Actualitate CNDV 100 Interviuri

#CNDV100 – Attila Cosovan, profesor universitar budapestan, a fost și rămâne un sighetean… exemplar! (autor, Ion Mariș)

Attila Cosovan
image_printPrinteaza

Attila Cosovan este sighetean, a demarat studiile universitare la București, s-a transferat și stabilit ulterior la Budapesta, azi bucurându-se de o familie frumoasă în capitala Ungariei. Orice întâlnire cu prietenul Attila este o desfătare. Este un om atât de pașnic, de sincer, de discret, de corect și profesionist încât discuțiile noastre sunt… “profit” 100% (cred că nu doar pentru mine!).

Familia Cosovan care are doi copii, Iza și Max, ajunge cel puțin o dată pe an pe la Sighet și consideră Maramureșul un adevărat… balsam spiritual.

Azi, Attila a urcat pe culmile academice, fiind profesor universitar la cunoscuta Universitate Corvinus din Budapesta. Este maestru în domeniul lui preferat, designcommunication, în cadrul Facultății Media – Marketing & Designcommunication și își trăiește profesia cu multă pasiune și…. imaginație.

Dincolo de plăcerea discuției, motivul principal pentru care l-am abordat zilele acestea pe Attila este desigur subiectul “secolului”, neprețuitul nostru liceu/ colegiu, lăcaș sacru de educație: DRAGOȘ VODĂ!

Ion Mariș (IM): Spune-mi te rog Attila, când ai absolvit liceul “Dragoș Vodă”? Ce promoție ești?
Attila Cosovan (AC): Am absolvit “Dragoș Vodă” în anul 1988, la liceul care a “trimis” în întreaga lume profesioniști în domenii foarte diverse.

IM: Ai avut profesori apropiați în liceu? Dar profesori…. “neprietenoși”?
AC: Amintindu-mi, toți profesorii mei trăiesc în memoria mea cu imagine pozitivă. Din anumite motive îmi amintesc de fiecare și, de obicei, zâmbesc când mă gândesc la ei. După cum demonstrează evoluția mea, prezentul meu, nimeni dintre aceștia nu mi-a “distrus” cariera, așa că le sunt recunoscător.

IM: Cum s-au “descurcat” colegii tăi în viață?
AC: Clasa noastră a fost una de “supraviețuitori”, probabil nu la cel mai bun nivel din liceu în ceea ce privesc rezultatele noastre la învățătură, dar am învățat să folosim oportunitățile… am observat că majoritatea colegilor mei s-au descurcat bine în viață. Mulți au absolvit universitatea, dar aproape toți suntem în străinătate.

IM: Ce preocupări concrete aveai în anii de liceu din… epoca de aur?
AC: Am avut o mulțime de hobby-uri; am făcut dresură de câini, tenis, ping-pong, m-am ocupat de porumbei voiajori etc. De asemenea, am avut propriul meu laborator de chimie și am făcut tot felul de experimente cu prietenii mei din Liceu. În acei ani, de exemplu, am reușit să obținem diverse materiale de la domnul Benk, un profesor de chimie, pentru că l-am ajutat cu injectarea de modele didactice de atomi și molecule din material plastic. Cred că metoda de vizualizare a d-lui Benk a fost grozavă la vremea aceea…

IM: Ce-mi poți spune despre abilitățile tale artistice din… tinerețe?
AC: Abilitățile mele artistice s-au manifestat de foarte devreme. Știam să desenez, așa că linia de artă frumoasă a fost foarte ușoară. Abilitățile mele de proiectare vin, probabil, din copilărie când cream tot felul de obiecte, pentru că nu sunt nici artist, nici designer, ci amândouă; designer-artist. 🙂

IM: Cum “arătau” visurile în anii de liceu?
AC: Am vrut să fiu profesor de sport, domnul profesor Ilnițchi m-a influențat foarte mult în privința asta. După părerea lui, aș fi avut șanse, chiar dacă în acele timpuri au fost recrutați aproape exclusiv sportivi de vârf. Apoi m-am gândit mai degrabă să fiu un chimist, un farmacist sau un medic… dar mi-am dat seama că memorarea mecanică nu merge pentru mine, iar pe vremea aceea era nevoie să cunoști cărțile pe de rost pentru o admitere reușită. Apoi m-am întors spre locul de unde am plecat; la creativitate, design și artă…

IM: Noi ne-am întâlnit la Întreprinderea Mecanică prin anii ‘90 ai secolului trecut. Dacă n-ar fi “eșuat” comunismul ce ai fi devenit? Ce drum ai fi urmat?
AC: Nu știu. Probabil că departamentul tehnic al Fabricii de Șuruburi ar mai exista și astăzi și mi-aș petrece viața acolo, având fiecare zi plină de savurarea de cafea și conversații “bune”, întrerupte uneori de câteva sarcini care nu ar fi prea… obositoare.

IM: Sighetul anilor tăi de liceu prezenta “urme” de… frumusețe?
AC: Am doar amintiri frumoase. Tot ceea ce am experimentat la vremea respectivă ca suferință (să zicem viziunea magazinelor goale) îmi dă o experiență nostalgică astăzi. Să nu mai vorbim că prezența frenetică a societății de consum de astăzi este destul de supărătoare. Deci, la acea vreme, nu prea erau de găsit produse – branduri care ne-ar fi distras atenția de la esențe. Au fost doar interacțiuni umane, conversații, vise, dorințe, iubiri, petreceri greu de organizat dar cu atât mai savurate. Frumusețea orașului a constat din frumusețea oamenilor și a naturii; pentru că nu era altceva.

IM: Ești angajat pe un post important la Universitatea Corvinus din Budapesta. Care este poziția ta exactă acum? Mai poți avansa?
AC: În calitate de profesor universitar, sunt în topul clasamentelor academice. De aici, numai poziția mea în administrație se poate schimba, dar nu mă interesează, deci probabil că nu voi fi niciodată decan sau rector.

IM: Colegii tăi de la universitate, îți cunosc obârșiile? Ce părere au că rădăcinile tale merg spre estul… “sălbatic”?
AC: Majoritatea oamenilor o știu, dar nu acordă o atenție deosebită … în mod evident, la nivelul umorului, cu unii dintre prietenii din Transilvania suntem obișnuiți să menționăm trăsăturile noastre speciale care ne particularizează în marea masă, dar, în esență, nu au o semnificație specială. Este suficient pentru noi să o cunoaștem și să o simțim.

IM: Cât de des ajung Iza și Max la… Sighet? Le place orașul nostru?
AC: O dată pe an copiii mei ajung la Sighet. Le place să fie acolo. Ei iubesc atmosfera străzii și zgomotul copiilor. În cel mai scurt timp, Iza a devenit foarte bună prietenă cu vecinii români cu care nu a putut comunica la nivel lingvistic, dar acest lucru nu a fost un obstacol în calea contactului permanent pe tot parcursul zilei.

IM: Te simți, ești împlinit? Ce-ți lipsește?
AC: Întotdeauna ne lipsește ceva. Cultura occidentală ne aminteste permanent despre acest lucru; despre performanță, concurență, bani și individualism, obiective permanente. Este uneori obositor și nici măcar nu îmi merge atât de ușor. Uneori nici nu înțeleg cum am ajuns aici. Deși s-ar putea ca astea să le simt doar în ultima vreme. Cu toate acestea, pot să declar că sunt mulțumit!

IM: Care este legătura dintre artă și viața… ordinară?
AC: Arta este viața însăși. Contextul cultural ne definește, ne definește identitatea și ne arată locul în diversitatea popoarelor lumii. Arta este o graniță culturală care este liber permeabilă, sau dacă există control la frontieră, nu este în documente, ci în suflete. Deci, cred că arta ne ajută să transformăm zilele obișnuite în zile de sărbătoare.

IM: Cum percepi/ rezonezi cu tumultul vieții budapestane?
AC: Uneori îmi place, alteori urăsc acel tumult. Uneori mă revigorează, alteori mă deprimă. Scopul nostru acum este să ne mutăm din oraș, nu prea departe, dar într-un loc în care să nu fim continuu “atenționați” de sirenele de ambulanță, poliție sau ale mașinilor de pompieri, permanent aducându-ni-se aminte cât suntem de vulnerabili.

IM: Cât de implicat civic ești la Budapesta?
AC: A fi profesor este un act civic. Am o profesie în care statutul civil este foarte important pentru că educăm oameni obișnuiți, dăm un exemplu, dăm ocazii în timp ce și noi învățăm în mod constant. Apropo, cred că suntem cu toții civici (probabil nu este întotdeauna conștientizată postura noastră).

IM: Cred că legăturile tale cu locurile de origine sunt destul de slabe. Mai are relevanță locul de unde ai plecat?
AC: Punctul de plecare este întotdeauna important! De acolo, începe numărătoarea inversă. Acolo s-au format dorințele mele și relația mea cu adevărul. Acolo am devenit un om conștient, care acționează… constructiv. Dacă acei 18 ani de interacțiuni umane ar fi fost diferiți, aș fi fost o persoană diferită. Nu-mi pot schimba trecutul; de aceea, e vital ceea ce mi s-a întâmplat atunci și unde s-a întâmplat totul.

IM: Ce ne propui pentru a contribui la prosperitatea Sighetului?
AC: În general, sugestiile sau acțiunile mele pentru dezvoltarea culturală a Sighetului sunt făcute prin tine. Știi că sunt întotdeauna disponibil și, bineînțeles, ascult cuvintele de chemare și ale celorlalți prieteni sigheteni.

IM: Așa este, Attila! Întotdeauna, dezinteresat, ai oferit cunoștințele și abilitățile tale prietenilor sigheteni. Spune-mi… în ce direcție se îndreaptă Europa?
AC: Opiniile pe direcția asta au fost formulate în moduri atât de variate de atât de mulți, încât, probabil, este redundant să faci o altă „profeție”. În 2009 am scris o carte despre comunicarea prin design, prin creativitate, relațiile de designer, intitulată DIS:CO, cu următoarele subtitluri: Omul designer creator în lume; Modelul de supraviețuire-evoluție; Viața după bani. Totuși, într-o singură propoziție răspund la întrebarea ta: Europa va merge acolo unde permite și doreste moralitatea comună a speciei umane.

IM: Cum e percepută România de maghiari?
AC: Persoanele cu care interacționez au, în mare parte, o părere bună sau neutră. De cele mai multe ori aceștia formulează opinii specifice cu privire la evenimente concrete și rareori generalizează. Unii dintre colegii mei merg la Cluj pentru a preda la “Babeș – Bolyai” sau “Sapientia”, deci colaborăm foarte strâns.

IM: Ce planuri de viitor ai gândit pentru tine?
AC: Sper să continui să predau, să practic profesia mea de designer și să organizez seminarii de designcommunication (ateliere/ workshop-uri) pentru companii; dezvoltând astfel un comportament general de designeri/ creatori în cei care influențează schimbările din lumea noastră.

IM: Mulțumesc, Attila! Te tentează să revii în toamnă la Sighet, la sărbătoarea centenarului “dragoșist”/CNDV-ist?
AC: Aș dori, dar, din păcate, nu pot promite! Dar profit de discuția noastră publică ca să îi salut cu drag pe sigheteni, pe prietenii mei sigheteni!

Ion MARIȘ

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Un domn ales, distins, dedicat Frumosului şi Sighetului şi …Izei. Îl ştiu de pe vremea când participa efervescent la Saloanele de artă organizate de regretatul Balázs István. Îi sunt recunoscător pentru originalele ilustraţii de carte ce mi le-a făcut cu promptitudine. Îi doresc noi realizări ca dascăl şi în exprimarea artistică!

oferta-wise