Degeaba speri. Forțele cosmice, avînd un umor macabru, pot presa pe universul din care ai scăpat. Cel puțin, așa crezi. Cel puțin, așa speri.„Deșartă tot! Nu ține în tine! Vei înnebuni de voma întorcîndu-ți creierul pe dos!”
Speri ca universul paralel să devină cumva divergent. Știi că liniile paralele se întîlnesc la infinit. Așa o fi și cu universurile? Mare risc! Nu-l poți accepta!
Devenit divergent, universul paralel oferă o șansă. A neîntoarcerii. Așa o fi?
Cam ca atunci cînd ai de-a face cu „zero pozitiv” sau „zero negativ”.
Noaptea întrebi imensitatea neagră a cerului. Insensibil, el te privește cu răceală. Nu-i pasă. Nu exiști pentru el. Ție DE CE-ți pasă? Ambiguă întrebare!…
Cuvintele au devenit asexuate. Fără sevă. Ca mîncarea din paie deshidratate, fierte într-o apă evaporată din albia secată a unui ued din deșert. Auzi o voce: „Presară niște nisip. Pentru gust!… Sau, mai bine, praf cosmic. Ți se vor strepezi dinții. De durere, crezi că trăiești”.
Unghiul de fugă al navei tale e dereglat. Cauza? Prea ai dat de toți proștii adunați aici din toate colțurile galaxiei. Proști oprindu-te să-ți împlinești destinul, ratat de încercarea ta lipsită de sens de a-i îndrepta către azimutul corect. Proști obișnuiți să circule în derivă prin intersecțiile „intersectate” (!) ale căilor galactice, cînd trebuie să te asiguri tu, care mergi corect „ca prostul”, dînd prioritate chiar atunci cînd o ai, pentru a scăpa cu viață.
Păgubos mai o fi bunul simț al omului educat!…
Regreți că maximumul este viteza luminii. Aberația luminii te va duce pe cîmpurile aride ale universului necunoscut, unde vîntul cosmic șuieră tehui. Încă ai gîndul întoarcerii în loc să mergi tot înainte, neabătut.
La distanțe și viteze mari, linia dreaptă se va închide prin spațiul curb.
Curbată și ea, lumina te privește pe furiș, de după colț. Și acesta, rotunjit!…
Disperată, fuge inutil fiind absorbită de soarele negru.
Mareu ai vrut „să vezi lumina”!!! Fără să știi, ți s-a îndeplinit dorința: ai orbit. Nu o mai vezi.
Fiind prea puternică, ea ți-a ars retina.
Rămîi fixat pe „orbită” (!), rotindu-te mereu pe aceeași elipsă, condus de forțele universului care te strivesc în încleșterea lor eternă…
Nicolae RĂDOI
Adaugă comentariu