„Ipocrizia inspiră atîta dezgust încît noi am inventat politețea pentru a o ascunde, dar ea străpunge tot ceea ce-o acoperă și se trădează în orice împrejurare.” (Baza moralei, 1840)
Vorbim tot mai des și nu numai că vorbim dar și facem politică, vrînd nevrînd.
E adevărat că ne-am împărțit în două tabere antagonice atît la nivel de societate cît și la cel strict familial. Cu orice ocazie, unde se adună măcar doi, se pune de o dezbatere, care de multe ori se lasă cu scîntei, legată musai de politică.
Acum că au trecut sărbătorile și încă mai avem rezerve (stomacale) avem și energie de a ne implica în dispute cotradictorii.
Nu fac prozelitism pentru nicio „putere” ajunsă sau încă nu la „cîrma” bărcii fragile a democrației, mai mult pretinsă, din această țară.
Gîndesc și eu (deci exist!) cu materialul clientului și fac pe imparțialul, necunoscînd în profunzime labirintul întunecat al mașinațiunilor de tot felul, ci pot doar să constat cu dezamăgire că în spatele tuturor relelor ce se uneltesc, se află o mare de Ipocrizie!
Exact ca în cazul celor care neagă că ar asculta manele (ei fiind mari intelectuali), dar trag cu urechea și se zbînțuie pe ritmurile acestora. Dar nu recunosc și pace! Totul ca să nu se creadă că!
Așa și cu politica.
Se dezbat pe toate mijloacele și canalele de informare în masă cam aceleași știri, dar interpretate diferit (depinde de „interese”), dar în caz „că”, să scape cu fețele curate!
Din păcate, ceea ce lipsește în societatea noastră, este Asumarea!
Adică să fii consecvent într-o idee, s-o susții și să fii în stare chiar să mori pentru ea. (Cînd te gîndești că au existat asemenea martiri care au preferat să moară decît să abdice de la Crezul lor…)
Acum, noroc că s-a abolit arderea pe rug pentru o idee, idee care ție ți se pare dreaptă și care e îmbrățișată de mulți și nu aduce nici o „afectare” nici celor care nu cred în ea.
Au rămas însă alte metode de corecție pentru a fi pus „la zid”.
Oprobiul și linșajul mediatic sunt cele mai în vogă repercusiuni, inițiate de acei interesați să-ți închidă gura.
Se anunță anul 2025 ca un an jubiliar în lumea creștină, numit Jubileul Păcii. Se vor face acțiuni în acest sens, pelerinaje, colocvii, meditații, acte caritabile, salutare în aceste vremuri de războaie, ură, dezbinare! Dar oare de ce numai în sens declarativ se canalizează toate aceste acțiuni?
Dacă vreunul ridică capul și susține un discurs legat de aceste realități, care nu încurajează războiul, ura, nedreptatea, crima, este repede catalogat ca fiind extremist, legionar, pro-rus, anti-european, anti-nato, naționalist, etc. Sau îl fac nebun, vizionar, cu capul în nori, care nu trebuie luat în seamă.
Ne-am înrăit în așa hal că facem alergie la Normal, Iubire, Pace?…
Exact ca viermele din hrean. Încearcă să-l transbordezi într-un măr, că va pieri imediat! Lui îi place hreanul!
Probabil că ar trebui să ni se dea cu pipeta, picătură cu picătură cîte un dram de omenie, onestitate, bunătate, empatie cu cei din jur, să ne reîntoarcem la adevăratele valori care ne definesc ca oameni.
Sau nivelul de Ipocrizie ne-a inundat atît de mult încît ne e frică să recunoaștem că un asemenea discurs l-am gîndit și unii dintre noi, dar nu fiecare avem curajul de a recunoaște.
Întrebarea e… „și dacă nu va merge?”
Eu zic: Și dacă ar merge? De ce să nu încercăm măcar, să vedem ce n-am mai văzut, decît să perseverăm din rău în mai rău?!
Nu apăr niciun nume, apăr doar un principiu, cred că și zicala cu castanele din foc e tot românească.
Mai apar pe ici pe colo și Vîrfuri, însă se găsesc destui cu ciocanele pregătite gata să le dea în cap și să le tocească, aducîndu-le în faza de „nit”. E drept că depinde foarte mult și de materialul din care sunt făcute vîrfurile…
Simt nevoia să închei cu un citat anonim. Se pliază exact pe situația actuală.
„Guvernele impun justiția, dar ar putea ei s-o impună dacă n-ar fi violat-o mai întîi pentru a-și întemeia stăpînirea?
Fii sigur că un stat în care nu există pedeapsă pentru neobrăzare și pentru libertatea de a face orice sfîrșește prin a se prăbuși.”
Ileana PISUC
Foto: I. Mariș (lucrări de Adela Pop)
Asa este! Lipseste asumarea, fiindca lipsesc convingerile autentice si constiinta responsabilitatii (in fata lui Dumnezeu in primul rand) pentru orice functie, orice raspundere publică.
Pentru ipocriți, rău voitori și iresponsabili cuvintele dumneavoastră doamna Pisuc nici nu ii vor atinge . Absolut nimic nu le stă în cale să-și urmeze „misiunea” acolo unde trebuie și este nevoie. De ce sunt acolo? Ce încearcă să vă transmită ca mesaj rămâne la interpretarea fiecăruia. Cu siguranță este unul, înarmați – vă cu răbdare și intuiție și veți descoperi.
Liberul arbitru ne-a fost dat de Dumnezeu dintotdeauna, chiar și celui „rău”. Și dacă unii aleg „binele” nu însemnă că sunt mai buni decât cei „răi”. „Jocul” sau „școala vieții” continuă sub influența astrelor și echilibrul universului bineteles și asta fără sfârșit.
Nu există pedeapsă pentru neobrăzați, ipocriți și iresponsabili cum nu există pedeapsă pentru puturos și incult. Există, cum zicea sursa dumneavoastră anonimă distrugere – sau după părerea mea – involuție sau regres.
Să nu uităm că majoritatea personalului sau poate chiar mai mult de jumătate din conducătorii unei instituții publice oricare ar fi ea – au fost crescuți de părinți frustrați, nefericiți sau cu valori morale inexistente, deci nu au cum să fie altfel decât cum au învățat „acasă”. Să ieșim din paradigme vechi, din setarea mentală care am dobândito de-a lungul vieții din generație în generație ne trebuie o tonă de voință și curaj și o conștiință sănătoasă și clară.
Iubirea pacea și unitatea există oriunde în jur dacă o căutăm dar când suntem încă și ne simțim frustrați, furioși, răzbunători, trădați, abandonați nu o putem găsi și nici vedea în jur.
Războiul pentru ceea ce este deja al nostru dintotdeauna este absolut inutil. Nimeni și nimic nu poate să ne ieie ce este deja al nostru, pierdem numai ceea ce nu ne-a fost menit.
Ionița N.