Actualitate Cultură Illuminati

La un „ceai – oră literară cu poeții”, la CNDV Sighet (autor, Mirela Costinar & XI F)

image_printPrinteaza

Vineri, 17 noiembrie 2017, ne-am hotărât să schimbăm ceva. Să creștem spiritual. Așa că ne-am dat întâlnire cu trei personalități sighetene și ne-am propus să numim evenimentul „Ceai cu poeții”. De care ceai? Nu contează. De care poeți? Formidabili – sau, cum îi place Antoniei Luiza Dubovici (Zavalic), una dintre invitatele noastre, să spună: „Poet(ul) – un preafericit bolnav incurabil” (fragment „Din cugetările (mele) de astăzi”).

Marin Slujeru ne-a făcut onoarea de a ne împărtăși cunoștințele sale despre cultura japoneză și Haiku,  poezie japoneză cu formă fixă, alcătuită din 17 silabe. Poetul Marin Slujeru nu este străin de această „formulă”. Obiectivitatea și tema naturii sunt surprinse într-o manieră surprinzătoare.

Cel de-al treilea oaspete cu care am avut șansa să schimbăm idei este Ion Mariş, fondatorul și coordonatorul Editurii Valea Verde. Ion Mariș s-a dovedit a fi o persoană ambițioasă care a reușit să-și îndeplinească visele printr-o muncă nu tocmai ușoară și prin pasiune.

Și, nu în ultimul rând, moderatoarea întâlnirii „Ceai cu poeții”, prof. Brîndușa Oanță de la C.N. Dragoș Vodă, care a impulsionat exprimarea sinceră a câtorva păreri ale tinerilor prezenți la acest eveniment inițiat de dumneaei.

Este o adevarată oportunitate să ai in fața ta oameni care îți vindecă întreaga ființă prin cuvintele pe care le aștern pe foaie. Mi-e greu să transpun în câteva cuvinte amalgamul de emoții pe care le-am trăit la această întâlnire, căci ele îmi vor rămâne mereu sub forma unui autograf al sufletului. (Mihaela)

Consider că această întâlnire a avut un impact mare în dezvoltarea mea personală, deoarece acești trei oameni au venit la întâlnirea cu noi gata să dea din casă tainele scriitoricești și învățăturile pe care le-au aflat de-a lungul unei vieți de om. Cuvintele spuse de aceștia m-au motivat să lupt pentru visele mele, indiferent de obstacole. Respect! (O. Andrei)

Întălnirea de astăzi cu scriitorii din Sighet m-a relaxat atât fizic, cât și mental! Impresionantă a fost răbdarea și atenția la detalii de care au dat dovadă poeții, răspunzând la fiecare întrebare pe care eu și colegii mei o adresam. Nu mă așteptam! Recunosc faptul că voi citi cu plăcere versurile acestora, fiindcă fără doar și poate transmit o emoție aparte. (Larisa)

Astăzi am realizat că poezia poate fi şi o treaptă către iluminare. Autorii care au venit în clasa noastră şi-au prezentat versurile, o parte din ființa lor, o trăire. Logica poeziei reprezintă pentru fiecare altceva. Fiecare cuvânt care apare în opera pe care o creează are o poveste şi o imagine (un miraj, o halucinație) anume pentru ei. Poeții sunt la fel ca umbra pe care o cauți vara când vrei să te fereşti de soare. Ei te introduc în lumea lor.  Pentru mine această zi a venit cu multe învățături şi m-a încurajat să scriu. (Mădălina).

A consemnat Mirela Costinar & clasa a XI-a F, CNDV

 

oferta-wise

5 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise