Actualitate Social

3+1 (autor, Horia Picu)

image_printPrinteaza

Au trecut 33 de ani de la momentul când speranţele românilor au reînviat. Unele (poate… ?) s-au stins…  Am aderat, după 1990, la NATO şi la UE. Despre apartenenţa României la NATO n-aş vrea să ştim vreodată dacă e utilă sau nu. Tratatul scrie că vom fi ajutaţi dacă, dacă, dacă. Dar mai bine să nu fie nevoie! Intrarea în UE ne-a adus accesul la călătorii în ţările europene doar cu cartea de identitate, ne-a adus posiblitatea lucrului dincolo de hotare, ne-a adus cartofi şi ceapă din alte ţări, chiar din afara marii înfrăţiri europene.

Uniunea Europeană a însemnat – toată lumea vede, recunoaşte şi apreciază asta – bani pentru localităţi din România, care au acum un alt aspect. S-au refăcut clădiri, s-a asfaltat, s-au făcut, s-au făcut, s-au făcut.

Din 1990, un oraş din România gâfâie de neputinţă… Trăim aici şi suferim că nu-l putem vedea mândru şi prosper. E Sighetul nostru, trecem prin el grăbiţi, cu treabă ce nu suportă amânare sau agale, plimbându-ne, atenţi la fiecare pas să nu cumva să ne împiedicăm, atenţi în acelaşi timp şi la zborul tencuielii din înaltul clădirilor sângerânde.

M-am tot întrebat de ce alţii au putut şi pot, iar noi nu. Sighetul merge înapoi pe scara (probabil) infinită a evoluţiei. Măcar dac-ar fi stagnat, şi tot era mai bine. Să ne gândim cum arăta centrul oraşului – cu tot ce înseamnă asta – acum zece, sau mai bine acum douăzeci de ani.

Să ne gândim cât se poate de responsabil că Sighetul Marmaţiei are şi periferii. Dacă în centru vedem dezastru, ce să spunem despre marginile oraşului? Treci pe-acolo doar cu maşina personală (pentru că taximetriştii refuză să ducă clienţii pe-acolo şi au dreptate!), asumându-ţi riscul de a te alege cu o planificare urgentă la Service.

Nu se face, nu se poate face, n-avem. Sau… nu putem? De ce s-a pierdut timpul până acum? Se merge pe principiul „3+1”? Nu-i vorbă, suntem învăţaţi şi cu alt principiu, mult mai tare: „4+0”. În „3” nu se (prea) face, dar se recuperează în „1” care, deşi e primul, pare a fi ultimul…

George Coşbuc scria în poezia „Nunta Zamfirei” versurile: „Trei pași la stânga linișor / Și alți trei pași la dreapta lor”. La noi a trecut timpul celor trei paşi făcuţi la stânga. Cel de-al patrulea e mai viguros, mai înmiresmat cu promisiuni.
Urmează oare „Și alți trei pași la dreapta lor”? Şi tot „linişor” fi-vor făcuţi? Nu ştim.

Hora se joacă în continuare, în întreaga ţară, aşa cum a scris poetul:
„Se prind de mâini și se desprind,/ S-adună cerc și iar se-ntind,/ Și bat pământul tropotind/ În tact ușor”.

Tropotind în tact uşor… Mai ales la Sighetu Marmaţiei, ca să nu cadă… tencuiala.

Horia Picu

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise