Actualitate Cultură

Din drag de Vasile Oanea!

image_printPrinteaza

Maramureșul îl sărbătorește azi pe Vasile Oanea. Vasile Oanea din Breb. Care nu-i declarat oficial nici ambasador al turismului, nici tezaur uman viu, nici cetățean de onoare, dar pe care, cunoscându-l, știm și că ne reprezintă admirabil, și ce comori tezaurizează și că ne onorează. Am adunat aici, azi, când împlinește 70 de ani, câteva cuvinte sincere, de la câțiva prieteni, căci cuvintele, sinceritatea și prietenii contează cel mai mult pentru Vasile.

Teofil Ivanciuc:
„Vasile Oanea, cărturar, poet, fotograf, cameraman, tezauritor (deși acest termen nu e în DEX, este cel mai potrivit ce ar putea fi utilizat aici) neobosit al valorilor patrimoniale ale satului Breb, împlinește azi o frumoasă vârstă, intrând oficial de-acum, cum s-ar zice, în categoria seniorilor, deși în suflet rămâne veșnic tânăr.
De-a lungul ultimelor decenii, acesta a imortalizat în fotografii, film și pe coli albe de hârtie toate evenimentele notabile ale satului și practic pe toţi brebenii, care s-au născut, au crescut, trăit, împlinit și apoi unii s-au și petrecut din lumea aceasta sub ochii săi atenți.
Arhiva sa de fotografii şi însemnări se constituie într-un alt fel de cronică a satului, fără de care nu se mai poate scrie istoria Brebului. Vasile Oanea este un altfel de Stan Pătraş, care lucrează cu mijloace cărturăreşti și care diferă de artistul săpânţean prin sensibilitatea şi candoarea sa înnăscută.
Cu clopul maramureșean pe cap, imaginea lui Vasile ne-a reprezentat de nenumărate ori peste hotare, artiști de pe meleaguri mai apropiate ori îndepărtate dedicându-i și un album foto, și articole de revistă și filme documentare, el apărând până și pe cărți poștale…
Cu ușa, timpul și inima veșnic deschise și puse generos la dispoziția tututor, Vasile Oanea a făcut atât de multe pentru Breb și pentru Maramureș încât nu vor fi știute niciodată și oricum, nu ar putea fi amintite în câteva rânduri.
Să ne trăiești, prietene Vasile, te felicităm pentru tot ceea ce ai făcut și vei mai face, sperăm, pentru comunitate! Maramureșul îți mulțumește! La mulți ani!”

Pr. Vasile Marian Pop, familia și consătenii iubitori de frumos:
„Dacă sufletul e cel ce ține în viață trupul, desigur, pasiunea e cea care însuflețește un artist. Vasile Oanea e omul pasionat de frumos și artistul ce trăiește fiecare moment la maxim. Îi dorim ca mulți ani de acum, să exceleze în căutare frumosului în sufletele celor din jurul lui”.

Rada Pavel:
„Vasile Oanea e născut în Breb, trăiește în Breb, e una cu Brebul, dar, fără să fie nicio secundă rupt de realitate, cu toată luciditatea, respiră într-o lume a lui și simte cum nu se simte pe orice uliță a Brebului. Asta știe tot satul și de asta își dau seama sutele de vizitatori care l-au cunoscut la el acasă, de cum i-au trecut pragul. E o povară să fii diferit, neîmpăcat, incoruptibil, într-o comunitate încă visceral tradițională? De bună seamă că e. E o binecuvântare să fii diferit, sensibil, să observi în tot și în toți bunătatea și valoarea? De bună seamă că e.
Dragă Vasile, de 70 de ani, îți porți dârz pe umeri și povara, și binecuvântarea, iar noi nu ți-am mulțumit încă pentru ce ești, pentru cum slujești Maramureșul, pentru ușa pe care o ai veșnic deschisă, pentru cum dai și dai, fără să ceri și fără să primești niciodată nimic. Primește măcar urarea de azi: la mulți ani, sănătoși, cu inspirație, cu oameni buni în preajmă! Și fii mai blând cu tine!”

Irina Pocrișer & Radu Gadola:
„La mulți ani și mulțumiri pentru tot ceea ce reprezentați pentru satul nostru. Știm că de multe ori sufletul dumneavoastră se îndoiește de însemnătatea a ceea ce faceți, spuneți sau simțiți, însă să știți că sunt mulți oameni deschiși la suflet să primească toată înțelepciunea adunată în cei 70 de ani! Sănătate și inspirație, mulți ani de-acum încolo! Cu drag și respect, Irina & Radu!”

Dragoș Călin
„Domnule Vasile, am trecut din întâmplare prin sat. M-ați primit cu o pălincă, cu pisici și cu drag! Vă urez să vi se întoarcă înzecit, să vă găsesc mereu la fel de binevoios și zâmbitor!”

Alex Robciuc
„Astăzi, 20 Septembrie, este ziua de naștere a unui prieten drag, Vasile Oanea. Am fost rugat să scriu 2-3 rânduri. Un lucru aproape imposibil când vine vorba despre un om ca Vasile Oanea. Exemplul său ne arată că poți fi fericit cu orice stil de viață ai alege să ai, important e să faci lucruri din pasiune, nu din ambiție, să rămâi un prieten apropiat celor pe care i-ai cunoscut mai îndeaproape, chiar dacă îi vezi mai rar, să cauți să te simți împlinit cu realizările tale și să le împărtășești fără a te lăuda sau a ieși strident în evidență. Vasile Oanea, trăind astfel, a rămas un om cu suflet bun și asta se vede de când îl întâlnești prima dată. La mulți ani!”

Gabriel & Roxana Motica
„Om bun, cu sufletul curat, răbdător, plin de iubire si apreciere pentru cei care-l înconjoară, Vasile Oanea este recunoscut pentru aceste valori, destul de rar întâlnite în zilele noastre. Un om bogat prin toată zestrea sufletească strânsă de-a lungul timpului, pe care o împărtășește cu toți cei care îi intră pe poartă. Mulți ani înainte!”

Dia Somogyi:
„Tu, Vasile drag, cred că nici să îți fi dorit, nu puteai să vii pe lume într-o zi mai potrivită precum miezul toamnei! Tu și Toamna, simbolurile blândeții, armoniei, complexului profund. Și tu, și Toamna, deopotrivă aducători de emoții puternice și frumoase, miresme și arome particulare, embleme de nostalgii și iubiri simbolice! Îți doresc din inimă, dragă Vasile, să porți mereu în tine același „nu-știu-CE” și „nu-stiu-CUM” plin de blândețe, să-ți păstrezi mereu sufletul pur copilăros și mintea limpede, gura și degetele vesnic ticluite cu vorbe și rime potrivite! Te îmbrățișez spontan, puternic și cu mult drag, după obicei! La mulți ani plini de veșnicii! Ce bine că exiști, că avem șansa să fim contemporani cu tine!”

La mulți ani, cu tot ce-i bun și din partea redacției Salut, Sighet!

Salut, Sighet!

Foto reprez.: Alex Robciuc
Foto interior: Gabriel Motica

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată.

oferta-wise