Eroismul feminin maramureșean – înv. Maria Ionescu (1926-2021)

A trecut la cele veșnice la Dragomirești (Maramureș) la o vârstă venerabilă, doamna învățătoare Maria Ionescu (născută Ilban), una dintre ultimele femei supraviețuitoare ale temnițelor comuniste din România și unul dintre ultimii deținuți politici din Maramureș.

Tânără învățătoare și având un copil mic de 1 an, Maria Ionescu este arestată în 1949 împreună cu tatăl, mama și soțul ei sub acuzația de susținere a partizanilor din grupul Popșa (tatăl ei, Ioan Șt. Ilban era unul din liderii grupului de sprijin din Dragomirești).

Arestată cu copilul în brațe, Maria Ionescu este presată timp de 10 zile să predea copilul. Va accepta doar după eliberarea mamei ei, căreia i l-a încredințat (aceasta fusese însă în prealabil bătută până a leșinat). A fost dusă la Securitate la Sighet apoi închisă pentru o anchetă mai îndelungată la Oradea (a petrecut 18 zile la celula neagră, în întuneric și miros de urină și fecale) apoi, după condamnarea de la Cluj, a executat detenția la închisoarea pentru femei Mislea (jud. Prahova) alături de 520 de deținute, elita feminină a țării (multe fiind studente legionare, dintre ele Aspazia Oțel îi va păstra o frumoasă amintire), fiind eliberată în 1952. Întoarsă acasă, va fi supusă la alte nedreptăți și privațiuni. După 1989 se va implica activ în renașterea parohiei greco-catolice din comună și în acțiunile închinate memoriei luptătorilor anticomuniști din Maramureș.

Înmormântarea a avut loc sâmbătă 29 mai la Dragomirești și a fost oficiată de episcopul greco-catolic de Maramureș, P.S. Vasile Bizău împreună cu un grup de preoți, cu participarea primarului Vasile Țiplea și a multor consăteni și cunoscuți. Luările de cuvânt au evidențiat valoarea morală a Mariei Ionescu în contextul rezistentei anticomuniste din Maramureș, Dragomireștiul fiind unul dintre centrele fierbinți ale acestei rezistențe. Ultimii 3 supraviețuitori din Dragomirești sunt Ioan Ilban (Sighet), Aurel Vlad (S.U.A.) și Vasile Bizău (Franța).

Preot prof. Marius VIȘOVAN

Sursă foto: Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței




Alți deținuți maramureșeni din perioada comunistă (autor, Marius Vișovan)

În urma articolului nostru din 14 mai a.c. intitulat „Rezistența anticomunistă din Maramureș – deținuții politici pe localități” (care poate fi văzut aici) am primit mai multe informații care completează fericit documentația asupra rezistenței maramureșene. Cele primite în ziua publicării articolului le-am introdus pe loc în listă (cu acordul redacției), dar ulterior modificarea listei nu ar mai fi avut relevanță (majoritatea cititorilor parcurgând deja textul) de aceea am decis să le includem într-un nou articol, împreună cu alte precizări necesare.

Este vorba de un număr de țărani gospodari din satele Maramureșului, care au suferit temniță pentru refuzul de a acepta colectivizarea sau pentru neplata cotelor mari impuse de autoritățile comuniste (tot o formă de a lichida  țărănimea fruntașă și de a intimida restul gospodarilor pentru a-i determina să intre în colectiv). Ne-au fost semnalate numele: Ancuța Matilda (Berbești), Chiș Mihai Burla, Vlad Ion Horea și Țurlaș Grigore (Săliștea de Sus), Arba Ion și Arba Ioana (Vadu Izei), dar cu siguranță cazuri similare sunt și în alte localități, asteptăm în continuare informații de la cititori. De asemenea daca există undeva studii de specialitate despre represiunea asociată  colectivizării din Maramureș rog să ni se semnaleze, pentru a completa documentația rezistenței anticomuniste.

Un capitol cu totul aparte, puțin cunoscut și studiat (dar care obligatoriu trebuie scos la lumină) îl constituie etnicii maghiari din Maramureș care au suferit în închisorile comuniste, ca urmare a unor atitudini individuale sau a apartenenței politice din trecut. Nu am văzut niciodată o listă a acestora (dacă există undeva), nu știm dacă sunt mulți sau puțini, dar cu siguranță există și merită cunoscuți. Singurele informații certe de care dispunem actualmente sunt cele privitoare la frații Szöllösy din Sighet, Tiberiu și Anton, ambii decedați în detenție (la Văcărești, respectiv Canal ). De asemenea, nu dispunem  de informații despre deținuți politici de etnie ucraineană sau evreiască din Maramureș; etnicii germani din Vișeu de Sus au fost cu siguranță incluși în deportările sovietice din 1945 dar ar fi bine să avem date concrete și analize concludente.

În încheiere doresc să reafirm limitele demersului exprimat prin aceste articole. O listă incompletă de nume și localități este doar un prim pas, foarte superficial, de explorare a unui fenomen istoric complex (politic, economic, spiritual, psihologic) cum este cel al rezistenței maramureșene și scopul nostru este acela de a trezi atenția tinerilor din zona noastră asupra istoriei locale recente și a valorilor care merită apărate având ca model jertfele generației precedente.  Am pus numele în ordine alfabetică tocmai pentru a arăta că nu facem (aici) niciun fel de clasificări sau ierarhizări. Munca de aprofundare pe care vă provoc să v-o asumați (alături de studiile deja existente) va scoate în evidență diversitatea situațiilor, în privința cauzei detenției (orientări politice asumate, simpatii sau doar reacții spontane  în fața unor probleme concrete), lungimea foarte diferită a detenției (între 3 luni și 16 ani ), statutul juridic diferit ( cu una sau mai multe condamnări sau fără condamnare deloc), regimul de detenție (condițiile și tratamentul din închisori sau lagăre diferite, dacă deținutul a fost torturat sau nu), calibrul spiritual și intelectual al deținuților (reflectat în atitudinea din detenție sau ulterioară) precum și statutul fostului deținut după eliberare, marginalizarea, șicanarea și supravegherea depinzând deseori de zelul, mai mare sau mic al Securității locale (dar și de numeroși alți factori uneori greu de evaluat), cazul special al preoților greco-catolici, etc.

E o comoară de suflet pe care o dezgropăm cu grijă și o punem la loc de cinste. Este efortul nostru și al generațiilor viitoare.

preot prof. Marius VIȘOVAN

 

 

 




Rezistența anticomunistă din Maramureș (autor, Marius Vișovan)

 Rezistența anticomunistă din Maramureș

– deținuții politici pe localități –

 

Azi, 14 mai, cu ocazia „Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste” (instituită prin legea 127 /2017) oferim cititorilor acest mic studiu care oferă o nouă perspectivă a datelor existente referitoare la zona noastră.

Rezistența anticomunistă din Maramureșul istoric (cu maxima intensitate în anii 1948-1953) a cuprins în proporții diferite toate localitățile, de la forme de opoziție pasivă cvasi – generală până la atitudinea directă împotriva regimului, reprimată brutal prin execuții, torturi, anchete, șantaj, percheziții, confiscări și prin foarte mulți ani de detenție în închisori și lagăre.

Victimele directe ale represiunii comuniste sunt cei uciși de Securitate sau întemnițați. Considerăm că este utilă o grupare a lor pe localități pentru a evidenția mai bine principalele focare de rezistență; acolo unde localitatea natală este irelevantă pentru contextul nostru am preferat localitatea de domiciliu și activitate îndelungată a persoanei. Am ținut să precizăm calitatea profesională (preot, profesor etc.) doar la cei care au avut această calitate în momentul arestării. De asemenea, am marcat cu o mică cruce numele celor care au murit în luptă sau în detenție, dând astfel jertfa supremă. Acolo unde sunt două nume identice în aceeași localitate, le-am diferențiat prin inițiala tatălui sau prin porecla familiei, utilizată în actele existente. Din păcate, în câteva cazuri, informația privitoare la localitatea de domiciliu lipsea și nu am putut-o identifica.

Lista de față (alcătuită în mare măsură pe baza informațiilor existente la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței) este cu siguranță incompletă, de aceea lansăm provocarea tinerilor intelectuali din Sighet și din localitățile maramureșene să scoată din uitare și alte victime ale represiunii comuniste și să îmbogățească documentația despre cei aflați în lista de față atât prin culegerea de mărturii de istorie orală din partea generației seniorilor cât și prin identificarea unor documente inedite. Fiecare localitate maramureșeană să cinstească memoria înaintașilor care ne dau demnitate și legitimitate în fața lumii și a istoriei!

***

Sighet

1.Ardelean Iuliu – preot
2.Bilțiu-Dăncuș Ioan + – profesor
3.Chindriș Alexandru – preot
4.Chindriș Ioan – învățător
5.Codrea Petru
6.Folea Ion – ofițer
7.Moldovan Gheorghe – preot
8.Popșa Vasile +
9.Popșa Ioan +
10.Rusu Ioan
11.Șofron Grigore
12.Șofron Mihai
13.Ștefan Alexandru
14.Vancu Cornelia
15.Vancu Gheorghe – medic
16.Virag Ioan + – notar
17.Vișovan Aurel – profesor +
18.Vlad Mihai

Apșa de Jos (peste Tisa)

1.Călinici Gheorghe

Bârsana

1.Bologa Ioan
2.Cora Alexandru

Berbești

1.Pop Ioan

Biserica Albă ( peste Tisa)

1.Moiș Grigore + – preot
2.Pop Mihai

Bocicoel

1.Cheșa Ioan
2.Dumitran Ilie
3.Radu Ioan

Bogdan Vodă

1.Buftea Ioan – Curator
2.Buftea Irina – profesoară
3.Deac Ștefan
4.Mareș Vasile
5.Mariș Vasile – Buheanu
6.Nan Gheorghe

Borșa

1.Botoș Eugen – preot
2.Mihali – Ștrifundă Găvrilă + – primar
3.Timiș Grigore
4.Timiș Ilie
5.Timiș Nicoară

Botiza

1.Manta Teodor
2.Manta Florea
3.Pătrăuș Ioan
4.Petreuș Ioan
5.Petreuș Vasile
6.Poenar Gheorghe
7.Suciu Ioan

Breb

1.Oanea Dumitru
2.Pop Arvinte – primar
3.Pop Ioan Arvinte

Budești

1.Berinde Ion – învățător
2.Bordi Frunzilă Ion
3.Bulacu Gheorghe
4.Mariș Victor

Călinești

1.Andreica Iosif
2.Rad Constantin

Desești

1.Bohotici Ion
2.Fodoruț Vasile – învățător

Dragomirești

1.Ardelean Dumitru
2.Ardelean Gr.Ioan
3.Ardelean Ioan Gavriș
4.Bogdan Ioan
5.Chiș Ioan
6.Florea Dumitru
7.Florea Ion
8.Ilban Ioan
9.Ilban Șt. Ioan
10.Ilban V. Ioan
11.Ionescu Ioan – ofițer
12.Ionescu Maria
13.Iusco Dumitru
14.Iusco Gavril – medic
15.Iusco Ilie – avocat
16.Iusco Simion
17.Jurj Gavril
18.Man Iosif – notar
19.Mariș Filimon
20.Mariș Ștefan
21.Minică Ștefan
22.Neț Ioan
23.Ofrim Vasile
24.Petrovan Dumitru
25.Petrovan D. Ioan
26.Petrovan Ioan
27.Petrovan Maria
28.Pitic Vasile
29.Plohod Gheorghe
30.Pop Nița
31.Rubel Ianoș
32.Rubel Iosif
33.Sitar Gheorghe
34.Țicală Ilie – învățător
35.Țicală Gr. Vasile
36.Țicală L. Vasile
37.Vlad Aurel
38.Vlad Mihai
39.Vlad Vasile +
40.Zubașcu Ilie
41.Zubașcu Ion
42.Zubașcu I. Ilie +

Ferești

1.Pop Dumitru – călugăr

Giulești

1.Lazăr Ilie – avocat

Glod

1. Crăciun Simion, primar

Hărnicești

1.Hotea Vasile +
2.Iurca Gheorghe + – preot

Hoteni

1.Hotea Ioan

Ieud

1.Balea Dumitru
2.Balea Ștefan
3.Bizău Ioan
4.Chindriș Dumitru
5.Chindriș Găvrilă
6.Chindriș Gheorghe
7.Chindriș Ioan
8.Chindriș Ștefan
9.Chindriș Vasile – preot
10.Chindriș Vasile
11.Costinar Ioan
12.Dăncuș Sabin – călugăr
13.Deac Vasile
14.Dunca Anuța
15.Dunca Dumitru
16.Dunca Gavril
17.Dunca Găvrilă Pâțu
18.Dunca Ioan Bărbosu
19.Dunca Ioana
20.Dunca Ilieș
21.Dunca Dumitru Joldea +
22.Dunca Joldea Ioan – preot
23.Dunca Joldea Nelu
24.Dunca Mărcuța
25.Dunca Vasile
26.Gorzo Găvrilă – preot
27.Gorzo Vasile
28.Hotico Dumitru +
29.Hotico Grigore
30.Hotico Ioan Ceacu
31.Hotico Ioan Mureanu
32.Hotico Mărcuța
33.Hotico Petre – grefier
34.Hotico Vasile – preot
35.Iusco Dumitru +
36.Iusco Găvrilă
37.Iusco G. Pălaga – călugăriță
38.Iusco I. Pălaga
39.Iusco Ion
40.Nemeș Irina – călugăriță
41.Pleș Grigore
42.Pleș Vasile Gănău
43.Pleș Vasile Bedrilă
44.Pop Grigore Roibu
45.Pop Dumitru Roibu – primar
46.Sas Ioan
47.Sas Maria – călugăriță
48.Sas Pelagia

Moisei

1.Coman Ștefan
2.Pop Coman Sigismund
3.Tomoioagă Vasile

Oncești

1.Mihnea Ioan

Petrova

1.Filipașcu Alexandru + – preot

Rona de Jos

1.Bota Ioan – ofițer
2.Nicolici Victor
3.Tivadar I.Vasile
4.Tivadar D.Vasile +
5.Ulici Petru
6.Vlad Iuliu

Rozavlea

1.Belea Gheorghe
2.Iurca Augusta – profesoară
3.Mariș Aurel
4.Maroș Ioana
5.Mârza Ioan
6.Popan Florea
7.Popan Gheorghe
8.Tand Ștefan

Sarasău

1.Șteț Gheorghe

Săcel

1.Coman Ioan
2.Coman Parasca
3.Grad Axenia

Săliștea de Sus

1.Bărcan Gheorghe
2.Chiș Dumitru +
3.Chiș I. Ioan
4.Chiș S. Ioan
5.Coman Găvrilă+
6.Iuga Grigore +
7.Iuga Dumitru +
8.Pașca Gheorghe +
9.Pașca Dumitru +
10.Pașca Mihai
11.Trifu Vasile – preot
13.Vlad Darie
13.Vlad Gheorghe +

Săpânța

1.Borca Teodor
2.Pop Dumitru
3.Rednic Gheorghe
4.Rițiu Grigore – preot
5.Rițiu Ioan
6.Rițiu Laura +
7.Rițiu Melania

Sârbi

1. Gherman Vasile

Slatina ( peste Tisa)

1.Dan Alexandru
2.Motrea Ioan

Șieu

1.Balea Gheorghe
2.Dunca Dumitru
3.Iusco Găvrilă
4.Man Nistor
5.Nemethi Adalbert
6.Petrovan Gheorghe
7.Petrovan Mihai
8.Petrovan Nicolae

Valea Vișeului

1.Kormoș Ioan

Văleni

1.Bodea Gheorghe

Vișeu de Jos

1.Andreica Grigore
2.Condruc Ioan
3.Florea Lia
4.Iuga Mihai
5.Năsui Vasile
6.Năsui Floare
7.Năsui Pantelimon
8.Pop Dumitru
9.Pop Găvrilă
10.Pop Ioan Dola
11.Pop Ioan Răchită
12.Pop Vasile
13.Șimon Niculae
14.Pop Ștefan
15.Tomoioagă Andrei

Vișeu de Mijloc

1.Andreica Gheorghe
2.Grad Dumitru

Vișeu de Sus

1.Andreica Grigore
2.Hojda Ioan
3.Hojda I. Ioan
4.Mihalca Grigore – jurist

preot prof. Marius VIȘOVAN




Există libertate de exprimare în România? (autor, Marius Vișovan)

Nu-l pot uita pe Victor Ponta purtând tricoul cu chipul lui Che Guevara… public, vizibil, ostentativ, în diverse situaţii… unul dintre miturile extremei stângi mondiale care încerca să spele imaginea osificată şi dezgustătoare a monştrilor îmbătrâniţi în rele Stalin, Mao, Brejnev (şi lista e lungă, până la recent răposatul „patriarh” comunist Fidel Castro ) cu figura unui revoluţionar idealist, generos, veşnic tânăr şi curajos care refuza instalarea comodă la putere asumându-şi mereu noi riscuri şi plătind cu viaţa pentru idealul său. Dar dincolo de imaginea cosmetizată, cine a fost comunistul latino – american Ernesto Guevara, supranumit Che? Un criminal notoriu, un instigator permanent la violenţa politică şi ideologică, care în opoziţie practica terorismul contra statului iar ajuns la putere în Cuba a practicat terorismul de stat ordonând şi organizând serii de execuţii contra adversarilor reali sau potenţiali, declarând fără jenă chiar şi la ONU că va face aceasta cât va considera necesar! O personificare a urii şi a crimei care, dacă nu era lichidat în Bolivia în 1967 ar fi continuat să ucidă încă multă vreme pe mai multe continente !

Iar Victor Ponta nu era un om al străzii sau un student naiv care a primit un tricou de la cineva, el era la ora aceea preşedintele unui partid important, apoi prim ministru şi candidat la preşedinţia României şi îşi asocia ostentativ imaginea cu sinistrul criminal comunist!  Cu siguranţă, o bătaie de joc pentru democraţie şi o ofensă pentru milioanele de victime ale comunismului din România. Dar nu a fost urmărit în justiţie iar condamnarea morală din partea societăţii civile, dacă  a existat, nu s-a auzit mai deloc. Libertatea de exprimare în România pare a fi extrem de largă… dar nu pentru toţi.

Cu totul altfel stau lucrurile când e vorba de repere istorice considerate „de dreapta” şi nu de peste Ocean, ci ale noastre, româneşti. Cei exterminaţi în temniţele comuniste (cu puţine excepţii oameni „de dreapta”, cel puţin din perspectiva autorităţilor) batjocoriţi şi torturaţi, înfometaţi şi traumatizaţi, unii ucişi iar alţii supravieţuind ca nişte epave umane, au suferit încă zeci de ani după aceea şi condamnarea morală şi marginalizarea socială (inclusiv urmaşii lor, sub diverse forme) sub eticheta de „criminali de război”, „duşmani ai poporului”, „fascişti”… toate fiind false în imensa majoritate a cazurilor, dar lăsând urme adânci în opinia publică, cetăţeanul de rând neavând cum verifica acuzaţiile, orice opinie alternativă fiind interzisă. Unii au fost savanţi sau militari de carieră, alţii teologi, scriitori, medici sau profesori eminenţi, iar foarte mulţi ar fi ajuns valori consacrate dar tinereţea le-a fost retezată în temniţe şi lagăre… pentru regim, cu toţii erau doar „bandiţi”…

După ‘90, cu singura televiziune încă puternic dominată de neocomunişti şi cu foarte săracele organe de presă independente, românii cer dreptul la informaţie necenzurată, iar foştii deţinuţi politici (atâţi câţi mai trăiau) cer dreptul să se exprime public, să spună adevărul despre comunism şi despre idealurile în numele cărora s-a opus comunismului, atâtea decenii supuse mistificărilor în scopul demonizării. Încet, cu greu, românii încep să afle despre evenimente, atitudini, personalităţi, curente de gândire, ce le fuseseră complet ascunse până atunci sau să le vadă în altă lumină decât cea în care le fuseseră oficial prezentate. S-au publicat cărţi despre închisorile comuniste (în tiraje mici, fiindcă resursele financiare erau reduse), au mai apărut mici interviuri sau documentare, unii tineri au mai avut privilegiul de a cunoaşte personal pe eroii luptei anticomuniste, acum, la apusul vieţii. În ciuda mijloacelor disporporţionat de reduse faţă de istoria oficială (care continua să susţina o mare parte a propagandei comuniste, sau să spună unele adevăruri doar la subsolul paginii) curentul de recunoaştere publică a jertfelor anticomuniste şi chiar aura de sfinţenie a unor personalităţi spirituale din închisori a tot crescut, găsind ecou în lumea cultural – artistică (fecundând poezia, proza, teatrul şi chiar unele producţii cinematografice), în cultul oficial sau semi – oficial adus în Bisericile româneşti unor deţinuti politici de mare profunzime morală numiţi generic „sfinţii închisorilor”, în lucrările ştiinţifice ale unor istorici tineri, în deciziile unor autorităţi locale de a conferi nume de străzi sau de instituţii, de a amplasa statui sau plăci memoriale, etc. (recentele evocări ale senatorului Lavric aduc ca noutate faptul că sunt rostite în Parlament, dar fenomenul e mult mai vast şi mult mai vechi).

Dar… s-a dorit blocarea acestei evoluţii şi sufocarea brutală a acestei afirmări a libertăţii şi regăsiri a demnităţii româneşti. Într-un context complicat şi cu multe complicităţi, clasa politică nu a avut altceva mai bun de făcut decât să emane legea 217 din 2015 care blochează printr-o sumă de interdicţii confuze dar agresive aproape orice libertate de analiză, afirmare sau manifestare publică a istoriei recente sub ameninţarea puşcăriei sau a unor amenzi devastatoare. Legea permite şi chiar instigă la demolarea sau demontarea unor repere din spaţiul public, interzicerea unor publicaţii, şantajarea autorităţilor locale sau centrale, interzicerea omagiului adus la diverse nivele unor deţinuti politici, o adevărată vânătoare de cuvinte, simboluri, persoane sau repere publice. Deci libertatea de exprimare a fost şi este foarte mult restrânsă. Schimbările jenante de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului sunt şi ele o consecinţă evidentă, această instituţie trebuia anihilată sau făcută inoperantă, la fel şi eliminarea din funcţia guveranamentală a domnului Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici. O altă consecinţă este legea 232 din 2020, care modificând o lege bună deja existentă a introdus discriminarea între urmaşii deţinuţilor politici, privând un procent mare dintre ei de drepturile oferite de legea precedentă.

Dar Sighetul, este el un spaţiu al libertăţii de exprimare? Legile de la Bucureşti operează şi aici, cenzura şi auto – cenzura funcţionează pe temele deja amintite. Şi totuşi, prezenţa în oraşul nostru a Memorialului Victimelor Comunismului, instituţie de prestigiu euopean, cu peste 100.000 de vizitatori anual, înclină mult balanţa în favoarea adevărului, vechea propagandă bolşevică nu are şanse în faţa atâtor dovezi clare, ştiinţific organizate şi prezentate şi la îndemâna oricui. Nici la Memorial nu se spune chiar totul (o anumită discreţie prudentă a fost necesară de la început, în anii ‘90 mulţi dorind ca proiectul să eşueze), dar se spune foarte mult şi se spune bine. Iar locuitorii Sighetului şi maramureşenii în general au fost poate (statistic vorbind) mai greu de spălat pe creier, de aceea la Sighet am simţit mereu adieri de libertate nu doar în discuţiile private sau de cafenea ci şi în presa locală ( „Salut, Sighet!” este un exemplu nu perfect, dar foarte bun). Rămâne desigur marea decepţie din 2014 (culmea, înainte de legea 217 sus amintită) când un amestec de şantaj neoficial, duplicitate, frică şi politica struţului au dus la demontarea ruşinoasă  a plăcii comemorative a tinerilor anticomunişti de la Liceul „Dragoş-Vodă”. A fost un moment când pătimitorii temniţelor au simţit că li se mai dă o palmă… Placa aşteaptă răbdătoare, la mine acasă, ziua libertăţii depline.

Deci, există libertate de exprimare în România? În privinţa contestării deciziilor sau politicienilor actuali, da. În privinţa reperelor esenţiale ale devenirii neamului românesc, nu. Sau prea puţin…

 

Preot prof. Marius VIȘOVAN




Urmărit de Securitate prin pădurile Maramureșului (autor, Marius Vișovan)

O mare personalitate a luptei anticomuniste din România și a medicinei românești, dr. Teofil Mija, (originar de lângă Mediaș, 12 ani în temnițele comuniste și trecut la cele veșnice la Brașov acum 10 ani) a absolvit Facultatea de Medicină din Cluj și a fost numit în Maramureș în circumscripția Săcel – Săliște în 1948. Marele val de arestări din 14/15 mai a aceluiași an l-a surprins în Borșa unde dorea să-si viziteze colegul (de facultate, dar și de rezistență anticomunistă), dr. Emil Boieru, și el numit de curând în Maramueș. Ajungând în preajma locuinței acestuia află că Securitatea este acolo, dar Boieru a reușit să scape sărind pe geam. Teofil Mija face cale întoarsă, încercând să iasă din Borșa și să se întoarcă la Săcel, fiind urmărit de echipa de securiști de la Sighet condusă de locotentul Beni Ștern, o „brută sadică” (mulți maramureșeni aveau să cunoască cruzimea acestuia în anii următori).

În acea noapte de groază, Teofil Mija va parcurge mai mulți kilometri pe întuneric, peste munte, pe drumuri cunoscute și necunoscute, ascunzându-se și ferindu- se pe cât posibil să fie văzut, trecând prin numeroase pericole reușind să scape cu viață și salvându-și (deocamdată) libertatea. Să-l lăsăm pe eroul nostru să relateze el însuși tensiunea, groaza dar și speranțele momentului.

Ajuns în șosea, mi-am mai făcut o cruce, am mai rostit un Tatăl nostru și un Doamne ajută și am pornit cu pași grăbiți spre Moisei. Casele au început să se rărească. Mă simțeam mai singur ca oricând, dar aveam convingerea că Dumnezeu nu mă va lăsa… Nu cred că am parcurs mai mult de un kilometru de drum spre Moisei, când deodată zăresc apropiindu-se o caruță cu cai mergând la pas. În căruță erau militari, desigur jandarmi. Se apropie de mine, îi auzeam vorbind. Probabil mergeau la Borșa la raport, sau poate erau noi ajutoare chemate pentru scotocirea și încercuirea zonei. Fără a sta mult pe gânduri, am sărit peste gard într-o grădină cu un lan de ovăz. Am căzut direct într-un șant plin de apa și noroi…am stat nemișcat până a trecut căruța…am putut distinge bine prin gard că erau 6 militari… M-am hotărât să nu mai cobor pe șosea, pentru a evita astfel de întâlniri nedorite. O voi lua deci peste munți, prin pădure, până la Moisei. Trebuia să ajung pe vârful versantului ce despărțea Valea Vișeului de Valea Izei, căci de acolo îmi va fi mai ușor să cobor spre Săcel. Eram convins că în acel teritoriu mă voi putea descurca mai bine, chiar și pe întuneric. Și așa am pornit din nou la drum…

Nu puteam găsi nicio cărare prin pădurea deasă, mă înfundaam tot mai mult în desișuri, prin teren când mlăștinos, când stâncos, cu spini și cu urzici… mi-au ieșit în cale pâraie de munte cu ape repezi și reci ca gheața, câteodată apa ajungându-mi până la genunchi… de multe ori cădeam alegându-mă și cu câte un strat gros de noroi în părul capului. Simțeam că am sloiuri de gheață pe spinare, ca apoi să mă cuprindă o sete chinuitoare. Din când în când îmi umezeam buzele în roua ierbii și astfel reușeam să mai potolesc setea… Mă ispitea un mic popas ca să-mi refac puterile, dar rațiunea îmi ordona că n-am voie să cedez, pentru că dacă rămân locului câteva minute nu mă voi mai putea urni la drum. Cu cât puterile voiau să mă părăsească cu atât îmi creștea îndârjirea și voința de a rezista. Încercam să apreciez distanța parcursă după luminile dintre case, care erau din ce în ce mai îndepărtate. Dar, spre miezul nopții au dispărut și aceste singure repere de orientare. Fără să vreau, pe dinaintea ochilor minții a început să mi se perinde tot firul vieții mele mai ales speranțele și idealurile neîmplinite … am dorit și eu, alături de atâția feciori cinstiți și curajoși ai acestui neam românesc să nu trădez sacrificiile și jertfele eroilor și martirilor săi…pentru asta eram hăituit în miez de noapte…Nu mi-au ieșit în cale fiare sălbatice, dar simțeam cum îmi dau târcoale fiarele cu chip de om. Aveam în tot acest timp convingerea că Dumnezeu nu mă va părăsi.

Când a început să se crape de ziuă, pe la orele 3-4 am ajuns la culmea despărțitoare a văilor Vișeu și Iza. În sfârșit acum puteam coborî spre Săcel. O dată cu răsăritul soarelui, după o noapte atât de neagră, începeau să se strecoare șuvițe de lumină. Sub un cer senin puteam zări limpede ambele văi șerpuind în zare. Privind la cer mi-am adus aminte de formularea lui Kant… cerul înstelat deasupra mea și legea morală din mine…. la vreo 20 de metri am zărit conturul șoselei care cobora spre Săcel, știam că e un risc de a mă întâlni cu șoferi de camion sau alte utilaje de la șantier, dar eram deja pe hotarul circumscripției mele, mă puteam orienta și apăra mai bine. Am luat-o pe șosea la vale, dar bocancii nu voiau să mă mai asculte. Erau sparți, unul cu talpa găurită celălalt cu ea desprinsă…. pe pantele cu înclinație mai mare grăbeam așa de mult pasul că mă trezeam fugind… foloseam toate scurtăturile perpendiculare ca să câștig timp… Atunci m-am convins pentru prima data în viață că se poate merge și dormind. Peste voința mea mi se închideau ochii pe câte o porțiune mai domoală, apoi mă trezeam brusc…
După vreo oră bună de coborâre pe scurtături, am ajuns la marginea satului Săcel. Am ocolit câteva grădini și prin alta am pătruns în curtea unde știam că locuiesc cei trei prieteni ai mei, care m-au ascuns apoi câteva zile și m-au îngrijit… aveam febră, făcusem congestie pulmonară. De trei ori în acele zile Ștern și dulăii lui au dat târcoale dispensarului nostru, furioși și frustrați că „banditul” le-a scăpat din gheare…

Peste o săptămână am părăsit defintiv Maramureșul. Adio, Maramureș Voievodal, cu locuitorii tăi minunați și atât de buni români cu pitorescul și cu farmecul tău de neuitat, atât de încântător! (Teofil Mija, Generația neînfrântă)

Preot prof. Marius VIȘOVAN




Reper de istorie (autor, Gheorghe Mihăiescu)

Am citit un articol pe „Salut, Sighet! ” și nu pot să trec așa ușor peste el. Tema: rezistența anticomunistă „Ultimii zece eroi maramureșeni ” – autor, Marius Vișovan. Nu este primul articol pe care-l citesc, pe această temă, scris de preot prof. Marius Vișovan. Cunosc puține nume dintre cele enumerate. Doar două. Man Nistor, născut în Șieul meu și care a avut un rol important în evenimentele din Tg. Mureș în 1990, în a tempera spiritele și Aurel Vișovan.

Anul 1978 este anul repartiției mele la Fabrica de Șuruburi Sighet, după terminarea studiilor. Calc sfios spre poarta fabricii și intru în spațiul de primiri al celor sosiți cu interes în fabrică. Sunt primit și înregistrat, cu diploma în mână, la Biroul Personal, dus la Director și repartizat rapid la sectorul Mecanic-șef. Răspund de tot ce înseamnă piese de schimb necesare reparațiilor utilajelor din secția de producție și numai.

Pentru documentare, am nevoie și de cărțile tehnice ale utilajelor. Se găsesc la Biroul Investiții. Solicit anumite cărți șefului biroului, o parte traduse, utilajele fiind rusești, italiene, nemțești sau japoneze, iar o parte, nu. Erau în lucru, la traducere.

De traducere se ocupa un domn înalt, sobru, mereu cu haina pe umeri, la Biroul dinspre geam. Am intrat de multe ori în acest birou, am solicitat multe cărți tehnice dar, niciodată domnul de la geam n-a ridicat capul să-mi spună ceva despre o carte sau alta. Mereu scria. De multe ori îmi căutam singur cărțile de pe rafturile până-n tavan. Solicit o carte și mi se spune că încă nu-i tradusă. Se lucrează la ea. Lucrează la ea domnul cu biroul de lângă geam. Am fost de multe ori în acel birou, dar niciodată nu am surprins o discuție cu domnul de la geam. Urcam des la etaj, acolo erau birourile, la Biroul Tehnic, PPUP (lansarea producției), la bibliotecă pentru a consulta unele STAS-uri sau alte cărți. Treceam pe lângă biroul Investiții și uneori îl întâlneam pe domnul cu biroul de la geam, plimbându-se pe hol de-a lungul birourilor, fără să comunice cu cineva. Mergea domol, cu mâinile la spate și sacoul pe umeri.

La salutul meu îmi răspundea scurt, privind țintă în față. Nu îndrăzneam să zic și altceva. De fapt, niciodată nu l-am surprins vorbind cu cineva. O astfel de atitudine, de stare, îți atrage atenția. Nu mă rabd si-l întreb pe un coleg mai vechi p’acolo: „Cine este domnul care face traducerile?”. „Domnul Aurel Vișovan”. Bine, asta nu-mi spune prea multe.

Nu stiu câți, atunci, știau de personalitatea marelui om, luptător anticomunist- AUREL VIȘOVAN. Atunci, era și periculos să deschizi un astfel de subiect. Ceva se discuta de faptul că a făcut închisoare din cauze politice, fără multe detalii. De câte ori parcurgeam holul și-l întâlneam, la salutul meu, același răspuns scurt de „Bună ziua!”, cu ochii țintă înainte.

După ce am aflat câte ceva, de la alții mai în temă, parcă mă lipeam de peretele holului, să nu cumva să-l ating. Parcă simțeam istoria recentă nespusă, suferința și totodată, nepăsarea celor care nu știau să aprecieze valorile. Emana prestanță, eleganță și demnitate.

Nu o dată l-am întâlnit și pe strada Vișeului, Basarabiei acum, din Sighet, sau pe strada Mihai Viteazul, cu aceiasi pași domoli, singur la ceas de seară, tot cu mâinile la spate sau în buzunare și sacoul pe umeri.

Deja știam mai multe despre Domnia sa, nu aveam pretenția să mă recunoască din biroul Investiții de la Mecanică Sighet dar, îmi răspundea la salut, tot așa, scurt și cu privirea în direcția de mers. Apoi, am aflat multe despre personalitatea marelui luptător anticomunist – AUREL VIȘOVAN și mereu mă gândesc că am avut șansa să îl salut.

Ne închinăm în fața celui care a fost AUREL VIȘOVAN și a celor care nu mai sunt, venerabili seniori luptători anticomuniști pe care istoria noastră, se pare că-i uită.

Urmărind evenimentele de azi, mă întreb, oare există în România oameni în stare de astfel de sacrificii?
Oare?! Hm!

autor, Gheorghe MIHĂIESCU




Ultimii 10 eroi maramureșeni (autor, Marius Vișovan)

„…Munții Maramureșului gem / Blestem, de potop și de pară / Pe toate năpârcile ce-au năvălit în țară / Pe toate domniile cu sufletul de fiară…” ( Aurel Vișovan, Rapsodia Maramureșului)

Unul dintre centrele rezistenței anticomuniste din România, Maramureșul istoric a dat un important prinos de jertfe pe altarul valorilor creștine și al libertății naționale. Preoți și învățători, călugări și călugărițe, intelectuali, studenți și elevi, precum și mulți țărani luminați și dârji au luptat și suferit în munți, închisori și lagăre mărturisind credința în Dumnezeu și în destinul creștin al neamului românesc. Numărul lor este probabil de ordinul miilor, dar dispariția fizică a multora înainte de 1989 cât și răspândirea în alte zone ale țării face imposibilă o statistică exactă. Lor li s-au adăugat un mare număr de soții, mame, fiice, surori sau rudenii ale celor implicați direct în lupta anticomunistă care au fost prigonite prin arestări, anchete, bătăi, uneori detenție efectivă de câteva luni (fără judecată), pierderea locului de muncă, percheziții, presiuni și șicane, măsuri discriminatorii la adresa copiilor etc. În afara celor direct persecutați, o mare parte a populației maramureșene a manifestat în măsuri diferite o rezistență pasivă, refuzând integrarea deplină în „noua ordine” comunistă, ceea ce a atras Maramureșului epitetul de „mic-burghez și contrarevoluționar” .

Momentele fierbinți ale rezistenței maramureșene au fost: lupta împotriva anexării la URSS (dec. 1944 – apr. 1945), prigoana împotriva membrilor partidelor istorice (în special PNȚ) după falsificarea alegerilor din 1946, arestarea majorității membrilor Grupului Legionar Maramureș în august 1948, prigoana împotriva Bisericii Greco-Catolice (cultul majoritar atunci în Maramureș) începând cu octombrie 1948, rezistența din munți (1948-1953) în care s-au unit luptători de toate orientările, persecuția împotriva țăranilor care refuzau colectivizarea (până în 1962). Pe mai mulți dintre eroii maramureșeni îi regăsim în prima linie a rezistenței în mai multe din aceste prigoane, apărând toate valorile identitare sau civile (libertate și integritate națională, democrație, credință, proprietate) pe măsură ce acestea erau atacate.

Fără a avea pretenția exhaustivității sau a unor clasificări nepotrivite, din lista elitei rezistenței anticomuniste nu pot lipsi Ilie Lazăr, Ioan Bilțiu Dăncuș, preot Ioan Dunca Joldea, Aurel Vișovan, Vasile Popșa, Gheorghe Rednic, Vasile Vlad, Ion Bohotici precum și multe alte nume mai puțin cunoscute dar care trebuie salvate de uitare și cinstite cel puțin pe plan local (în cele două lucrări ale mele pe acest subiect, „Mărturii ale rezistenței anticomuniste din Maramureș” și „Maramureșul în lupta anticomunistă”, am reușit să conturez sumar câteva zeci de biografii ale eroilor maramureșeni, dar efortul de cercetare merită continuat). Și pentru toți cei trecuți la cele veșnice să înălțăm rugi fierbinți către Atotputernicul Dumnezeu ca primindu-i în gloria Sa să-i facă mijlocitori cerești pentru maramureșenii de azi și pentru tot neamul românesc.

Mai avem printre noi 10 venerabili seniori luptători anticomuniști pe care-i respectăm și cu care ne mândrim și cărora le închinăm textul de față ( în paranteză localitatea de naștere și domiciliul actual): Vasile Bizău, n.1925 (Dragomirești – Franța), Melania Rițiu, n.1925 (Săpânța – București), Maria Ionescu, n.1926 (Dragomirești), Grigore Șofron, n.1928 (Sighet – Cluj), Nistor Man, n.1929 (Șieu – Tg. Mureș), Ioan Ilban, n.1930 (Dragomirești – Sighet), Petru Codrea, n.1931 (Vadu Izei – Sighet), Ioan Pop – Arvinte, n.1931 (Breb – Timișoara), Ioan Dunca, n.1932 (Ieud – Vișeu de Sus), Gheorghe Bărcan, n.1932 (Săliștea de Sus – Cluj – SUA), Aurel Vlad, n.1933 (Dragomirești – SUA ). Majoritatea nonagenari, dar cu o tinerețe spirituală remarcabilă!

Două localități au dat o jertfă deosebită pe altarul rezistenței anticomuniste, fiecare cu peste 40 de luptători: Ieud și Dragomirești. Nu este o întâmplare. Dacă fiecare sat maramureșean și-a dat tributul său de luptă și suferință, focarul rezistenței anticomuniste a fost această axă Ieud-Dragomirești, pe valea Izei unde populația s-a implicat masiv în sprijinirea acțiunilor de rezistență și de aici numărul mult mai mare de persoane arestate și condamnate. Explicația stă parțial în hotarul muntos al celor două comune situate la poalele Țibleșului, prielnic acțiunilor de partizani, dar există și aspecte mult mai profunde. Dragomireștiul era centrul de plasă al văii superioare a Izei cu pondere economică și administrativă, iar Ieudul un sat de mare tradiție spirituală renumit și prin familiile numeroase, dar și prin unitatea și dârzenia locuitorilor săi. Ambele localități au dat un număr mare de intelectuali care fac cinste Maramureșului și țării. Un număr relevant de opozanți ai dictaturii comuniste au dat și comunele Rona de Jos, Călinești, Șieu, Săliștea de Sus, Budești, Vișeu de Jos, Rozavlea, Săpânța etc.
Și orașul Sighet a dat un număr important de luptători anticomuniști, în special din zona Locul Târgului – Podul Ronișorii, cel mai populat cartier românesc al Sighetului interbelic (centrul orașului fiind locuit majoritar de alte etnii ). Aici au copilărit Aurel Vișovan, frații Vasile și Ion Popșa, frații Mihai și Grigore Șofron, Ioan Rus, Mihai Vlad, Alexandru Fonta etc. Practic, toți „frații de cruce” sigheteni locuiau la mai puțin de 1 km de Aurel Vișovan! Spune și asta ceva despre atmosfera locului și momentului…

Într-o Românie în bună măsură debusolată, Maramureșul (deși nu este un pol de putere politică sau economică) reprezintă un reper autentic. Există încă resurse de credință și jertfă, există încă români curați pentru care neamul românesc înseamnă ceva. Ceva sacru pentru care merită să lupți și să te sacrifici, pe temelia martirilor de ieri și cu speranța în Înviere !

Iar celor 10 seniori pe care Dumnezeu i-a învrednicit să fie cu noi și în anul 2021 să le mulțumim pentru viața luminoasă, dăruită lui Dumnezeu și neamului românesc, și să le urmăm exemplul !

Preot prof. Marius VIȘOVAN




Pe urmele eroilor maramureșeni

Am găsit ieri la Vișeu de Sus, mormântul deținutului politic anticomunist Ștefan Coman (1932-1997), născut la Moisei.

Elev al Liceului „Dragoș-Vodă” din Sighet, este arestat prima dată în 1949 (lotul 3 maramureșean, alături de sighetenii Alexandru Ștefan și Alexandru Dan, toți fiind „livrați ” Securității de Al. Ivasiuc) și apoi în 1958 când Securitatea îl include în noua organizație fictivă (formată din o parte a celor arestați anterior) și când va sta în celulă la Satu Mare cu Aurel Vișovan, profesorul său de la Sighet. Va executa în total 7 ani de detenție.

Veșnică odihnă și memoria binecuvântată!

preot prof. Marius VIȘOVAN




Episcopul Alexandru Rusu, omagiat la Șugău

În biserica greco – catolică de la Șugău (parohia Sighet 4) a avut loc ieri un moment omagial închinat Fericitului episcop dr. Alexandru Rusu, păstorul părinților și bunicilor noștri înainte de prigoana comunistă. În cuvântul său de la sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele paroh a evocat personalitatea și martiriul episcopului Maramureșului pe care credincioșii mai în vârstă și-l amintesc de la hramurile mănăstirilor Moisei și Bixad (încă nerestituite) sau de la vizitele canonice făcute în satele Maramureșului (inclusiv Vadu Izei, de care aparțineau și locuitorii Șugăului din punct de vedere parohial).

A fost sfințită o frumoasă icoană pe sticlă, pictată și oferită parohiei de către artista plastică Dana – Izabela Bacs-Balea, fiica dr. Ștefan Balea și nepoata părintelui profesor Grigore Balea, de fericită memorie. Episcopul martir este reprezentat în haine de pușcărie și înconjurat de sârmă ghimpată, o metaforă vizuală deosebit de sugestivă.

Episcopul dr. Alexandu Rusu a fost între 1930 și 1948 Păstorul spiritual al nordului Ardealului, zona cea mai compact greco- catolică (județele de atunci Maramureș și Satu Mare, plus un număr de parohii din alte județe ), păstorind peste 600.000 de suflete (inclusiv în perioada grea a ocupației maghiare 1940-1944). A fost arestat de autoritățile comuniste în octombrie 1948, deodată cu toți episcopii greco-catolici și după mulți ani de detenție la Sighet și în alte închisori, a trecut la cele veșnice în mai 1963 în închisoarea din Gherla, trupul său fiind aruncat în gropile comune de pe Dealul Cărămidăriei. Este unul din cei 7 episcopi greco-catolici martiri care au fost beatificați anul trecut de Papa Francisc.

Să binecuvânteze Dumnezeu Maramureșul cu multe haruri prin mijlocirea lui și noi să-i ducem cu vrednicie mesajul mai departe !

Preot prof. Marius VIȘOVAN




In memoriam – Părintele profesor Grigore Balea – 100 de ani de la naștere

Azi, 18 octombrie, se împlinește un secol de la nașterea unei personalități sighetene de primă mărime, preot profesor Grigore Balea – figură marcantă a Bisericii Greco-Catolice din Maramureșul ultimelor decenii.

Grigore Balea s-a născut la Ieud, la 18 octombrie 1920, fiind fiul lui Ștefan și al Mariei, tatăl fiind pentru o perioadă primarul localității. A studiat în satul natal apoi a urmat liceul, început la Sighet și continuat la Gherla, unde a absolvit cu diploma de învățător, continuă apoi cu facultatea de teologie la Oradea, absolvită în 1946. Două modele spirituale i-au marcat drumul spre preoție și desăvârșire spirituală: parohul Ieudului – părintele Ioan Dunca Joldea, înflăcărat apostol al lui Cristos și dârz luptător pentru demnitatea neamului românesc, în prima linie a opoziției față de ocupația maghiară (1940-1944) suferind două arestări, și față de proiectata anexare a Maramureșului la URSS în 1945, mărturisitor al credinței catolice în închisorile comuniste – și episcopul martir Ioan Suciu, pe atunci episcop la Oradea, una dintre cele mai nobile figuri ale creștinismului românesc din toate timpurile.

După căsătoria (în toamna anului 1948) cu tânăra profesoară Livia Zoicaș (descendentă a două familii preoțești din Maramureș cu o frumoasă tradiție și ea însăși profund implicată în viața Bisericii Greco – Catolice) urma hirotonirea ca preot fixată de episcopul Alexandru Rusu, dar arestarea episcopului la 28 octombrie 1948 a făcut imposibil acest lucru și a schimbat cursul vieții lui Grigore Balea și a familiei sale. Supravegheat și chemat de mai multe ori la Securitate, având probleme mari la încadrarea în muncă, reușește totuși să lucreze în învățământ, la început ca învățător apoi (după absolvirea facultății de Matematică) ca profesor la diverse școli din zona Sighetului. Cea mai mare parte a activității de dascăl și-o va desfășura însă la Liceul Pedagogic (azi Liceul „Regele Ferdinand”) fiind un model de competență profesională și de ținută morală pentru multe generații de elevi care au devenit (în cea mai mare parte) la rândul lor dascăli în satele și orașele Maramureșului. În afara muncii la catedră, prof. Grigore Balea a fost implicat și în numeroase activități culturale având ca scop păstrarea și valorificarea istoriei și tradițiilor maramureșene.

Implicarea directă în lupta clandestină a Bisericii Greco – Catolice va cunoaște o nouă fază prin hirotonirea ca preot în 1983 prin punerea mâinilor episcopului de fericită memorie Ioan Dragomir. Alături de ceilalți preoți clandestini (preoții de fericită memorie Vasile Hotico, Gavril Gorzo, Ioan Nemeș, Gavril Nap, Vasile Paul etc., plus cei ce veneau din Baia Mare) părintele Balea va menține vie flacăra credinței în comunitățile din Maramureșul istoric deplasându-se cu autobuzele locale (și mulți km pe jos unde era nevoie) pentru a celebra sfintele liturghii și celelalte sacramente credincioșilor din întreaga zonă, unde era solicitat. Eu și soția mea, Magdalena, am avut deosebita onoare să-i avem, pe părintele Grigore și pe doamna profesoară Livia, ca nași la cununia noastră în august, 1989, la biserica romano-catolică din Sighet.

După Revoluție, părintele Balea s-a implicat activ în reorganizarea parohiei Sighet (unde a și slujit cea mai mare parte a timpului), apoi în perioada de început a parohiei Șugău, dar și pe valea Izei unde a îndeplinit temporar funcția de protopop, păstorind un an parohia Strâmtura. În toate aparițiile sale publice, predicile părintelui Balea impresionau prin claritate și coerență logică, prin nivelul intelectual respectabil care sporea prestigiul Bisericii noastre în fața auditoriului.

Trecerea la cele veșnice la 25 octombrie 2006, lasă în sufletele noastre o caldă și duioasă amintire a bunătății și înțelepciunii sale dar și o bogată moștenire spirituală pe care alături de minunata sa familie (5 copii, 19 nepoți și mulți strănepoți!), noi, sighetenii care l-am cunoscut, iubit și admirat avem datoria să o ducem mai departe.

Veșnică odihnă și memoria binecuvântată !

preot prof. Marius VIȘOVAN