Vremuri tulburi, gânduri întunecate, decizii alarmante. Ne naștem, „trăim”, murim. Dar oare, înainte de-a muri, trăim sau doar… supraviețuim? Ultimii ani ne-au așternut în viețile noastre întâmplări greu de înțeles. Unele au trecut… altele nu, dar vor trece. Nimic nu e pentru totdeauna!
Ce rămâne după toate aceste avalanșe de evenimente? Iubire, repulsie, tristețe, îngrijorare, bunătate… SPERANȚA? Trag nădejdea că, deși nu ne aparține nimic, noi aparținem CUIVA, iar această certitudine mă ajută să văd culorile din acest peisaj cenușiu, pe care, recunosc, nu l-aș dori nici ca acțiune a unui film. Noi, toţi, vom avea dezamăgiri şi vom fi descurajaţi – aceasta face parte din viaţă – dar, dacă vom avea credinţă, neajunsurile noastre vor dura doar o clipă.
Și totuși… ce rămâne? Mi-ar plăcea ca răspunsul la această întrebate să fie: iubire, empatie, duioșie, înțelegere, recunoștință, candoare…Este o mare binecuvântare să ai pace interioară, să ai o „asigurare”, să ai spiritul liniştii şi calmului interior în momente de tulburarea şi luptă, în momente de tristeţe şi dificultăţi. Este o mulţumire pentru suflet să ştii că Dumnezeu este la cârmă, că El este conştient de circumstanţele copiilor Săi şi că noi ne putem pune, cu siguranţă deplină, încrederea în El.
Încerc să descifrez de ceva vreme mesajul transmis prin ultimele evenimente din viețile noastre, însă nu e de-ajuns, simt că e nevoie de noi toți pentru a rezolva aceasta ecuație cu atâtea necunoscute.
Ceea ce cred este că doar Bunătatea și Frumusețea UMANĂ vor salva lumea! Efortul de a face fapte nobile, chiar şi atunci când suntem înconjuraţi de un nor de nefericire, ne va scoate, în cele din urmă deasupra, la lumină.
Nimic nu e ușor în viața, dar cu puțină „dulceață” a sufletului putem schimba acest gust amar care persistă de ceva vreme. Ce ne costă să fim buni? E posibil să fi uitat a zâmbi și mai cu seama a îmbrățișa, dar putem învăța din nou, chiar de la proprii copii, bunici, iar dacă nu-i avem, cu siguranța vom întâlni un zâmbet cald în drumurile noastre de zi cu zi. Dacă nici asta nu merge, vă trimit chiar eu o îmbrățișare mare, mare… sper să persiste.
Cred cu tărie faptul că cel mai bun remediu sufletesc este… închiderea televizorului. Cred că această abordare ar „salva” ale nostre suflete tulburi. Neliniștea sufletească este generată de ceva, e important să găsim factorul perturbator. Trebuie să înțelegem că înainte de-a fi de folos cuiva, e nevoie să fim noi bine. Din fața televizorului nu putem schimba nimic, doar starea noastră psihică în rău. Știu că nu-i ușor, dar mai știu și faptul că nimic nu e imposibil! Putem! Fericirea trebuie câştigată de la o zi la alta, dar merită efortul.
Noemi BOJE
Foto: Ion Mariș („The Fallen Angel” , sculptură de Jerzy Fober)
O redare atat de frumoasa a realitatii in care traim, involburata in toate si atat de complet analizata in diferitele ei secvente, cu toate dezinformarile in rautati si gasirea salvarii lumii prin Bunatatea si Frumusetea UMANA, cu binecuvantarea Domnului.