Actualitate Editorial

Victorie?! De la Piața Universității la Piața Victoriei (autor, prof. Gheorghe Bărcan)

image_printPrinteaza
prof. Gheorghe Bărcan

Pe teritoriul țării sunt multe spații, în delimitarea lor, cu expresivitatea, frumusețea și utilitatea fiecăruia în peisajul Patriei. În prezenta relatare, am să mă refer la două dintre acestea: „Piața Universității” și „Piața Victoriei”, fiecare cu strălucirea și istoria ei, cu asemănări între ele, dar și cu deosebiri profunde.

Piața Universității. Universitatea București a fost construită în anul 1864 și ea cuprinde majoritatea facultăților capitalei. Spațiul liber din fața acesteia s-a organizat în simbolistica acesteia, primind denumirea de Piața Universității. Ea devine un spațiu emblematic național, mai ales după evenimentele din 1989, cu eroismul, jertfele și strălucirea ei. Aceste două unități spațiale sunt parcă într-o adeziune deplină, împreună formând un reper de instrucție și educație, de eroism și acțiune civică forte; atunci când o exprimi pe una, o „simți” lângă ea și pe cealaltă. Mai mult, între ele s-a instituit oarecum și un spirit de „solidaritate”. Astfel, atunci când hoardele minerilor au tăbărât peste mulțimea protestatarilor, care nu voiau pierderea și jefuirea țării de cuceririle democratice, de libertate, câștigate prin sânge, năvălitorii umplându-o de răniți și schilodiri, aceștia s-au refugiat prin sălile și laboratoarele Universității, care i-a primit, fiind urmăriți însă de brutele care distrugeau tot ce întâlneau în cale, lovind cu sete pe „nesupușii” întâlniți, unii dintre ei scăpând cine știe pe unde ascunși.

Sunt cunoscute cutremurătoarele evenimente din 13 iunie 1990, când forțele de ordine au pătruns în Piața ocupată de tineri, majoritatea studenți, care protestau pașnic împotriva deturnării măreței izbânzi din decembrie 1989, prin participarea activă și strigătul peste tot auzit al țării întregi: „Jos Ceaușescu, Jos Comunismul!” În bucuria succesului și în tumultul puernic, care a fost admirat și a fascinat o lume întreagă, au neglijat și n-au oprit la timp o altă voce ce striga cu disperare, până la răgușire: „Ceaușescu a murdărit comunismul, a întinat Socialismul științific”! (citat de conținut). Aceasta a exprimat în fapt un program de țară, pe care l-a și pus în practică de îndată, continuarea evenimentelor devenind sângeroasă, cu mii de morți, vieți suprimate prin această diversiune.

De-a lungul lungii sale domnii, acest personaj central, în mers invers firescului, sub forța impusă de evoluția evenimentelor perturbatoare, a admis formal schimbarea, dar el tot timpul a muncit la „curățarea” a ceva ce nu poate fi niciodată curățat și această „spoială” continuă și azi, mai țin unii încă la ea, cu rezistența specifică „răului”, a diabolicului. Au năvălit în Piață milițieni și securiști, care au devastat totul, producând mulțime de răniți, schingiuiri și victime în masa mare de oameni care se aflau acolo, care manifestau pentru democrație și pentru libertatea câștigată cu multe jertfe. Au chemat și muncitori de la câteva întreprinderi, pentru a simula o intervenție civică în conflict și care strigau „noi muncim, noi nu gândim”! Și n-au gândit! Mai apoi au solicitat și ajutorul minerilor, care au răspuns prezent pe 14 iunie, conduși de Miron Cozma, cu misiunea: „Curățați Piața de golani, de…”! Aceștia au agresat zona și Instituțiile vizate cu barbariile lor, pătrunzând peste tot, în baza acelei „autorizații” oficiale. Era cumplit să vezi cum alergau persoane ce veneau de la serviciu, ori treceau pe acolo și, dacă nu erau destul de iuți la alergare, tăbărau pe ei acele ființe întunecate, cu mulțime de bâte și îi striveau cu sălbăticie, evenimente condamnate tot de o lume întreagă.

Piața Universității a rămas de atunci sub o aureolă de respect a idealurilor de libertate, de liberă exprimare și dreptate socială, iar Instituția de alături, Universitatea, susține prin instrucție și educație aceste tradiții. Este punctul zero, este zona percepută și trăită „liberă de comunism”, rămâne un reper moral al țării, de demnitate, sfințit prin jertfe.

Este fabuloasă relatarea unui miner din timpul acelor acțiuni care, în exprimarea lui fragmentată, cu „instrucția” cu care era înzestrat, a redat însă exact spiritul de manipulare, de diversiune și minciună ale vremii, a acelor forțe ale răului, exprimate de altfel prin simplitatea și sinceritatea acestuia: „Am găsit la PNȚ mașina de scris, automată (!), droguri și dolari, la PNL am găsit fabrica de făcut dolari,…” (citat de conținut). Vom auzi, mai târziu, aceleați exprimări, făcute de către un alt pesonaj, mai spilcuit, într-o formă mai „evoluată”, cu o exprimare mai perversă, manipulatoare, într-o altă „Piață”, după alte evenimente desfășurate în aceeași optică.

Piața Victoriei. Un alt spațiu imens vine cu denumirea ei tot din evenimente de măreție din istoria Patriei: „Războiul de Independență din 1878”, în urma căreia armata română își face intrarea triumfală în capitală, când Șoseaua asociată cu „Podul Mogoșoaia” primește denumirea de „Calea Victoriei”. Piața în care aceasta se „varsă” a fost și ea denumită „Piața Victoriei”, denumire rămasă sfântă, ca și „Piața Universității” și care nu suferă amputări, dar care totuși s-au produs, mai nou; un sacrilegiu!

Palatul Victoria a fost construit în jurul anilor 1940 și a fost Sediul „Ministerului de Externe”, apoi a devenit Palatul Consiliului de Miniștri. Începând din 1989, în această construcție de referință s-a instalat „Sediul Guvernului”, care tronează de atunci în „Palatul Victoria”. Analizând „propășirea țării”, în toate domeniile, de atunci încoace, sub diferite guvernări, se constată că, după aproape 28 de ani, mersul nu a fost spre succese, ci aproape mereu retrograd, sub chingile ideologiei forțate de a „curăța” mereu comunismul, reușind să aplice însă doar „tactica” acestuia cu succes, mergând „un pas înainte, doi pași înapoi” (titulatură din operele lui V. I. Lenin)! Dar chiar și acest principiu s-a actualizat și se exprimă prin „Un pas înainte, mulți pași înapoi!” Foarte rare și sporadice succese, victorii, obținute cândva (nu mai recent!), ne îndreptățesc să spunem că această mare cetate din centrul Pieței Victoria nu se sincronizează cu ea, cu denumirea ei, dată prin „botez”, că sunt antagoniste.

Ocupanții acestui Palat au dat și dau alt sens noțiunilor de „succese”, de „victorii”, așa cum s-a evidențiat cu mare forță mai ales în evenimentele memorabile din 10 august 2018, când o manifestație pașnică a circa 110.000 de protestatari, legitimă, majoritatea dintre participanți fiind veniți din diaspora, de la mii de kilometri, purtând și mesajul simbolic că doreau să se întoarcă „acasă”. Dar această necesară manifestație a fost suprimată deosebit de brutal, după cum s-a văzut; o „victorie”(!). Cine, împotriva cui?! Cei ce primesc bani, împotriva celor ce-i trimit! Și cât de greu se adunau acei bani, cu cât „iefort”! Zeci de miliarde de euro! Au fost bătuți cumplit, „pe banii” lor, în loc să fie apărați de provocatori! Aceștia au fost izgoniți și acuma, ca și la plecare, de data aceasta fiindu-le administrată o agresiune puternică, aruncându-li-se lacrimogene în față, fiind gazați cu cine știe ce chimicale, baia lor de mulțime fiind scăldată cu tunuri de apă, cu bastoane speciale, grenade cu efecte demolatoare, cu o forță blindată foarte bine pregătită, cu un plan de luptă profesionist elaborat și executat, cu o brutalitate de „dușmani (?). Pentru „orice eventualitate”, aveau și arme cu gloanțe letale. Evident, se nasc multe întrebări legate de această „gâlceavă”.

În anul anterior, a fost o manifestație mult mai amplă, de peste 600 de mii de protestatari, pe țară, în București probabil fiind în jur de 300 de mii (de ce oare s-au „strâns” și atunci, atâția ?). Manifestația a fost pașnică, nu s-au produs incidente, turbulențe. De ce atunci s-a făcut o pregătire atât de minuțioasă, cu mult timp înainte, atât de blindată, cu atâtea costuri pentru „mijloacele de luptă” achiziționate, cu proiecte, planuri, mobilizări, cu ofițeri de grad superior coordonatori, generali „specializați” în lupte, deși amploarea ei a fost logic intuită de mult mai mică anvergură, incomparabilă cu cea precedentă, tot pașnică?! Un răspuns cu totul nereclamat de situație, care nu justifică o așa intervenție, atât de agresivă și care s-a dat din cu totul alte motive. S-a petrecut ceva cumplit: au fost gazați, orbiți, învăluiți de nu mai știau pe unde să fugă, să mai suprime bastoanele, precum la mineriade.

Cuvântul „mineriadă” a fost scris și pronunțat prima dată în limba română; acuma se află în vocabularul, în dicționarul lumii întregi. În analizele acestei intervenții s-a auzit și pronunțarea cuvântului „jandarmeriada”, pronunțat prima dată tot în limba română și, probabil, se va afla curând în toate limbile țărilor care au aceeași poziție față de acele evenimente, ca și pentru mineriade. Inovatori! (Câteva date despre instituții, denumiri, ani, le-am lut de pe internet).

Au „curățat” Piața Victoriei, alungând protestatarii și de prin bulevardele adiacente, mult mai ușor decât au curățat minerii Piața Universității. Aceștia erau cu pregătire specializată, mai „luminați” și cu mai mulți generali, nu cu unul singur (!), ceilalți venind din întunecimile pământului. Un bătrân, cu sănătatea precară, aflat și el în Piață, care a dorit probabil să mai prindă un protest pașnic, să dea și el „o semnătură” împotriva nedreptăților grosolane, a murit, probabil sufocat de gaze, orbit de lacrimogene, de amărăciune. În mod sigur, dacă nu se produceau acele agresiuni, el ar fi mai trăit altfel, oricât de puțin! L-ați ucis! O crimă, numai una (!), dar poate au fost și alte consecințe, și alte urmări mai tardive, după așa „răzbel”! Au ascultat comanda de la șeful acțiunilor, cine știe cine, din cine știe ce locație, cine știe pe unde aflată, fără gaze și lacrimogene în jur, de pe uscat, fără udeală. Generalii, în „alb” sau în alte „uniforme”, în adeziune și asemănare cu cea a milițienilor de altă dată, pe care aceștia i-au înlocuit (se vede că le-au moștenit și năravurile), împreună cu superiorul lor, erau simpli executanți ai planului de luptă elaborat.

Corifeul politic de azi nu s-a văzut, nu i s-a auzit vocea în vâltoarea acelor evenimente, ca și altădată, în situații de convulsie socială; nici nu ne-ar fi mirat dacă în ziua următoare, sau în a doua zi, ar fi întrebat: a fost o manifestație în București, în Piața Victoriei?! Acolo erau tineri și bătrâni, femei și copii, care se așteptau să le fie respectat acest demers legitim, prin care nu solicitau decât suprimarea sau reducerea corupției, a hoției, care i-a alungat pe atâția din țară, rupându-o parcă în două: România celor rămași în țară, cu mulțime de bătrâni și copii, pe lângă „aleșii neamului”, în desfătări nelimitate, și România imigranților, a diasporei, care tot crește, se mărește amenințător; până la urmă poate vor să rămână doar „ei, între ei”! Dar au fost sufocați de o deosebită agresivitate și alungați din nou peste granițe, diaspora, cu alții după ei! Au venit de la așa mari distanțe, nicidecum pentru a încasa bastoane peste cap, peste spate, orbiți și gazați până la prăbușire, ci pentru a manifesta împotriva corupției cavernoase de la noi, care a pătruns peste tot, chiar și în „palatele” în care cinstea, onestitatea, demnitatea, integritatea, sentimentul național, credința și grija pentru țară și cetățenii ei ar trebui să fie la ele acasă! Le-au infestat și pe acestea, cu comportamentul lor malefic, au batjocorit și jurămintele de profesie, ori cele depuse în solemnitate pe Biblie, le-au golit mult de conținut și au mai golit țara de locuitorii ei, au alungat oamenii de pe pământurile lor și au dezmembrat familii, cu multe consecințe dramatice, mai ales printre bătrâni și copii.

Este ciudat cum ofițeri de grad superior întrețineau și impulsionau agresiunea prin ceea ce transmiteau în Piață: „Cel mai greu o să-mi fie să anunț pe mama colegei noastre că fiica ei va rămâne paralizată, urmare „agresiunii” protestatarilor, care i-au fracturat coloana”. O minciună sfruntată, jandarmerița fiind accidentată ușor, nu de manifestanți, care au apărat-o de provocatorii angajați, punând mâinile peste ea, așa cum arătau imaginile, atunci când „colegii” ei au abandonat-o! Poate n-au vrut să-i deranjeze pe provocatori! Aceasta se asociază și cu un alt anunț din Piață: „Doi jandarmi au fost uciși”! Cât de ticăloase, iresponsabile și periculoase au fost acele anunțuri, într-o masă de oameni, batjocoriți, umiliți și agresați printr-un sistem de proceduri diabolice și care puteau să-i „scoată și pe ei din pepeni”, din „tăcerea” lor și se putea atunci produce un adevărat carnagiu! Sau au fost și acestea programate?! Se află la noi personaje care sunt extrem de pricepute în a scoate castanele fierbinți din foc cu mâinile altora, fără să aibă măcar o bășica pe vreun deget și nici măcar mâinile „afumate”! Le poate ridica sus cu strigarea, cu „dovada”: sunt nevinovat! Nicio semnătură, nicio voce posibil a fi auzită, „în van” de altfel, fiind doar șoptită, la ureche!

Este ciudată și încercarea de falsificare a orei la care s-a cerut, prin ordin, „eliberarea Pieței”, Prefectul refuzând să mintă, fiindu-i alături și primarul Capitalei! De ce?! Un raport mai nou al anchetatorilor acestor evenimente spune că au fost provocatori, care au produs conflicte, turbulențe, pentru a compromite manifestația pașnică, așa cum dorea ea să fie și se crede că au fost aduși de cineva și acuma se caută să fie identifcată persoana. Cine oare putea fi acea persoană, oare cine putea gândi și programa această enormă ticăloșie criminală, întunecând un eveniment de măreție, prin care se protesta pașnic împotriva unei corupții demente, ce depășește orice limite?! Când cineva a întrebat pe ministrul de interne și pe șeful de partid despre brutalitatea agresiunii jandarmilor, aceștia au dat un răspuns identic: „jandarmii și-au făcut datoria!” Același răspuns l-a dat și pentru cuplul de torționari de la închisoarea din Gherla, la întrebarea unuia din familie: cum au putut să se poarte frații tăi cu atâta sălbăticie, făcând atâtea victime? Acesta le-a răspuns simplu, tot „convingător”: „Ei nu și-au făcut decât datoria!”Are multe fațete și această „datorie”!

Un membru marcant din conducerea partidului conducător pronunță, într-un grup de colegi: „Trebuie acuma să cercetăm sursele străine de finanțare a acestei manifestații neaprobate (?) și agresive și să vedem proveniența drogurilor (?!)” (citat de conținut). Seamană cu cel din „Piața Universității” amintit care s-a produs în timpul mineriadelor (finanțarea străină, valută, droguri și lipsea doar mașina de scris, automată!). Mai concis însă, rostită de un intelectual acuma, cu funcții înalte, cu manipulări mai perverse, gândire originală expusă în toată falsitatea ei.

prof. Gheorghe BĂRCAN

oferta-wise

2 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise