Actualitate Illuminati Știri

Teatrul drog (autor, Carolina Burcuș)

image_printPrinteaza

Am intrat în sală cu gândul că voi asista la încă o activitate anti-drog protocolară, care nu întrece limitele conformității. M-am așezat lângă colegi și am așteptat un discurs tipic „drogurile nu sunt bune”. Luminile s-au stins și odată cu ele și ideea unei simple activități. În momentul în care actorul a urcat pe scenă, orice noțiune a timpului s-a îndepărtat din mintea mea.

Să spun că această piesă de teatru mi-a depășit așteptările ar fi prea puțin. M-am simțit ca și cum vorbeam cu un prieten mai mare despre viața lui, într-o seară în oraș. Modul în care povestea a fost expusă fără filtru, fără propagandă anti sau pro, pur și simplu prin adevăr și experiență, a făcut publicul să se simtă că aparține piesei și lumii pe care o ilustrează. Vulnerabilitatea și autenticitatea monologului chiar și-a îndeplinit rolul de a deschide ochii privitorilor.

Oportunitatea pe care am avut-o să asistăm la povestea de viață a acestui om mi-a confirmat că orice poate fi depășit și că suntem cu toții capabili să ne ridicăm singuri de jos și să ne facem mai bine.

 Carolina Burcuș
clasa a XI-a E
CNDV Sighet

N. r. : Teatrul care deschide ochii face parte dintr-un proiect al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș. Reprezentația de la Sighet a avut loc marți, 7 martie 2023.

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise