Repetiții la PALATUL CULTURII, azi Centrul Cultural Pastoral „Sf. Iosif Mărturisitorul” Sighet.
Impozantul așezământ sighetean a găzduit, ani mulți, diverse activități. Aici s-a făcut cultură, folclor, artă teatrală, muzică, pictură, chiar anumite meserii.
Aici, din 1966 și-a găsit loc și folclorul. Folclorul scenic din Maramureș, și nu numai.
Aici s-a născut și Ansamblul Folclorc MARA, în care, timp de 14 ani am activat și eu.
Călcam sfios pentru prima oară aici în augustul lui 1978, ajuns în Sighetul vegheat de Solovan și mărgint de Tisa, Iza și Ronișoara, cu repartiția în mână după terminarea studiilor.
În prima zi l-am cunoscut pe Kocsor, „gazda” Palatului. O figură impozantă, parcă întotdeauna cu haine peste măsura lui, deși avea în jur de doi metri și palma cât o lopată. Ni se pierdea mâna în mâna lui.
Era mai mult pe partea de teatru, cu afișele făcute de el, cu recuzita, făcea păpuși din ce avea și se întreținea, în timpul repetițiilor la dansuri, cu copiii colegilor care nu aveau cu cine să-i lase acasă. Da, avea grijă și de o sumedenie de porumbei, vorbindu-le domol, precum nouă.
M-a lămurit fratele meu Văsăluc (așa-i ziceam noi, cei din familie), Licoso di Marano, cum îi ziceau colegii de dansuri, să-l însoțesc la repetiții. Nu eram eu un exuberant, un băgăcios. Eram resemnat cu statutul meu de „puțin sociabil”, vorbeam doar provocat. Habar n-am de unde mi se trage!
A fost circumstanța mea norocoasă în acea zi. Lipsind un dansator, marele coregraf Gavril Ghiur m-a țintit cu arătătorul:
„Ia, tu, măi mustață, vino aici!”
„Păi, știți, eu…!”
„Nici un ‘păi știți’, vino aici!”
La finalul repetițiilor mi-a zis: „Să nu te prind că lipsești de la repetiții!”. Și da, n-am lipsit timp de 14 ani.
Toate repetițiile le-am făcut aici, la Palat. În această clădire impozantă care a dus pe umeri ani mulți cultura sigheteană.
N-am realizat atunci că putea fi mai bine. Acela a fost binele de atunci. Era și riscant să zici ceva. Nu conta că în zilele reci resimțeam frigul și în sala de repetiții. N-am ținut seama de starea a tot ce era acolo ca dotări, starea grupurilor sanitare sau faptul că după repetiții ne spălam cu apa rece ca gheața, că…
Ne-am fi dorit o sală de repetiții cu oglinzi, să ne putem autocontrola și îmbunătăți execuțiile.
Cu toate astea, pe unde am umblat și concurat, locul nostru a fost pe podium, chiar primul loc.
Nu țin minte să fi coborât ștacheta.
Totul a culminat cu „Premiul European pentru Artă Populară”, în 1980, acordat de Fundația FVS din Hamburg, cea care a acordat și premiile „Herder” pentru Cultură, pentru țările din Europa Centrală și de Est, începând cu anul 1963, primul român fiind Tudor Arghezi – 1965, și ultimul, filosoful Andrei Marga – 2006.
Ultima oară când am repetat aici, și am și dat spectacol, a fost în 2016 cu ocazia marcării a 40 de ani de la marele succes de la Dijon-Franța, unde Ansamblul MARA a cucerit „Discul de Aur” și „Colierul de Argint”. S-au marcat atunci și 50 de ani de la înființarea primei formații de dansuri, care a devenit celebrul Ansamblu MARA, domnul prof. Ioan Ardeleanu-Pruncu fiind făptuitorul, cel care ulterior a și devenit directorul Casei de Cultură, și implicit, al Ansamblului MARA, perioadă în care s-au obținut cele mai mari performanțe artistice.
Văd poze sau trec foarte rar pe lângă această impozantă clădire și mi se derulează cei 14 ani de repetiții de aici.
Din 2016 n-am mai intrat pe poarta în fața căreia ne aștepta „gazda” Kocsor, cel care ne ascundea mâna în mâna lui.
NU SE MAI FAC REPETIȚII LA PALAT!
Gheorghe Mihăiescu
Adaugă comentariu