Actualitate ONG Social Știri

Aparate de ventilaţie şi monitorizare respiratorie au fost donate Spitalului Judeţean prin proiectul rotarian „Uniţi pentru Sănătate”

image_printPrinteaza

După luni de voluntariat, prin generozitatea unor oameni cu suflet mare şi printr-un efort conjugat al cluburilor ROTARY Baia Mare, Rotary Baia Mare 2005 şi Rotary Târgu Lăpuş, Rotaract şi Interact, s-a reuşit astăzi finalizarea achiziţiei şi donarea către secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare a două aparate de ventilaţie şi monitorizare respiratorie marca Mindray SV 300.

Donaţia s-a realizat în urma derulării proiectului „Uniţi pentru sănătate”, demarat în luna martie 2020, prin care s-au strâns peste 258.000 de lei destinaţi achiziţionării de echipamente de protecţie şi aparatură medicală pentru cadrele sanitare din Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare şi Spitalul Orăşenesc Târgu Lăpuş.

Achiziţia şi donarea celor două aparate de ventilaţie şi monitorizare respiratorie reprezintă încununarea eforturilor susţinute din cadrul proiectului „Uniţi pentru sănătate” care a mobilizat membrii Rotary din întreg Maramureşul, fiindu-ne alături rotarienii din Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus şi Borşa, cât şi comunitatea băimăreană, care au contribuit cu donaţii substanţiale în acest demers de a fi alături de cadrele medicale din Maramureş în lupta lor împotriva noului coronavirus.

„Se cuvine să mulţumim partenerilor internaţionali din proiect: Rotary Club Niskayuna USA, District Rotary 2240 Cehia si Slovacia si District 2848 Grecia de Nord, cu ajutorul cărora a fost posibilă accesarea unui Global Grant în sumă de 17,400 USD de la Fundatia Rotary International. Totodată, mulţumim şi districtului Rotary International 2241 Romania si Moldova a spus Florentin Tuș, Presedinte 2019-2020 al Clubului Rotary Baia Mare 2005

„E un prilej de bucurie pentru toţi rotarienii maramureşeni, a căror recunoştinţă se îndreaptă spre cei 75 de băimăreni care au crezut prin donaţii în proiectul „Uniţi pentru sănătate”, precum şi cele 16 firme din Baia Mare cu un aport financiar deosebit: ONE IT SRL, SESSLER IMPEX SRL, RESTART SRL, UNA SRL, GRADINITA GABI, BERCU IOAN PFA, FUNDATIA SF. ANTON, ANGHEL DANA PFA, GREENIT SRL, MESTER PAVEL SRL, BNP CRISTINA VACLA, CORALEMI STAR, DENTART SRL, HOUSE KEEPING CLEAN SRL, MICANDI MOBILA SRL, CABINET MEDICAL BORZ.”

„Cea mai frumoasă şi sensibilă parte dintr-un proiect e să-i vezi finalitatea, să simţi că ai contribuit la salvarea de vieti omenesti, să vezi beneficiarii recunoscători şi mulţumiţi”, a declarat Mihaela Vlad, preşedintele Clubului Rotary Baia Mare.

„Aducem cele mai sincere și calde mulțumiri cluburilor Rotary Baia Mare, Baia Mare 2005 și Rotary Târgu Lăpuș, dar și tuturor celor care au ales să vină în întâmpinarea acestui proiect frumos care, în final, duce la salvarea de noi vieți. Mulțumim, totodată, tuturor celor care, în aceste luni de grea încercare pentru sistemul medical au donat din puținul lor, arătând că respectă munca medicilor din Spitalul Județean de Urgență și, totodată, că le pasă de semenii lor”, a declarat managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă, dr. Vasile-Ioan Pop.

Cluburile Rotary sunt organizaţii non-guvernamentale care de-a lungul timpului au iniţiat, dezvoltat sau sprijinit financiar un număr foarte mare de proiecte, în multe cazuri în parteneriat cu cluburi rotariene din alte ţări. Beneficiarul acestor proiecte a fost întotdeauna COMUNITATEA, fiind vorba de proiecte realizate în beneficiul copiilor, persoanelor cu neajunsuri şi seniorilor.

Comunicat de presă
3 august 2020

ROTARY CLUB BAIA MARE
Bulevardul Unirii, nr. 11
www.rotaryclub-baiamare.ro

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise