Pentru noi, părinţii, totul a început ca un vis mititel, timid, plin de speranţă şi emoţie – atunci, demult, când puii noştri îşi croiau drum prin ultimul an de grădiniţă, urzind planuri despre ce vor face ei la şcoală: or să scrie, or să socotească, or să afle despre lumea mare şi (ceea ce mulţi din colegii lor nici nu voiau să audă) or să danseze!
A fost o promisiune cu greutate de legământ pe care şi-au făcut-o unul altuia şi fiecare în parte către “Doamna”.
Cine e Doamna? Unii o ştiau din vedere – acea “lady” care degaja o eleganţă naturală la fiecare gest sau cuvânt. Mai târziu a devenit pentru ei “Profa” şi – într-o viaţă şcolară trăită mereu în viteză, cu zeci de chipuri de dascăli care s-au perindat prin faţa lor, lăsând fiecare din ei o amprentă, mai difuză sau mai clară – ea, Profa, a fost timp de 10 ani pentru unii, o constantă. Ca acel ţărm familiar la care te întorci mereu, deşi poate ai spus că n-o vei mai face nicicând.
Mii de amintiri, milioane de emoţii, ore nesfârşite de muncă, un efort comun realizat de dascăl alături de elevi, pas cu pas – sau poate ar trebui să spunem pas de dans cu pas de dans!
Fiorul aşteptării, bucuria succesului a stat alături de laurii gloriei, dar şi lacrima gâtuită a neîmplinirii uneori! Ceea ce rămâne peste timp e realitatea indubitabilă că au rămas împreună! Legăturile care s-au clădit în aceşti ani sunt pe cât de durabile, pe atât de preţioase, căci ele s-au născut în cel mai firesc mod, aceşti copii asumându-şi prezenţa lor în sala de antrenament, efortul şi oboseala, în timp ce alţii erau la joacă!
“Cine nu cunoaşte setea şi truda ascunse într-un bulgăre de sare, să stea de-o parte!”
Mentorii lor – căci trebuie spus şi faptul că, alături de Profa, copiii au fost antrenaţi în ultimii ani şi de Profu, omul pe care cei mai mulţi îl identificau cu un coleg mai mare la început! – au modelat traseul micilor şi apoi mai marilor dansatori cu perseverenţă şi răbdare, iar rezultatul muncii lor nu se vede doar pe ringul de dans, pe parchetul perfect lustruit al marilor concursuri, ci şi în viaţa de zi cu zi. Da! I-au făcut mai verticali, cu toate implicaţiile cuvântului, i-au făcut mai dârzi, i-au făcut mai curtenitori.
“Mereu i-am admirat pe dansatorii de la Mini-Maxi D.C., par să iasă în evidenţă oriunde ar fi, chiar dacă nu sunt în ţinute specifice, ei pur şi simplu au acea alură, acea atitudine care întoarce capetele celor din jur!”
Când Profa a propus să organizăm un bal al absolvenţilor clasei de coregrafie din cadrul Şcolii de Artă pentru promoţia 2018, am vrut iniţial să-i dăm anvergura pe care efortul de atâţia ani al acestor copii o impune! Nu ne lipseau nici ideile, nici capacitatea de a le pune în practică. Apoi, tot rostogolind problema pe toate părţile, ne-am dat seama că o locaţie prea “glamour”, eventual un meniu sofisticat şi ţinute şi coafuri elaborate din zona părinţilor, ar muta centrul de interes de pe ceea ce se dorea a fi, de fapt, acest eveniment: o încununare a realizărilor acestor copii în lumea dansului.
Astfel încât, pe 14 decembrie, ne-am adunat în sala de antrenament pentru a asista la un cadril pregătit cu maxim profesionalism şi executat cu infinită eleganţă, precum şi la o serie de show-uri individuale, care au demonstrat capacitatea absolvenţilor de a-şi construi singuri magia.
Au lăsat doar arta lor să vorbească – fără falsă modestie, dar şi fără alte zorzoane inutile – doar ARTA! Şi a fost suficient! Ar fi meritat milioane de aplauze, dar le-au avut pe cele mai sincere, cele ale mâinilor ce i-au alintat şi îndrumat în drumul lor dansând prin viaţă, adică ale părinţilor, bunicilor şi tuturor celor dragi.
Pentru unii, balul a fost momentul când au pus pantofii de dans în cui; dar ştim cu certitudine că nu vor rămâne străini de sala de antrenament, de profesorii lor, şi mai cu seamă unii de alţii. “Once a dancer, always a dancer”.
Dansul, artă şi sport în egală măsură, ne-a marcat viaţa şi nouă, familiilor acestor copii; s-au creat punţi, legături greu de frânt, amintiri şi zâmbete. S-a generat atâta emoţie şi energie pozitivă, încât cred cu tărie că ar putea lumina lumea! De fapt, ştiu că a făcut-o!
Autor, Andreea BIRO, un părinte emoţionat
Adaugă comentariu