Actualitate Cultură Illuminati

Azi este abstractă?…. (autor, Rodica Mihali)

Rodica Mihali
image_printPrinteaza

De ce abstract? Îmi beau cafeaua la apus. Ai primi un străin în casa ta?

Ironic abordând, ți-ar deconspira intențiile mai bine decât ar face-o un cunoscut?! Printre subterfugii, fiecare este străinul cuiva și îl avem pe al nostru. Unul revelatoriu, nu oricare. Dacă ajută la înțelegerea procesului, v-aș sugera că nu m-am opus acestuia. Ca urmare, privirea mi-a devenit lucidă. Nu doar mintea. Mi-a găsit scrierile vechi, uitate și mi-a cerut o cafea. L-am lăsat să aleagă el muzica. Aș insinua că-i telepatie, doar a mizat pe Scorpions; exact ce voiam la acel moment, iar eu nu sunt imună la dorințele mele. L-am apreciat, într-o tăcere complice.

Implementam idei preconcepute și imploram inspirație, dar m-a întrerupt:
– De ce abstract? Ceașca asta de cafea e palpabilă, concretă, așa zic ei.
– Dar noi avem o fluiditate abstractă. Mâna mea o metamorfozează cu acea enigmă ce îmi conturează trupul.
– Stii deja că vorbele tale sunt inconsistente, goale. Și scrisu-i nesigur și ochii detașați. Ce rost are să te ascult? Ești atât de inconștientă.

I-am zâmbit, ca mai apoi sa mă las distrasă de versurile: ,,The wind of change/ Blows straight into the face of time/ Like a stormwind that will ring the freedom bell” și am rostit ușor derutată:
– Inconștiența vine de nicăieri.

Acel nicăieri?! Poate-i nedefinit sau cineva ne privează de o cunoaștere totală. Certe sunt senzațiile unice în fața unui timp îmbrăcat în veșminte sonore. Sonoritate. Crez. Poate doar utopie. Însă fără acestea am fi exclusiv umani, iar umanitatea nesusținută de o idee grandioasă e doar mediocră.

– Te agăți de cuvinte și te pierzi printre ele, iar muzica nu-i conștiență, poate nici evadare. Actul tău se numește joc neasumat, sfidător. Nu doar pe tine te intrigă jocurile, dar m-ai extenuat. E o extenuare frumoasă, absurdă. De ce nu le faci mai simple?
– Nu mă împotrivesc, însă mințile simple pier printre umbre, nu creează. Restul sunt doar formalități și alte forme de cădere. Cât despre tine, ai găsit acel început, aurora? Ochii mi s-au dilatat.
– Simt durerea pe care mi-o dă exasperarea temporalității. E un soi de început? (..) Și privesc retrospectiv la timpul ăla, uzat, urât.
– Nu ești atât de bătrân, de ce nu s-ar suspenda timpul?
– Am fost pe punctul de a mă renega. Vin de nicăieri și gândesc lucid. Nu-mi permit un nou eșec.
– Și tu?! Mi s-a spus că sunt conservatoare. Pentru ce îmi conserv energia? întreb pierdută.
Mi-a neglijat întrebarea, pentru a-mi adresa aceea de care aveam cea mai mare nevoie:
– Iartă-mi indiscreția, dar cum e cafeaua?
– Îmi dă senzația de vulnerabilitate. De ce are un astfel de efect? De ce abstract? M-a privit, iar timpul a înghețat, subit. Fascicule de lumină.
– De data asta n-aș zice abstract. Aș zice conștiență. (…) Fum, clopotele bisericii, un fundal amețit de lumini difuze și haotice, beatitudine… flori de lotus. Flori așezate pe o masă albă, somptuoasă. Litere ce devin tot mai mari: ,,Doar conștientizând vulnerabilitatea umană ne putem răscoli, atingând spiritualitatea.”

Slabi, dar lucizi, doar împreună și-au regăsit imaterialitatea.

Rodica MIHALI
clasa a XII-a E, C.N. „Dragoș-Vodă”

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise