Pentru mulți dintre noi este vorba despre un loc, o țară, o limbă, un fel de mâncare sau o persoană, familie și prieteni.
Pentru mine acasă este o stare de spirit, nicidecum un loc, nicidecum un fel de mâncare sau o limbă.
Acasă este acolo unde inima îmi este în stare de bine și calm, nu e datorită unui „grad” în societate, nu e datorită unui obicei, tradiție sau o familie de sânge.
Acasă însemnă pentru mine cei sau cel ce îmi înțelege sufletul, cel sau cei ce vorbesc aceași limbă a sentimentelor cu mine.
Acasă este acolo unde frecvența magnetică a celui de lângă mine o înțelege și împărtășește pe a mea.
Pentru că, în final, ceea ce se aseamănă și ne definește este cea ce rezonează cu noi, locuri, oameni, sentimente și emoții.
Separarea se face între noi în momentul când am decis să explorăm alte locuri, alte culturi, alte tradiții sau obiceiuri de viață.
Separarea se face când ne distanțăm de cei ce ne înconjoară, când obiceiurile lor, gândirea lor, nu mai rezonează cu noi.
Separarea se face atunci când unii dintre noi aleg să evolueze, să exploreze alte dimensiuni. Atunci un nou tărâm se dezvăluie celor ce sunt pregătiți pentru mai mult.
În cazul meu asta s-a întâmplat, am ales să descopăr tărâmuri necunoscute, tărâmuri neexplorate pentru mulți dintre noi. Atunci o nouă lume mi s-a arătat, una care mă definește, una care îmi arătă că există mai mult, una care este plină de aventură și magie.
Am ales să cred în magie, în ceva ce există în afara vălului separării.
Sincer ce am descoperit este… fenomenal.
Simbolurile pe care le văd în ultimile zile sunt incredibile, nu vorbesc de senzațiile ce mi s-au declanșat în corp. Evoluez în adevăratul sens, fizic și psihic, pentru că am ales.
Ce îmi atrage atenția în jur sunt crucile sub orice formă, pe un tricou sau o biserică, într-o fotografie, inimile într-un medalion atașate la un colier, semnul infinitului, cuvântul „je t’aime”, „te iubesc” într-un tatuaj. Coroane, trandafiri și artă.
Asta văd în ultima vreme.
Tandrețea, ochii blânzi, îmbrățișările oamenilor în fața mea… asta văd.
Nu cuvinte și reguli, ci prezență, acum și aici.
Nu date limită a proiectelor, ci prezență acum și aici.
Programul și datele limită le-am scos din programul meu, m-am predat cu totul universului și sincronicității zilei de azi.
În prezent acum și aici.
Sunt copil din nou, vorbesc prietenilor mei imaginari, Îngerilor, Arhanghelilor, lui Isus și Mariei Magdalena.
Am ales să plec, am ales să iubesc, acum și aici.
Nu mă interesează ce politică și ce societatea ni se arată, impune sau ni se cere să credem.
Nu mă interesează că ne-au furat banii și viitorul.
Că ne-au manipulat de-a lungul timpului.
Nu mă interesează nimic din toate astea.
Pentru că o dată conștientizată iluzia, ea dispare, pentru eternitate.
O nouă lume se naște, cea pe care mi-o imaginez în fiecare zi.
Eu sunt începutul și sfârșitul.
Eu decid aici și acum.
Eu mă rog să văd și să înțeleg mai mult.

Ionița Năneștean
(Québec – Canada)

Foto: I. Maris

Se apropie ora când trebuie să plec de-acasă, conferința la care prietena mea m-a invitat este în centrul orașului. Afară plouă încet, este înnorat nu se simte nicio adiere de vânt, aerul rece de primăvară îmi dă o senzație de lejeritate interioară și prospețime exterioară, îmi transmite un elan calm către un nou început de an.

Îmi setez GPS-ul și îmi arată ora estimată la care trebuie să ajung la destinație… 5:55 pm, și îmi ia 22 min… de mai bine de două săptămâni văd numere repetate, fără oprire, pe țevi de apă, pe ceasuri de perete, pe bordul mașinii, pe facturi, numere de înmatriculare, telefon. Chiar pe o carte de spital pe care am uitat că o am, de ani de zile. Făcând curățenie și triaj de documente o găsesc pierdută într-un cotlon. Nu pot să nu remarc și să nu fiu atentă la acest lucru, este mult prea evident. Parcă cineva vrea să-mi atragă atenția să observ mai atent momentele când aceste numere apar. Bineînțeles, este vorba de îngerul meu păzitor. Mă transform într-un detectiv și încep să analizez. Ce gândesc în acel moment, ce simt, ce emoție sau sentiment iese la suprafață, ce îmi zice intuiția. Numerele repetate, în Angelologie indică confirmarea Universului că este de acord cu mine în acțiunea întreprinsă sau gândul ce mi-a trecut prin cap în acel moment. Îmi urmez intuiția și ghidarea divină. Știu că ele mă îndrumă fără oprire pe calea destinului meu.

Numerologia, Angelologia și intuiția mea sunt un melanj perfect, ca un fel de hartă a destinului meu, este un cod de viață pe care îl urmez cu strictețe în ultimii doi ani. Sunt în cooperare cu el și cu energia divină de care sunt conștientă în acest moment că există în jur, energie ce îmi curge prin vene și o simt din ce în ce mai puternic în ultimele 6 luni. Sunt în continuă cooperare și cu lumea nevăzută pe care o simt din ce în ce mai mult.

Fiecare dintre noi are modul lui propriu în a se analiza, în a întreprinde acțiuni și a lua decizii pe baza nevoilor și dorințelor proprii în a evolua sau a-și atinge țelurile în viață, și care e diferit de la o persoană la alta. La fel și eu. Din noaptea în care am văzut umbra aurie pală a flăcării lumânării pe peretele din fața patului unde dormeam, am devenit subiectul numărul unu de studiu și analiză. Nimic mai fascinant pentru mine în acest moment, decât eu însumi și Universul din care fac parte și a tuturor oamenilor ce trăiesc ce eu trăiesc.

Încarnez această femeie pe pământ, ce se numește Ionița, dar în spatele consumului terestru și rolul pe care l-am luat aici se află mult mai mult de atât. Simt asta. Am devenit „un proiect” de viață, intrigant și plin de surprize. Sunt o cutie a Pandorei, așa mă văd și în fiecare zi descopăr ceva magic și incredibil apropo de existența mea și a tuturor celor ce mă înconjoară, care există în viața mea sau sunt în pasaj. Viața este o aventură într-o continuă expansiune și frica și lipsa curiozității ne ține în lesă să nu o trăim pe deplin de multe ori. Acum știu.

În drum spre centrul orașului mă gândesc la ultima oară când am ieșit la un eveniment social, mi se derulează încet fiecare detaliu al acelei seri de ianuarie. Mă opresc la semafor și pe partea stângă a drumului în curtea unei case văd statuia Fecioarei Maria cu brațele deschise arătându-mi drumul pe care sunt ca și cum m-ar îndruma și ar spune să continui că sunt pe drumul bun. Continui drumul și în același timp această imagine mă bântuie parcă, nu-mi aduc aminte să fi văzut această statuie chiar dacă sunt cinci ani de când iau acest drum spre oraș foarte des.

Gândul îmi fuge din nou la ultimul eveniment la care am participat în ianuarie din nou. Era o lansare de carte și parcă trăiesc un deja vu. Mă gândesc la numerele repetate… Același lucru s-a întâmplat și atunci numai că în loc de 22 de minute de pe GPS de acum, s-au transformat în, strada principală numărul 222, adresa la care trebuia să mă prezint pentru eveniment. Și îmi aduc aminte că drumul național pe care eram era DN 369. Numere care au devenit obsesia lui Nikolai Tesla de-a lungul carierei sale. După spusele lui aceste numere dețin cheia secretului Universului.
Atunci la sfârșitul lui ianuarie la evenimentul la care am participat, am întâlnit în carne și oase editorul cărții mele preferate „Les familles d’âmes” fondatorul editurii Le Dauphin Blanc din Quebec. Oare ce voi întâlni azi?…
Atunci am întâlnit oameni pasionați de literatură și scris, cu talente și haruri divine, pasionați de astrologie, de tratament prin energie Reiki, tratament sunet și vibrație, de la astrologi la mediumi și cititori de cărți de tarot, ghizi spirituali, ghizi de viață în succes. M-am simțit ca Alice în țara minunilor. A fost un moment absolut minunat și magic. Lumea magică există nu numai în cărțile de povești nemuritoare, există într-adevăr în realitate și apare în viața noastră odată ce suntem pregătiți și vibrăm la aceași frecvență vibratoire cu această lume.

Ajung în centrul orașului, parchez mașina, cobor din mașină și avansez către adresa unde conferința are loc. Orașul și forfota urbană îmi amintește de Europa, străzile pavate și drumurile înguste.

Ajung în fața clădirii și când ridic capul văd o cruce imensă și dedesubt scrie cu litere mari „Biserica de Scientologie”…
Ultimul test pentru mine ca să pot absolvi școala vieții? Să merg mai departe, să-mi înfrunt prejudecățile?
Intru pe poarta mare din sticlă și abia aștept să văd ce găsesc dincolo de această poartă.

222 în numerologie înseamnă aliniere și echilibru.
555 transformare, tranziție…
Suntem aliniați pentru transformare.

Să înceapă „spectacolul” acum.

Ionița Năneștean,
Aprile, 2025/ Québec

În fiecare an sărbătorim Noul An, în fiecare an ne sărbătorim ziua de naștere dar eu sărbătoresc fiecare zi ca pe un nou început, o renaștere infinită a unui nou început, al unui Nou An. Timpul pentru mine nu mai există, azi înseamnă ieri și mâine în același timp. Pentru mine totul este etern, fără sfârșit. Un etern început. Este realitatea în care am ales să trăiesc și e absolut minunat.

Dar, revenind la timpul liniar așa cum toți îl cunoaștem, am sărbătorit și finalul anului 2024. Nu știu pentru voi dar pentru mine anul care s-a sfârșit a fost cel mai scurt pe care l-am trăit până acum și cel mai plin din punct de vedere al trăirilor, l-am trăit din plin cu tot sufletul, cu bine și cu rău. Am învățat să îmbrățișez răul ce mi-a ieșit în cale la fel de mult ca binele, am acceptat totul cum vine, cu încredere, ascultându-mi intuiția de care sunt conștientă de mai mult de patru ani și care nu m-a înșelat deloc până acum.

Sunt sigură, ca și în cazul meu, ați trăit multe și voi, și cred că încă trăiți acum mult mai intens. Astrele și Universul ne obligă să înaintăm dacă nu am făcut-o până acum la viteza normală, dacă ați lăsat lucrurile nerezolvate sau emoțiile ascunse din viața voastră, acum cerul vă obligă să ieșiți din zona de confort. Vă obligă să vă înfruntați cele mai mari frici. Vă obligă să vă puneți întrebări mai multe ca de obicei, apropo de criza existențială și politică, apropo de sistemele publice ce ne ghidează sau ne-au ghidat până acum. Cred că haosul din exterior și chiar interior vă pune pe gânduri și în reflecție. Într-un cuvânt, deveniți mai conștienți de ceea ce este în jurul vostru.

Credeți sau nu, dar ce se întâmplă e absolut normal. Fundațiile vechilor crezuri și sisteme trebuie să se prăbușească. Trebuie făcut loc noului, noi fundații trebuie clădite, dacă ființa noastră este încărcată cu „vechituri” noul nu are loc unde să se instaleze. E o regulă universală a fluidității. Și așa cum se spune, nu cei mai puternici supraviețuiesc într-un mediu „ostil”, oricare ar fi el, ci cei care se adaptează mai ușor. Fiți ca apa, dacă sunteți puși într-o cană veți lua forma canei, dacă sunteți puși într-un ceainic veți lua forma ceainicului. Fluiditatea este starea care vă va ajuta să treceți peste ceea ce se întâmplă la ora actuală.

Nu am învățat să trăim în acord cu Universul și cu natura, nu am fost învățați că, de fapt, Universul dirijează tot, că totul are un ritm și regulă, o lege proprie a lui și trebuie să-l urmăm. Am urmat regulile pământești deoarece cele cerești ne-au fost ascunse mii de ani sau le-am ignorat pur și simplu, dar se trezesc în noi încet; reguli pe care le avem și le-am avut dintotdeauna la naștere, în noi, încep să se trezească.

Fiul Omului se trezește. Tot ce nu este autentic și în acord cu legile universului se va dizolva, de la relații personale, sociale, naționale până la cele planetare.
„Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va elibera.” (Ioan 8:32)

Mesajul meu de anul trecut rămâne la fel și pentru anul ce vine, și va fi și pentru următorul și următorul – CREDEȚI! – credeți în viața voastră, în destinul vostru și mai ales în visurile voastre. Credeți chiar și atunci când sunteți tentați să nu mai credeți.
Credința și lumina îmi sunt prietenii mei cei mai buni și cei mai fideli. Credința și lumina îmi ghidează viața, fiecare gând, sentiment și fiecare zi îmi este minunată și o simt minunată chiar și atunci când nu este. De fapt o singură schimbare de perspectivă a unui gând sau sentiment mă transportă într-o realitate diferită. Suntem „alchimiști” și nici nu ne dăm seama de multe ori. Putem transforma totul în noi și în exteriorul nostru cu un simplu gând și sentiment.

2025 va fi un an și mai zbuciumat decât anul acesta, dar este anul în care destinele noastre se decid. Depinde de fiecare dintre voi ce alegeți. Să trăiți în frică, ură și răzbunare sau alegeți să trăiți în iubire, pace și unitate. Voi decideți și voi v-ați decis soarta dintotdeauna. Putem învinovăți sistemul, părinții sau oamenii din jurul nostru pentru ce ni se întâmplă sau ni s-a întâmplat o viață întreagă, putem juca rolul victimei fără sfârșit, de altfel românii sunt foarte buni în acest rol al victimei, dar niciodată nimeni nu a ales în locul nostru ci noi am ales. Și am ales din frică, naivitate sau bunătate, din neștiință sau confuzie și a fost exact ceea ce am avut nevoie pentru a învăța și avansa.

Am să închei acest mesaj de început de an cu un citat din Buda, învățăturile lui îmi ghidează și facilitează cotidianul, pe lângă credința și lumina ce mă înconjoară. „Cel care este stăpân pe sine este mai mare decât cel care este stăpânul lumii.” (Buda)

Bogăția unei națiuni începe cu bogăția pe care fiecare o are în inimă.

La mulți ani tuturor!

Ionița Năneștean

Citindu-ți povestea (aici) parcă trăiesc un déjà-vu, mă întorc în timp cu nostalgie la momentul când am părăsit și eu Sighetul, așa ca tine, fără nici un regret, cu tristețe și frustrare, supărată pe cei pe care credeam că mi-au făcut rău, de la părinți, familie, prieteni, fost soț și tot… sistem politic, corupție, religie, dogmă, injustiție, nedreptate… asta s-a întâmplat acum mai bine de două decenii…

Eram ca tine, gândeam ca tine, simțeam ca tine…. că mă sufoc, că nu am aer, că trebuie să înghit o grămadă de rahaturi, decizii injuste, pe plan personal sau profesional. Îmi aduc aminte de fiecare emoție și sentiment pe care l-am trăit în acel moment. Mi-am promis, cu mâna pe inimă, că nimic și nimeni nu va reuși să mă clintească din loc și să mă facă să mă răzgândesc să mă întorc înapoi în Sighet. Nu a fost așa, după ce am îndepărtat tot și pe toți din jurul meu să nu mai mă „rănească” m-am întâlnit pe mine însumi și „umbra” mea proprie, toate emoțiile și sentimentele trăite atunci le-am retrăit din nou pentru că erau bine încrustate în ADN-ul meu; de fiecare dată când întâlneam o situație le fel ca cele menționate mai sus, deși erau mai rare, rana se deschidea, emoția ieșea la suprafață… și atunci a început al doilea „război”, cel cu mine însumi, care a fost decisiv în declinul și căderea mea, dar asta e o altă poveste, poveste pe care poate o voi publica complet într-o zi.

Căderea și ridicarea mea în același timp. Când am „căzut” am simțit nevoia să mă întorc acasă și m-am întors, cu gândul să mă instalez poate din nou în Sighet. Aveam nevoie de reconfort și consolare și asta mi-a dat Sighetul, anul trecut și anul acesta. Familia mi-a fost alături ca de fiecare dată, să mă susțină, să mă consoleze, să mă sfătuiască, au fost acolo pentru mine când am avut nevoie. Să-mi susțină orice decizie voi lua. Și le mulțumesc din suflet.

Cred și știu acum cu tărie că absolut nimeni și nimic nu e de vină pentru ce mi s-a întâmplat sau mi se întâmplă în prezent; stând și analizând tot ce am trăit până acum am ajuns la această concluzie, e logic, trebuie să evoluăm. Să creștem! Noi „atragem” experiențele de care avem nevoie pentru creșterea profesională și spirituală mai ales. Sufletul nostru nu poate să evolueze dacă nu suferim – nu-i așa? – așa este la școală sau într-o meserie. Am ajuns să înțeleg că nu există experiențe rele sau bune în viață, există doar experiențe din care învățăm, deși nu așa pare la prima vedere; absolut tot ce ni se întâmplă, absolut tot ce trăim este pentru creșterea noastră spirituală și socială. Probabil nu vezi așa lucrurile în momentul ăsta, dar le vei vedea așa într-o zi. Sper din suflet!
„Când schimbi modul în care privești lucrurile, lucrurile pe care le privești se schimbă.” (Wayne Dyer) Și nu pentru că lucrurile s-au schimbat ci pentru că tu le privești dintr-o altă perspectivă.
Învățăm cât trăim, nu numai la școală, nu numai în domeniul profesional… să iubești se învață, să accepți se învață, să tolerezi sau nu, să fii fericit sau nu, să ierți sau nu, depinde unde ne îndreptăm energia și gândurile. Eu îmi îndrept energia spre POT și REUȘESC… musai!

Autocunoaștere este calea către o viață fericită și împlinită.
Experiențele de viață ne „șlefuiesc” ca pe un diamant brut până sclipim. Venim toți pe pământ cu un har și cu talente, trebuie numai să le descoperim. Nimeni nu e mai bun ca altul, singurul lucru ce ne deosebește este starea de conștientizare în care ne aflăm. Și de aici, toate acțiunile pe care le întreprindem și deciziile pe care le luăm ne vor decide destinul și calea pe care pășim.

Evelin, îți doresc tot binele din lume și la cât mai multe experiențe pozitive de viață. Într-o zi vei străluci ca un diamant!

Ionița Năneștean
(Québec, Canada)

Foto: Mariana Petrovai

Este ziua când se vând cele mai multe flori și se „cumpără” cele mai multe suflete. Ziua când aștepți ca iubitul sau iubita ta să-ți arate puțină afecțiune și interes, ziua când în sfârșit poate ai norocul să ai parte de cea mai romantică seară sau noapte de dragoste, nu-i așa? Ziua când te coafezi, te pregătești de zor, îți pui cea mai frumoasă rochie pe care o ai, roșie de cele mai multe ori, utilizezi parfumul cel mai suav… ziua când iubirea plutește în jur…dar… să dăm un pic timpul înapoi și să ne amintim, noi cei mai „de demult”, cum au fost odată primele noastre experiențe romantice și ce sentimente și emoții ne-au adus atunci, pe vremea când nu aveam acces la prea multă informație, din cauza sistemului comunist sau al obiceiurilor și autocenzurii de atunci.

Primele povești de dragoste pe care le-am văzut sau mai bine zis am auzit de ele au fost poveștile nemuritoare citite în biblioteca școlii generale, pentru cea mai mare parte a generației în care am crescut. De câte ori aveam ocazia mergeam la bibliotecă și citeam ore în șir. Citeam tot ce îmi pica în mână, de la Alba ca zăpada și cei șapte pitici până la Cenușăreasa și Frumoasa din pădurea adormită… Erau povești ce îmi aduceau o stare de bine, un fel de euforie… cartea era „drogul” meu preferat, mă purta către alte lumi și către noi senzații și sentimente pe care începeam să le descopăr încet – încet la acea vârstă, aveam 12 sau 13 ani. Aceste povești mă duceau în lumea visurilor, mai târziu în lumea iluziei iubirii, exact ca în… poveștile nemuritoare.

Pe atunci, nimeni nu vorbea despre povești de dragoste, era un subiect tabu cred, la fel de periculos ca și politica, era către sfârșitul anilor ‘80 în cazul meu. Toată educația în domeniul iubirii și al dragostei era învăluită în ceață. Era chiar rușinos ca un cuplu să se sărute sau îmbrățișeze pe stradă. Ne căsătoream în general tineri, primul iubit ne devenea primul soț. Ne căsătoream pentru că eram îndrăgostiți lulea, și nu pentru că iubeam, nu-i așa? Cred că este la fel și acum, de cele mai multe ori nu deosebim îndrăgostitul și iubirea, sunt două emoții diferite. Deci, am crescut neștiind de fapt ce înseamnă cu adevărat iubirea și dragostea. Am crescut neavând nicio cunoștință despre ce înseamnă emoțiile și sentimentele, cum să le definim să le analizăm sau să le exprimăm. Odată ce ai întâlnit fata sau băiatul care te făcea să te simți că plutești, ne ziceam, asta e… suntem îndrăgostiți nebunește, iubim! Dar adevărul este că am învățat și învățăm mult mai târziu ce înseamnă de fapt dragostea adevărată.

De-a lungul timpului am avut ocazia să văd și să analizez multe „povești” de dragoste, de la cele ale părinților mei, vecini, neamuri, cunoștințe, colege de muncă inclusiv cele pe care le-am trăit eu și am constatat că nu am întâlnit niciodată un cuplu care se iubește sincer. Sper totuși că există!! Tot ce am văzut sunt cupluri care depind unul de altul emoțional, financiar și social… De ce? Pentru că oamenii trăiesc iubirea condiționată și pentru că nu știu să iubească cu adevărat, dar cum să știe, nu au cum, trebuie să trăim mai multe povești de dragoste ca să învățăm. Dar nu trebuie să ne învinovățim pentru eșecurile amoroase, trăim și experimentăm ca să învățăm. Ne unim în cuplu exact din acest motiv, pentru a învăța ce este dragostea veritabilă pentru a o trăi cu adevărat când momentul va veni. Și va veni, mai repede sau mai târziu pentru fiecare dintre noi. De aceea se zice că dragostea este răbdătoare, nu că trebuie să fii răbdător cu partenerul tău sau cu partenera ta, nu asta vrea să zică. Dragostea este răbdătoare pentru că va veni la momentul potrivit, odată ce am învățat ce este cu adevărat.

Cât despre mine, în sfârșit am înțeles ce este dragostea adevărată, și mi-aș dori să vă împărtășesc ce am învățat, dar ar fi ca și cum aș dezvălui misterul căii către iubirea veritabilă, așa că vă las să o descoperiți fiecare în parte. Trăiți-vă experiențele proprii de cuplu sau în afara lui, trăiți iubirea așa cum o înțelegeți la momentul actual, experimentați fiecare emoție și sentiment, este absolut minunat, veți acumula amintiri plăcute sau mai puțin plăcute. Știu că de multe ori vă poate lăsa un gust amar odată simțită sau trăită acea emoție și acel sentiment, dar veți trece peste, mai repede sau mai târziu. Veți învăța!

Ce pot să dezvălui totuși, celor ce încă nu au învățat ce este dragostea adevărată, din ceea ce am văzut, analizat și trăit până acum, am ajuns la concluzia că… prima și ultima iubire pe care o trăim în viață este cea veritabilă, pentru că numai aceste două iubiri sunt și vor rămâne pentru totdeauna necondiționate.

Apreciați florile și cutiile de ciocolată oferite de iubiții/ partenerii/ soții voștri de Sfântul Valentin, flori și ciocolată care știu sigur că sunt oferite cu cea mai bună intenție. Deși nu fac decât să urmeze obiceiul pe care societatea l-a impus încă o dată. Așa cum a fost pe vremea când comunismul și autocenzura ne-au dictat viitorul .

Happy Valentine’s Day everyone!

Ionița Năneștean
(Québec, Canada)

Sunt deja mai mult de 18 ani de când am părăsit Sighetul, dar, ca orice sighetean mă gândesc acasă în fiecare zi și citesc publicația online „Salut, Sighet!” la fel de des.

Asta s-a întâmplat și zilele trecute, când am citit articolul d-lui Horia Picu, articol ce m-a adus într-o stare de nostalgie a timpului trecut, tristețe a timpului prezent și la conștientizarea că orașul nostru se „prăbușește” la propriu. Mi-a dat o stare de neputință în a face ceva să ajut într-un fel la reclădirea lui, aflându-mă la 8000 km distanță…

Dar, citind diversele articole „avertisment”, speranța a reînviat, și mi-am zis… bineînțeles că pot să fac ceva, pot să fac tot ce vreau și doresc, eu am puterea de decizie și acțiune chiar dacă sunt departe. Am să folosesc cuvintele, deoarece cuvintele au putere și, în cazul meu, este ceea ce am la îndemână.

Deci, iată mesajul pe care îl am pentru tine, drag sighetean/a… orice post ai deține în Sighet sau funcție publică și civilă, pentru că nu contează ce post ai, toți sunteți în aceași oală cum se zice, toți suntem cetățeni ai Sighetului, deși recunosc că cei mai sus puși în ierarhia orașului au o putere de decizie și acțiune mai însemnată. Dar asta nu înseamnă că tu, cetățean de rând, nu ai putere. Ai putere dar nu ești conștient de ea, fiecare din noi are putere, numai că trebuie să conștientizezi și să o pui în aplicare.

Nu am să te învinovățesc pe tine, funcționar public pentru că nu faci nimic sau mult prea puțin în a contribui la creșterea și dezvoltarea orașului, nu te învinovățesc pe tine, cetățean al orașului Sighet pentru că aștepți ca aleșii locali să facă ceva, este normal să aștepți, au un contract social cu voi, cetățenii Sighetului. Nu te învinovățesc pentru că nu îți faci datoria de cetățean, în a-ți cere drepturile, în a acționa, în a fi ferm, decis și motivat, sigur pe tine, așa cum mulți au făcut în Decembrie 1989.

Deși toată lumea arată cu degetul, eu nu am să fac acest lucru. Probabil nu știi că ai drepturi de cetățean și că funcționarul public, oricare ar fi el, lucrează în interesul tău și pentru tine. În Constituția României este scris negru pe alb în capitolul II, de la articolul 22 până la articolul 53, sunt enumerate toate drepturile pe care le ai ca cetățean român. Toată lumea în acest moment are acces la informare, te invit să accesezi site-ul Constituției Române pe internet și citește-ți drepturile. Conform Constituției României ai drepturi câștigate la naștere, iar cei străini câștigate la obținerea cetățeniei. Funcționarul public care nu își îndeplinește obligațiile postului pe care îl deține, trebuie pedepsit prin lege dacă nu își respectă mandatul. Dar sunt conștientă de felul cum legea se aplică în România, și cei vinovați de nerespectarea drepturilor cetățenilor scapă de lege; cea pământească bineînțeles, dar să nu uităm că există justiție divină, justiția divină îi va pedepsi cu siguranță pe cei vinovați. Și când vorbesc de justiția divină nu zic că se va întâmpla o minune sau un miracol, vorbesc de echilibrul Universului, ce dai aia primești sau răul la rău trage, fiți fără grijă. Și nu este nimic magic în ceea ce zic, este pură fizică, energia faptei rele va atrage alta după ea tot atât de rea dacă nu și mai rea. Efectul bumerang, va lovi când nici nu te aștepți.

Acum, am să îți spun ceva ce poate nu știai despre tine, în afară de drepturile pe care țara în care te-ai născut ți le-a dat, este dreptul divin în a face bine sau rău, pe care l-ai dobândit tot la naștere. Cu toții cunoaștem binele și răul, nu-i așa?… și poate credeți că, atunci când faceți rău dacă nu află nimeni sunteți protejați… vă înșelați amarnic. Conștiința ta știe și emoția resimțită în acel moment se transmite la cer.

Unde vreau să ajung cu asta, veți descoperi în rândurile următoare.

Ai simțit vreodată atâta iubire în tine până acolo încât ai perceput conexiunea pe care o ai cu Universul și Creatorul nostru? Pentru cei ce au simțit foarte bine, știți ce înseamnă iubirea adevărată, dar pentru cei ce nu au simțit vă invit să închideți ochii și să vă imaginați această conexiune pe care o aveți cu divinitatea, oricare ar fi crezul vostru, în Dumnezeu, Univers, natură sau alt profet sau îndrumător spiritual … când vei ajunge în acel stadiu de iubire deplină, lacrimile îți vor curge pe față fără măcar să îți dai seama. Te vei simți în al nouălea cer. Această iubire cu care te naști este încă acolo în interiorul tău, numai că trebuie răscolită. O pierdem cu timpul, imitând societatea, suferind și învinovățind pe cei din jur pentru asta, sau soarta, dar nu ei sunt de vină pentru că am pierdut iubirea ce era în noi, și nici soarta, „soarta” este ce decizi tu să fi sau să faci. Noi înșine nu mai credem în iubire, din cauza decepțiilor suferite de-a lungul vieții, și a eșecurilor și atunci când ne pierdem iubirea și încrederea în noi înșine și Dumnezeu ne abandonează.
La fel se află și ura, ca și iubirea, lăcomia, invidia, orgoliul, frica toate aceste sentimente și emoții se află în noi înșine… Este absolut omenesc să simțim ce simțim. Sentimentul și emoția ce o hrănești cu gândurile tale va fi exact ceea ce vei deveni. Când hrănești gândurile pozitive speranța învie, când hrănești emoțiile negative, speranța moare. Tu ești creatorul a tot ce ești și devii, ești creatorul a tot ce te înconjoară. Tot ce fac cei din jur nu contează, tot ce faci și simți tu însuți este tot ce contează. Pentru că tot ce faci și simți se va întoarce la tine într-un fel sau altul. Ai încredere.
Dar când vei simți acea iubire de care vorbeam mai sus, iubirea pentru  tine însuți, pentru divinitate și pentru univers, absolut nimic din ce este în jurul tău nu îți va aduce fericire. Nimic. Tot ce este în jur îți va aduce confort dar nu fericire. Banii îți vor aduce confortul zi de zi dar nu fericire, să bei o sticlă de vin bun îți va aduce plăcere, dar nu fericire, o mașină frumoasă îți va aduce satisfacție dar nu fericire, când câștigi un examen sau o competiție înseamnă mândrie, nicidecum fericire, când mergi la un concert înseamnă entuziasm dar nu fericire. Toate aceste lucruri sunt superbe, dar dacă totuși cauți fericirea, nu o vei găsi niciodată în aceste lucruri. Adevărata fericire te face să descoperi, iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, frumusețea, fidelitatea, acceptarea, cumpătarea, blândețea, bunătatea. Adevărata fericire nu este în a poseda sau controla, adevărata fericire nu este în a părea cineva cine nu ești, este în a fi tu însuți. Adevărata fericire nu este în bogăție materială ci în cea sufletească.

Tot ce se întâmplă în Sighet, in Romania și pe planeta întreagă la ora actuală, la nivel de guvern, administrație publică, este pentru că omul care se află în acea funcție nu a găsit fericirea și iubirea și merită toată compasiunea și iubirea noastră. Este singur și nefericit și știe asta… când este singur cu el însuși. Unde nu există iubire, nu există nimic, totul se distruge și moare.

Iubește-ți orașul, reconstruiește-l, până și cel mai mic gest contează. Cu pași mici și siguri Sighetul se poate reclădi.

Așadar vă urez curaj tuturor, pentru a lua cele mai bune decizii, a face ceea ce este corect și just pentru oraș, pentru a acționa, pentru a da tot ce e mai bun, pentru că tot ceea ce faceți vi se va întoarce amplificat. Un oraș frumos, dezvoltat și întreținut, atrage bogăție. Faceți din el cel mai frumos oraș din Maramureș!

Ionița Năneștean
(Québec, Canada)