Actualitate Cultură

Despre Adela (autor, Crina Voinaghi)

image_printPrinteaza
prof. Crina Voinaghi

– Melania! Hai te rog, ajută-mă să merg la baie!
– Nu sunt Melania! și apoi cu un glas voit plângăreț: Sunt Adela, mamă!
– Da, da, abia mă mai pot mișca, nu știu ce este cu mine, cred că am amorțit de atâta stat în pat. Melania, te rog sprijină-mă puțin!

La lumina veiozei aprinsă în grabă se puteau vedea două persoane cum încearcă să ajungă la ușă; una ținându-se dreaptă, cu părul complet alb prins sub un batic care îi alunecase pe spate și cu mâinile tremurânde mereu în căutare de sprijin iar cealaltă mai înaltă, foarte slabă, puțin adusă de spate, cu un capot roșu care foșnea la orice mișcare și care se șifonase foarte rău pe alocuri.

Întotdeauna când o trezea noaptea vocea slabă și răgușită avea o senzație de rece pe șira spinării. Îi veneau în minte momentele când ar fi strigat-o cu orice nume doar să răspundă. Dar nu era niciodată acolo. În liceu, când plângea cu capu-n pernă. În facultate când mânca ce apuca. Când Ionuț era mic și nu avea niciodată timp să vină să o ajute. Și acum se schimbaseră rolurile. Acum ea, mama ei, lipsită de aroganța și severitatea din tinerețe, cu toate celelalte lucruri dispărute din viața ei, tot ce o ținuse ocupată, tot ce îndrăgise, cu tatăl ei, Mișu, iubirea și chinul ei mort de ani buni deja, ea o tot striga. Dar nu o striga de fapt pe ea, Adela. Ea nu exista. O striga pe o anume Melania despre care nu știa nimic. Și toată această repetiție, acest nume care revenea obsesiv, al ei fiind complet uitat, începea să o irite, să o chinuie din nou, după atâția ani în care nu o mai chinuise niciuna din problemele adolescentine, uitate, îngropate. O întrebase într-o zi:

– Mamă, cine-i Melania?
– Cine? a întrebat-o și ea după câteva zeci de secunde, aproape total rătăcită în lumea ei interioară sau într-o altă lume, foarte departe și foarte străină.

– Îmi spui Melania. Cine este? Eu sunt Adela. Adela!

Bătrâna și-a netezit capotul plușat vișiniu pe care își așezase cuminte mâinile brăzdate cu degete tremurânde pe care stăteau semețe două inele cu pietre mari, mov. A privit pe geam ca și cum ar fi fost singură în casă și a început să fredoneze ceva doar de ea știut.

– Bine că acum îți place muzica! Tot liceul am ascultat muzică la căști, a bombănit Adela ridicându-se și forțându-se să meargă în bucătărie.

De două luni de când o adusese pe mama ei la ea i se schimbase viața. Și nu ar fi putut spune că în bine. Liniștea care era de obicei la ea în casă se schimbase în oftaturi, târșâit de picioare și trezit în miez de noapte. Ionuț era plecat la facultate și sunetele străine din casa ei o scoteau din sărite. Nu prea reușea să doarmă și era extrem de furioasă tot timpul. De 10 ani de când Victor plecase de acasă fără să dea vreo explicație nu mai fusese atât de furioasă.

Se hotărî să afle cine este Melania. Și într-o zi, întorcându-se de la birou, intră în casa unde crescuse și care acum era complet pustie. O izbi mirosul de naftalină și podeaua uzată de la atâta frecat. Mereu se mira din cauza asta. Acum dacă ceva se degrada din cale-afară îl schimbai. În ultimele două luni de când mama ei era la ea avusese nenumărate tentative de a o aduce înapoi. Și chiar o adusese o dată. La început, când nu părea atât de grav. O găsise la două străzi distanță, în pijama și cu capotul vișiniu pe deasupra. Stătea pe o bancă în fața unei case și se încălzea la soare, cu bigudiuri în părul ei încă frumos, în întregime alb, impozantă și cu un anume farmec păstrat în pofida trecerii timpului. Uneori, Adela avea senzația că pare de vârsta ei. Ea nu-și punea niciodată bigudiuri și își prindea la spate părul șaten cu multe fire albe pe care uneori uita să-l vopsească. Atunci îi zise pentru prima oară Melania. Nu o luase prea în serios pentru că avea altele în cap: cum să rezolve situația, ce să-i spună lui Ionuț, la ce medici ar putea merge pentru somnifere, calmante, lobotomii parțiale…

S-a apucat să scotocească printre lucrurile ei, în locuri interzise pe vremea când era copil și pe orice vreme, când ar fi vrut să descopere secretele ascunse, mai ales pe acelea care îi erau interzise. Erau acolo poze, dosare, flori uscate, sticluțe goale de parfum, versuri, frânturi de proză, jurnale scrise cu litere micuțe, temătoare, desene naive pe care le-a recunoscut ca fiind ale ei și pe care le credea de mult aruncate, botoșeii ei de când era mică, compunerile ei din clasa întâi, era acolo o altă lume care îi era ei străină, un puzzle ciudat care o făcu să plângă și să se îndoiască de tot ceea ce știa. S-a uitat încă o dată în jur pentru a se convinge că era casa în care crescuse și a plecat cu senzația că ceva îi scapă, că ani de zile fusese victima unei farse.

– Mamă, ai păstrat desenele mele de când eram mică! De ce?
– Melania, știi ce aș mânca? Niște plăcinte cum făcea bunica ta. Mai știi? Zicea că-s cu buruieni și tu nu voiai în ruptul capului să guști. A râs câteva secunde și Adela a văzut că o pierde din ce în ce mai mult, parcă ar pleca undeva departe și doar corpul i-ar mai rămâne puțin.
– Mamă, îți fac plăcinte dacă asta vrei, dar verdețurile bunicii, nu știu de unde să le iau. Nu am întrebat. Tu știi?
– Să mergi să culegi niște ștevie de pe lângă casă și urzici, acum sunt bune cât sunt tinere. Vai, ce poftă îmi este de o plăcintă! Melania dragă, tu vei știi să o faci, semeni mult cu mama mea și cu mine! Și ție îți este greu să îmbrățișezi pe cineva….Asta e problema cu noi, cei din neamul ăsta, nu știm cum să iubim!

Adela a rămas mută, în picioare. Mama ei nu a mai spus nimic, a început să caute ceva în zare și orice a mai întrebat-o apoi nu a răspuns. S-a întors a doua zi la lăzile din casa părintească și după câteva ore de mirări a găsit niște cărți poștale pe care mama ei le-a scris unui anume Matei Moldovan din Iași, dar nu le-a mai expediat. Pe una era: „Voi avea o fetiță. O va chema Melania.” Urmată de o alta: „O cheamă Adela, lui Mișu nu-i place numele Melania.”

Crina VOINAGHI

Sursă foto: www.efoartebine.ro

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise