Actualitate Social Știri

De 1 Iunie, Vino în lumea copilăriei! (autor, Camelia Pesek)

image_printPrinteaza

Sub acest frumos slogan, „Vino în lumea copilăriei”, Asociațiile SOS Bambini și Serviciul de Ajutor Maltez Sighet și-au unit forțele pentru a sărbători Ziua Copilului împreună cu copiii din casele de tip familial din oraș. În această perioadă dificilă, a fost greu să gândim o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului, așa cum acești copilași merită. Cu atât mai greu a fost, cu cât, din cauza pandemiei, regulile de siguranță sunt foarte stricte pentru beneficiarii sistemului de protecție a copilului, ei putând fi vizitați doar la poarta caselor în care stau.

Hotărâți să aducem soare și zâmbete în casele acestor copii care au fost atât de disciplinați și au respectat regulile cu mare atenție, fapt ce i-a privat de obișnuitele activități, ieșiri în aer liber sau plimbări cu prietenii, ne-am „înarmat” cu multe baloane, jocuri, brioșe și căpșuni și i-am vizitat! A fost o emoție deosebită atât pentru voluntarii celor două asociații, cât mai ales pentru copii, majoritatea îmbrăcați frumos, de sărbătoare și încercând să se bucure în aceste condiții de ziua lor.

Am vrea să mulțumim personal celor care au făcut posibilă această acțiune, e destul de greu, ținând cont că lista e foarte lungă. Ce e important, e că am dovedit că suntem o comunitate frumoasă în Sighet, cu un spirit civic special. În cadrul proiectului, am colectat puzzle-uri, lego, cărți și jocuri de societate noi sau în stare foarte bună, iar colecta a avut un succes atât de mare încât, pe lângă cei aproximativ 50 de copii din casele de tip familial pe care i-am vizitat, am mai dăruit jocuri și altor 20 de copii din familii nevoiașe.

Ne bucurăm de reușita acestui proiect de suflet și aș vrea să evidențiez că lucruri mari se pot face prin gesturi mici, dar importante. Doresc să transmit prin intermediul site-ului „Salut, Sighet!” mulțumiri colaboratorilor și voluntarilor celor doua asociații dar, mai ales Sighetenilor care au răspuns afirmativ ca de fiecare dată la apelul nostru! Avem în vedere și alte proiecte pentru viitor, vă rugăm să ne fiți aproape, nouă și celorlalte asociații care activează la nivel de Sighet, în încercarea de a desena un oraș mai frumos, mai atractiv!

Camelia PESEK

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Ma bucura atenția acordată copiilor din casele de tip familial! Este o bucurie pentru ei sărbătoarea de 1 iunie, își dau seama ce inseamna apropierea omului fata de ei, primesc orice fel de dar, ca si cum ar fi ceva de valoare mare! Valoarea sentimentală pentru copiii fara posibilitati mari, inseamna mult, chiar o vorba buna pentru ei conteaza, te privesc cu blândețe și li se par ca le suntem rude, de care duc lipsa ce mai mare! Un copil sub protecția cuiva, a unei case de tip familial, niciodată nu va uita atașamentul sentimental ce i se acorda! Societatea ar trebui sa faca mai mult pentru ei, ei nu sunt cu nimic vinovati ca se afla in aceasta stare, trebuie sa li se acorde o atenție suplimentară, durerea din sufletul lor nu o poate sti nimeni cat este de mare, o simtim atunci cand ii privim cum se uita la alti copii cu situație bună si părinții le sunt aproape. Le doresc din tot sufletul meu de bunic sa aiba noroc in viata, fericirea sa le fie aproape, sa fie sănătoș si, daca se poate, mereu cu zâmbetul pe fata!

oferta-wise