Actualitate Cultură Știri

Concert la Sighet: 4Tune Quartet

image_printPrinteaza

Sighet Rotary Club Sighet și bEvent vă invită pe 16 septembrie 2022, de la ora 19:00, la concertul cu 4Tune Quartet – ”Rock meets Classic”. Evenimentul va avea loc la Școala de Muzică și Arte Plastice Sighet, sala „Monica Chifor”, prețul unui bilet fiind de 40 de lei. Biletele pentru acest concert sunt disponibile la The Coffee Factory, (vis-a-vis de Primăria Sighet), Cowley’s Pub (Pietonala Sighet) și la Kis Pipa (str. Andrei Mureșanu nr. 3, la 30 de metri de Hotel Coroana/ Tisa).

Sponsori: Hotel Grădina Morii, ASKA Grafika.
Parteneri media: Salut Sighet, Radio Sighet, TV Sighet, Maramedia, Sighet Online, eZiarultau, Sighet247.
Va avea loc și o tombolă cu premii pentru participanții la eveniment!

Prezentare 4Tune Quartet:
Din dragostea pentru rock a 4 prietene şi colege de Filarmonică din Braşov, a luat fiinṭă 4Tune Quartet, o trupă de coveruri rock mai neobişnuită, fiind un cvartet clasic, care prin sonoritatea instrumentelor clasice cu corzi, caută să păstreze din sonoritatea electrizantă, vibe-ul şi energia pieselor originale, dintr-un repertoriu ce acoperă 50 de ani de muzică şi mai multe genuri (pop-rock, rock alternative, rock progresiv, heavy metal). De la concertul de debut din anul 2014 în clubul braşovean The Square, 4Tune Quartet a susṭinut numeroase concerte atât în cluburile braşovene (Rockstadt, Kruhnen Musik Halle, AltSquare), cât şi în cadrul a numeroase festivaluri ca: festivalul de film horror “Dracula Film Fest”, “Strada dell’Arte”, festivalul “Rock’n Parc”, în cadrul festivalurilor “Musica Barcensis” şi “Musica Coronensis”, “Piano Rocks” – Sibiu şi multe altele. A susținut pe scena Filarmonicii Braşov un recital cu muzică de film în anul 2015, iar în stagiunea urmatoare, un recital pop-rock. În martie 2018, împreună cu trupa braşoveană Hteththemeth (alături de care a filmat videoclipul piesei Light Lies), a susţinut o serie de concerte în Bucureşti, Braşov şi Cluj iar din vara aceluiaşi an, 4Tune Quartet începe o frumoasă colaborare cu trupa Dirty Shirt, colaborare ce continuă şi pe viitor, trupă alături de care a susṭinut numeroase concerte, dintre care le amintim pe cele de pe scena importantelor festivaluri rock: Metalhead Meeting şi Rockstadt Extreme Fest.

Componenṭa 4Tune Quartet: Roxana Barsan – vioara I, Corina Tofănel – vioara a II-a, Simona Gurău – viola, Alexandra Enache – violoncel.

Un articol amplu despre acest proiect muzical puteți citi aici: https://elitaromaniei.ro/4tune-quartet-rupe-barierele-intre-muzica-clasica-si-cea-rock/
Quartetul a concertat prima dată în Sighet în 2019, bucurându-se de un succes excepțional, biletele fiind epuizate cu două săptămâni înainte de eveniment. De aceea, recomandăm achiziția din timp a biletelor pentru acest concert. Știm că sighetenii își doresc evenimente culturale valoroase care să redea bucuria de a trăi în acest oraș. Ne vedem la concert!

Energia muzicii rock redată de 4 instrumente clasice cu coarde pe 16 septembrie 2022 de la ora 19 în Sighet! https://www.youtube.com/watch?v=hS6x7dC4ngU

Biletele se pun în vânzare din 1 august 2022!

Organizatorii

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată.

oferta-wise