Actualitate • Cultură • Social • Știri

Trecut – Prezent – Viitor: AM ÎNVINS!

image_printPrinteaza

Miercuri, 22 octombrie 2025, la sala Radio din Sighetu Marmației, a fost prezentată – pentru a doua oară în municipiul nostru – unui public format în majoritate din elevi, o expoziție care conține secvențe din viața unor familii evreiești care au fost supuse tragediei Holocaustului și-a suferințelor generate de cel De-al Doilea Război Mondial.

Expoziția „Am învins” de fapt conectează trecutul violent cu prezentul sinuos și trage un semnal de alarmă în privința potențialelor pericole ale viitorului.

Persoanele din fotografiile expuse în cadrul expoziției au trăit și au conviețuit cu celelalte etnii în județul Maramureș dar discriminarea, intoleranța, ignoranța, fanatismul au condus la ororile din ultimul Război Mondial.

„Am învins” este un omagiu adus curajului și eroismului supraviețuitorilor Holocaustului, în aceste zile când au loc Zilele Europene ale Culturii Evreiești (European Days of Jewish Culture).

Au avut intervenții în cadrul acestui eveniment Ioana Popovici (Radio România Sighet), Mirela Buftea (a transmis mesajul primarului Sighetului), David Liberman (președinte Comunitatea Evreilor din Sighet), Marius Voinaghi (profesor la CNDV), Peninah Zilberman (președinte Fundația Tarbut), Robert Cotos (președinte Asociația Maramureș Heritage) și Ion Mariș (moderator – „Salut, Sighet!”).

Organizatorii expoziției: Fundația Tarbut și Asociația Maramureș Heritage.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 22.10.2025 – 21.11.2025.

Salut, Sighet!

 

Foto: Marius Voinaghi

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salut Sighet
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.