În anul 1713, vameșul Chilko din Sighet, încălcând aranjamentele parafate cu 10 ani mai devreme de către însuși împăratul austriac Leopold I și Compania Negustorilor Armeni, a solicitat o taxă vamală piperată (deși n-ar fi trebuit să ceară nimic pe acest sens), unui grup de negustori armeni, care transportau 132 de poveri de cai cu mărfuri orientale (mai ales mătăsuri din Persia), de la Constantinopol, via București și Brașov, către târgul de la Reuschenberg, din Germania.
Astfel, amplul proiect de reconfigurare a uneia dintre rutele comerciale Orient-Occident, prin devierea traficului dinspre Moldova spre Danzig prin Transilvania și Maramureș, la care se muncea de mulți ani, a fost zădărnicit, într-o oră, de un vameș din capătul țării, provocând pagube imense.
Drept urmare, negustorii armeni s-au reîntors la Bistrița, de unde au trecut în Moldova, de acolo urmând vechea rută prin Polonia și anunțând că nu vor mai reveni.
Dacă Chilko n-ar fi comis acel abuz, vama din Sighet ar fi încasat la întoarcerea negustorilor cca. 5-6.000 de florini doar pentru acel drum, iar planul era să se efectueze mai multe transporturi pe an!
Spre comparație, în acea vreme Sighetul avea venituri de pe urma vămii de doar cca. 1.700 de florini pe an (totuși, aproape dublu față de Bistrița).
La auzul veștii, comisarul cameral Ignatz Haan, șeful inspectoratului vamal al Transilvaniei, a scris Camerei Aulice din Viena, cerând destituirea sigheteanului și reîncorporarea Maramureșului în sistemul vamal transilvan, solicitare care nu știm ce deznodământ a avut.
Din volumul „Sighetul Marmaţiei 700 (1326 – 2026). Pagini de istorie”, în curs de publicare.
Teofil Ivanciuc







Adaugă comentariu