E seară. Pășește grăbit pe scări. Se oprește în fața ușii și caută cheile. În palton nu-s, în buzunar nici atât. A, aici erau – în servietă. Deschide ușa. O închide cu putere ca să înțeleagă toată lumea că azi nu vrea să fie deranjat.E prea târziu, prea obosit și mâine va fi o zi prea lungă. Noapte bună! Welcome.
Cu o gogoașă glazurată în mână adună grăbit toate foile împrăștiate, închide geamurile și își ia, din nou, paltonul, eșarfa și servieta în mână. De data aceasta, închide ușa fără putere pentru ca lumea să înțeleagă că e o zi ca oricare alta. Welcome. Dar unde?
După 8 ore se întoarce acasă pe același traseu, făcând același număr de pași și, la fel ca în ziua precedentă, cu ochii în telefon. Welcome. Râde în timp ce aranjează preșul. Intră în casă și parcă nici putere să trântească ușa nu mai are. Acum să înțeleagă vecinii ce vor ei, numai să nu-l deranjeze. Își pregătește costumul pentru mâine, reușește să aducă la tăcere tot haosul din bucătărie și, cu o cană mare de ceai de tei, iese pe balcon.
Welcome. De ce pe covorașul de la intrare scrie ”Welcome”? Oricum toată lumea calcă pe el. Și atunci, unde mai e buna venire? Sau o fi un advertisment pentru „Bine ați venit, rău ați nimerit”?
De la balconul etajului cinci, parcă lumea se vede altfel. Nu știe să o descrie, dar e ferm convins că undeva, cineva pășește chiar acum la vreo intrare pe un Welcome și nici măcar nu se gândește la asta. O face pentru că e normal să o facă și atât. Numai el, Antoine, trebuie să analizeze tot, să observe tot, să știe tot și să înțeleagă… nimic. Dar acest subiect i se pare de-a dreptul demn de o atentă documentare și analiză. Cum îi era dor de un studiu de caz, se așază confortabil în fotoliu cu încă o cană de ceai, se uită pentru câteva secunde la telefon neștiind ce vrea de fapt și începe să caute Preș de intrare Welcome. La un click distanță vede atâtea sute de modele care mai de care mai creative, însă întrebarea lui rămâne aceeași De ce ai da atâta importanță unui obiect ce ajunge călcat în picioare și de ce transmiți celui care intră că e o bucurie să vină, că e bine primit când el folosește preșul ca să alunge murdăria?
Nici el nu știe de ce se întreabă asta cu atâta patos, însă s-a săturat de toate obiceiurile nefondate, de cutume, de politețea dată doar de reguli. Și, să nu uite, de toate zilele naționale și mondiale pe care le serbăm fără să știm ce și de ce. Problema lui nu e că ele există, ci că toată lumea le sărbătorește cu atât de multă implicare de parcă chiar le pasă și în restul anului de ele. Ziua lui Mulțumesc fără să fim mulțumitori, Ziua Scriitorului fără să ne gândim ce înseamnă să dedici o viață întreagă cuvintelor, Ziua Copilului cu adulți la fel de capricioși precum cei mici și copii la fel de triști ca adulții, Ziua Abandonului când chiar noi parcă abandonăm orice ni se pare mai greu decât putem duce. Măi băiatule, în lumea asta trăim? De ce nu se dă la fel de multă importanță în fiecare zi unor astfel de evenimente sau valori? Până la urmă, ele nu trebuie călcate în picioare la fel ca un preș. În mintea lui, lista e lungă, foarte lungă, iar sărbătorile din februarie pun capac la tot. Dacă ar fi fost înzestrat cu talent muzical, cu siguranță ar cânta Despodobește, mamă, iubirea. Cum nu are un asemenea dar, poate doar să dea din cap, dezamăgit. Mulți i-ar spune că nu are el ce să comenteze legat de acest subiect pentru că este un neinițiat, dar Antoine știe, cu siguranță, mai bine decât ei ce e dragostea și cum a ajuns ea de fapt. Se așază mai confortabil în fotoliul său gri și se gândește serios dacă nu cumva Welcome-ul de la intrare și iubirea n-au ajuns același lucru.
Welcome în iubire. Strașnic titlu de carte ar fi, dar nici darul de a scrie nu-l are. Lui i s-a dat o îndoită măsură de gândire și, la cum e lumea asta, e mai mult decât binecuvântat că nu poate fi cu capul în nori. Cel puțin, nu mereu. Cum ar fi acest Welcome în iubire? Aștepți o viață întreagă să fii întâmpinat de zâmbete, ascultare, apreciere sinceră, iubire sau sprijin și, când în sfârșit se întâmplă, ori stai prea mult pe preș ca să îți ștergi tot noroiul din suflet, ori ascunzi urâtul sub preș crezând că nu va ieși vreodată la iveală, ori nici n-ai curaj să speri că acel Welcome e pentru tine și, în cel mai rău caz, aștepți la o ușă care nu se va deschide niciodată îndeajuns încât să intri. Iar acest fapt e general valabil în iubire, prietenie, familie și îl înspăimântă de-a dreptul că în loc să devenim praf de stele, noi rămânem tot praf și pulbere.
Se gândește la oameni, la tot ce fac și implicit și la el. Uneori e mai crud decât creativ, mai coleric decât calm, mai batjocoritor decât bun, mai imatur decât implicat, mai prea plin de el și puțin prea interesat de alții. Și uite așa chiar el ajunge cel care pune preșul în fața ușii lui, le spune Welcome tuturor și nu deschide nimănui. I se pare că totul e din ce în ce mai mult clădit pe orgoliu, pe oameni care repetă încontinuu Îți arăt eu ție cum se face sau Știu eu mult mai bine decât tine de parcă cunoștiința, știința și abilitatea ar fi doar în buzunarul hainei lor. Iar ei, în loc să te inspire, ajung să te epuizeze și în loc să se iubească, să fie într-o competiție.
E obosit. Simte că deja s-a gândit mult prea mult și a atins puncte sensibile la care nu se aștepta. Nu vrea să-și recunoască chiar tot, ci încă preferă să se amăgească că iubirea, prietenia, omenia sau cinstea n-au ajuns în totul totului tot de carton. Și asta tocmai pentru că sunt acei câțiva oameni care îi demonstrează asta și vrea să fie și el la fel. Râde amintindu-și vorba bunicii Când a face plopul pere și răchita rândunele și speră ca decizia lui de a fi diferit să nu se adeverească odată cu împlinirea zicalei. E târziu. Adoarme liniștit. Până la urmă n-a lăsat să treacă ziua oricum, ci și-a dat singur o lecție pe care sigur n-o va uita după două dimineți.
Welcome. El nu l-ar pune pe covorașul de la intrare, ci pe ușă ca atunci când i se deschide, să îl privească direct în ochi pe cel care-l așteaptă. Și atunci va ști că e cu adevărat bine primit. Pentru că, până la urmă, viața e despre a deschide casa, urechile, ochii, mintea sau sufletul. Și ea poate începe cu adevărat abia atunci când răspunzi la bătaia de la ușa inimii tale, indiferent câte ai ascunde sub preș. Pentru că e atât de bine să fii lângă Cineva care te ajută să fii cineva.
Gabriela MICH
Adaugă comentariu