Versurile cântecului sunt „Ai trecut iar pe strada mea/ braţ la braţ cu altcineva/ (venise luna mai,/ iar tu râdeai, râdeai)”. (sursa: https://www.versuri.ro/versuri/dan-spataru-ai-trecut-iar-pe-strada-mea/)
Dar strada despre care vreau să scriu nu-i a mea. E a tuturor sighetenilor. Mai mult decât alte străzi, pentru că e strada unde-i gara. G-A-R-A! E locul prin care mulţi oameni care vor să se lămurească despre Maramureşul Istoric iau un prim contact cu Sighetul. Sau e locul de unde mulţi sigheteni pleacă, în concediu, sau vin, se duc la serviciu.
Am fost anunţaţi pe reţelele de socializare (să folosesc şi eu un clişeu la modă…) sau cel puţin doar pe facebook, pe 7 martie, că s-a început reabilitarea străzii Gării. Comisie importantă la faţa locului, poze care atestă grijă pentru copacii uimiţi de vânzoleala utilajelor care fac decopertarea, mâini indicatoare despre ce va fi, cum va fi şi unde va fi. Aprecieri în scris pentru iniţiativă, mândrie patriotică locală în creştere.
Am trecut – iar! – pe 12 aprilie pe strada… noastră. N-am fost „braţ la braţ cu altcineva”. Am fost singur, deşi poate n-ar fi stricat să fiu cu încă cineva, pentru că strada Gării arăta ca-n pozele din articol.
Arăta! Poate că azi, după câteva zile, începe să arate a stradă. Nu ştiu. Poate că în luna mai (că aşa zice cântecul) va veni momentul când vom râde (adică ne vom bucura) trecând pe-acolo.
În orice caz, „Eu mai insist,/ sunt încă optimist”! (spune acelaşi cântec) .
Horia Picu
„Măsură de 10 ori și taie o singură dată” mama mea îmi zicea tot timpul, un sfat ce ea însăși l-a preluat de la tatăl ei, bunicul meu, cu mulți ani în urmă.
Dacă privim lucrurile dintr-un alt unghi, dintr-o altă perspectivă vedem altceva.
Dar înțeleg bine ceea ce doriți să scoateți in evidență în acest articol.
Ce am observat eu și văzut eu anul trecut când am fost acasă în jurul acestor lucrări de reconstrucție/ reparații sau renovare ale anumitor părți/sectoare sau străzi ale orașului este cu totul altceva.
Am văzut muncitori obișnuiți, muncind din greu de dimineață până seara pe o căldură infernală, fără nici un costum de protecție, cască, mănuși și bocanci de protecție, fără vestă de semnalizare fosforescente, cum norma de muncă cere. Nu cunosc bine regulile impuse de lege pentru protecția muncitorilor in cazul muncitorului in construcții dar cred că în 2024/2025 legea este la zi, sau cel puțin ar trebui.
Am făcut o poză și am cerut muncitorului pe care l-am întâlnit lucrând din greu să facă o poză cu mine și nu a vrut, chiar s-a dat la o parte să nu-l fotografiez așa, avea o oarecare frică cred de un anumit lucru, așa am simțit.
Era îmbrăcat cu un tricou simplu, bermude de vară și avea o pereche de adidași in picioare, ca și cum ar fi la o plimbare normală într-o zi de vară toridă. Nicidecum o ținută de muncă al salariatului în construcții.
Ceea ce am văzut prima oară nu era deloc trotuarul, drumul in lucru , lipsa pancartelor de semnalizare și organizare a circulației în zonă pentru șoferi, bicicliști și pietoni. Era lipsa de respect și protecție din partea patronului firmei care se ocupa de lucrări pentru muncitorii săi și pentru cetățenii de rând care erau nevoiți să treacă pe acolo.
Ceea ce lipsește cu desăvârșire conducerii orașului și patronilor firmelor de construcție este conștiința și echitatea, sufletul și compasiunea.
Nu numai de o echipă de experți calificați care să respecte normele legale, contractul semnat cu primăria și protecția muncitorilor are nevoie Sighetul, ci și de o echipă de experți și funcționari ce au suflet și conștiință. Nu încetez să sper că, conștiința omului se va ridica și sufletul lui se va îmblânzi curând.