După o noapte de odihnă la Goulimine, într-o căldură înăbușitoare, fiind la porțile Saharei, ne-am trezit mai devreme și ne-am continuat drumul. Cerul senin anunța o zi de foc, care, după o udeală din ziua trecută putea fi și mai aprinsă. Înaitând tot mai mult spre deșert, am întâlnit cete de cămile ce părăseau târgul local, manifestându-și prezența prin sunetele guturale ce le emiteau, conduse de caravanierii saharieni.
La un moment dat, drumul spre destinație s-a îngustat semnificativ, lăsând loc unui singur vehicol pe el, pe o singură bandă, economic îngustată, având pe de lături amenajate zone de retragere, din loc în loc, de o parte și de alta, pentru a permite retragerea unei mașini, de orice dimensiune și a fluidiza circulația pe această unică bandă; ajuta la aceasta și cursul drept al benzii. Am ajuns cu bine la capătul drumului, acolo unde se află obiectivul nostru final, Tan Tan (nu se putea merge mai departe, cu mijlocul nostru de transport), efectuând doar 2-3 retrageri în acele zone amenajate; în afara benzii nici nu se putea rula, fiind numai nisip.
Am ajuns într-o așezare tipică de deșert, cu locuințe mai mult scunde și înghesuite, cu buticuri și mici magazine încărcate cu produse de tot felul, necesare traiului de acolo sau de altundeva, aparatură electronică și artizanat, îmbrăcăminte, țesături, covoare, toate la un preț foarte redus. Se prezența ca un „stup” încărcat cu de toate, pentru traiul curent al localnicilor și cu mărfuri de utilizare îndelungată, din toate sortimentele, disponibile spre vânzare. Bănuiesc că acei comercianți erau aprovizionați cu toate aceste produse, de o atât de largă utilitate, la un preț golit de orice adausuri fiscale, fără perceperea a niciunui impozit (poate erau și gratuități, de ce nu ?!), pe lângă alte facilități, pentru a rezista în acele ținuturi deșertice de proprietate statală, aproape puncte de frontieră, cu cine știe câte bogății ale subsolului (fosfați, cupru ș. a.), așa cum se găseau și în Sahara Spaniolă, pe care o tot revendicau (au și luat- o până la urmă).
Desigur, nu toți, dar mulți erau probabil paznici, salariați, grăniceri ai unei zone ce separau state. Deși la „margine de lume”, localitatea înghesuia atunci în spațiile ei cca. 20.000 de locuitori, cu dublarea populației până în anul 2000, se spune că, în prezent, ar avea în jur de 60000 de locuitori. Poate au venit aici și dintre cei ce administrau Sahara Spaniolă, deja acaparată pașnic, înainte de 1980. De mărime semnificativă, supraveghetoare, dispuse în cuprinsul acelor zone de vestigii printre cele mai vechi din lume, făcute de mână umană (sculpturi), mărturie de viață prin acele locuri, din marile depărtari ale timpului.
Ne spuneau localnicii că au mai fost de curând români pe acolo, ceea ce știam despre familia Vaida; la sosire am discutat și cu ei impresii despre acele locuri, unice în felul lor.
Aparatura electronică și alte produse erau foarte reduse că preț, dar de calitate mai slabă și nu se prea cumpăra de europeni; le găseai acestea în orașele de pe coasta Mediteranei, la indieni, la spanioli sau arabi, de primă calitate, tot la prețuri convenabile, chiar dacă erau puțin mai mari. Am cumpărat doar un diplomat, ceva artizanat și câteva mărunțișuri, altele putându-le găsi chiar pe drum, la întoarcere, din mers. Dar noi nu am făcut nicidecum excursia în acest scop; am făcut-o pentru cunoașterea unor locuri, unice în felul lor, cu care nu te mai întâlneai, de o rară frumusețe și specificație, pe care nu le puteai vedea în nicio altă parte a lumii.
Obiectivul a fost în parte realizat și urma drumul de întoarcere, evident, pe alte trasee.
Am trecut iar prin Goulimine și am luat drumul pe coastă până la Agadir, ajungând cu noaptea în acel oraș de basm, cu un peisaj multicolor, cu clădiri semețe printre coloane de palmieri și alte forme arboricole specifice, reclame uriașe, sunet și lumini, în atmosfera liniștită a unui tânăr și modern oraș, ce-și potolea agitația zilei în murmur de ape și miros de plajă oceanică. Am vrut să înnoptăm acolo, dar locurile erau ocupate la toate hotelurile încercate, frumusețile, aerul, climatul, peisajul și atmosfera, serviciile le declarau mereu ocupate.
Ne-am pus în mișcare spre Nord, pe Coasta Atlanticului, traversând alte câteva orășele, reflectate și ele într-un colorit superb, în undele oceanice. Amintesc aici doar de pintenul de sol ce agresează destul de adânc oceanul: Cap de Rhir; parcă era o „peninsulă” strălucitoare, o „pată” de lumină oceanică, care o făcea și mai extinsă prin reflexiile ei până departe, în ondulările oceanice. De acolo, Essaouira nu era departe și am ajuns în zori.
În acest loc funcționa ca profesor un coleg de-al nostru de facultate, Bologa Adrian, la care am tras ca niște strigoi, înspre ziuă. A rămas mirat când ne-a văzut și a întrebat :
– De unde, cum ați apărut ?
– Venim de la Agadir, pe Coastă, i-am răspuns.
– A fost o mare imprudentă să veniți noaptea prin zona aceea. Ne-a povestit apoi cum s-au întâmplat câteva nenorociri pe acolo, în condiții similare. Este o zonă pe malul oceanului cu localități mai rare și cu pădure pe marginea șoselei. Mașinile, dacă sunt izolate, își anunțau prezența prin lumini și atunci se doboarau 2 arbori, din față și din spate și din capcană se lua prada, cel mai fericit caz fiind scăparea cu viață. De astfel de cazuri am mai auzit că s-au întâmplat, mai ales noaptea, pe șosele izolate, blocajul făcându-se cu pietre. Ticăloși sunt peste tot, pe oriunde, dar am scăpat și am luat aminte. În răcoarea și umiditatea atmosferei de dimineață, un fior ne-a străbătut corpul. Noaptea nu sunt bune călătoriile nici la noi; dar pentru că suntem în zona în care este proslăvit Allah, spun că acesta ne-a salvat din nou.
Ne-au primit de altfel cu bucurie, am servit masa, soția lui dovedind spirit cald și primitor și multă pricepere în prepararea rapidă a unui dejun îmbelșugat, condițiile de acolo permițând aceasta. Am povestit de câte toate, ne- am odihnit puțin și apoi am ieșit în oraș.
Essaouira este una din cele mai agreate localități de coastă, cu plaje frumoase și un climat excepțional, cu portul său pescăresc, cu o Medina mare și cu o deosebită industrie de prelucrarea pieilor (oaie, capră, vită, viței și de multe altele), cu aspect mat sau lăcuit, pentru diferite utilități: haine, pufuri, curele ș. a. Paralel cu acestea, avea o mare dezvoltare prelucrarea lânei în fire de diferite dimensiuni, producerea covoarelor și altele.
Ne-am cumpărat mai multe suluri de piele de diferite forme, pe care în țară le-am folosit pentru confecționare de pantofi, cizme. Am primit și cadouri, așa cum se obișnuia acolo când cumpărai mai multă marfă (piele fină de căprioară pentru ochelari, fire de lâna ș.a.).
Împachetați cu toate, am părăsit splendida și plăcuta Essaouira, ne-am despărțit de prietenii noștri atât de binevoitori și ne-am îndreptat „spre casă” prin Safi, El Jadida, Casablanca, Rabat, pe care le-am salutat doar din mers, știind că o să le vizităm pe urmă de mai multe ori, pentru nevoi și cunoaștere, ele fiindu-ne mult mai aproape.
O călătorie excepțională, pentru care aducem mulțumiri familiei Păunoiu și regrete familiei Vaida, pentru că n-am fost împreună pentru a admira încântătoarele ținuturi, trasee.
Gheorghe BĂRCAN,
fost elev al Liceului „Dragoș-Vodă”, Sighet
Sursă foto: https://www.bing.com/images
Un adevărat exercițiu de memorie productivă a nonagenarului profesor de matematică îndrăgostit de arta povestirii in scris.Gheorghe Bărcan ne poartă prin frumoasele sale peregrinări prin pustiul Saharei,scoțând în evidenta ce are mai frumos aceste meleaguri!Buna dispozitie îl însoțește peste tot,fiind primit cu drag de-o familie ce-si are obarsia in tara noastra,care si-a adus,impreuna cu domnul
Gheorghe Barcan,aportul intelectualitatii domniilor lor la mii de km. de tara,împărtășind prin pregatirea lor,cultura si educația in sprijinul tineretului uitat din aceste mirifice locuri,doritor de carte!
Ca întotdeauna,am citit cu plăcere aceste povestiri reale,trăite într-o perioadă cand.era mai bine sa fi departe de casă, uitând de greutățile acelor vremuri,si care scot în evidență dragostea pentru literatură!
Felicitări si la cat mai multe relatări,îmbrăcate în talentul povestitorului care place!Multa sanatate si putere de-a scrie,va dorește din tot sufletul,prietenul dumneavoastră S.O.Luscalov!