Numărul deținuților politici din România, supraviețuitori ai temnițelor comuniste a scăzut constant, de la 150.000 în 1990, la mai puțin de 1.000 astăzi (dintre care foarte puțini mai au o prezență publică activă) prin efectul biologic al vârstei. În Maramureș mai sunt doar câteva persoane, iar în Sighet, în urma recentei plecări la Domnul al lui Ioan Ilban, a mai rămas unul singur, Petru Codrea, cunoscut multor concitadini ca vecin, rudenie, prieten sau coleg de muncă dar și prin articolele de pe „Salut, Sighet!” (cel mai recent putând fi citit aici). Domnia-sa a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări.

Rep.: Stimate domnule Petru Codrea, ați rămas ultimul deținut politic din Sighet și unul dintre ultimii din Maramureș. Cititorii vă cunosc din mai multe articole în care ați relatat suferința din temnițele comuniste și alte aspecte ale rezistenței anticomuniste din Maramureș și din țară.
P.C.: Da, așa este. Din „lotul Vișovan” (primii 18 deținuti politici, arestați în august 1948) mai suntem în viață 3 – Nistor Man, Nelu Dunca și cu mine, dar numai eu domiciliez actualmente la Sighet. Și mai sunt alți câțiva camarazi arestați mai târziu și stabiliți în alte orașe din țară sau în străinătate. Asta este, suntem deja foarte puțini, numărul nostru scade, dar noi privim cu seninătate ultima parte a vieții și mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ținut până acum …

Rep.: Sănătatea vă permite să vă mai deplasați prin țară la diverse acțiuni de comemorare a martirilor și eroilor luptei anticomuniste?
P.C.: Mai rar ca în trecut, dar nu mă las. Chiar acum în august sper să ajung la Târgșor (lângă Ploiești) la comemorarea elevilor deținuți politici din această închisoare, unde am executat și noi maramureșenii detenția în perioada 1949-1950. Am fost acolo aproape anual, aș dori să ajung și anul acesta, nu doar pentru a mai întâlni colegi de suferință din alte zone ale țării ( și aceștia deja foarte puțini …) dar mai ales pentru bucuria și respectul cu care mă întâmpină tineri dornici de a cunoaște rezistența anticomunistă, valorile și eroii ei despre care eu pot da mărturie.

Rep.: Sănătatea și longevitatea sunt o caracteristică a familiei Codrea! Toți frații sunteți în viață, la vârste venerabile!
P.C.: Da, mulțumim lui Dumnezeu! Fratele mai mare Gheorghe și cu mine am depășit 90 de ani, fratele Eugen se apropie iar sora Georgeta, cea mai mică, vine și ea după noi…de altfel și tatăl nostru, învățătorul Petru Codrea, a trecut de 90, așa că probabil îl moștenim pe dânsul. Bătrânețea vine desigur și cu alte probleme, dar mulțumim lui Dumnezeu pentru tot! Toți 4 avem copii și nepoți, ne bucurăm de studiile și realizările lor și…sperăm să vedem și următoarea generație!

Rep.: Sunteți un creștin practicant al Bisericii Greco-Catolice…
P.C.: Da, și sunt prezent la liturghie constant în duminici și sărbători. Credința a fost pentru mine foarte importantă întotdeauna – și în familie, și în școală și în educația din „Frăția de Cruce” credința creștină, aprofundată și trăită, a fost esența concepției noastre de viață.

Rep.: Ce părere aveți despre situația politică actuală din țară?
P.C.: Partidele actuale și politicienii care le conduc sunt departe de idealul căruia noi ne-am dăruit tinerețea, dar asta nu înseamnă că nu urmărim scena politică și nu ne informăm prin televiziune, radio, presă…și că nu avem și noi opiniile noastre! Eu personal am fost la vot de fiecare dată și am votat pentru îndepărtarea de comunism, pentru mai multă cinste și seriozitate în conducerea și administrarea țării. Categoric nu susțin PSD – ul, dar și răfuiala actuală internă din PNL mă dezamăgește. Le-aș cere tuturor să fie mai sobri și mai responsabili…

Rep.: Ce ziar sau revistă citiți regulat ?
P.C.: Sunt abonat la revista lunară „Permanențe” de la București, editată de Fundația „Profesor George Manu”, organizatoare a numeroase evenimente de cinstire a memoriei naționale. Acolo sunt subiecte de natură istorică ce dezvăluie multe adevăruri ascunse sau falsificate de propaganda comunistă. Pentru știrile la zi prefer televizorul.

Rep.: O altă temă actuală este…vaccinarea. Unii au impresia că dacă ești naționalist, român iubitor de țară, istorie, tradiții și valori trebuie să te opui vaccinării, ca făcând parte din conspirația globalistă ( nu pun ghilimele fiindcă unele semne de întrebare avem cu toții…). Unele site-uri pe internet abundă de asemenea atitudini. Ce părere aveți ?
P.C.: Ce părere să am? Eu m-am vaccinat din luna martie!

Rep.: În fine, marea pasiune a dvs. în timpul liber a fost pescuitul. Vă plăcea să vă retrageți în natură, pe văile râurilor din Maramureș, nu doar pentru sănătate sau atracții turistice, dar și pentru a evita ( în perioada comunistă) momentele de socializare posibil periculoase, mai ales pentru un fost deținut politic. În timp ați devenit un pescar sportiv performant. Aveți numeroase participări și premii la concursuri județene, naționale și internaționale. Mai mergeți la pescuit ?
P.C.: Acum la 90 de ani e greu…am mai încercat acum câțiva ani dar condiția fizică nu-mi mai permite. Am însă multe amintiri frumoase, culminând cu cele două concursuri din Italia, în 1994 și 1996. Și mă bucur că fiul meu și nepotul meu continuă această tradiție.

Rep.: Domnule Petru Codrea, vă mulțumim și vă dorim multă sănătate, bucurii și împliniri!

A consemnat Marius VIȘOVAN

A fost întotdeauna o plăcere să-l întâlnesc pe Maestrul Gheorghe CODREA, să discutăm și să-i „urmăresc” amintirile care pornesc din Sighet/ Șugău/ Vadu Izei, „zăbovesc” zeci de ani în Cluj și se „închid” – ce interesant destin! – tot în Sighet, str. Șugău. A poposit – pentru mai multe luni – în zona noastră, zona copilăriei și-a adolescenței, în urmă cu mai puțin de un an și se pare că va reveni în câteva săptămâni, cu gândul de-a se implica într-un proiect ineresant. Dar, despre proiect într-un viitor apropiat.

Azi, când Maestrul Gheorghe Codrea împlinește 93 de ani, vreau să-i spun, să-i spunem, să-i dorim să aibă parte de sănătate și de multă energie transferată spre pictură, spre pasiunea de o viață care i-a adus recunoaștere națională și internațională. Maestrul Gheorghe Codrea și-a publicat amintirile într-un volum pe care l-a publicat anul trecut: „Întâia și ultima zi. Spicuiri din viață”. În câteva săptămâni, probabil, urmează să fie tipărit un album/ catalog de artă cu operele recente ale Maestrului. Și… Clujul îi omagiază viața și opera printr-o expoziție ce se va vernisa în câteva zile (10 martie 2021) la Muzeul de Artă.

Dacă luna trecută (21 februarie) fostul deținut politic Petru Codrea a împlinit 90 de ani, azi, fratele mai mare, pictorul scenograf Gheorghe Codrea, a împlinit 93 de ani, spre bucuria celorlalți frați, Georgeta Maria și Eugen (ambii având peste 80 de ani).

La începutul lunii martie, când culorile naturii se revarsă – timid – pe simezele mult-așteptatei primăveri, ne bucurăm să-l aniversăm pe artistul plastic ce-și continuă munca și la această onorabilă vârstă!

Doar câteva spicuiri din biografia Maestrului Gheorghe Codrea!

Gheorghe Codrea s-a născut la 02 martie 1928, la Sighet (Șugău). Locuiește la Cluj. Are un fiu, Dan, arhitect și o nepoată Anna, stabiliți în Anglia.

Gheorghe Codrea a absolvit Liceul „Dragoș Vodă” în anul 1948. Pe la sfârșitul anilor ’40 este remarcat și îndrumat spre artele plastice de către cunoscutul pictor maramureșan Traian-Bilțiu Dăncuș. A urmat și absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1949 – 1953), specializarea pictură, clasa profesorilor Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Nagy Imre, Andrassy Zoltan, după care a continuat studiile în scenografie la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1953 – 1956) avându-i profesori pe Alexandru Moscu, Toni Gheorghiu, Walter Siegfried.

La încheierea studiilor, conform uzanțelor, a fost repartizat la Teatrul de Stat din Oradea dar, iubind Clujul, a aplicat la un concurs deschis pentru un post similar în inima Transilvaniei, unde a şi fost angajat în 1956 până la pensionare în anul 1989.

A inovat și modernizat tehnica scenografică a secolului trecut, introducând în spectacole proiecțiile, creând elemente scenografice ce relevau și talentul de pictor, adevărate lucrări de artă de sine stătătoare.
Gheorghe Codrea a fost 33 de ani un scenograf – artist al Operei Române din Cluj, aducând în scenografie o abordare modernă, fiind adept al spectacolului vizual total.

A creat scenografia pentru spectacole lirice memorabile, Bărbierul din Sevilla, Coppelia, Don Carlos, Lacul lebedelor, Secretul lui Don Giovanni, Tripticul puccinian (1972), Povestirile lui Hoffmann, Nunta lui Figaro, Flautul fermecat, Don Juan, Zamolxe și Ulysse, Voievodul țiganilor, Nabucco, Falstaff, Boris Godunov etc.

S-a remarcat și în pictura de șevalet, având mai multe expoziții personale atât în țară cât și în străinătate.

La mulți ani, splendid colorați, Maestre!

Foto & text: Ion MARIȘ

Domnul Petru Codrea a atins o venerabilă vârstă, o vârstă purtată cu demnitate de-a lungul multor ani zbuciumați, o vârstă care „recompensează” omul sincer, omul optimist, omul consecvent unui sens bine definit în viață!

Fostul deținut politic Petru Codrea împlinește azi, 21 februarie, 90 de ani. S-a născut la 21 februarie 1931 în comuna Vadu Izei, Maramureș, fiind unul dintre cei patru copii ai învățătorului Petru Codrea (1901 – 1993), ctitorul școlii de pe Șugău. Tânărul Petru Codrea a urmat Liceul „Dragoș – Vodă”, pe care nu-l finalizează, fiind arestat în august 1948, cu un an înainte de absolvire. Face parte din bine cunoscutul „lot Vișovan”, din primul grup de elevi dragoșiști arestați de autoritățile pro – bolșevice, instalate în România postbelică. Pentru apartenența la o „organizație subversivă” este condamnat la 3 ani de închisoare, parcurgând un cunoscut traseu al temnițelor „tradiționale” pentru acei ani: Sighet, Cluj, Jilava, Târgșor, Canalul Dunăre – Marea Neagră (colonia Valea Neagră – Peninsula).

Este eliberat în decembrie 1951 după care urmează încorporarea și stagiul militar – pentru alți trei ani – la muncă grea,  destinată condamnaților politic indezirabili regimului comunist, trecând pe rând, câte un an, prin localitățile Făget – Timiș, Herja lângă Aiud și Arcuș în apropiere de Sfântu Gheorghe. În ultima parte a „stagiului militar”, reușește să-și ia bacalaureatul la liceul din Sfântu Gheorghe. Se întoarce la Sighet în anul 1955 iar după un an (1956) se căsătorește cu Lenuța, fiica învățătorului Vasile Fodoruț (din Desești) și el fost deținut politic.

După două tentative nereușite de-a trece de vigilența securității și de-a se înscrie la facultate (la Cluj și București), abandonează speranța de-a face mai mult pe plan profesional, rămâne acasă, la Sighet, dedicându-se familiei și meseriei de tipograf în care se perfecționează (a absolvit Școala Tehnică Poligrafică din București în anul 1961).
S-a pensionat în anul 1990, după 33 de ani de muncă la Tipografia din Sighet și după o viață discretă, retrasă, pentru a nu mai intra în atenția neobositelor autorități comuniste de supraveghere continuă.

L-am căutat și l-am întâlnit pe domnul Petru Codrea pentru a-i transmite toată simpatia și respectul nostru; l-am  ascultat și i-am apreciat luciditatea, am văzut în omul de 90 de ani același român nepervertit de ideologii false, „probând” pe baza faptelor, a trecutului asumat, justețea unei lupte blocate de… oameni fără Dumnezeu!

Azi, seniorul Petru Codrea analizează de la „înălțimea” vârstei sale perioada de inumană teroare din viața tinerilor condamnați pentru un crez marcat de sentimentele firești ale patriotismului și credinței, privind înspre trecut fără mânie. Fostul deținut politic își poartă curajos și demn povara celor 90 de ani, cu gânduri luminoase, cu mulțumirea respectării idealurilor pe care nu și le-a renegat niciodată, dimpotrivă, vorbind cu același spirit tineresc despre foștii frați de… cruce. 

La mulți ani cu sănătate, domnule Petru Codrea!

Foto & text: Ion MARIȘ

La Sighetu Marmației, ca în fiecare an la 29 august, a avut loc întâlnirea anuală a supraviețuitorilor „lotului Vișovan”, tinerii din Maramureș arestați în 1948, elevi și studenți, trecuți cu toții prin ani mulți de temniță comunistă.

Seniorii prezenți și urmașii lor au urcat în celula 74 de la etajul doi al Muzeului Memorial (unde fuseseră „cazați” în iarna ’48 -’49 ) pentru un moment de rugăciune condus de părintele Marius Vișovan. Alături de cei 2 membri prezenți ai „lotului Vișovan” – Ioan Ilban și Nistor Man, au mai participat membri ai familiilor și persoane apropiate. Ulterior s-au rugat în celulă și un grup de preoți și tineri de la Oradea și Zalău.

Cei 4 supraviețuitori (din cei 18 cât totaliza „lotul Vișovan”), ajunși deja la vârste venerabile sunt: Ioan Ilban (90 ani) și Petru Codrea (89 ani) – ambii cu domiciliul în Sighet, Ioan Dunca (88 ani) – Vișeu de Sus, și Nistor Man (91 ani) – Tg. Mureș. În afara celor din „lotul Vișovan” mai sunt în viață 7 deținuți politici din Maramureșul istoric.

preot prof. Marius Vișovan

Gheorghe Codrea s-a născut la Sighet (02 martie 1928), în urmă cu 92 de ani. Locuiește la Cluj. Are un fiu, Dan, arhitect și o nepoată Anna, stabiliți în Anglia.

Gheorghe Codrea a absolvit Liceul „Dragoș Vodă” în anul 1948. Pe la sfârșitul anilor ’40 este remarcat și îndrumat spre artele plastice de către cunoscutul pictor maramureșan Traian-Bilțiu Dăncuș. A urmat și absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1949 – 1953), specializarea pictură, clasa profesorilor Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Nagy Imre, Andrassy Zoltan, după care a continuat studiile în scenografie la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1953 – 1956) avându-i profesori pe Alexandru Moscu, Toni Gheorghiu, Walter Siegfried.

La încheierea studiilor, conform uzanțelor, a fost repartizat la Teatrul de Stat din Oradea dar, iubind Clujul, a aplicat la un concurs deschis pentru un post similar în inima Transilvaniei, unde a şi fost angajat în 1956 până la pensionare în anul 1989.

A inovat și modernizat tehnica scenografică a secolului trecut, introducând în spectacole proiecțiile, creând elemente scenografice ce relevau și talentul de pictor, adevărate lucrări de artă de sine stătătoare.
Gheorghe Codrea a fost 33 de ani un scenograf – artist al Operei Române din Cluj, aducând în scenografie o abordare modernă, fiind adept al spectacolului vizual total.
A creat scenografia pentru spectacole lirice memorabile, Bărbierul din Sevilla, Coppelia, Don Carlos, Lacul lebedelor, Secretul lui Don Giovanni, Tripticul puccinian (1972), Povestirile lui Hoffmann, Nunta lui Figaro, Flautul fermecat, Don Juan, Zamolxe și Ulysse, Voievodul țiganilor, Nabucco, Falstaff, Boris Godunov etc.

S-a remarcat și în pictura de șevalet, având mai multe expoziții personale atât în țară cât și în străinătate.

La mulți ani, Maestre!

Salut, Sighet!

NR: În fotografie sunt membrii familiilor Codrea și Ilnițchi. Rândul de sus, de la stânga la dreapta: Petru Codrea (tipograf), Ilnițchi Felician (profesor ┼), Eugen Codrea (profesor). Rândul de jos, de la stânga la dreapta: Elena Codrea (născută Fodoruț, profesor, ┼),  Georgeta Maria Ilnițchi (născută Codrea, învățătoare), Aurelia Codrea (născută Grigorescu, funcționar, ┼); Gheorghe CODREA (pictor – scenograf). Fotografie din arhiva familiei.

În urmă cu cinci ani, la Colegiul Național „Dragoș Vodă” a avut loc o întâmplare „stranie”. După ce conducerea de atunci a CNDV – ului a acceptat în mod firesc să fie amplasată – la data de 18 iunie 2014 – o placă ce marca locul de unde a pornit calvarul așa numitului „lot Vișovan” (și al elevilor arestați ulterior), după câteva zile, inofensiva bucățică de marmură este îndepărtată intempestiv.

Să vedem, pe scurt, ce înseamnă „lotul Vișovan”. Un grup de 17 tineri având între 15 – 23 ani, elevi ai Liceului „Dragoș Vodă”, alături de profesorul lor de chimie Aurel Vișovan, aveau să fie arestați în 1948 de pe băncile liceului pentru activități… anticomuniste. Au primit ani grei de închisoare, pedepsele fiind cuprinse între 3 și 17 ani de pușcărie. Toți erau elevi foarte buni ai Liceului „Dragoș Vodă”, fii de maramureșeni, iubitori de neam și țară.

Zilele trecute am purtat o mică discuție pe tema plăcii (în prezența unei jurnaliste din Franța) cu doi dintre supraviețuitorii lotului Vișovan, Petru Codrea (88 ani) și Ioan Ilban (89 ani). Amândoi și-au exprimat nedumerirea și totala dezamăgire produsă de îndepărtarea plăcii din incinta liceului care a dat al doilea grup, din țară, ca număr de elevi arestați de regimul comunist (după Liceul „Radu Negru” din Făgăraș).

Încercăm să clarificăm unele detalii ale acestei „ciudate” întâmplări și discutăm cu preot prof. Marius Vișovan, fiul prof. Aurel Vișovan (cel care a dat numele lotului de tineri arestați).

Salut, Sighet!: Stimate părinte Marius Vișovan, se pare că nu ați renunțat la ideea de a vedea placa în memoria „lotului Vișovan”, ce a fost amplasată în incinta Liceului „Dragoș Vodă”, repusă pe poziția inițială. De ce?
Marius Vișovan: Nu am renunțat și nu voi renunța, pentru că eroii anticomuniști au salvat demnitatea neamului românesc în cel mai îngrozitor moment al istoriei sale – ocupația sovietică și instaurarea brutală a regimului comunist cu tot valul de teroare ce a durat decenii. Ei au dovedit că românii au valori în care cred și au curajul să riște și să se sacrifice pentru ele. Iar aceste valori sunt în primul rând credința creștină și dragostea de patrie. Eliminarea plăcii exprimă clar o interdicție – tinerii de azi nu au dreptul să-și cunoască istoria recentă. Dovada e simplă – Aurel Vișovan a mai trăit 12 ani după Revoluție, a dat interviuri la televiziune, presei române și străine, l-a întâmpinat pe regele Mihai în numele sighetenilor în 1997 dar… nu a fost niciodată invitat la liceul „Dragoș Vodă” să vorbească elevilor!

Salut, Sighet!: Care credeți că a fost rațiunea/ mobilul îndepărtării plăcii?
Marius Vișovan: Personalități de anvergură ale culturii naționale, Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Petre Țuțea, Vintilă Horia etc. sunt „vânate” prin toată țara, Institutul „Elie Wiesel” (președinte Alexandru Florian) „presând” autoritățile locale să le elimine numele din spațiul public – să nu mai fie străzi, școli, licee, instituții cu numele lor, să fie demontate statuile lor și plăcile comemorative, să le fie retrase titlurile de „cetățean de onoare” acordate în trecut etc… prevalându-se de interpretarea forțată a unor texte de lege din 2015. În unele locuri presiunea a reușit, în altele autoritățile locale au rezistat, dar de fiecare dată a ieșit scandal, opinia publică simțindu-se umilită și agresată de asemenea abordări. A fost de notorietate atitudinea primarului Clujului, Emil Boc, care a refuzat să schimbe numele străzii „Radu Gyr”, sau – mai aproape de noi – dârzenia comunei Bârsana, unde primarul, preoții, intelectualii și sătenii s-au solidarizat și școala se numește în continuare „Mircea Vulcănescu”. În cazul „Dragoș Vodă” din 2014, domnul Alexandru Florian știind că nu are nicio bază legală a recurs doar la „subtile” mesaje telefonice, apelând la intermediari, fără niciun document scris. „Presiunea” a reușit fiindcă sighetenii nu au fost uniți.

Salut, Sighet!: În ce stadiu se află demersul dumneavoastră de reamplasare a plăcii?
Marius Vișovan: Pot să afirm că există actualmente pe plan local un plus de bunăvoință în rezolvarea problemei și acest lucru mă bucură, dar ezitările nu au fost încă depășite. Am fost sfătuit să fac o cerere la Oficiul Național pentru Cultul Eroilor de unde am primit un răspuns foarte cald și respectuos dar… dânșii se ocupă doar de cei morți în războaie! Asta e… până la urmă e o problemă de „voință politică”. Când autoritățile orașului și liceului (care azi nu mai sunt cele din 2014 iar mâine nu vor fi cele de azi) vor înțelege dramatismul situației, placa va fi pusă firesc înapoi.

Salut, Sighet!: Am discutat cu doi dintre supraviețuitorii „lotului Vișovan” (Petru Codrea și Ioan Ilban), care nu-și puteau explica decizia îndepărtării plăcii. Credeți că reamplasarea acestei simple și modeste plăci le mai poate aduce vreo „satisfacție” celor care au supraviețuit?
Marius Vișovan: Cu siguranță! Eliminarea plăcii a fost în primul rând pentru dânșii o imensă jignire! Mai sunt în viață 7 elevi ai liceului „Dragoș Vodă” care au suferit în temnițele comuniste, dintre care 4 din lotul Vișovan. Dar a fost o mare jignire și pentru soțiile celor deja decedați, care participaseră la sfințirea plăcii cu câteva zile înainte! Și nu în ultimul rând, o mare durere pentru mama mea, care a predat peste 30 de ani la Liceul „Dragoș Vodă”! Credeți că aniversarea Centenarului liceului este deplină, în aceste condiții?

Salut, Sighet!: Atât fascismul cât și comunismul au generat multă suferință și nu în ultimul rând numeroase victime nevinovate. Dacă ne gândim și la Holodomorul din Ucraina putem avea o imagine globală a tragediei produse de “implementarea” comunismului în Estul Europei. Și totuși, de ce oare comunismul este considerat mai… uman?
Marius Vișovan: E simplu, propaganda de stânga e mai tare! Dar dacă în Occident prinde pe fondul naivității celor care nu au cunoscut efectiv comunismul, la noi așa ceva este aberant! A lăuda sau relativiza regimul comunist este o mare minciună și o batjocorire a milioanelor de români care au suferit având caracter și ținută verticală! Și a urmașilor acestora care au suferit indirect prin șicane și marginalizare socială!

Salut, Sighet!: Grupul/ „lotul Vișovan”, care și-a asumat lupta și rezistența anticomunistă pornită într-un liceu dintr-un nord invizibil de țară, a fost recunoscut și onorat oficial de către autoritățile/ instituțiile democrate românești. Dacă este așa, o placă în memoria luptei lor poate să stârnească anumite sensibilități?
Marius Vișovan: Amplasarea acestei plăci nu a deranjat pe nimeni în Sighet. Așa cum v-am spus, presiunile au venit din altă parte!

Salut, Sighet!: Un psalm din Biblie ne spune că… “Nimeni nu este drept înaintea lui Dumnezeu”. Păi dacă nu avem șansa de-a fi drepți în fața Creatorului, ce sens mai au… faptele noastre insesizabile?
Marius Vișovan: Nu suntem perfecți, este evident. Dar este esențial să vrem să fim mai buni, să ne respectăm și să ne ajutăm între noi. Și când avem modele de frați ai noștri care pentru Dreptate și Adevăr și-au jerfit tinerețea și chiar viața, trebuie sa le cultivăm memoria și să-i urmăm, cu toate slăbiciunile noastre. Dacă liceenii sigheteni de azi ar cunoaște frumusețea sufletească a tinerilor arestați în 1948 ar fi… fascinați! Să nu ne lamentăm ipocrit… noi, românii, avem valori, avem modele! Să le scoatem în față, dacă vrem o țară cu oameni cinstiți și curați!

Salut, Sighet!: Există unitate de credință în… credință?
Marius Vișovan: O unitate de măsură a credinței are numai Dumnezeu… noi, oamenii, putem măsura doar practica religioasă, care reflectă parțial credința, dar nu se confundă cu ea. Dacă vrem însă să evaluăm în profunzime credința, avem totuși un indicator. Indicatorul este capacitatea de jertfă pentru idealul îmbrățișat. Cât despre unitatea în credință, este clar că există religii și confesiuni diferite, dar asta nu trebuie să ne facă să cădem în relativism. Cu toții căutam fericirea, cu toții avem nevoie de comuniune. Respectul față de demnitatea persoanei umane e un reper de la care trebuie să plece orice dialog religios sau filosofic.

Salut, Sighet!: Revenind la subiectul discuției noastre, când credeți că va fi reamplasată placa în memoria „lotului Vișovan”?
Marius Vișovan: Nu știu… dar eu nu voi înceta niciodată lupta, și dacă va fi cazul, o vor continua copiii mei! Dar ar fi rușinos pentru Sighet și pentru România ca ultimii eroi anticomuniști să plece din această lume dezgustați de batjocura la care (a câta oară?) au fost supuși…

Salut, Sighet!

Elev al Liceului “Dragoș Vodă”, Petru Codrea a fost arestat (în anul 1948) alături de alți elevi și studenți, făcând parte din primul lot de deținuți politici maramureșeni, cunoscut sub numele de “lotul Vișovan”.

LA MULȚI ANI, DOMNULE PETRU CODREA!

Salut, Sighet!

Comemorarea anuală a „lotului Vișovan” a avut loc pe 29 august în celula 74 a închisorii Sighet cu participarea seniorilor Nistor Man, Petru Codrea și Ioan Ilban, a doamnei Melania Rițiu și a unor membri ai familiilor.

Foștii deținuți politici au stat de vorbă și cu tinerii greco-catolici veniți în pelerinaj de la Șimleu Silvaniei la Sighet, îndrumați de călugării din Congregația don Orione. La agapa fraternă ce a încheiat comemorarea, seniorii noștri au depănat amintiri din închisori și au dezbătut unele probleme actuale.

preot prof. Marius Vişovan

Azi, 19 august, se împlinesc 7 decenii de la arestarea primului lot de deținuți politici maramureșeni, format din elevi și studenți, cunoscut sub numele de „lotul Vișovan”, căruia îi este dedicată celula 74 a Muzeului Memorial de la Sighet. Domnul Petru Codrea, unul din membrii grupului, rememorează evenimentul:

„Deși, după masivele arestări din mai ’48 activitatea noastră, a grupului de la Sighet, s-a redus foarte mult, Securitatea a aflat totuși de noi, trei luni mai târziu, în împrejurări niciodată elucidate pe deplin. Am auzit mai târziu că, probabil, cineva de la București a fost prins încercând să treacă frontiera având niște liste cu nume asupra sa, dar o explicație clară nu avem nici astăzi.

Eu am fost arestat de pe stradă de securistul Ștern la 19 august 1948, ziua în care a fost arestat și Aurel Vișovan. Am fost supus la interogatoriu, în care am ținut-o una și bună că nu știu nimic. Apoi am fost pus față în față cu Aurel care mi-a spus că pot declara liniștit fiindcă oricum Securitatea aflase de existența noastră. Se vedea pe el că fusese bătut îngrozitor…

Câteva zile am fost ținut în beciul Securității în niște celule încă neterminate, apoi, pe 29 august, am fost dus la închisoarea din Sighet alături de ceilalți 17 din grupul nostru. Merită menționate numele tuturor: Aurel Vișovan, Ioan Virag, Mihai Vlad, Nistor Man, Constantin Rad, Vasile Dunca, Ștefan Deac, Găvrilă Coman, Ioan Dunca, Gheorghe Bulacu, Iuliu Vlad, Iosif Andreica, Ioan Ilban, Petru Ulici, Ioan Motrea, Gheorghe Andreica, Grigore Hotico și cu mine. Mai târziu ni s-a spus “lotul Vișovan”, după numele liderului nostru.

Eram toți între 15 și 25 de ani și, geografic vorbind, eram un eșantion reprezentativ al Maramureșului, provenind din localitățile Ieud, Călinești, Rona de Jos, Șieu, Dragomirești, Cuhea (actualmente Bogdan Vodă), Bârsana, Săliște, Budești, Slatina (de peste Tisa), Vișeul de Mijloc, Breb și, bineînțeles orașul Sighet, capitala Maramureșului voievodal.

Merită menționați și camarazii care au reușit să scape atunci de arestare organizând rezistența în munți: Vasile Popșa, Ioan Rus, Mihai Șofron, Vasile Tivadar, Mihai Pop, Ion Nemeș, lor alăturându-li-se mulți țărani din satele maramureșene. Cu excepția lui Vasile (Lică) Popșa, ucis de Securitate în mai 1949, toți ceilalți au cunoscut pușcăriile comuniste.

Timp de o lună am stat singur în celula 82, apoi o vreme cu Iosif Andreica și apoi cu Ion Ilban. Nu aveam geamuri deloc și chiar a nins înăuntru. Mai târziu ne-au mutat pe toți într-o celulă mai mare, celula 74, unde aveam să stăm toată iarna și primăvara, cam 6 luni în total până aproape de plecarea la Cluj la proces.” (Petru Codrea, fragment interviu 2015)

Asociația Urmașilor Luptătorilor Anticomuniști (AULA)

La Sighetu Marmației, ca în fiecare an la 29 august, a avut loc întâlnirea anuală a supraviețuitorilor „lotului Vișovan”, tinerii din Maramureș arestați în 1948, elevi și studenți, trecuți cu toții prin ani mulți de temniță comunistă.

După participarea la liturghia pelerinilor conduși de preoții catolici din „Congregația Don Orione” celebrată pe celularul închisorii – Memorial, în cadrul căreia a luat cuvântul domnul Ioan Ilban, președinte AFDP Maramureșul istoric, seniorii și urmașii lor au urcat în celula 74 (unde fuseseră „cazați” în iarna ’48 -’49) pentru un moment de rugăciune condus de părintele Marius Vișovan, urmat apoi de agapa fraternă găzduită generos de domnul Petru Codrea. În ziua precedentă au avut loc momente de reculegere și rugăciune la mormintele camarazilor din cimitirul municipal.

Alături de cei 3 membri prezenți ai „lotului Vișovan – Ioan Ilban, Petru Codrea și Grigore Hotico, au mai fost prezenți foștii deținuti politici Vasile Măgurean (Baia Mare) și Melania Rițiu (București). Datorită decesului neașteptat al soției sale, domnul Nistor Man s-a întors de urgență la Târgu Mureș, după ce participase la prima parte a manifestărilor de la Sighet. Îl asigurăm de profunda noastră compasiune și solidaritate în această grea încercare.

Cei 5 supraviețuitori (din cei 18 cât totaliza „lotul Vișovan”), ajunși la vârste venerabile sunt: Ioan Ilban (87 ani) și Petru Codrea (86 ani) – ambii cu domiciliul în Sighet, Ioan Dunca (85 ani) -Vișeu de Sus, Grigore Hotico  88 ani) – Baia Mare și Nistor Man (88 ani) – Tg. Mureș.

În afara celor din „lotul Vișovan” mai sunt în viață 12 deținuți politici din Maramureșul istoric.

Sursa: Marius Vișovan