Omul care dă viață porților maramureșene (autor, Maria-Adriana Tiodar)

Lemnul cioplit în stil maramureșean este unul dintre aspectele care face județul să fie unic, atât în România, cât și în lume. Dar, mai cu seamă, emblema culturii tradiționale maramureșene este reprezentată de poarta cioplită în lemn, cu o simbolistică aparte, menită să sugereze „statutul” gospodăriei și, bineînțeles, să ofere protecție curții și proprietarului care o deține.

Iar unde sunt porți tradiționale, găsești și meșteri populari care știu să le facă. Făuritorii acestor embleme ale Maramureșului încep treptat să se înmulțească, iar cei care îi învață pe acești tineri talentați să dea viață lemnului brut sunt adevărate comori. Mulți dintre ei au plecat din această lume, iar alții continuă încă să dea mai departe ceea ce au știut și știu să facă aproape de o viață.

Pe unul dintre veteranii sculpturii porților în stil maramureșean îl poți găsi pe ulițele satului Bârsana. Tot ce trebuie să faci ca să ajungi la el este să îi întrebi pe sătenii de pe marginea drumului unde stă meșterul Teodor Bârsan și nu ai cum să greșești direcția.

Odată ajuns în fața casei, o să te izbească un miros de lemn proaspăt tăiat, care completează peisajul porții și balcoanelor încrustate în simboluri. Cum o să observe mașina parcată, uncheșu Bârsan o să iasă din casă și o să te primească de parcă ai fi o rudă pe care nu a mai văzut-o de multă vreme.

În timp ce o să te omenească cu un pahar de horincă, o să povestească despre cum l-a purtat viața de meșter în cele mai neașteptate și prestigioase locuri.

             Începuturile în ale cioplitului

Despre începuturile prelucratului în lemn, uncheșu Teodor vorbește cu tare mult drag. A început să dea cu dalta încă de la 18 ani, când tatăl lui l-a îndemnat să meargă la meșterul satului și să învețe meserie. Din momentul în care a terminat prima poartă, a știut că asta e menirea lui.
„Am făcut prima poartă pentru un moș de la noi din sat, îi dus bdietu de mult, și așă de mult i-o plăcut cum am lucrat la meșter că o zis că de mă lăs de meseria asta, mi-oi blăstăma zâlele”, dar, din fericire, nu a lăsat asta să se întâmple, pentru că a continuat.
La cei 76 de ani ai săi, uncheșu a practicat acest meșteșug timp de 58 de ani, iar acum le insuflă și el, la rândul lui, celor tineri, darul de a da altă viață lemnului. La el vin fel și fel de copii talentați, care sunt dornici să învețe tot ce are uncheșu de oferit, dar nu toți reușesc să se țină de treabă, pentru că „mărg cu oile pă munți. Tăte bune șî frumosă până îi de plecat cu stâna. Eu n-am ce să le fac, ba că lucră forte bine și iute, da așă au ei o dragoste pântru câni șî oi, mai mare ca porțâle.”
Dar Teodor Bârsan nu își face griji că rămâne fără învățăcei, pentru că a reușit să le transmită dragostea pentru cioplit și fiilor săi, care au preluat „afacerea” familiei. De când au crescut feciorii suficient de mari să poată duce pe umeri tot cioplitul și să se descurce cu gospodărirea celor de trebuință, uncheșu doar mai dă un sfat bun și le arată tinerilor stângaci cum se face treaba bine.

              Întâlnirea cu Ceaușescu

Prin munca lui, Uncheșu Teodor a ajuns să călătorească în multe locuri și să întâlnească persoane dintre cele mai importante. Una dintre cele mai importante întâlniri, pentru el, a fost cea cu Nicolae Ceaușescu, undeva prin anii 70.
Despre asta, Teodor povestește cu mult respect și umor de conjunctura în care a ajuns acolo. Una dintre cele mai impresionante lucrări ale meșterului este lanțul de lemn din 40 de inele, care este făcut integral dintr-o singură bucată de lemn. Cu acest lanț, și cu mai multe lucrări a fost invitat, de către ministrul culturii de la acea vreme, în București la o expoziție, la care nu a putut să ajungă, dar la care și-a trimis totuși lucrările pentru a fi admirate.
Fostul președinte s-ar fi arătat foarte impresionat de lanțul din lemn, pentru că nu se vedeau deloc urmele de lipitură, refuzând să creadă că este făcut dintr-o singură bucată.
Astfel că, observând interesul crescut al lui Ceaușescu față de lucrările uncheșului Teodor, cei de la Ministerul Culturii l-au rugat să mai facă un lanț ca acela de la expoziție și să vină la București să îi facă o surpriză președintelui de ziua sa.
Uncheșu, om simplu și muncitor de la țară, nu mai fusese niciodată cu trenul și nici nu se îndepărtase prea mult de locul în care s-a născut. Când a trebuit să se prezinte la București „n-am fo umblat pă trenuri până atunci, io mi-am pus pită de mălai, slănină, ceapă și horincă, să am de mâncat pă drum.” Dar când a urcat, nu mică i-a fost mirarea să vadă că exista restaurant în tren, unde putea să mănânce.

Când a ajuns la București, a fost așteptat de o întreagă coloană de mașini, care l-au dus la Comitetul Central. Acolo, toate lucrările au fost expuse pe o masă, alături de buletinul uncheșului. De acolo „m-o pus coptii ăia, subalternii președintelui, să mergem în altă cameră că o zis că «trebuie să apară bătrânu imediat», așa îi spuneau lu Ceaușescu «bătrânu», să îi facem surpriză. No, apare coloana de mășâni, intră în cabinet șî zâce «Oo, o apărut Maramureșul aici! Să vină meșterul Bârsan încoace.», după ce s-o uitat la buletin.”
După cum spune uncheșu Teodor, Ceaușescu l-a pupat și l-a felicitat pentru munca lui. La rândul său, uncheșu i-a urat toate cele bune de ziua lui și au început să povestească una alta. „Și, la un dărab, zâce «Nea Bârsan, să îmi spui cum le-ai lipit, că nu se cunoaște nici o lipitură în lanțurile astea», la care eu i-am zis «Tovarășu președinte, și noi avem acasă o grămadă de soluții, da’ eu bag mămăligă prin ele, că îi culoarea lemnului și nu să cunoște». Așă o râs, da tot nu o crezut că l-am făcut dintr-o bucată. Da mi-o dat Dumnezău un gând, să aduc și unu pe jumătate făcut și să cioplesc acolo, de față cu el. Foarte tare s-o mnirat de lanțurile mele.”

              Vizita în America

Frumoasa muncă a uncheșului Teodor a ajuns chiar și în America. În anul 1999, pentru Smithsonian Folklife Festival, meșterul Bârsan a fost rugat de Ministerul Culturii să reprezinte România, alături de alți meșteri din țară, la festivalul respectiv în Washington. Așa că a pregătit o poartă, ca să fie trimisă în America. „56 de zile o făcut poarta cu vaporul până în America. Apoi o trebuit să mă sui pă avion șî să mă duc să o montez acolo, după aceie am adus tot felul de materiale, să demonstrăm la festival cum lucrăm noi cu lemnu. După ce începem acolo a lucra, lumea șî țara, abde am putut lucra. Șî când o văzut lanțurile mele, i-o terminat pă tăți.”
Cu ocazia zilei Americii, uncheșu Teodor a fost dus la Casa Albă, în costum tradițional, ca să îl viziteze pe președinte. „Țân mite că am intrat cu 5 autocare pă o stradă tare frumosă și am ieșât tăți din autoare, tăt felu de oamini, africani, chineji, tăte națiile. Pă mâne m-o pus între negri, cum am fo tăt îmbrăcat în alb, am lot două negrese pă după umeri și m-am preumblat pă acolo cu ele. Domne câte poză am făcut și cât am râs.”
Despre turul de la Casa Albă, nu a povestit prea multe, pesemne că nu l-a impresionat foarte mult ce are aceasta de oferit, ba chiar a spus că nu e o clădire foarte mare, „are numa patru etajă, cam așă!”

              Sfaturi pentru tineri

Teodor Bârsan spune despre cei tineri că sunt foarte inteligenți și că au nevoie doar de îndrumare corectă, în acord cu Bunul Dumnezeu. Unul dintre sfaturile cele mai valoroase pe care uncheșu le are de oferit este următorul: „În viața asta, tânerii trebe să facă numa ce le place. Mie mi-o plăcut să lucru cu lemnu și am tot lucrat cu el aprope 60 de ani, da’ la alții pote le place să picteză, să construiască sau să tomnească mășâni, nu-i nici un bai, atâta vreme cât pictezi cel mai bine, faci cele mai frumosă căși și repari cel mai bine mășânile. Asta contează.”
Deci, în „traducere”, uncheșu îi îndeamnă pe tineri să facă doar ce le place și să fie cei mai buni în ceea ce fac.

Nu-i totul pierdut pe linia tradiției dacă pe ulițele maramureșene, cu porțile falnice care le păzesc, vor apărea alte și alte lucrări făurite de mâinile tinere și capabile ale ucenicilor lui Teodor Bârsan, care îi duc mai departe măiestria și dăruirea în cioplitul lemnului.

Maria – Adriana Tiodar
Studentă, anul III
Universitatea Babeș – Bolyai Cluj – Napoca
Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – Jurnalism




La mulţi ani, meştere Toader Bârsan (75)! Despre Ambasadori ai Turismului Maramureşean şi Tezaure Umane Vii (autor, Teofil Ivanciuc)

La mulţi ani, meştere Toader Bârsan (75)!

Despre Ambasadori ai Turismului Maramureşean şi Tezaure Umane Vii

 

Cine nu-l cunoaşte pe meşterul în lemn Toader Bârsan din Bârsana?! Acesta a avut de-a lungul a 60 de ani de activitate multe zeci de ucenici, a întâlnit începând de la Ceauşescu (care i-a oferit o sumă cu care şi-a cumpărat cea mai frumoasă pereche de boi din sat) şi regele Mihai până la Bill Clinton, a cioplit porţi care au ajuns din Japonia şi Australia şi până în America. Toaderul Bârsănoaiei este redescoperitorul (în urmă cu vreo 50 de ani) lanţului lucrat dintr-o singură bucată de lemn, tehnica de lucru făcând-o apoi, generos, cunoscută tuturor.

Născut pe 29 februarie 1944 („rămân tânăr pentru că am ziua numai o dată la patru ani” susţine el şugubăţ) a  crescut şi trăit în sat toată viaţa. Feciorii Ioan şi Teodor îi calcă pe urme, amândoi fiind renumiţi şi talentaţi meşteri în lemn. Unchiul Toader lucrează 6 zile pe săptămână, zi-lumină, fără nici un fel de sculă electrică, fără telefon mobil, fără gadget-uri. El este unul dintre ultimii meşteri care procedează astfel… Cu uşa veşnic deschisă, ospitalier, glumeţ, reconfortant şi cu inima deschisă ca nimeni altul, primeşte în atelierul său mai mulţi vizitatori anual decât o fac bisericile UNESCO de la Bârsana-Jbâr, Poienile Izei, Plopiş sau Rogoz…

Lui Toader Bârsan i-a fost conferit, de către C.J. Maramureş, titlul de Ambasador al Turismului Maramureşean, alături de alte zeci de personaje, multe dintre ele fără nici o legătură cu acest domeniu de activitate. De acest titlu, pur onorific şi constând într-o diplomă plastifiată, nu au beneficiat, însă, decât alţi patru meşteri din Maramureşul istoric: Vasile Şuşca din Săcel, Maria Zapca şi Dumitru Pop-Tincu din Săpânţa şi Victoria Berbecaru din Botiza.

Nici la Bucureşti el nu a fost apreciat la adevărata sa valoare, altfel ar fi încăput pe lista Tezaurelor Umane Vii, titlu mult mai important, conferit de către Ministerul Culturii şi care aduce, cel puţin teoretic, şi o mică rentă viageră…

Da, cei de la Ministerul Culturii au apreciat că personalităţile aproape legendare din Ţara Maramureşului nu merită onoarea de a fi declarate Tezaure Umane Vii, doar nici răposaţii lemnari Pătru Godja-Pupăză şi Găvrilă Hotico-Herenta, ori ceteraşul Ion Covaci-Paganini, n-au beneficiat de asemenea onoruri.  Pe lista „Tezaurelor” au fost incluse personalităţi ale culturii populare din Oaş, Lăpuş ori Bistriţa, dar nici măcar un singur nume din Maramureşul istoric!

Iar statul român a decis că Toader Bârsan merită doar Ordinul Meritul Credincios clasa a III-a, pe care l-a primit în vremea administraţiei lui Ion Iliescu…

Dar, pentru noi, maramureşenii care ştiu cum stau lucrurile, marii noştri meşteri sunt, şi vor rămâne, Tezaure Umane Vii, cu sau fără „poptire” de pe la ministere.

Printre ei sunt sculptori în lemn, meşteri de biserici, morari, piuari, opincari, clopari, cojocari, butnari, fierari, împletitori de coşuri, drăniceri ori iconari, dar şi ultimele confecţionere de cununi de mireasă, ultima împletitoare de „mânecări” cu acul din lemn, ultimul spătar şi mulţi alţii dintre cei 6-700 de meşteri, dar şi dintre zecile de muzicanţi tradiţionali ai Ţării Maramureşului…

Am lăsat la urmă categoria ţesătoarelor, cea mai numeroasă şi cunoscută, opt dintre acestea fiind recent nominalizate pe Lista Patrimoniului Imaterial UNESCO, nominalizare infinit mai ridicată valoric decât distincţiile oferite, de multe ori pe criterii obscure, pe plan naţional, la noi…

Ar trebui ca măcar 15-20 de ţesătoare să fie declarate urgent Tezaur Uman Viu. Gândesc că printre acestea să se regăsească şi ţesătoare la „teară” de ţoluri şi şterguri alese, de cergi, pânză, zadii, trăisti şi pănură, dar şi realizatoare de fabuloase broderii manuale pentru cămeşile populare, şi vopsitoare cu culori vegetale, cusătorese cu mărgele, în lână, bumbac ori cânepă…

Dar cine să ţină cont de cele de mai sus, de normalitate şi merituozitate, de adevărata scară a valorilor, de faptul că UNESCO a recunoscut arta neasemuită a ţesătoarelor noastre de ţoluri de perete, însă statul român, prin Ministerul Culturii şi Consiliul Judeţean, nu?!

În rest, să auzim numai de bine şi îi dorim marelui meşter Toader Bârsan multă sănătate, putere de muncă şi îngăduinţă cu vizitatorii din toate colţurile lumii care-i trec pragul şi care nu contenesc să se minuneze de lucrările sale şi de felul său de a fi!

La mulţi ani, uncheşule Toader, la mulţi ani tuturor artiştilor tradiţionali maramureşeni!

 

Teofil IVANCIUC

Foto: Teofil Ivanciuc