Actualitate Cultură

Varză de Maramureș gătită înspre Cluj (autor, Alina Marincean)

image_printPrinteaza

Bunica mea a fost bucătăreasă. De acolo mi se trage filtrul gustativ al vremurilor noastre. Tot de la ea am învăţat că omu-i om când primul lucru pe care-l face pentru altul este să-l hrănească şi tot ea zicea că femeia e femeie dacă are mereu aşternutul alb şi apretat ceea ce-ţi permite chiar să laşi patul desfăcut! Vă puteţi imagina că n-am urmă de aşternut creponat în casă şi puţinii bani pe care îi am îi pun toţi la bătaie pentru frigiderul mereu gol. Tot aceşti bunici m-au învăţat ce înseamnă bolnavul de om, cântări religioase fără noimă şi faptul că dacă vrei să faci bani trebuie să învârţi bani. Whatever… asta n-am prins-o nici azi. Fac voluntariat de când mă ştiu.

Crescută sub presiunea unei confuzii totale comparativ cu restul cunoscuţilor mei n-am reuşit să fac altceva mai bun decât să observ şi să accept foarte devreme că lumea nu e aşa cum o văd eu e aşa cum e… sau o fi invers?

Sunt ceva ani de când nu am mai făcut un drum lung cu autobusul. Tranziţia dintre NOI (maramureşenii) spre EI (restul) începe din gară, autogară sau staţia K mai nou. Aştepţi nerăbdător să vezi cine o fi şoferul. Element nou: există priorităţi. Pentru Cluj întâi!!! se aude vocea afumată a unui şofer transpirat, cu părul dat pe spate şi criza vârstei în plină sevă. Păcat că nu e cel bătrân cu vocea lui blândă şi povesti lumeşti de pă Iza. Bun. Deci Cluj prioritar, apoi restul călătorilor se împart în fătuce aspirante, emigranţi modeşti financiar, mame ce-şi vizitează copiii la Cluj, bolnavi, unguroici politicoase şi cei ce vor să urce cu roţi de bicicletă în autocar. Aceştia însă, sesizaţi la timp de bunul şofer ce urlă cât poate ce crezi, măh, că-i tractor aiesta?, se lasă supuşi păgubaşi şi-şi pun la bagaje micile lor comori.

Pornim. Şi încep poveştile, se impart rolurile şi reprezentaţia se dezvoltă: aspiranta cu şoferul schimbă intimităţi când domneşti când de pe vale. Ea e cea care prinde locul cel mai bun, exact în faţă lăngă şofer, loc în care diva sătească se tranformă cu dulce voie în obiectul jocului tulburător al exemplarului alpha. Degeaba încearcă mama dirigintă să poarte glume deocheate cu perdea cu monsieur şofior că el pur şi simplu O IGNORĂ. Femeia se fâstâceşte şi-şi mută locul de trei ori până când, îmbufnată pentru nereuşitele ei se aşează lângă mine şi, văzându-mi faţa, îşi pune vată în urechi. Să nu o ia curentul oare? Mai are o şansă însă. Un moşulic muult prea îmbrăcat pentru cele 30 de grade plus ne întreabă dacă avem copii şi ne înmânează un talisman asigurându-ne că nu e de pocăiţi e de ortodocşi de la hram de la Rozavlea. Emigranta vorbind la telefon despre prima zi de relaha, îşi întoarce capul în ignor ostentativ cum că e trecută demult de genul ăsta de spiritualitate… limitată. Pardon. L-am citit eu, pe talisman şi mi-am asigurat traiul şi mălaiul şi bunăstarea oaselor şi mai ales mi-am asigurat paza de duşmani pe vecie!? Ce fel de oameni or fi şi ăia, m-am întrebat eu, să duşmănească o jumate de om cât sunt.

Cu greu ajungem şi debarcăm personajele fiecare după statul: la aeroport, ira, napolact, farmec şi beta. Ne dăm jos buimăciţi de cărătură şi ne deconectăm complet de la leagănul civilizaţiei şi dăm frontal de lumea Lor. No, amu să vezi varză când dai de Pride, Jazz in the park şi Marşul pentru normalitate! Toate la un loc şi deodată!

Despre asta, To be continued… dar nu înainte de a o cita pe celebra mea moaşă Călină din Şieu, ce ar zice:
Uăăă sâliţâvă şi siţi buni!

Autor, Alina Marincean

oferta-wise
oferta-wise