În prima sa viață, cea de dinaintea revoluției din 1989, românul Radu Țuculescu a fost redactor Studioul de radio Cluj (Cluj-Napoca) și, după închiderea studiourilor radio regionale în 1985, din ordinul dictatorului Nicolae Ceaușescu, violonist la Filarmonica de Stat din Cluj. În a doua sa viață, cea care a început odată cu revoluția, de la vârstă de 40 de, ani a fost redactor la televiziunea română din orașul transilvănean, romancier, dramaturg, critic de teatru, organizator și traducător. Înainte și după tulburările politice, Țuculescu a fost un spirit liber extrem de versatil și original. Energic, activ, plin de energie și extrem de productiv. O figură cu multiple talente. O bursă de la Radio Elveția Internațional l-a adus pe Țuculescu la studiourile radio din Berna și Basel pentru câteva luni, în 1992. Așa a descoperit Elveția și a împărtășit-o cu compatrioții săi prin reportaje TV și texte. Entuziasmul său a avut un efect contagios. Și a devenit traducător. Dacă cineva din România de astăzi știe ceva despre poezia elvețiană în limba germană, probabil că i se datorează lui Țuculescu. Criticul Iulian Băicuș a afirmat de la început: „Țuculescu are meritul de a fi transformat frumoasa Elveție dintr-o destinație turistică abstractă într-o întâlnire culturală plăcută.” (Observator Cultural, 4 iulie 2000)
Țuculescu însuși nu a scris niciodată poezii – cu excepția, dintre toate, a debutului său: în 1966, poeziile tânărului de atunci, în vârstă de 17 ani, au apărut în revista Steaua din Cluj-Napoca. Cu multă perseverență și un simț ascuțit al calității, a tradus poezii de Rainer Brambach, Werner Lutz, Tadeus Pfeifer, Frank Geerk, Alois Bischof, Rudolf Bussmann, Erwin Messmer, Andrea Maria Keller, Gerhard Meier și de mine. De asemenea, a publicat lucrări de Peter Bichsel, Werner Lutz, Fran Hohler, Adolf Muschg, Hugo Loetsche, Urs Widmer, Adelheid Duvanel, Birg Kempker, Alex Capus și Nicolas Lind. Nu numai că a adus textele în România, dar a vizitat personal mulți autori și a realizat filme despre unii dintre ei pentru televiziunea română. Un total de 14 cărți scrise de el au fost publicate în România între 1999 și 2022 cu texte traduse din autori elvețieni. Multe dintre ele se află în seria (bilingvă) Poeți elvețieni de limbă germană din Biblioteca Revistei Familia din Oradea, editată de poetul Ioan Moldovan (1952-2024). Unele dintre volume au fost susținute de Pro Helvetia și/sau Fondul Cultural din Basel, cu contribuții din aproximativ 30 de cărți proprii. Romane, drame, rețea, mereu în memorie. După aceea, Țuculescu s-a împăcat cu condiția, de înțeles în sfârșit, de luptător singuratic, care dorea să-și urmeze propriul drum independent, iar povestirile sale au fost traduse în germană, maghiară, franceză, italiană, ebraică, cehă, sârbă și mandarină – toate fără sprijinul instituțiilor statului. Specialitatea sa era perspectiva absurd-satirică, preferința sa pentru comedia neagră (fină). Totul era despre comedia neagră (fină). „Unul dintre ei (Bravul nostru Micșa – Al nostru, nimeni nu-l va face).” Acest crez, mi-a spus mie, lui însuși și tuturor celor pe care i-a invitat acasă, face încă parte din repertoriul permanent al expansivului și informalului Teatru Orfeus din Praga. Nuvelele sale (Cuptorul cu microunde, ediția Milo 2008), două romane (Stalin, cu lopata înainte și Măcelăria Kennedy, Mitteldeutscher Verlag 2018 și, respectiv, 2019) și o carte pentru copii (Aventurile miraculoase ale liliacului Vico în Mirabelia, WaRo-Verlag 2024) au fost publicate în limba germană.
„Țuculescu era convins că literatura care nu încântă și nu în-cântă și-a ratat scopul”, scrie Cernat în necrologul său. Pentru el, romanul din 2006, Povestirile mameibătrâne, rămâne „capodopera” a lui Țuculescu. Istoricul literar Ion Bogdan Lefter este de acord: „Este una dintre marile cărți ale literaturii române de după 1990”. (Marmația literară, octombrie 2009)
Monologul sugestiv și profund al unei bătrâne creează un omagiu (colectiv) adus micului ei sat (maghiar-român) din Transilvania, aflat în proces de dezintegrare. Rămâne la fel de evaziv în limba germană precum romanul polițist Femeia de marțipan. În el, detectivul Martin Breda se trezește în cele din urmă blocat la cotul Rinului, încercând să rezolve misteriosul caz. Cartea este, de asemenea, un omagiu virtuos adus orașului Basel – unul dintre punctele focale din a doua viață a lui Țuculescu. Radu ne-a invitat pe mine și pe Erwin Messmer de mai multe ori la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighet, de mult timp prezent, și la Reghin, unde el însuși a fondat întâlnirea culturală europeană Ars Maris în 2007 (anul aderării României la UE). Și ne-am văzut în timpul vizitelor sale regulate la Basel, unde s-a bucurat de ospitalitatea cunoștinței sale loiale din vremea radioului, redactorul-șef de la DRS-2, Olga Rubitschon, chiar pe Rin, și și-a continuat proiectele. Așa ne-am împrietenit de-a lungul anilor. După ce Ana Blandiana a citit volumul meu Berg mit Madonna, tradus de Radu, eminenta poetă română, acum în vârstă de 83 de ani, mi-a scris: „Poeziile par scrise în limba română.” Tuculescu a trăit și a lucrat în principal la Cluj. Dar, timp de decenii, refugiul său preferat fusese Maramureșul, la granița cu Ucraina. Acolo, la Sighet, alături de Monica, tovarășa sa din ultimii ani, a murit pe 25 martie a acestui an, la vârsta de 76 de ani. Și-a găsit locul de veci la Reghin (Reghinul săsesc) – orașul lutierilor, Cremona românească. Este, de asemenea, locul de naștere al lui Georg Maurer (1907-1971), poetul transilvănean-saxon care a fost profesor de literatură la Leipzig în epoca RDG. Cercurile lui Tuculescu se închid la Reghin. S-a născut acolo (în prima zi a anului), a urmat școala germană de acolo și și-a descoperit prima pasiune într-o viață cu adevărat pasională: cântatul la vioară.
■ ANDREAS SAURER
■ Traducere din limba germană de Paul Farkas – Kiryat Bialik (Israel)
■ articol publicat în revista ORTE, Elveția
Colaj foto: Ion Mariș
* * *
Andreas Saurer este poet, istoric, jurnalist, sociolog și traducător, s-a născut pe 22 septembrie 1963 în Andeer (Graubunden/Elveția). În prezent, locuiește la Berna și Basel. A studiat istoria modernă, istoria Elveției și literatura germană modernă la Berna, Berlin și Siena.Din 1995 lucrează ca redactor la Berner Zeitung BZ. A publicat mai multe volume dintre care reținem: studiul „Modernisierung und Tradition: Das rumänische Dorf 1918-1989“, Editura „Gardez”, Saint- Augustine 2003; volumele de versuri: „Freie Sicht bis Cagliatscha”, Oberegg/Zurich 2008, „Berg mit Madonna/Munte cu Madonna”, (bilingv, ediție germană/ română), Biblioteca Revistei Familia, Oradea 2005, trad. Radu Țuculescu. Poezia sa este tradusă în limbile retroromanică, română și slovenă. Publică în periodice culturale și literare elvețiene: Du, Orte, Drehpunkt und Zündschrift, precum și în Literatur und Kritik (Saltsburg), Moosbrand (Berlin), Luceafărul (București), Tribuna (Cluj), Familia (Oradea), Nord Literar (Baia Mare), Contrafort (Chișinău).
Adaugă comentariu