Actualitate Cultură

1976 – PAȘTI ÎN ȘIEU – MARAMUREȘ (autor, Gheorghe Mihăiescu)

image_printPrinteaza

După poză, n-ai zice. Un grup, preponderent de bărbați, stând de vorbă în ziua de Paști – 1976, lângă Dispensarul satului, azi Primăria comunei (a devenit comună după 1990). Se distinge portul de atunci, din sezonul rece, specific șieuanilor. Fiecare sat, comună, avea piese vestimentare specifice: nuanțele lecricelor, forma și culoarea clopurilor, dungile colorate din zadiile femeilor, modul de înfășurare a nojițelor (sforile de prindere ) opincilor etc. Târgurile săptămânale erau stabilite și știute de către toți cei interesați din satele și comunele Văii Izei. Se recunoșteau de la distanță care de unde vine, după piesele vestimentare care îi diferențiau.

Biserica de lemn din Șieu

Chiar era ziua de Paști. Momentul surprins era după slujba de Înviere când toți se grăbeau să ajungă acasă cu bucatele sfințite. Se mânca pe săturate, chiar pe exagerate, după o lungă perioadă de post deloc ușor. Pentru cei care stăteau lângă biserică era mai simplu. Mâncau repede și se grăbeau să tragă clopotele sau, alții, să bată toaca fără nicio restricție, anunțând primul cel mai „harnic” la mâncare, sau pur și simplu, se adunau în grupuri mai mari sau mai mici depănându-și amintiri sau puneau la cale sâmbrii pentru campania agricolă ce tocmai începuse. Cei din poză nu erau antrenați în jocurile „De-a mingea pe fugă” sau „Babișca” din cimitirul de alături, peste drum de biserica din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construită în 1760.  Atunci era singura biserică în sat, inițial greco-catolică, până în 1948, când acest cult a fost suprimat în România, scos în afara legii după modelul dictat de la Moscova. Până în 1990 a funcționat ca biserică ortodoxă, ulterior revenind la cultul inițial, greco-catolic. Eram niște prichindei când, părintele Isaiu, în timpul slujbei ne chema în Altar și nu ne făcea observații când mai fugeam pe acolo, uitând că nu suntem la grădiniță sau în curtea școlii.

Cimitirul, care avea atunci morminte cam pe o treime din suprafață, se întindea până sub geamurile casei în care locuiam. Suprafața încă liberă, permitea desfășurarea de către săteni, în ziua de Paști, a jocurilor amintite. Cu ceva ani în urmă, am intrat pe ulița casei în care m-am născut, casa neexistând, fiind mistuită de incendiul suspect din noaptea de 10 februarie 1990 și, cu tristețe am văzut ultimul șir de morminte care, parcă, străjuia gardul ce delimita fosta noastră proprietate. Cimitirul s-a umplut, semn că ziua de Paști la Șieu nu-i completă, nu se mai joacă „De-a mingea pe fugă” și nici „Babișca”. Aceste jocuri au fost „luate” de cei ce acum își dorm somnul de veci acolo, sau le… continuă!

A FOST ODATĂ… ÎN ȘIEU! HRISTOS A ÎNVIAT!

                                                                                                                                                       Gheorghe MIHĂIESCU

sursă foto: Gheorghe Mihăiescu

oferta-wise

2 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Ce placut este sa citesti despre traditiile Maramureșului Voievodal, prietenul meu, atrage prin ,,vorba” spusa si scrisa! Asa este, satele de pe Valea Izei si astazi își poarta cu respect straiele populare sau mai bine zis, taranesti, nu le-a ,,tradat” niciodata, portul de pe Iza este cunoscut si recunoscut prin frumusetea lui! O alta caracteristica a celor de pe Iza este inaltimea barbatilor, adevarati ,,brazi” maramureseni, vanjosi, buni la suflet, iubitori de locurile natale, oameni harnici si sanatosi care iubesc pamantul si munca forestiera, dansurile lor exprimand, apropierea dintre oameni! Sarbatorile religioase se pastreaza si se respecta cu cinste, oamenii sunt credinciosi cu frica de Dumnezeu, au ceva specific, ceva sfant lor, bisericile din lemn, portile maramuresene, horile si giocul, respectul de sine si de oameni! Frumoase sunt sarbatorile pe Valea Izei, chiar si atunci cand nu-i cu rosu in calendar,dar este duminica,mersul la biserica din sat este un ritual!În primul rând, imbracatul straielor de mers la biserica, asa ca la o prezentare de modă, proaspete scoase de prin scrinuri străvechi, păstrând tradiția, din moși strămoși! Apoi mersul pe „ulita” principala a satului, de sărbători, este a lor, cu greu își fac loc printre ei autoturismele, oamenii nu le baga in seama „drumu-i de mărs pe el” si chiar asta fac! Valea Izei, mai nou, este foarte cautata, frumusetea locului atrage, bucatele pregatite de gazdoaie sunt gustoase si oamenii primitori, nu se dau in laturi pentru a arata ospitalitatea localnicilor. Mergeți acolo si va convingeti „leaganul Maramuresului Voievodal” acolo este si sigur nu va v-a parea rau! Aceste mandre plaiuri va asteapta!

  • Am celebrat o cununie acolo in 1998 sau 1999 impreuna cu parintele Griguta. E posibil sa fi fost prima cununie greco-catolica in biserica dupa 1948.

oferta-wise