(ca introducere la CHIPUL CIOPLIT)
TOTEMUL își tot schimbă înfățișarea pe măsură ce trece timpul. Diluat tot mai mult, devine străveziu ajungînd, în timp, să se confunde cu aerul. Constați că există doar lovindu-te întîmplător de el.
Pentru a compensa lipsa de substanță, TOTEMUL devine tot mai mare, înălțat pe verticală, parcă fără sfîrșit. Doar așa mai reușește (și asta destul de discutabil!), să-i țină pe supuși în ascultare.
ASCULTAREA VENIND DIN FRICA INSPIRATĂ DE MĂRIMEA SA…
Conducător depășit de realitate, TOTEMUL se impune prin dominarea tiranică. Va fi răsturnat de la putere, fără îndoială. E o chestiune de timp. Nemairevenindu-și niciodată… Dîndu-și seama de asta, TOTEMUL devine tot mai amenințător. Dimensiunile sale capătă schimbări grotești, înfricoșătoare. Schimonosită, fața sa ajunge în final doar un rînjet sardonic, plin de cruzime.
Va mai rezista cîtva timp. Măcinat pe dinăuntru de găunoșenie, va fi dărîmat de primul bobîrnac punîndu-i la îndoială rostul. Se va prăbuși sub propria greutate, devenită dușmănoasă. Fărîmițat, va fi spulberat de timpul măcinînd stînca de odinioară, transformată în nisipul măturat de vînt.
Din iubirea începuturilor devenită, între timp, adulare, va rămîne doar ura pentru el, atunci cînd supușii de odinioară, adulatorii, își vor da seama că au fost trași pe sfoară. Cum se vor mai grăbi să șteargă din memorie orice amintire care ar spune că TOTEMUL a existat vreodată!…
Nicolae RĂDOI
Adaugă comentariu