Era prin mai-iunie 1951, aproape de sfârșitul anului școlar. Eram eleva Liceului “Dragoș Vodă” din Sighet, redenumit “Filimon Sârbu “de către comuniști, schimbare abuzivă și dezonorantă pentru noi, maramureșenii (s-a invocat motivul că vechiul nume era o “rămășiță burgheză”, revenirea la denumirea originală se va face mult mai târziu).
Așteptam cu înfrigurare încheierea mediilor la limba română, bănuiam că voi mai răspunde o dată și m-am pregătit cât am putut de bine din lecția predată ora precedentă.
Aveam emoții… profesorul nostru de limba română era domnul Ioan Bilțiu Dăncuș, intelectual maramureșean de mare valoare, unul dintre luptătorii pentru Marea Unire din 1918 și apoi a rezistenței românești în timpul ocupației maghiare între 1940-1944. Nu știam eu atunci multe din impresionanta sa biografie, dar îi admiram ținuta și competența profesională. Fiul său, Simion, era coleg de clasă cu noi.
A venit și ora de limba română… Am răspuns foarte bine și am primit nota 10, ceea ce mi-a îmbunătățit media. Eram fericită și ușurată în același timp.
A doua zi, Simion, fiul profesorului, îmi spune: „Tata a fost arestat”. Am rămas șocată… dar n-am cerut niciun fel de explicații. De ani de zile, Securitatea ridica oameni de pe stradă sau de acasă, ziua și noaptea. După anchete îngrozitoare, unii erau condamnați pe motive reale sau imaginare, alții închiși ani la rând fără nicio condamnare. După care, nu se mai știa nimic de ei, familiile nu primeau nicio informație de nicăieri. Nici măcar nu știau dacă mai sunt în viață… așa a fost și cu tatăl meu arestat în ’48-’49. Atât din Sighet cât și din Ieud și Dragomirești (satele de origine ale părinților mei) erau foarte mulți întemnițați – profesori, studenți și elevi, preoți, călugărițe și mulți țărani. Printre ei și doi frați ai mamei mele – Dumitru și Simion Iusco din Dragomirești.
Deci, ultima oră de limba română a anului școlar a fost și ultima oră predată de profesorul nostru Bilțiu Dăncuș! Nu se va mai întoarce niciodată… a murit în închisoarea din Satu Mare în 1952. Încă o crimă a regimului comunist, încă un martir al neamului românesc!
Mai târziu, aveam să citesc despre rolul său în rezistența românească contra anexării Maramureșului la URSS în ianuarie – martie 1945. Impresionant este răspunsul pe care l-a dat în urma ameninţărilor maiorului NKVD Davidenko: „Domnule maior, ameninţările dvs. nu mă sperie. Eu am fost închis de 4 ori de fasciştii unguri pentru că am luptat pentru neamul meu. Să mă arestaţi, să mă împuşcaţi, să mă tăiaţi în patru, eu nu iscălesc decât pentru România!”
Autor, prof. Aurelia Vișovan
N.r.: Fotografia principală face parte dintr-o colecție sigheteană
Istorie!
Adevarate pagini de istorie, pagini scrise cu sangele varsat de eroii maramureseni, arestati si schingiuiti de comunisti, pagini care nu trebuie uitate, pagini care trebuie sa fie citite de toata lumea pentru a se cunoaște adevarul despre crimele puterii instalate imediat dupa terminarea razboiului, putere aservita dictaturii comuniste sovietice care mai tarziu a incercat sa ascunda ororile si crimele infaptuite! Numai martorii acelor vremuri negre din perioada comunismului pot sa ne spuna adevarul si pentru asta le multumim! Adevarul doare dar trebuie spus!
Va multumim
Nobilă pildă! Emoționantă evocarea! Și necesară, mai mult ca oricînd acum, într-o „Românie dezmemorada”, cum scria neobosita Magda Ursache.
Toată admirația, Doamnă Profesoară Vișovan!
Va multumim
Sighetul va fi vrednic de Centenarul Unirii cand Ioan Biltiu Dancus va avea statuie si nume de strada in Sighet !
Barcan Gheorghe
Limba romana era una din disciplinele de baza in care se intervenea in ideologia acelor vremi, pentru a o falsifica in esenta ei, asa cum a facut Roller in Istoria lui si asa cum au procedat alti tradatori de neam si tara in multe alte discipline umanistice (si nu numai). Acestea conservau identitatea nationala, traditiile, spiritualitatea, intreaga bogatie culturala, sociala, in desvoltarea ei, insasi fiinta neamului romanesc. Un aparator al acesteia a fost si regretatul profesor Ioan Biltiu Dancus, care a preferat sa se jertfeasca in loc sa falsifice, sa-si asume martirajul in locul parvenirii, asa cum au facut si multi altii in domeniile si profesiile lor. A predat de la catedra limba patriei lui in toata frumusetea, in esenta ei pura si neinfestata, prin farmecul poeziei, a cantecilor ei, a celorlate exprimari atat de bogate si frumoase, cu toate manifestarile ce le cuprinde, care exprima viata insasi in desvoltare, care au format-o si pe care o reprezinta. Am fost elev a liceului Dragos Voda din Sighet, dar nu am avut onoarea si placerea sa-l audiez pe domnul profesor Biltiu Dancus. Dar in timpul cat am ramas elev la acest Liceu, am intalnit in acele manifestari „revolutionare” si cadre didcatice, chiar de acelas profil, care au preferat parvenirea si au saturat frumosele pagini ale literaturii si a intregului continut cu „realismul socialist”, prin care o bloca, o falsifica, o despartea de viata care i-a dat nastere si pe care o reprezenta. De la catedra a fost declarat sovin unul din cei mai mari poeti ai nostri, Mihail Eminescu,, pentru a fi scos nu numai din programa scolara, dar si din inima si sufletul elevilor, ceea ce nu s-a reusit; dimpotriva, cred ca a adancit si mai mult sentimentele de respect si dragoste pentru poezia, pentru filozofia si scurta lui activitate. Aceasta pentru ca a scris despre cruntele asupriri de la Nistru, de la Tisa, dinspre Dunara, de la imperiile care ne-au furat teritorii, ne-au ucis compatrioti, au ars biserici si manastiri si au facut atat de multe alte rele si napastuiri. Dar noul imperiu comunist voia sa ne ia, peste acestea, interiorul, sufletul nostru si sa ne transforme in roboti atei, in spiri de turma, o sapatura adanca in fiinta romaneasca intre ce era in firescul ei atat de frumos si ceea ce urma sa devina si, din fericire n-a reusit decat partial, totusi.
Pentru acestea, consider ca ceea ce a prezentat D-na Aurelia Visovan are o mare valoare simbolica, reprezentativa, si o felicit pentru aceasta initiativa, dar si pentru forma placuta, concisa si expresiva a expunerii.
Va multumim pentru completari, dvs fiind martor direct al atmosferei.
Multumiri doamnei Aurelia Visovan pentru rememorarea istoriei inca prea putin cunoscuta; sper sa iasa la lumina aportul extraordinar al intelectualilor sigheteni si maramureseni, lupta lor pentru pastrarea integritatii teritoriale a Romaniei; multi au platit cu viata!
Nu am apucat sa-mi cunosc bunicul dar memoria si sacrificiul lui trebuie sa fie un reper pentru noi toti. Tata avea 16 ani in aceea zi fatidica si mi-a povestit scena, traumatica, a arestarii.
„Un maior de securitate, insotit de cel putin 20 de soldati, a dat buzna in casa, s-a repezit la el, l-a palmuit urland-fascistule, fascistule (ohhh,ironia sortii!); bunicul statea calm, tinand in mina diploma stramoseasca de innobilare; de atunci nu au mai stiut nimic de el”. Tata a spus ca palma aceea a „simtit-o” tot restul vietii..
Nu a existat un act de acuzare, un proces nici macar o inscenare! Nimic!
Bunica a primit stirea mortii lui dupa 4 ani; 4 ani de cautari,de intrebari,de speranta.
Multumesc inca o data pentru aceasta frantura de istorie adevarata.
Cred ca nimic nu exprima mai bine taria de caracter a celor ce au luptat ca „Am fo s’oi si ”
Cu stima,
Dacian Biltiu-Dancus
Va multumesc ca ati intervenit. Daca mai aveti informatii relevante despre Ioan Biltiu Dancus sau alte personalitati din familie, cu siguranta sighetenii ar fi interesati.