Lecția de istorie a Centenarului CNDV-ist

În cadrul manifestărilor dedicate sărbătoririi Centenarului Colegiului Naţional „Dragoş Vodă” Sighetul Marmaţiei, catedra de istorie a pregătit un program divers.

Astfel, vineri, 11 octombrie 2019, începând cu ora 9:00 a fost inaugurată expoziţia CNDV 100 în sala Florian Tiberiu, gazdă fiind prof. Marius Voinaghi; totodată, a fost lansat numărul special al Revistei Cercului de Istorie „Gemina”, după care s-a trecut la prezentarea lucrărilor în cadrul Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice. Au fost abordate următoarele teme: Castrul roman de la Coştiui. Observaţii preliminare – dr. Marius Ardeleanu (Muzeul de Istorie Baia Mare); Sabia lui Ştefan cel Mare – dr. Flaviu Vida (ISJ Maramureş); Contribuţia maramureşenilor la Marea Unire – dr. Klara Guseth (Arhivele Judeţene Baia Mare); Profesori de geografie de la Liceul „Dragoş Vodă”: Alexandru Diaconescu – dr. Hodor Nicolaie (UBB, Cluj); Ziariştii de la Dragoş Vodă – prof. Ioan Ardeleanu – Pruncu; Inscripţii medievale maramureşene secolele XIV – XVI – Teofil Ivanciuc; De la datorie la abandon. Studiu de caz: românii din Transilvania în Primul Război Mondial – Pop Anamaria (Primăria Cluj); Lotul Vişovan – preot prof. Marius Vişovan; Zalmoxis, rege filosof şi zeu – prof. Claudiu Holdiş; Armin Gutman – o scurtă biografie – prof. Alin Pralea (Muzeul de Istorie, Sighet); Dilemele convieţuirii: greco-catolici şi ortodocşi în şcolile maramureşene interbelice. Studiu de caz: Liceul Dragoş Vodă Sighetu Marmaţiei – prof. Florin Dragoste; Sistemele de acces în fortificaţiile neolitice – prof. Ovidiu Sechel; Istoria competiţiilor The League of Legends în România – Adrian Petrovai (Bucureşti); Regele Carol al II-lea în presa din Maramureşul interbelic – prof. Horaţiu Vescan; Imaginea voievodului Dragoş în creaţiile populare şi literare – prof. Claudia Dura; Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” la Centenar – prof. Marius Voinaghi.

Mulţumim invitaţilor pentru implicare şi sperăm într-o colaborare fructuoasă la sesiunile viitoare!

 

Prof. Claudia DURA

foto: prof. Marius Voinaghi




Liceul Tehnologic Forestier Sighet: multe șanse pentru prezent și viitor!

Liceul Tehnologic Forestier Sighetul Marmației fructifică din plin prezentul pentru a asigura viitorul tinerilor elevi. Un nou proiect Erasmus + („O șansă pentru noi, acum și în viitor”) a fost accesat, iar grantul de 97.676 Euro va sprjini mobilitatea pentru 34 elevi. Tinerii de la liceul din Sighet se vor deplasa în Portugalia și Polonia pentru a deprinde și dobândi competențe profesionale specifice unor domenii de calificare (frizer, coafor, manichurist, operator mașini cu comandă numerică etc.) identificate ca fiind foarte actuale pe piața muncii. Tinerii se vor acomoda și adapta unui mediu socio – profesional multicultural, specific Uniunii (Statelor) Europene, îmbunătățindu-și competențele lingvistice și nu în ultimul rând vor contribui la promovarea și dezvoltarea parteneriatelor transnaționale. Activitățile proiectului contribuie în mod direct la mobilitatea profesională și dezvoltarea instituțională.

Liceul Tehnologic Forestier din Sighet (director – prof. Mariana Ștețca, director adjunct – Maria Roman) are deja experiență în acest tip de proiecte. Un proiect asemănător s-a încheiat în cursul acestei luni, beneficiarii direcți fiind 38 de elevi care au fost selectați pentru stagii în Portugalia și Polonia. Prin intermediul Consorțiului VET4Tourism & Maramureș (compus din Colegiul Economic „Pintea Viteazul” din Cavnic, Liceul Tehnologic Forestier Sighet și Liceul Borșa) a demarat anul trecut un alt proiect care a oferit șansa participării altor 14 tineri „LTF-iști” de la clasa de turism la un stagiu educațional.

Demararea noului proiect s-a făcut în prezența foarte multor elevi, părinți și profesori, directoarea liceului, prof. Mariana Ștețca, oferindu-le elevilor posibilitatea de-a analiza rezultatele obținute în proiectul anterior și de-a beneficia de pledoaria unor elevi care au fost implicați și au participat în urmă cu un an la mobilitățile precedente din Portugalia și Polonia. Au fost prezentate scurte filmulețe cu elevii – beneficiari din anul precedent, cei care au fost răsplătiți și cu „Certificatul Europass”, certificat ce le-a fost înmânat de către profesorii însoțitori (Mirela Nan, Ildiko Hoffer, Nicolae Sandu, Ioana Csillik) și profesorul monitor (Mariana Ștețca). Cu „pașaportul” recunoscut pe piața muncii din Europa la dosar, tinerii își identifică – sperăm – mai ușor, destinațiile… profesionale.

Un material „motivațional” a fost prezentat și de doamna Adina Costinar de la Colegiului Economic din Cavnic, coordonator de proiect, iar interesul elevilor forestieri se pare că este pe măsura… oportunităților.

La întâlnirea de promovare a proiectului a participat și inspectorul școlar d-na Simona Malearciuc, care le-a vorbit elevilor despre importanța și relevanța acestor proiecte de mobilitate în context european.

Succes LTF în noul proiect și… multe alte șanse!

Ion MARIȘ




Scriitorul (născut la Sighet) Vasile Gogea, popas inițiatic la Casa Memorială Iuliu Maniu!

Sîmbătă, 12 octombrie 2018, la Bădăcin, pe Dealul Țarinei, Casa lui Iuliu Maniu a fost din nou locuită. După mulți, prea mulți ani în care a fost bîntuită de toți demonii istoriei, casa familiei Maniu a fost, aproape orbitor, luminată de spiritul acestuia. Căci dacă n-am fost capabili, o Țară întreagă să-i găsim osemintele, pentru a-l înmormînta creștinește, iată, un preot de țară, a reușit să dez-îngroape spiritul lui. Și acesta a străpuns, nu doar întunericul unei epoci în care umanitatea părea că a rătăcit calea, dar și răsăritul de toamnă tîrzie care-și revărsa razele calde peste dealurile și livezile Bădăcinului. Era frig afară, bruma se topea încet în iarba încă verde dar era atîta căldură în toate sufletele care veniseră, care de unde, care cu ce, însă cu credință și bucurie să adeverească și să mărturisească puterea de neînfrînt a nădejdii în Dumnezeu.

L-am salutat creștinește mai întîi pe Părintele Cristian Borz, preotul parohiei greco-catolice din Bădăcin, sufletul și nucleul generativ al unei campanii susținute, în primul rînd cu sprijinul cotidianului Sălajul pur și simplu, patru ani. Cel care, fără să obosească, să se tânguiască sau să învinuiască pe cineva, dăruit cu har de la Sfântul Duh și îndrumat de Fecioara Maria, Regină a familiei, s-a străduit, asemenea lui Plotin, dar prin puterea și voința Tatălui Ceresc, „să înalțe divinul din el la înălțimea divinului din Univers”.

Ne-au fost de ajuns cîteva cuvinte și o îmbrățișare. Apoi ne-a condus (pe mine și pe cei doi prieteni cu care am plecat din Cluj: Lucian Tănase, care și-a pus mașina „la drum” și aparatul de fotografiat „la treabă” împreună cu Virgil Rațiu, încercînd să-și depășească oboseala acumulată în ziua precedentă, la Bistrița, unde asistase la inaugurarea unei statui a lui George Coșbuc) prin încăperile, devenite de o sacralitate smerită și monumentală totodată, ale Casei Memoriale.

Era devreme. Oficialitățile încă nu sosiseră.

„Ghidarea” nu era formală.

„Explicațiile” nu erau pentru un „muzeu”, ci scurte informații familiare, de viață cotidiană, despre locuitorii și stăpînii Casei care păreau a fi, pentru moment, ieșiți la o plimbare prin livada de pe Dealul Țarinei și puteau să apară în pridvor din clipă în clipă. Ioan, Clara, Scipio, Cassiu, Elena, Iuliu, Sabina, Cornelia (Sora Cecilia), Iulia, Emilia…

Viață! O viață adevărată vibrează încă în fiecare încăpere, în fiecare ungher, în fiecare obiect… Pînă și în urmele/umbrele suferințelor consumate în această Casă pulsează o lumină lăuntrică… În care se păstrează amintirea unchiului lui Iuliu Maniu, „europeanul” Bărnuțiu…

L-am privit, o clipă, cu un profund respect pe medicul Ioan Boilă, ultimul strănepot al Sfinxului din Bădăcin, așezat pe o bancă, în veranda casei, într-o atitudine de meditație profundă, de bucurie și, poate, de tristețe în același timp… Parcă îl mai aștepta încă pe „unchiuțu” să vină cu mere înrourate din grădină…

Apoi, ca și cum aș fi fost prins în vortexul unei mașini a timpului, rememorez – pentru a cîta oară? – o succesiune de evenimente din viața mea: născut la Sighet, în 1953; armata – la Sighet în 1973-1974; „rătăcit” (împreună cu scriitorii, mult mai puțin cunoscuți atunci, Ioan Groșan și Matei Vișniec, aflați la Festivalul de Poezie) prin coridoarele Închisorii din Sighet, în care am intrat toți trei „prin efracție”, nemaigăsind o vreme drumul înapoi, spre geamul pe care intraserăm și terifiați de gîndul că, fie și numai pentru o noapte, am putea rămîne „prizonieri” ai acelei închisori, în 1983 dacă bine îmi amintesc; am participat la primul simpozion „Închisoarea de la Sighetu Marmației – Memorial Istorico-Politic”, în 1993, prilej cu care l-am condus pe Seniorul Corneliu Coposu prin închisoare (care nu era încă amenajată ca „memorial”) pentru a-i arăta celula în care a murit martiric Iuliu Maniu; l-am condus și pe ultimul drum pămîntesc pe Senior, în 1995… Și, acum, în A.D. 2019, ziua a 12-a a lunii octombrie, după patru ani de campanie națională, la care „m-am înrolat” ca voluntar solitar dar solidar, mă aflu în Casa lui Iuliu Maniu. În capela Casei… În biroul lui… În dormitorul lui… În fața cenotafului lui și a mormintelor părinților lui… Respir aerul pe care l-au respirat ei, toți aceștia…

Cred că trebuie să existe o semnificație mai înaltă în tot acest lanț de întîmplări (și altele, încă, pe care nu le mai evoc acum, aici) ale vieții mele… Trebuie să fie treptele unei inițieri pentru o ascensiune care nu are nimic de-a face cu „ridicarea” pe treptele sociale…

Mă rog Sfintei Marii, Sfîntului Anton și Bunului Dumnezeu să-mi lumineze calea pe care o mai am de parcurs și să-mi dea puterea să nu mă prăbușesc, oricît de grea ar fi ea…

Lăudat să fie Isus Cristos!

Vasilea GOGEA

(articol preluat de pe Gogea’s Blog)

Fotografii de Lucian Tănase și Gogea’s Blog.




Eminescu s-a așezat definitiv la Sighet!

Mihai Borodi a plecat spre Cer în urmă cu câteva luni (mai 2019), dar ni l-a lăsat pe pământ pe Eminescu! Pe pământ sighetean, la capătul străzii Mihai Eminescu s-a așezat în tihnă, de sâmbătă 12 octombrie 2019, Eminescu.

Sculptorul Mihai Borodi s-a dus în eternitate lângă Mihai Eminescu. Probabil stau la povești și, Doamne!, au ce-și povesti… au trecut – fiecare într-o altă epocă – prin multe „scene” aproape comparabile, precum zis-a poetul „Alte măști, aceeași piesă/ Alte guri, aceeași gamă“ dar, toate s-au sfârșit cu bine, Mihai Poetul și Mihai Sculptorul și-au găsit liniștea. Amândoi pe Insula Nordului.

A fost o zi minunată de toamnă sâmbătă, când tineri și vârstnici, de aici și de peste Tisa s-au oprit în Parcul Grădina Morii să-i spună Eminescului cât de multă poezie se ascunde în Sighetul Marmației. Și poezie, și cântec, și patimi, și orgolii, și filosofie, și teatru, căci toate dau măsura nivelului intelectual al unei comunități.

Primarul Sighetului și-a dorit bustul lui Eminescu și aici, pentru a-l lega de Eminescu din Slatina (Ucraina). Da, acesta a devenit un proiect frumos, sprijinit de oameni generoși (Dan Ofrim, Alex Tivadar, dr. Grigore Turda, Adriana Curmei, Florin Marina, Marius Calena, Adi Ieudean etc.).

„Zică toți ce vor să zică,/ Treacă-n lume cine-o trece;/ Ca să nu-ndrăgești nimică,/ Tu rămâi la toate rece.”

M-am întâlnit cu sculptorul Mihai Borodi înainte de ultima lui plecare în Franța, de unde s-a întors definitiv acasă și, mi-a povestit și detailat câteva aspecte care-l frământau. N-a fost să fie învingătorul „rece”, îl intrigau măștile ce-l înconjurau temporar dar, dorințele lui – credea – prindeau contur. Își căuta alinarea și prin/cu Eminescu.

Până la urmă, ce contează este că pe lângă busturile lui Ioan Mihaly de Apșa, Leonard Mociulschi și Ion Buteanu, Mihai Borodi a mai așezat un bust pe pământ sighetean, pentru nemurire. Să nu fiți supărați pe noi, nici tu, Mihai, nici tu, Mișu!

Stimați sigheteni, când vă veți plimba pe la Grădina Morii și veți trece pe lângă bustul lui Eminescu încercați să vă amintiți câteva versuri de-ale marelui poet. Acesta să fie mesajul vostru pentru respect și pomenire!

Ion MARIȘ

Video: Ion Mariș

 




NOBLESSE oblige! Sighetenii confirmă! | VIDEO

Balul Centenarului Colegiului Național „Dragoș – Vodă” care a încheiat cele trei zile de sărbătoare, a beneficiat de participarea muzicală a cvartetului Noblesse (Cluj – instrumentistele fiind absolvente ale Conservatorului „Gheorghe Dima”), tinerele provenind din diferite orașe din România.

La finalul mini-concertului am avut o discuție – fulger, din dorința de-a prezenta sighetenilor câteva detalii din „viața” lor.

Salut, Sighet: Cum v-ați simțit fiind pentru prima dată la… Sighet?
Noblesse Quartet: Pentru Noblesse Quartet, experiența de la balul Colegiului Național „Dragoș Vodă” a fost una specială. Am avut ocazia să cântăm împreună în orașul natal al colegei noastre Raluca Michnea și am fost primiți foarte călduros de către un public ales, care ne-a făcut să ne simțim ca între prieteni.

Salut, Sighet: Cum ați ales repertoriul?
Noblesse Quartet: Am dorit să onorăm o sărbătoare deosebită precum centenarul unei instituții de învâțământ cu tradiție printr-un repertoriu variat. Astfel, ne-am arătat dragostea față de muzica latino-americană, contemporană, pop, coloanele sonore faimoase din cinematografie dar și față de muzica românească, interpretată în stilul caracteristic al cvartetului și care are un loc special în sufletul nostru.

Salut, Sighet: Am identificat în repertoriul vostru melodii… celebre!
Noblesse Quartet: Între melodiile alese, o parte din aranjamente poartă semnătura compozitorului clujean Răzvan Metea, cu care avem bucuria să colaborăm de fiecare dată și dintre care amintim: Por una cabeza, La cumparsita, Adventure of a Lifetime, Ciobănaș cu trei sute de oi și Du-mă acasă măi tramvai. Repertoriul a fost completat de hit-uri din creația universală ca All of Me (John Legend), Perfect (Ed Sheeran), Billie Jean (Michael Jackson) și a culminat cu tema filmului Pirații din Caraibe (He’s a Pirate).

Salut, Sighet: Care este motivația muzicală a Noblesse-ului?
Noblesse Quartet: Parte din motivația și bucuria cvartetului Noblesse este de a-și putea pune amprenta pe melodii din stiluri și epoci diferite și ne bucurăm că am putut împărtăși muzica noastră cu publicul sighetean. Și ne mai dorim să semnalăm potențialul tinerilor muzicieni, muzica noastră, în toate orașele din țară.

Salut, Sighet: Mulțumim, Raluca Michnea (Sighet), Andra Bălan (Bistrița), Larisa Iordache (Târgu Neamț), Andreea Pop (Reghin)!
Noblesse Quartet: Cu mult drag. Și… sperăm să mai revenim la Sighet!

Salut, Sighet!




Promenada Rotary a adus mult soare în… inimi!

Promenada Inimii, amânată cu o săptămână din cauza vremii nefavorabile de Duminica trecută, s-a desfășurat Sâmbătă, 12 octombrie 2019 când foarte mulți sigheteni au ieșit să se plimbe, să simtă liniștea unei zile admirabile și chiar să-și verifice principalii “indicatori” de sănătate: tensiunea arterială, glicemia.

Parcul Grădina Morii a fost împânzit de purtătorii tricourilor ce “emanau” sănătate prin sloganul îndemnului la promenadă iar reprezentanții cluburilor Rotary Sighet (președinte Ioan Oniga), Rotary Sighet Voievodal (președinte Gabriela Pipaș), Rotaract Sighet (președinte Florin Pralea) și Interact Sighet (președinte Raisa Semeniuc) au interacționat cu participanții la plimbarea de… sănătate.

Acest proiect anual, organizat toamna în preajma Zilei Mondiale a Inimii, ar trebui repetat în fiecare week-end pentru a generaliza o atitudine adecvată vizavi de… continua mișcare!

 

Salut, Sighet!




CNDV a împlinit 100 de ani! La mulți ani! | VIDEO

Joi, 10 octombrie 2019 a fost zi de sărbătoare. Liceul “Dragoș – Vodă”, azi Colegiul Național “Dragoș Vodă”, a atins onorabila vârstă de un secol!

Între discursul primului director al Liceului “Dragoș Vodă“, prof. dr. Eugen Szeles, din 10 octombrie 1919, până la mesajul actualului director, al Colegiuli Național “Dragoș Vodă“, prof. dr. Vasile Mih, din 10 octombrie 2019, s-a scris o frumoasă istorie a educației și performanței nu doar pentru orașul nostru ci pentru întraga Țară a Maramureșului; zeci de generații de dragoșiști s-au format în această cetate a inteligențelor.

Profesori, absolvenți, elevi, oaspeți, invitați, discursuri, mesaje, evocări, amintiri etc. sunt elementele esențiale ce au încărcat cu frumusețe prima zi a Sărbătoririi Centenarului CNDV.

Mulțumim absolventului liceului și colegului nostru de redacție, dr. Sorin Markus, pentru imortalizarea în imagini a acestei prime zile aniversare.

 

La mulți ani, CNDV!

Salut, Sighet!

Foto & VIDEO: dr. Sorin MARKUS




#CNDV100 – Lecția de desen a lui Corneliu Baba se ține la… Sighet!

Sighetenii sunt invitați la o inedită lecție de desen, focalizată pe „materialul” pictorului Corneliu Baba (1906 – 1997).

„Lecția” (dedicată Centenarului C. N. „Dragoș-Vodă”) va fi susținută de prof. Ileana Pipaș, prof. Ion Munteanu, pictor George Ierima.

Inițiatorul și coordonatorul lecției de arte vizuale este prof. Ioan Tivadar.

Vernisajul expoziției va avea loc joi, 10 octombrie 2019, de la orele 16:00, la Radio România Sighet, str. Plevnei, nr. 8.

Salut, Sighet!




6 luni în celula neagră!

Sora Pelagia Iusco, deținută politic în temnițele comuniste, recent trecută la cele veșnice (puteți citi AICI) ne-a lăsat mărturii cutremurătoare ale tratamentului barbar la care a fost supusă în majoritatea anchetelor Securității, la Sighet, la Oradea și în alte părți. Dăm câteva exemple:

„La Securitate la Sighet trei zile și trei nopți n-am primit niciun pahar cu apă. Apoi am primit o zeamă lungă. După 2 săptămâni mi-au dat drumul cu condiția să mă prezint zilnic la postul de Miliție din Ieud. Până în martie 1949 am fost urrmărită până am fost arestată și adusă din nou la Sighet, împreună cu o altă femeie din Ieud la care s-au găsit niște cărți de rugăciuni greco-catolice…” (Marius Vișovan, Mărturii ale rezistenței anticomuniste din Maramureș, Editura Napocastar, 2008)

„La 4 mai am fost arestată împreună cu celelalte călugărițe din Ieud. Ne-au întrebat din nou despre ascunzătorile preoților, dar n-au scos nimic de la noi. După două săptămâni la Securitate la Sighet , ne-au dus la Oradea. Am fost băgate 60 de persoane într-o dubă. N-aveam aer. Am leșinat…„ (Marius Vișovan, Mărturii ale rezistenței anticomuniste din Maramureș, Editura Napocastar, 2008)

„La Oradea m-au separat de celelelte călugărițe și m-au ținut 6 luni într- celulă neagră, fără geamuri. Sora Marghita credea că m-au împușcat….” (Marius Vișovan, Mărturii ale rezistenței anticomuniste din Maramureș, Editura Napocastar, 2008)

„În timpul anchetelor m-au bătut de mai multe ori, dădeau în mine cu palmele, cu pumnii, cu picioarele. Am căzut pe jos și au continuat să mă lovească. Securiștii strigau cu ură către noi, cu insulte murdare… Procesul de la Cluj mi-a adus 3 ani de condamnare.” ( Marius Vișovan, Mărturii ale rezistenței anticomuniste din Maramureș, Editura Napocastar, 2008)

…………………………….

Sighetenii care au vizitat Memorialul știu ce înseamnă celula neagră! Iar cei care n-au fost încă, să mearga să vadă! Să intre, să închidă ușa și să stea doar câteva secunde…

preot prof. Marius VIȘOVAN




Ion Bledea, Cetățean de Onoare al Sighetului, fără sculptură în Sighet! (autor, ing. Gheorghe Iancu)

Luna trecută (07 septembrie 2019), a avut loc lansarea excelentului album aniversar, „Ion Bledea – Sculptorul Nordului” (Editura „Valea Verde”), îngrijit de Ion Mariș, conținând fotografii ale celor mai valoroase și reprezentative lucrări artistice din ultima perioadă ale sculptorului în lemn, precum și texte biografice și de prezentare documentată cu descrieri admirative a activităților și operelor artistice ale sale.

Cu acel prilej au fost expuse și admirate în frumoasa grădină a artistului, numeroase sculpturi din lemn de esențe nobile – nuc, tei, paltin, stejar și altele – lucrate în stiluri artistice de artă tradițională, modernă și chiar ultramodernă cu teme și mesaje foarte variate, dar cu prioritate îndreptate către activitățile, atitudinile, preocupările omului, exprimate prin prelucrarea lemnului în formă de artă plastică de creație proprie.

Participarea mea la acel eveniment cultural-artistic alături de personalități, oameni de artă și cultură, membri ai familiei sculptorului, admiratori de frumos și alții, m-a bucurat mult, trezindu-mi amintiri și sentimente de admirație pentru sculptor și materialul sculptat – acest aur verde regenerator al Maramureșului și nu numai.

Bucuria și admirația față de acest sculptor în lemn al Nordului, se datorează și faptului că a fost remarcat și sprijinit pentru a-și exercita talentul și executa lucrări artistice la CPL, începând cu artizanate specifice zonei, dar cu tendințe și progres spre lucrări în stiluri moderne și ultramoderne, ajungând cu timpul să fie cunoscut, recunoscut și apreciat, admirat, atât în țară cât și în alte țări. Sculpturi în lemn de esențe nobile din Maramureș, au ajuns și în locuri și la personalități de vârf, de la patronate, instituții și chiar la conducători de state. Eu îl apreciez pe sculptorul Ion Bledea, ca pe un „Brâncuși al Maramureșului”. Sculpturile artistice din lemn transmit un mesaj mai viu decât cele din alte materiale neregenerabile.

Sculptorul Nordului Ion Bledea a participat și a câștigat premii la numeroase tabere și concursuri de talie internațională, unde a dus renumele și faima maramureșenilor și a Maramureșului, zonă geografică și istorică renumită în tradiții, obiceiuri și talente. În anul 1983, a apărut o carte-album intitulată „Maramureșul – Țară a lemnului”, autor Francisc Nistor, Cuvânt Înainte de acad. Mihai Pop.

Preocupările, hărnicia și talentul miilor de maramureșeni este exprimată și prin producerea și livrarea în țară și în lume a imense cantități și a nenumăratelor produse superioare prelucrate din lemn, inclusiv în perioada de tranziție la economia liberă, capitalistă, de către firmele de pe platforma industrială a fostului CPL., în timp ce combinatele similare care existau înainte de anul 1990 în țara noastră au dispărut, fapt de excepție, definit ca „Fenomen Sighet” al industriei lemnului din România. (Definire exprimată de ministrul industriei lemnului, I. R. – din primul guvern Roman, după 1989.)

Având în vedere ponderea, rolul și locul activităților de prelucrare a lemnului – acest aur verde al zonei – în produse materiale și exprimări artistice, cu preocupări chiar la nivelul Academiei Române, amplasarea unei sculpturi-monument din lemn, cu semnificația cuvenită – a sculptorului Ion Bledea, într-un loc de cinste și central al municipiului, ar înfrumuseța, îmbogăți, completa și actualiza imaginea locuitorilor și vizitatorilor privind urbanismul specific Sighetului.

ing. Gheorghe IANCU