Curiozitatea este parte a ADN-ului uman!
Vino și tu la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2024!

Anul acesta, orașele Cluj-Napoca, Iași, Bistrița, Sighetu Marmației, Beclean, Năsăud, Sângeorz Băi, Pașcani și Hârlău se alătură celor peste 400 de orașe europene dedicate științei și inovării.

Vineri, 27 septembrie 2024, între orele 13:00 și 24:00 (fizic, de la 14:00 la 19:00, on-line, în restul intervalului), la UBB – Extensia Sighetu Marmației, te invităm să explorezi alături de noi universul fascinant al cunoașterii și descoperirilor!

Fii parte din acest eveniment special și bucură-te de:

⭐ Prezentări captivante
⭐ Expoziții interactive
⭐ Experimente spectaculoase
⭐ Interviuri cu oameni de știință
⭐ Concursuri antrenante
⭐ Ateliere creative și jocuri educative

Nu rata șansa de a-ți alimenta curiozitatea și de a descoperi minunile științei!
Intrarea este liberă!

Te așteptăm cu drag!
#noapteacercetătorilor #științășiinovație

Organizatorii

Este sezonul ambroziei și pericolul… plutește în aer.
Ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) este una dintre cele mai invazive plante existente pe teritoriul ţării noastre, fiind extrem de adaptabilă. În România, ambrozia este răspândită în aproape toate zonele (cu excepția dealurilor înalte și a zonei montane), preferând totuși anumite tipuri de soluri. Crește spontan pe terenurile lăsate în paragină, de-a lungul căilor ferate, a drumurilor, pe terenurile lipsite de vegetație și prost întreținute, dar și în grădini și parcuri neîngrijite etc.

Buruiana ambrozia produce mari cantități de polen începând de la mijlocul lunii iulie, în funcție de condițiile pedoclimatice și se încheie spre finalul lunii septembrie. În verile călduroase, secetoase, polenul este răspândit de vânt la distanțe foarte mari. Ambrozia produce o cantitate mare de polen, iar acesta conține multiple fragmente extrem de alergizante. Se evidențiază astfel gravitatea extremă generată de alergia la ambrozie, care afectează sănătatea unei largi categorii populaționale. De obicei, alergiile la polen sunt cauzate de expunerea la polenul de ambrozie pe parcursul mai multor ani (3-4 ani), astfel că simptomele de rinită alergică apar la copii cu vârsta de cel puțin 4-5 ani. Există și cazuri când vârsta de apariție a simptomelor a coborât sub 1 an.

Statisticile arată că din populația activă a României peste două milioane de persoane sunt alergice la polenul de ambrozie. Aceste date evidențiază o prevalență crescută a alergiei la ambrozie de aprox. 10 %  din populatia activă din România, ceea ce indică și o morbiditate crescută, comparabilă cu cea dată de diabetul zaharat.

Sensibilizarea alergică la polenul de ambrozie se manifestă clinic cel mai frecvent ca rinoconjunctivită și astm, dar pot apărea și simptome cutanate, inclusiv urticarie și angioedem, putându-se ajunge la manifestări similare celor din șocul anafilactic. Simptomele rinoconjunctivitei alergice sunt: strănut, prurit nazal, obstrucţie nazală, secreţii nazale apoase, prurit ocular, congestie oculară, lăcrimare, iar ale astmului episoade de tuse, dificultate în respiraţie sau wheezing. Simptomele cutanate includ leziuni de urticarie, papule pruriginoase, și edem dureros al țesuturilor profunde, care afectează mai frecvent zonele periorală, periorbitală, limba, zona genitală, și extremitățile. Șocul anafilactic este cea mai severă formă de reacție alergică, cu debut brusc, neașteptat, și tablou clinic deseori dramatic, putând duce la deces prin obstrucția căilor aeriene și colaps vascular ireversibil. Șocul anafilactic reprezintă o urgență medicală. Este important de menționat faptul că între creșterea concentrației de polen și apariția simptomelor există o fereastră de oportunitate de aproximativ 2 săptămâni, în care se poate începe tratamentul simptomatic al alergiei, ceea ce va duce la ameliorarea semnificativă a calității vieții pacienților.

Multe persoane consideră primăvara ca fiind sezonul polenului. Ambrozia însă atinge perioada maximă de polenizare în lunile august – septembrie și se întinde până la sfârșitul lunii octombrie.

Dacă ați fost diagnosticat cu alergie la ambrozie cereți sfatul medicului despre momentul potrivit pentru a lua medicamentele. Pe lângă tratamentul recomandat de medicul alergolog, țineți cont de următoarele sfaturi pentru a gestiona cât mai bine alergia:

• În timpul sezonului de ambrozie, nivelurile de polen sunt cele mai ridicate dimineața. Evitați expunerea la polen în acest moment al zilei;
• Expunerea la polen mai poate fi redusă prin utilizarea aparatelor de aer condiționat cu filtre, prin închiderea ferestrelor tot timpul și prin diminuarea timpului petrecut în aer liber în cursul sezonului polinic;
• Rețineți că polenul poate fi adus în casă prin intermediul hainelor, părului sau poate fi transportat de animalul de companie – schimbați-vă cum intrați în casă, faceți duș înainte de culcare, spălați-vă pe mâini după ce îngrijiți animalul de companie care a petrecut mult timp afară.

În România autoritățile pot și trebuie să dea amenzi dacă descoperă că proprietarii terenurilor nu au grijă să elimine aceste plante din acele locuri „abandonate”.

Legea 62/2018 prevede amenzi de până la 5000 lei pentru persoanele fizice și de 20000 lei pentru firme și instituții dacă nu iau măsuri pentru combaterea anbroziei.

Salut, Sighet!

Surse de informație:
https://acaai.org (American College of Allergy, Asthma and Immunology)
www.ms.ro
https://www.reginamaria.ro

Nota redacției: în fotografie este vizibil terenul „abandonat” din apropierea Colegiului Național „Dragoș-Vodă”.

A trecut recent la cele veșnice, la vârsta de 99 de ani, domnul inginer Constantin Popilian, deținut politic anticomunist din Ploiești (arestat pentru activitatea în cadrul Tineretului Național Țărănist și întemnițat mulți ani în închisorile regimului), multă vreme președinte pe județul Prahova al Federației Deținutilor Politici Anticomuniști. Mulți dintre noi l-am cunoscut în calitate de organizator al comemorării anuale de la închisoarea Târgșor (lângă Ploiești), unde noi maramureșenii ne deplasăm anual de multă vreme alături de seniorii noștri, elevii de atunci ai Liceului „Dragoș-Vodă” din Sighet.

Un aspect remarcabil al biografiei domnului Popilian, creștin ortodox,  este întâlnirea în detenție cu Fericitul episcop Ioan Suciu (a fost probabil ultima persoană în viață care a stat în aceeași celulă cu Fericitul), unul dintre martirii Bisericii Greco – Catolice. Mărturia sa a fost inclusă în dosarul de beatificare.

„În perioada 1-15 septembrie 1949 am stat în arestul MAI în zona „garsoniere” cu P.S. Episcop Suciu.  Eu fiind în „trecere” spre securitatea Rahova de la securitatea Craiova, l-am găsit pe P.S.Sa împreună cu colonelul Ungureanu din Garda Regală.

P.S. Sa mi-a arătat de la început afecțiune și multă căldură sufletească, iar eu m-am atașat foarte mult de dânsul, chiar și acum mă gândesc cu mari emoții, când îmi amintesc de acel moment. P.S. Sa era suferind, se pare colită și din această cauză nu putea să mănânce orice și se bucura de permisiunea de a i se cumpăra mâncare (brânzeturi și mezeluri) din banii săi. Din aceste bunătăți ne servea și pe noi, colegii săi de celulă. În scurt timp s-a creat o relație umană între noi și a început să povestească căte ceva din viața sa. Mi-a spus că are mai mulți frați și că în timpul studiilor a făcut sport. Mi-a povestit despre multe evenimente ce le-a petrecut în copilărie, apoi la studii și în timpul petrecut la Roma, precum și despre festivitățile (procesiunile) petrecute în zona Blajului cu ocazia unor sărbători sau evenimente. Uneori ne făceam rugăciunile împreună, mai ales după ce mă învățase Rozariul.

Era foarte demn, pregătit să-și ducă crucea până la capăt. Era convins că nu va fi eliberat niciodată. Această „mare” întâlnire a mea cu P.S. Sa episcopul Suciu, consider că a fost ca un dar de la Dumnezeu, pentru că după aceea, momentele petrecute în acea perioadă deși foarte scurte m-au ajutat foarte mult să îndur ceea ce a urmat. Dumnezeu să-l odihnească pe P.S. episcop Suciu.”

Acum trei ani l-am vizitat acasă la Ploiești pe domnul Popilian, împreună cu domnul Petru Codrea, seniorul nostru din Sighet… apoi treptat am avut tot mai rare informații despre dânsul și am bănuit… și apoi am aflat că a plecat spre cerul cu martiri, la cei cu care a pătimit împreună în anii marilor jertfe…

Episcopul Ioan Suciu a trecut la Domnul în 1953, la noi, în temnița din Sighet, dar domnul Constantin Popilian a mai trăit încă peste 70 de ani, ca să dea inclusiv această mărturie de suflet…, plan providențial, ca un arc peste timp care unește simbolic colțuri ale spațiului românesc. Veșnică odihnă de la Dumnezeu, onoare și respect din partea noastră!

Preot prof. Marius Vișovan

Toma Enache, regizorul filmului „ENESCU, jupuit de viu”, a fost recent distins cu premiul „Premio Cultura” în cadrul unui eveniment cultural organizat în Veneția. Filmul va fi lansat în România în luna noiembrie, fiind planificate peste 30 de premiere de gală în orașe din întreaga țară.

Regizorul a fost prezent la evenimentul cultural „Leoni, Gattopardi di Sicilia” organizat la Palazzo Donà dalle Rose. Acest proiect a fost creat și regizat de Nino Graziano Luca, în colaborare cu Contesa Chiara Modica Donà dalle Rose, sub patronajul Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților din Italia și al Consiliului Internațional al Dansului UNESCO.

„Sunt onorat să primesc Premiul Cultura, un premiu acordat într-un loc emblematic – Veneția. Această recunoaștere o împart cu maestrul Stefano Nicolao, creatorul costumelor din filmul nostru. Mulțumesc doamnei Gabriela Dancău, ambasadoarea României în Italia, Președintelui Comisiei de Cultură din Camera Deputaților a Parlamentului italian, On. Federico Mollicone, și organizatorului evenimentului, Nino Graziano Luca, alături de familia Donà dalle Rose”, a declarat regizorul Toma Enache. Toma Enache a fost prezent la decernare alături de cei doi producători executivi ai filmului, Marta Maria Mocanu și Elena Enache.

Lansare în România

Publicul românesc va avea ocazia să vizioneze în premieră acest film mult așteptat începând cu luna noiembrie. „Enescu, jupuit de viu” va fi lansat în cadrul a peste 30 de proiecții de gală în toată țara, debutând pe 2 noiembrie la Iași, 4 noiembrie la București, 5 noiembrie la Ploiesti și 6 noiembrie la Constanta. Pe pagina de Facebook și Instagram a filmului este postată lista completă cu data și locația fiecărei premiere.

Regizorul Toma Enache subliniază: „Acest film își propune să aducă în prim-plan nu doar genialitatea compozitorului George Enescu, ci și latura umană a acestuia. Sper ca prin această producție să aducem publicul mai aproape de sufletul lui Enescu și să-l facem iubit așa cum merită. Dincolo de compozitorul de geniu, este omul Enescu, pe care publicul poate să-l descopere în acest film. Sper ca filmul nostru să contribuie la îmblânzirea unora dintre semeni, lucru pe care Enescu dorea să-l facă, prin muzica lui. Poate nu doar să-i îmblânzească, ci și să-i facă să-l iubească așa cum merită.”

Distribuția și proiecțiile de gală

Filmul beneficiază de o distribuție remarcabilă, cu Mircea Dragoman în rolul lui George Enescu și Theodora Sandu în rolul Prințesei Maruca, alături de actori cunoscuți precum Cezara Dafinescu, Manuela Hărăbor, Adrian Titieni, Cristian Sofron, Kira Hagi, Pavel Ulici, Filip Ristovski, Erica Moldovan, Codrin Dănilă și regretatul Constantin Codrescu. Costumele sunt create de italianul Stefano Nicolao, celebru pentru munca sa la producții premiate cu Oscar, iar muzica reunește opere ale lui George Enescu și compoziții originale semnate de Sebastian Androne-Nakanishi, desemnat „Compozitorul Anului 2022” la International Classical Music Awards.

Coloana sonoră este interpretată de Orchestra Națională a Franței, sub bagheta Maestrului Cristian Măcelaru, director artistic al Festivalului George Enescu și de Orchestra Națională Radio din România, condusă de Maestrul Horia Andreescu. De asemenea, violonistul Alexandru Tomescu adaugă o notă distinctă acestei producții sonore. Coloana sonoră include și un fragment muzical original, interpretat de George Enescu la vioară și Dinu Lipatti la pian.

Bilete și informații

Filmul „Enescu, jupuit de viu” va fi prezentat exclusiv în cadrul premierelor de gală, în prezența regizorului și a unor membri ai echipei, oferind publicului o experiență cinematografică unică. Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro și ticketstore.ro.

Filmul va putea fi vizionat anul acesta doar la premierele de gală din întreaga țară.

Pentru mai multe informații și detalii despre film, urmăriți paginile oficiale de social media: Facebook: facebook.com/enescufilm;  Instagram: instagram.com/enescufilm; Website: www.lasteaua.ro

Comunicat de presă

Nota redacției: premiera la Sighet a filmului va avea loc la începutul lunii decembrie 2024, detaliile urmând a fi comunicate de către organizatorul local al evenimentului, Rotary Club Sighet.

La Sighetu Marmației, ca în fiecare an la 29 august, a avut loc  întâlnirea anuală a supraviețuitorilor „lotului Vișovan”, tinerii din Maramureș arestați în 1948, elevi și studenți, trecuți cu toții prin ani mulți de temniță comunistă. Anul acesta se împlinesc 76 ani de la momentul încarcerării lor în sinistra închisoare din Sighet, la 29 august 1948 (de unde au fost ulterior duși la Cluj pentru proces și apoi repartizați la închisorile de executare a pedepselor – Pitești, Târgșor, Gherla, Canal, Aiud…).

Anul acesta singurul senior prezent a fost domnul profesor Nistor Man și împreună cu un grup de preoți și tineri greco-catolici au urcat în celula 74 de la etajul doi al Muzeului Memorial de la Sighet (celula unde fuseseră „cazați” în iarna ’48 -’49 ) pentru un moment de rugăciune condus de părintele Marius Vișovan. Rugăciunea din celulă a urmat Sfintei Liturghii celebrate jos pe celular de grupul de la Oradea și Zalău, aflați în pelerinaj la Sighet, la sfârșitul căreia domnul Nistor Man  a ținut un discurs tinerilor.

Cei trei supraviețuitori (din cei 18 cât totaliza „lotul Vișovan”), ajunși deja la vârste venerabile sunt: Petru Codrea – 93 de ani cu domiciliul în Sighet, Ioan Dunca – 92  ani la Vișeu de Sus, și Nistor Man – 95 ani, la Tg. Mureș. În afara celor din „lotul Vișovan” mai sunt în viață 4 deținuți politici din Maramureșul istoric.

preot prof. Marius Vișovan

Citindu-ți povestea (aici) parcă trăiesc un déjà-vu, mă întorc în timp cu nostalgie la momentul când am părăsit și eu Sighetul, așa ca tine, fără nici un regret, cu tristețe și frustrare, supărată pe cei pe care credeam că mi-au făcut rău, de la părinți, familie, prieteni, fost soț și tot… sistem politic, corupție, religie, dogmă, injustiție, nedreptate… asta s-a întâmplat acum mai bine de două decenii…

Eram ca tine, gândeam ca tine, simțeam ca tine…. că mă sufoc, că nu am aer, că trebuie să înghit o grămadă de rahaturi, decizii injuste, pe plan personal sau profesional. Îmi aduc aminte de fiecare emoție și sentiment pe care l-am trăit în acel moment. Mi-am promis, cu mâna pe inimă, că nimic și nimeni nu va reuși să mă clintească din loc și să mă facă să mă răzgândesc să mă întorc înapoi în Sighet. Nu a fost așa, după ce am îndepărtat tot și pe toți din jurul meu să nu mai mă „rănească” m-am întâlnit pe mine însumi și „umbra” mea proprie, toate emoțiile și sentimentele trăite atunci le-am retrăit din nou pentru că erau bine încrustate în ADN-ul meu; de fiecare dată când întâlneam o situație le fel ca cele menționate mai sus, deși erau mai rare, rana se deschidea, emoția ieșea la suprafață… și atunci a început al doilea „război”, cel cu mine însumi, care a fost decisiv în declinul și căderea mea, dar asta e o altă poveste, poveste pe care poate o voi publica complet într-o zi.

Căderea și ridicarea mea în același timp. Când am „căzut” am simțit nevoia să mă întorc acasă și m-am întors, cu gândul să mă instalez poate din nou în Sighet. Aveam nevoie de reconfort și consolare și asta mi-a dat Sighetul, anul trecut și anul acesta. Familia mi-a fost alături ca de fiecare dată, să mă susțină, să mă consoleze, să mă sfătuiască, au fost acolo pentru mine când am avut nevoie. Să-mi susțină orice decizie voi lua. Și le mulțumesc din suflet.

Cred și știu acum cu tărie că absolut nimeni și nimic nu e de vină pentru ce mi s-a întâmplat sau mi se întâmplă în prezent; stând și analizând tot ce am trăit până acum am ajuns la această concluzie, e logic, trebuie să evoluăm. Să creștem! Noi „atragem” experiențele de care avem nevoie pentru creșterea profesională și spirituală mai ales. Sufletul nostru nu poate să evolueze dacă nu suferim – nu-i așa? – așa este la școală sau într-o meserie. Am ajuns să înțeleg că nu există experiențe rele sau bune în viață, există doar experiențe din care învățăm, deși nu așa pare la prima vedere; absolut tot ce ni se întâmplă, absolut tot ce trăim este pentru creșterea noastră spirituală și socială. Probabil nu vezi așa lucrurile în momentul ăsta, dar le vei vedea așa într-o zi. Sper din suflet!
„Când schimbi modul în care privești lucrurile, lucrurile pe care le privești se schimbă.” (Wayne Dyer) Și nu pentru că lucrurile s-au schimbat ci pentru că tu le privești dintr-o altă perspectivă.
Învățăm cât trăim, nu numai la școală, nu numai în domeniul profesional… să iubești se învață, să accepți se învață, să tolerezi sau nu, să fii fericit sau nu, să ierți sau nu, depinde unde ne îndreptăm energia și gândurile. Eu îmi îndrept energia spre POT și REUȘESC… musai!

Autocunoaștere este calea către o viață fericită și împlinită.
Experiențele de viață ne „șlefuiesc” ca pe un diamant brut până sclipim. Venim toți pe pământ cu un har și cu talente, trebuie numai să le descoperim. Nimeni nu e mai bun ca altul, singurul lucru ce ne deosebește este starea de conștientizare în care ne aflăm. Și de aici, toate acțiunile pe care le întreprindem și deciziile pe care le luăm ne vor decide destinul și calea pe care pășim.

Evelin, îți doresc tot binele din lume și la cât mai multe experiențe pozitive de viață. Într-o zi vei străluci ca un diamant!

Ionița Năneștean
(Québec, Canada)

Foto: Mariana Petrovai

Și am plecat, lăsând străzile murdare și pustiite ale Sighetului în urmă. Fără grabă, autobuzul m-a purtat de-a lungul străzii pe care în clasa întâia, ca niște ostatici, ne purtau doamnele învățătoare cu un dezinteres antonim cu educația. În fiecare zi, rândul de copii gălăgioși și răutăcioși, își făcea drumul de rutină la cantina de la forestier. Iar eu eram printre ei, un copil fără vise într-un oraș întunecat, într-o familie care își număra mai multe zile furtunoase decât senine și înaintam fără o destinație, fără încredere în propriile puteri, din cauza unei educații de fier, iar subiectul de examen era incapacitatea mea de a fi cineva.

Ei, și autobuzul trece în cele din urmă și pe lângă prima mea școală. O școală foarte bună, cu învățători și educatori competenți, atenți ca elevii să învețe regula junglei ca la carte, după ce în fiecare zi li se servea lecția de onoare despre cruzimea, nedreptatea și dezinteresul uman. În școala asta am învățat că sunt un nimic, că tu ești singur și neputincios, prea prost, prea stricat ca să meriți ceva mai bun. Totuși, după ce am schimbat școala în clasa a V-a, mi s-a oferit o a doua șansă care m-a învățat că pentru a fi valorificat trebuie să fii în locul potrivit.

În curând, Sighetul rămâne în urmă în norul său de praf și vechi, iar eu simt că am evadat dintr-o închisoare, am rupt lanțurile destinului și am fugit spre orizonturi mai promițătoare. Prima destinație de pe hartă este Baia Mare, unde în ultima vreme am legat mai multe prietenii decât în toți anii petrecuți în Sighet. Apoi urmează să trec hotarele țării pentru prima dată. Viena. Apoi Hamburg, după care voi trece granița spre Danemarca unde se află și destinația finală. Mai exact Halvorsminde Efterskole unde urmează să fiu profesor pentru un an printr-un program de voluntariat.

Sighetul rămâne o amintire, iar eu nu pot găsi vreun regret că părăsesc acest oraș. În timp ce autobuzul își continuă cursa spre Baia Mare mă gândesc la toți anii petrecuți în acest oraș anemic, cumva îmi vine greu să nu spun ani pierduți. Adevărul este că nu poți crește în Sighet, e prea strâmt, prea sufocant, prea închis. Am luat toate aceste sentimente legate de oraș și de sistemul de educație din România și mi-am creat un țel: cel de a evada din sistemul acesta. Iar acest țel bine definit, propulsat de o motivație acerbă similară cu cea a unui om la limita supraviețuirii, a fost ingredientul principal pe care l-am pus în scrisoarea de motivație care mi-a deschis drumul spre Danmark.

O corabie care nu își știe destinația, va rămâne mereu în port, chiar dacă vântul e prielnic. Dar Sighetul nu e un port vrednic de stat, iar oportunități există mereu atâta timp cât știi unde să le cauți și cum. Deci vânt este!

Așadar am lăsat Sighetul în urmă, cu un gust de victorie și cu o reminiscență a celebrului film, 8 Mile care surprinde urcușul greu spre o carieră de succes a lui Marshall Mathers. Acum e rândul meu să fac acel 8 Mile road walk spre o carieră mai bună în educație, acum că am evadat din locul care mă încătușa.

Evelin Batizi

La doctori
După ore de așteptare; „Lasă că ‘oi vin’i eu o dată aici, numa’ să mă uit!”

La strada
Dintr-o camionetă „…castraveți, fasoale avem!, … fasoale avem!”

Cofetărie
Domniță cu un fluture pe gambă: „Încă o demacchiată, te rog!… Un tort mic și… și o artffice!…  Nu-i bai! O sută să fiuă!”

„Meniul zilei” la Sighet
Ciorbă de burtă cu ardei iute la „extrapreț”, ciorbă de fasole fără ceapă, cărniță fără castraveciori murați…  Așa ceva nu se există. „Fincă” sunt constitutive mâncărurilor respective, boreselor….

Nostalgie
„Nu știu ce bai îi cu vremea asta! Pe vremea lui Ceaușescu umblam la coasă în țară. Băteam coasa în soare, curgea pe mine. Amu numa’ te arde, te frige!… În două zâle eram ca d’ibolii!…”

Obscură
O briză de vale puternică pe dig. Sub plopi, îmi șuieră borurile de la pălărie. Fug sub castani – prea ușor sunt, prea mult soare.

                                                        Marin Slujeru

Vă invităm la o expoziție inedită în inima Breb-ului!
Ștefan-István Hegedűs – 50 de ani sub semnul artei, un pictor cu rădăcini profund înfipte în tradiţia şi cultura maramureşeană, pentru care sursa de inspiraţie o reprezintă, în egală măsură, Şcoala Băimăreană şi Rembrandt, Van Gogh, Dali sau Picasso.
Colorați-vă weekendul cu o plimbare pe ulițele satului și opriți-vă la numărul 330 pentru un mic răgaz – atât pentru corp cât și pentru minte.
Ne vedem cu drag și voie bună alături de artist @hegedusiart!
Unde? – Fairy Tents of Breb, nr. 330  Când?… 16-19 august 2024, între orele 14:00-18:00.

Unicorn Land Events

Nu știu cum stau treburile politice pe alte meleaguri (presupun că, pe coordonatele globalisto-demonocratice, ele sunt pretutindeni cam la fel!), dar pe plaiurile postdecembrismului mioritic sunt privite, tratate și răsplătite ca cele mai de frunte activități umane, chit că, în peste trei decenii scurse de la lovitura de stat, beneficiarii acestei hiperprofitabile aflări în treabă (politruci, ciocoi și fripturiști/ descurcăreți de diverse culori ideologice, strâns uniți în nelegiuri și trădări) au așezat România la coada țărilor din Uniunea Europeană prin catastrofe (unele ieșite din  prostie, cele mai multe din ticăloșie premeditată) de felul următor: întregul complex economic antedecembrist pus pe butuci, jefuirea și continua sărăcire a țării cu legea-n mână, fragilizarea sistemului educațional și medical, un exod populațional de peste cinci milioane (nici pomeneală să fie stopat!), un spor natural negativ, o datorie externă de peste 150 miliarde euro etc.

Păi, mi se va răspunde, cu aproximativ aceleași probleme sociale se confruntă cam toate țările europene și de mai departe, îndeosebi acuma când resursele naturale scad dramatic (petrol, gaze, rezerve de apă potabilă și de hrană necancerigenă, minereuri, păduri, suprafețe arabile), populația planetei tot crește în țările emergente și subdezvoltate, iar datoriile și dependențele de organismele financiare internaționale au luat-o pe drumul dinspre inevitabil către sufocant. De pildă, datoria Statelor Unite, prima putere economico-financiară și politico-militară a lumii, deja este de ordinul trilioanelor, de fapt „în ton” cu a unor țări ca România, care au Produsul Intern Brut (PIB) de ordinul sutelor de miliarde. Paradoxal, însă (evident, din considerente patriotarde și/ sau populisto-demonocratice), nici măcar cele mai nevoiașe și îndatorate state ale lumii nu sunt dispuse să-și reducă treptat cheltuielile cu aberanta înarmare, respectiv să-și educe cetățenii în spiritul consumului moderat, cu adevărat dătător de sănătate pentru indivizi, societate și economie.

Dimpotrivă, cei peste opt miliarde de pământeni sunt necontenit îndemnați pe toate „canaliile” mass-media, principalul instrument de imbecilizare a naivilor și nătăfleților, să consume și să risipească din ce în ce mai mult, asta deoarece numai astfel vor spori uriașele profituri ale tâlharilor interni și externi, după cum tot în acest chip vor deveni la iuțeală dependenți de medicamentele contrafăcute și, prin bonusurile primite pentru necumpătare de la comercianți, își vor consolida rampa de lansare spre obezitate și necruțătoarele boli însoțitoare.

Dar iată cea mai concludentă și mai revoltătoare dovadă a consumului pe rupte, care în toate țările (mai ales în cele putrede de belșug și imoralitate) este considerată coloana vertebrală a actualei civilizații mașinistă, ultrapoluantă și aculturală: deși populația Statelor Unite nu reprezintă nici măcar 5% din cea a Terrei, totuși americanii consumă circa un sfert din resursele planetei! Firește că în aceste condiții, flagrant inechitabile pentru grosul pământenilor (jecmăniți fără milă de yankei și ciracii/ clienții lor), toți americanii cu mic cu mare sunt, pe ansamblu,  mulțumiți atât de politica internă a aleșilor lor, cât și de sforăriile acestora pe plan mondial…

În ceea ce privește strict politica, „mama” tuturor relelor de pe Pământ (războaie, lovituri de stat, foamete, înfiorătoare suferințe pentru muritorii de rând, bunoară așa ca în Ucraina și Fâșia Gaza), trebuie făcută precizarea că aflători în treabă sau politruci ahtiați după puterea aparentă, faima de-o clipă și bogățiile pe care „le mănâncă moliile” nu sunt numai în spațiul carpato-dunărean, ci pretutindeni în lumea asta răsturnată (vezi sodomia legalizată și „oficializarea” acesteia prin parodia blasfemică din programul de deschidere a Olimpiadei pariziene), o lume unde își dau în petic tot mai mulți cârmuitori (de state, conglomerate multinaționale, organisme internaționale), fie bolnavi la minte și la trup, deci extrem de dăunători prin neputință biologico-intelectuală sau din cauza înclinațiilor dictatoriale, fie corupți și puși pe căpătuială, adică tot contraindicați să pună mâna pe funcțiile decizionale prin care pot să influențeze (de regulă în rău) destinele a zeci și sute de milioane de semeni.

Astfel stând lucrurile din totdeauna și pretutindeni în această lume prost condusă, în special de omul modern, cu alegeri sau numiri ce au permis ba apariția unor lighioane de teapa lui Stalin, Hitler, Putin și Kim Jong-un, ba accederea la puterea supremă a unor americani realmente bolnavi (de pildă, Franklin D. Roosevelt, Donald Trump, Joe Biden), ba hidoasa afirmare într-ale imposturii, necinstei și trădării a atâtor români și alogeni postdecembriști, eu spun că se impune ca toți aspiranții la funcțiile decizionale din state sau din structurile supranaționale (ONU, OMS, Uniunea Europeană, NATO, FMI, Banca Mondială ș.a.m.d.) să fie testați de medici la trup și de cetățeni merituoși la indispensabilele cunoștințe de ordin general: literatură, artă, istorie, geografie, filosofie, logică, științele naturii, politologie.

Însă, așa cum discutam zilele trecute cu un ilustru medic sighetean despre această variantă mult îmbunătățită a politicii, este de presupus că cei mai mulți dintre ipochimenii de la noi (și nu numai) s-ar da peste cap să-și „aranjeze” testele, doar astfel izbutind să se apropie cât de cât de recomandarea dictonului latin: Mens sana in corpore sano. Cu toate aceste prealabile aranjamente de culise, pentru români ar fi un deliciu să vadă cum se agită, se screm, transpiră și dau din colț în colț toți aceia care țin morțiș să continue penibila și păgubitoarea tradiție prezidențială postdecembristă, cu „telectuali” ca Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Mircea Geoană, George Simion și alții !…

În sprijinul celor afirmate mai sus (mă rog, să nu rămână unii cu falsa impresie că am exagerat), redau un convingător citat extras din romanul Plăcerile vieții (Editura Univers, București, 1990) a celebrului scriitor englez W. Somerset Maugham: „Un bărbat care e socotit «om politic» la patruzeci de ani, ajunge «om de stat» la șaptezeci. Abia la această vârstă, când ar fi mult prea bătrân ca să mai poată fi angajat conțopist sau grădinar sau polițist, iată că e tocmai copt pentru a guverna o țară”. Puțin mai jos, autorul completează: „(…) nu e nevoie de cine știe ce capacitate mintală pentru a conduce o națiune”!

La rândul său, parcă intuind oribilele derapaje ale prezentului, scriitorul german Stefan Heym scrie la finalul romanului Relatare despre regele David (Editura Univers, București, 1978): „(…) într-o lume de eunuci, nu merită să te porți ca un bărbat”.

                                           George  PETROVAI