Actualitate • Cultură

Un spectacol de excepție în satul Ferești: Maestrul Dorel Vișan și eternul Eminescu

image_printPrinteaza

Regalul muzical-poetic de marți, 01 februarie 2022, din satul Ferești, a luat forma unui dialog continuu între poezia eminesciană, interpretată de Dorel VIȘAN şi creaţiile muzicale interpretate de maestrul Ionuț ȘTEFĂNESCU la clarinet. Evenimentul a fost inițiat de primarul comunei Giulești, dr. BATIN Laurențiu alături de viceprimarul Codrea Ștefan și alți colaboratori. Au fost prezenți invitați din Giulești dar  și din Sighet, precum și din localitățile apropiate, alături de oamenii harnici și dornici de frumos.

„Mă bucur nespus să fim împreună, în această seară, cu sufletul nostru. Mă bucur să fim împreună cu Dumneavoastră, să rostesc cuvântul lui Eminescu, acompaniat de sunetul fantastic al muzicii unui mare meşter al sunetului” – a spus Dorel Vişan, la apariţia sa în scenă.

Îndrăgostit de opera lui Eminescu, maestrul Dorel Vişan, înainte de a susţine recitalul său poetic, a spus că Eminescu este credinţa sa de formă şi de conţinut simfonic: „Mai multe voci, mai multe instrumente, contradictorii şi în acelaşi timp potrivite, polifonează acelaşi sunet al eului nostru original, al marii conştiinţe din marele Timp, animizându-se în mitul greu de descifrat, pentru că este dincolo de timp şi de spaţiu”. Eminescu este sufletul nostru, a mai spus actorul, şi tot ce se întâmplă acum în lume ne îndepărtează de propriul nostru suflet. Şi atunci Eminescu ne poate reapropia de sufletul nostru.

Dorel Vișan, marele actor de teatru și film și invitat al diverselor emisiuni televizate, a știut să treacă prin întreaga operă eminesciană, să surprindă exact ceea ce este relevant pentru ca spectatorul să-l vadă pe Eminescu la justa valoare, să capteze atenția publicului și să nu piardă nicio secundă, timp de o oră și jumătate. A vorbit despre Eminescu -omul, blamat și acuzat de mulți că ar fi fost de la antisemit la ateu, omul care nu s-a lăsat nici doborât și nici corupt de sistem, omul pe care sistemul, ca reacție, a încercat să-l închidă într-un con de umbră. A vorbit despre Eminescu-geniul, care își are locul binemeritat între marile nume ale literaturii universale. A vorbit despre Eminescu-sfântul, a cărui menire pentru români a fost asociată de Dorel Vișan cu menirea lui Iisus pentru omenire. Și, după cum bine a subliniat actorul, opera eminesciană cuprinde toate calitățile și toate defectele omului. Dacă avem tendința să-l uităm pe Eminescu, e bine că încă mai vine un om ca Dorel Vișan să ne amintească de el. Sperăm ca cineva să vină peste ani, să le amintească urmașilor noștri de o altă valoare care nu trebuie să dispară din memoria colectivă a românilor – maestrul Dorel Vișan.

Recitalul maestrului Dorel Vişan este turul de forţă al unui mare actor, dar şi o încercare, izvorâtă din iubire, de a apropia publicul secolului XXI de creaţia eminesciană, de o trecere în revistă a „stărilor” şi vârstelor lui Eminescu, un monolog despre creaţie, cunoaştere şi autocunoaştere.

„Maestrul Dorel VIȘAN este fără doar și poate unul dintre cei mai iubiți actori români contemporani. Dar ceea ce nu știu foarte mulți dintre noi este faptul că e și un redutabil poet, publicând până acum zece volume de versuri, în mare parte de inspirație religioasă, din familia lirică a psalmilor lui David. A participat la cel mai mare Festival de poezie religioasă care are are loc la Madrid, unde au fost înscriși 208 scriitori din toată lumea şi a avut cinstea, conform normelor festivalului, să fie printre cei 12 finalişti. În aceeași măsură, îi mulțumim din suflet și maestrului Ionuț ȘTEFĂNESCU, profesor universitar la Conservatorul din București, un excepțional flautist recunoscut pe plan european, care a ales să fie alături de noi în această seară pentru a-l acompania pe maestrul Dorel Vișan și a interpreta câteva compoziții de suflet.” a spus în încheierea evenimentului primarul comunei Giulești, Laurențiu Batin.

text&foto, Simona HAVRILEȚ
bibliotecar, CNDV

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Felicitari primarului Laurentiu Batin pentru tot ce le daruieste celor care l-au creditat cu increderea lor! Felicitari pentru sufletul sensibil, care simte poezia si o iubeste ( nu degeaba e absolvent de Liceu Pedagogic )! Regret ca n-am stiut de un eveniment de o asemena anvergura, pentru ca nu-l ratam cu siguranta! Felicitari minunatei Simona Havrilet, pentru frumoasa recenzie pe care a facut-o spectacolului de poezie dedicat Luceafarului Poeziei Romanesti! Doar un suflet frumos ca al ei, cuibarit intr-un chip angelic, care si prin prisma profesiei de bibliotecara la un prestigios colegiu, a citit si a indragit poezia, poate scrie un asemenea articol! Si cand poezia, cea a lui Eminescu asa este cu certitudine, merge mana in mana cu iubirea, nu pot sa iasa decat cel mai frumos spectacol, cea mai frumoasa recenzie, cea mai sincera iubire! Cu pretuire!

Salut Sighet
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.