„Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pe noile taxe – document final”, scria în presa online din 27 septembrie 2023. Ura! Sau: în sfârşit! Un eveniment notabil, mult aşteptat de toţi plătitorii de taxe din România.
Documentul (?) o fi bun, o fi rău, va rezolva dacă se va aplica, nu va rezolva dacă nu se va aplica, nu ştiu şi nici nu mă hazardez în a-l lua la bani mărunţi. Tot mărunţi şi puţini sunt şi banii rezultaţi din duduitoarea economie.
Pot să mă întreb, în schimb, în ce constă „asumarea răspunderii”. Nu e prima dată când un guvern al României zice că-şi asumă răspunderea. Noi, neiniţiaţii în arta guvernării, când auzim/ citim despre asumare, mai-mai să nu cădem pe spate de admiraţie pentru vremelnicii conducători şi vitejeasca lor atitudine.
Daaa… Dacă-şi asumă răspunderea, e clar! E suprem! Putem să stăm linistiţi. Noile taxe se vor încasa, că doar aşa a zis guvernul. E suficient un act de mare curaj din partea celor mai destoinici şi mai bine pregătiţi, că deja de mâine vom fi mai încrezători. Se îndreaptă strâmbăciunea. Gata cu risipa. Gata cu puşculiţa goală. Taxele şi impozitele mai mari vor umple „Punguţa cu doi bani” (sursa: Ion Creangă)
În fapt „asumarea răspunderii” guvernului pentru un proiect de lege înseamnă că actul în cauză e „supus unei dezbateri strict politice, având drept consecinţă menţinerea în continuare sau demiterea Guverului în funcţiune, prin retragerea încrederii acordate de Parlament şi declanşarea, în condiţiile Constituţiei, a proceduri[i] pentru alcătuirea unui nou Guvern”. (sursa: https://www.avocatconstanta.com/index.php/blog/102-ce-inseamna-asumarea-raspunderii)
Urmează şi alte explicaţii, cine atacă proiectul de lege, cine ce poate să facă, dar nu vreau să plictisesc. Destul că o fac alţii, toată ziua, iar reporterii sar să le scoată cuvintele „din puţul gândirii”(aş scrie sursa, dar autorul pare că s-a pierdut în negura istoriei postdecembriste).
Asumarea răspunderii ar trebui să însemne că dacă nu se face ce trebuie să se facă, atunci să plece tot guvernul să facă nani. Lucrul pare imposibil, din moment ce Parlamentul e de stânga-dreapta, oricând de stânga sau oricând de dreapta, iar preşedintele are guvernul lui, format din două jumătăţi ca doi fraţi, unul lipit de sufletul prezidenţial, celălalt frate fiind vitreg.
Horia Picu
P.S: L-am pomenit pe Ion Creangă şi una din poveştile sale. Nu-mi doresc ca efectul asumării răspunderii să mă/ne trimită cu gândul la altă poveste a aceluiaşi autor.
Adaugă comentariu