Actualitate Cultură Editorial

Trist – jurnal de Sărbători (autor, Ion Mariș)

image_printPrinteaza

Îmi potrivesc masca pe față, mi-am ajustat mănușile, am completat declarația adecvată și… mă îndrept spre centrul Sighetului. Trecătorii sunt răzleți: unii sunt atenți – vigilenți, alții par nepăsători, câțiva se strecoară derutați (n-au măști, nu suportă să poarte măști?!) iar o altă parte sunt… apatici. Cu precauție firească… înaintez!
Suntem de nerecunoscut! Mă salută „mascații”, nu-i identific chiar pe toți, ne ocolim între noi delicat, cu repeziciune trebuie să bifăm traseul trecut în declarație și să evaluăm constant distanța socială. Evident, unii mai frumoși și îndrăzneți n-au nicio legătură cu distanțarea socială, mai stau la taclale, e drept sunt puțini și-și feresc privirile vulnerabile.

Dom’le!… vorba unora mai cerebrali, încercarea asta ne epuizează resursele psihice, va trebui să ieșim – inopinat – la aer curat, să mai ducem câte o pâine la cei nevoiași, poate chiar să ne găsim substratul filantropic neglijat.
I-am căutat, am încercat să-i găsesc pe omniprezenții cerșetori din zilele bune… nicăieri! Sunt izolați și ei în disperare, în lipsuri și-n frici?! În ce cotloane se ascund? Frica zilei de mâine, da, e valabilă pentru aproape toți, toți! Nu doar românii, toate națiunile sunt într-o așteptare bolnavă, liniștea dinaintea necunoscutului.
Nu văd poliție și e foarte bine, pot fi și discreți. Este miezul zilei și nu foarte mulții trecători sunt cu pungile și plasele aproape pline. A dispărut „furia” cumpărăturilor din anii trecuți. Mă îndrept spre piața de alimente și, culmea, nu-i văd pe „tradiționalii” prea-blamați vânzători stradali de țigări. Oare dorm la ora prânzului? Ce vacanță de sărbători are planeta!
În piață oamenii se mișcă rezonabil de firesc, producătorii (unii sunt doar comercianți) au mască, da, iar de mănuși nu se pune problema. Produsele nu lipsesc, doar crisparea apare la vederea unor polițiști locali, în rest totul funcționează! Am văzut, am cumpărat, am plecat!

Pe vremea asta, în condiții normale, dacă n-ar fi fost co-vidul nepoftit, am fi avut debutul campaniei electorale, orașul ar fi fost plin de afișe și bannere, plin de promisiuni, plin de strategii colorate distinct, plin de candidați super-motivați și devotați cauzei cetății. Și totuși – Doamne iartă-mă! – ce frumoasă-i liniștea necompetițională politic. Evident că sunt mulți cei care își doresc și cred în povești, în lovituri de imagine, în devotament pe hârtie și-n aroganțe bine camuflate. Pentru ei, lumea e nebună!
Dar, Sighetul azi e liniștit, au înflorit o parte din copaci, suntem în plină primăvară și pandemie, am făcut lejer câteva poze și spre… casă. Atmosfera de acum este aproape identică cu cea de prin anii ’75 – ’80, calmă, liniștită, patriarhală sau poate matriarhală, cu stingerea simbolică la ora 22:00 și… orașul în totalitate la somn. Ei, azi avem alternative, programe TV, Internet, facebook (cei care vor… vizibilitate) și libertate. Libertatea de-a striga, de-a înjura, de-a alege, de-a pleca, puțin sau de tot. Și-acum, în sfârșit, libertatea de-a… medita îndelung! E nevoie și de introspecție!

Sărbătorile Pascale vor fi întâmpinate de unii dintre noi în câteva ore, iar de către alții în câteva zile. Au dispărut zgomotele, agitația inutilă, fiecare dintre noi își înfruntă propriul (co)vid și s-a retras în biserica originară, în biserica din suflet. În intimitatea propriei ființe, poate, poate, vom schimba ceva în noi înșine dar și în… lume.

La început au fost cuvintele și apoi… neliniștea! Așteptăm lumina din oameni, lumina în lume!

Ion Mariș

oferta-wise

2 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Aceasta liniste tristă este deprimantă, prefer gălăgia străzii, singurătatea si pustiul de azi ne determină să gândim mai mult, sa cautam apropieri umane prin rețelele de socializare. Strada de astăzi nu oferă nimic, „mascatii zilei” se ascund dupa o bucată de pânză, care zice-se ca are rol sa protejeze, nu cred asta, cand e sa te prindă virusul, te prinde oricum si protejat si neprotejat, dusmanul ascuns, este cel mai periculos! Mâine am o lună de când nu am vazut ,,cenusiul” orasului, acum imi este dor de el, sarbatorile bat la usa si nu simt nimic, zilele se succed in gol, fara nici un rost, as fi preferat „galagia” alegerilor decat tristetea strazilor linistite prin pustiirea lor de vanzoleala umana! Covidul, dusmanul comun ce ataca pe ascuns a reusit in mare parte sa ne „aresteze” la domiciliu, sa ne condamne la izolare, desi, nu ne facem vinovati cu nimic! Sper ca aceasta tristete va disparea cat mai curand, ca daca o tine tot asa, vom deveni niste singuratici, niste purtatori de masti, la propriu si figurat, ca nu vom sti ce ascundem dupa ele! Astazi, masca-i la baza, daca avem si manusi si un „docoment” prin care sa ne justificam pe strada, totu-i in regula, virusul se va retrage in izolare si noi vom respira aerul libertatii!

  • O iesire intr-o mica zona a unui imens spatiu de razboi, un nou razboi mondial, cu care de multa vreme ne tot amenintau mai marii lumii. Il avem acuma, in toata bizareria lui, la scara mondiala, intr-o desfasurare cu totul neobisnuita; pe ici, pe colo, parca te-ai afla intr-un atac chimic. Un razboi in care isi manifesta prezenta doar un competitor, celalalt fiind total mascat, in ascundere lasa, incat nici nu mai stii cum sa te feresti de el. Este peste tot si pe nicairi, zboara prin aer, pluteste pe ape, isi arata prezenta prin toate scorburile terstre, pe tot ce pui mana, pe unde umbli si, peste tot, numarul mare de victime ii tradeaza prezenta. Este atat de inversunat, inca, in mai multe locuri, multimea victimelor determina folosirea din nou a „gropilor comune”, asa cum in vremuri mai departate facea „ciuma”, iar mai aproape de noi, regimurile comuniste, in ilegalitate si salbaticie cumplite, acoperindu-si prin acestea grozavia masiva a uciderilor umane. Poate fi chiar o pedeapsa Cereasca a lumii, pentru acceptarea si desvoltarea ilegalitatilor comuniste, acest virus primejdios venind tocmai din acele spatii rosii.
    O iesisire inopinata prin pustiul spatiu al acestui oras linistit, cu traditiile, datinile si frumusetile lui de alta data, cu grija si respectarea tuturor celor stabilite si necesare pentru siguranta, in aceasta mica aventura, inlocuieste plimbarile prin aceleasi locuri, cu linistea, confortul si buna dispozitie, nu de mult timp prezente si acuma interzise.
    Totusi, mediul primavaratic ce se manifesta, cu infloririle in abundenta a arbustilor si a tuturor speciilor florale, disciplina putinelor persoane aflate in „trafic”, pentru procurarea periodica a celor necesare, fara ingramadiri, numarul mic al efectelor locale ale periculosului Covid-19, precum si potolita lacomie in alergarea pentru imbelsugatele Sarbatorilor Pascale de alta data, dau un sentiment de optimism, indus de autorul prezentului articol, prin multimea imaginilor transmise in acest tur de prospectare, cu multime de detalii incurajatoare. Imbinarea judicioasa a izolarii si a „plimbarilor” necesare, reprezinta un suport al trecereii cu bine peste aceasta cumpana grea a vietii. Multe multumiri pentru cele prezentate si celor aflati conjunctural la mari departari, dar legati cu inima si sufletul de acele minunate si pitoresti locuri, cu oamenii lor atat de destoinici.
    Urez sighetenilor, de pe aceste meleaguri americane, in lupta cu aceleasi mari greutati cu periculosii virusi, care-si omagiaza multimea victimelor, care inca se tot produc, o Dumineca a Floriilor Luminata, o Saptamana a Patimilor linistita, cu toate greutatile pe care se asterne si un „Cristos a Inviat”, cu bucurie, rugaciune si multa piosenie.
    Pentru Salut, Sighet!, pentru echipa de redactie, pentru colaboratori si pentru cititori, la fel, O Duminica a Floriilor in Liniste si Pace si, dupa Saptamana Patimilor Mantuitorului, „Cristos a Inviat”, cu bucurie, pace si piosenie.

oferta-wise