentă dată celor care au epuizat destinul acestui spaţiu, cu rezonanţă istorică, în câteva clişee. Care au făcut mari deservicii cunoaşterii profunde şi adevărate a istoriei locului de unde au descălecat voievozi. Cărţile fundamentale despre Maramureş, puţine şi ele, aveau o circulaţie restrânsă din raţiuni cunoscute.

Aşa că istorici vrednici (Ioan Mihalyi de Apşa ori Alexandru Filipaşcu) au simţit nevoia să folosească presa pentru luminarea celor mulţi. Autorul nostru a cercetat cu acribie colecţii de ziare şi reviste, decupând ştiri şi articole care ilustrează vuietul ideilor de aspiraţie naţională, dar şi atmosfera cazinourilor vremii. A reuşit ceea ce şi-a propus: să ne redea imaginea Maramureşului, oglindită în presa din Marmaţia. Adică, Maramureşul din ziare. La loc de cinste se află “Graiul Maramureşului”, prima perioadă (1932-1940).

După 12 ani de trudă, Ioan Ardeleanu-Pruncu a aflat unghiul potrivit de unde a privit devenirea acestui spaţiu istoric într-o perioadă dificilă. Când se pregătea să iasă din crisalida vremelnică pentru a prinde cadenţa Patriei-Mamă. În acea perioadă, s-a întâmplat şi explozia presei româneşti în Maramureş. Înainte, societăţile de lectură tipăreau timide periodice în limba română. Din carte aflăm câte piedici a pus administraţia maghiară pentru aprobarea statutului Asociaţiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureş. Multe din zbaterile vremii şi-au găsit ecou în paginile ziarelor. Autorul constată că au existat ziarişti vertebraţi, care puteau fi calomniaţi, dar mai greu de şantajat. De altfel, o bună parte a lucrării este dedicată celor care au creat publicaţii, dar şi celor înzestraţi cu har, curaj publicistic şi răspundere pentru limba română.

În zugrăvirea celor 46 de portrete, autorul a aplicat metoda obiectivităţii. După cum singur mărturiseşte, a creionat ”portrete normale, cu umbre şi lumini, acoperind atitudini şi fapte de mare eroism, dar şi momente de slăbiciune, de derută, de eroare, tocmai pentru a le putea acorda recunoştinţa cuvenită fiecăruia”. Stă sub egida lui Tacit: sine ira et studio. Tomul este şi un document al relaţiilor dintre intelectualii maramureşeni şi cei din România Mare. Ne demonstrează că am fost conectaţi la pulsul naţional al vremii. Elitele maramureşene, venite în mare parte din lumea satului, ştiau de punctele preşedintelui american Wilson.

Volumul semnat, şi îndelung lucrat, de Ioan Ardeleanu-Pruncu alungă viziunea care ne plasa într-un colţ uitat de lume. Doar asemenea cărţi recuperează generaţiile Maramureşului. Autorul a adunat dovezi fotografice în facsimil, ori reproduceri de texte greu de găsit. Doamne, câtă tenacitate pentru a împlini un ideal! El vine din fibra intelectualilor de pe văile noastre, care au ştiut ce-i greul. Dar au putut să-l dovedească. Aşa, această lucrare este prima care tratează presa din Maramureşul Vechi la dimensiunea reală şi cuvenită. Maramureşul de pe cele două maluri ale Tisei. Reînvie harta spirituală a unui Maramureş, acum muşcat, în care relaţiile dintre oameni nu erau stingherite de apa curgătoare. Deşi cu hotar, eram una în cuget şi simţiri.

Cum ziceam cu prilejul lansării cărţii în Marmaţia, este o lucrare care uneşte neamuri. Şi asta pot face ziarele! Pentru mine cartea este de excepţie. Şi metaforele mi-au amuţit în faţa rigorii ei. A fost sortită să cinstească profund Centenarul. Dar şi pe autorul ei, la cei 75 de ani de viaţă. Istoricul Ioan Aurel-Pop, preşedintele Academiei Române, scrie în prefaţă: ”Întreprinderea este una temerară, dar fructuoasă, fiindcă investighează o lume intelectuală românească cu metodele istoricului şi relevă valori aproape uitate”.

Jurnalistul din mine acordă autorului Marele Premiu al demnităţii profesionale.

Gheorghe PÂRJA

(Editorial preluat din cotidianul “Graiul Maramureșului” din 19 decembrie 2018)

Iarna a năvălit peste noi fără prea multe semnale și ne-a “sufocat” drumurile și orașul cu zăpadă. Și totuși, în pofida neplăcerilor “colaterale”, în aceste zile avem decorul perfect pentru Crăciun și pentru sărbătorile trecerii dintre ani.

Spiritul sărbătorilor aduce mereu un dram în plus de bunătate, de filantropie și, mai ales, aduce mult așteptatele cadouri celor care le apreciază, le doresc și pe care îi ajută să simtă că există și momente de bucurie în viață.

Rotary Club Sighet a continuat și la acest sfârșit de an acțiunea obișnuită, “tradițională”, pe care o respectă din anul 2001 de la înființare.

Marți, 18 decembrie 2018, în jurul prânzului președintele clubului, dr. Horea Bedeoan, însoțit de o parte dintre rotarieni, au distribuit aproape 300 de pachete – cadou bolnavilor de la Căminul de bătrâni (azi dispersat în trei locații) și membrilor de la Asociația nevăzătorilor din Sighet. Asociația nevăzătorilor a primit suplimentar și un calculator complet echipat din partea unuia dintre rotarieni, fiind de fapt al doilea echipament pe care-l oferă Rotary Club Sighet în ultima lună.

Peste tot rotarienii au fost așteptați cu bucurie și nerăbdare, acțiunea filantropică fiind posibilă prin contribuția rotarienilor la care s-a adăugat sponsorizarea suplimentară oferită de PLIMOB SA prin rotarianul și conducătorul societății, ec. Vasile Godja.

Din păcate, sărbătorile durează câteva zile, fiecare se întoarce apoi la munca lui, iar cei săraci, nevoiașii și bolnavii, copiii abandonați sau bătrânii singuri vor reveni la starea inițială, de frustrare și tristețe, așteptând și alte zile – mult prea puține – frumoase.

Ce bine ar fi dacă gesturile caritabile, nobile, sincere, ar avea loc zi de zi!

Ion MARIȘ
RC Sighet

CentenART-ul lui Ion Bledea, expoziția oferită publicului sighetean, a fost o noutate pentru concetățenii artistului. Foarte mulți prieteni au fost prezenți la vernisajul expoziției din ziua de 04 decembrie 2018, având posibilitatea de-a se integra într-un micro labirint estetic, strecurându-se, eschivându-se printre opere de artă care vor dăinui în… labirintul timpului.

Ion Bledea a atins maturitatea artistică și, deși înaintează ușor în vârstă, anul 2018 a fost unul special, foarte prolific. A finalizat o lucrare monumentală dedicată Centenarului, amplasată în comuna Giulești și a reușit, în paralel, să creeze alte nouă lucrări de mari dimensiuni, având teme conectate tot la Unirea românilor. L-am văzut, începând din luna aprilie a acestui an, pe sculptorul sighetean muncind tinerește, luptându-se cu metri cubi de bușteni, modelându-i cu tenacitate, descifrându-le și devoalându-le esența, îmblânzind lemnul și transformându-l în artă. Zi de zi, Ion era prezent pe câmpul lui de luptă și repeta obsesiv în fața fiecărei bucăți de lemn brut, masiv: văd lucrarea. Vedea opera din spatele lemnului și-a dus o luptă totală cu timpul și cu el însuși ca să ne dovedească ceea ce știam: Ion este autodidact dar este un adevărat ARTIST. Până la urmă, valoarea artistică este dată de “produsul” final: dacă acesta place, dacă face să se destindă sufletul și mintea, dacă rezonează cu privitorul, restul nu mai contează. Ion își iubește cu ferocitate fiecare lucrare, sculptură, și-și permite ”luxul” de-a ne demonstra că este foarte bun. Are la activ, aproximativ 1.200 de lucrări, cele mai multe în muzeul lui de acasă, pe care-l îngrijește împreună cu soția lui, dar și altele, foarte multe, răspândite în întreaga lume, prin multe țări din Europa, Statele Unite ale Amercii, Mexic etc.

La expoziția CentenART-ului, pornită din sufletul lui Ion Bledea, prin “pădurea” de lucrări de mari dimensiuni (monumentale), însuflețite de ecoul și mângâierea dălții care le-a conferit o identitate supremă, spirituală, ascultau, admirau lucrările sigheteni convinși sincer că sculptorul nu trișează, este sincer și rezultatele sunt, dincolo de orice comentariu, indiscutabile.

Practic aceasta a fost prima expoziție – pe care am văzut-o “altfel” din clipa în care Ion Bledea s-a decis să accepte această provocare – în care privitorii – admiratori puteau să îmbrățișeze lucrările, să le examineze din toate unghiurile, să le pipăie, să le observe în detaliu fața și reversul, să se bucure de tridimensionalitate… palpabilă.

Ion Bledea, omul dintr-o bucată, cu iubirea lui necondiționată pentru modelarea lemnului, cu orgoliul lui de maramureșean dârz, cu bucuriile și supărările lui, cu prieteni și neprieteni, este în mod cert, vrând – nevrând, un brand al Sighetului, al Maramureșului.

După cum l-am văzut și simțit, anul acesta a fost doar de încălzire pentru Ion Bledea, iar anul viitor, când va împlini 70 de ani va fi de maximă efervescență, urmând să ne ofere câteva repere – momente remarcabile, cu aroma inconfundabilă de… lemn!

Ion MARIȘ

Foto: Ion Mariș

La început de săptămână, luni, 03 decembrie 2018, la sediul Organizației PNL Sighet am fost invitați la conferința lunară de presă. Este un exercițiu “banal”, firesc, să se păstreze legătura dintre reprezentanții aleși de către cetățeni și comunitate și în perioadele extra electorale, de “acalmie” politică… aparentă.

Daniela Onița Ivașcu – președinte, Mircea Florin – purtător de cuvânt și Vasile Ilea – vicepreședinte, “troica” de serviciu a liberalilor sigheteni, ne-a făcut o prezentare succintă a subiectelor discutate la ultima ședință a Consiliului Local Sighet, a problemelor economice întâmpinate mai ales de sectorul privat în ceea ce privește lipsa forței de muncă (bine) calificată și… ne-a fost reconfirmată candidatura d-nei Onița Ivașcu la Primăria Sighetului.

D-na Onița Ivașcu a făcut referire, la cele cinci proiecte de pe ordinea de zi a Consilului Local, subliniindu-se importanța deciziei înființării Serviciului de iluminat public (din subordinea Urbana).

A fost abordată distinct, împreună cu reprezentanții mass media prezenți, sensibila problemă ridicată în ședința CL la capitolul Diverse și anume disputa și discuțiile generate de creșterea prețului la apă din rețeaua publică pe care o gestionează VITAL SA. S-a subliniat și fireasca nemulțumire a cetățenilor obligați să suporte o creștere nejustificată a prețului apei.

Un alt subiect discutat amical cu reprezentanții presei a fost (ne)atractivitatea Sighetului în special în viziunea tinerilor și modalitățile de creștere reală a ofertei social – economice a municipiului nostru.

Rămâne de văzut cine va reuși să aducă și idei/ proiecte viabile la Sighet, depășindu-se faza simplelor… constatări.

Calitatea oamenilor politici trebuie demonstrată prin… fapte!

Ion MARIȘ