Actualitate Cultură Editorial

Din nou la Sighet (prof. Aurelia Vișovan)

(foto: colecție privată)
image_printPrinteaza
prof. Aurelia Vișovan

După 5 ani de refugiu și un drum greu și lung de întoarcere, în decembrie 1945 am ajuns din nou la Sighet, orașul nostru pe care-l părăsisem în 1940 în conjunctura dramatică a cedării Ardealului de nord.

Cum arăta orașul în ’45 față de cel pe care-l părăsisem în ’40 ? Fiind doar de șapte ani la plecare, amintirile mele erau puțin conturate, deci o comparație riguroasă nu puteam face. Totul era marcat de sărăcia de după război și semnele comunismului incipient. Am observat totuși existența unor clădiri noi pe care autoritățile maghiare le-au construit în anii de ocupație pentru funcționarii și muncitorii forestieri precum și eleganta clădire de la Grădina Morii (actualul hotel Marmația/ Grădina Morii).

Am observat însă o realitate mult mai dramatică – dispariția populației evreiești (cu excepția unui grup mai puțin numeros care s-a reconstituit din supraviețuitorii lagărelor de concentrare naziste). Bunica mea de pe Mociar cunoștea bine mai multe familii de evrei cărora le vindea zilnic lapte la domiciliu. Mi-a spus cum fuseseră masați în ghetto și apoi deportați.

Vecinul nostru de la Cămara (unde locuisem în ’40), domnul Gavaller, comerciant prosper înainte de război, se plimba singur și trist prin oraș. Mă uitam la el de la distanță… știam că din toată familia (părinții, soția și cele două fiice) doar el s-a întors de la Auschwitz. Fiica lui, Edith (eu îi spuneam Edita), fusese colegă de grădiniță cu mine. Aș fi vrut să-l întreb ce s-a întâmplat cu ea, dar n-am îndrăznit… mi-era frică de răspuns…

Mulți din copiii evreilor întorși din lagăre aveau să fie mai târziu elevii mei la Liceul “Dragoș Vodă”, pentru ca apoi, imensa majoritate să plece cu familiile spre Israel, S.U.A. sau în alte părți. Aveau să revină însă, în număr mare, la întâlnirile de 30, 40, 50 de ani… și să-și exprime, fără excepție, respectul și recunoștința față de profesorii sigheteni și față de învățământul românesc în general. Și bucuria mea a fost mare de fiecare dată…

Prof. Aurelia VIȘOVAN

oferta-wise

2 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Sunt amintiri si amintiri, unele frumoase, unele triste, altele de care nu vrem sa ne amintiri! Dumneavoastra, doamna profesoara Aurelia Visovan, aveti multe si ne-ati prezentat putine bucurii din copilaria trista si grea pe care ati avut-o! Razboiul, dezastrul ce a urmat dupa el, crimele nazistilor si dupa aceea a bolsevicilor si securistilor, a facut sa nu puteti sa va bucurati de ce este mai frumos in viata, copilaria si adolescenta, care, in cazul dumneavoastra, au fost triste! Pacat! Bunatatea sufletului dumneavoastra, o cunosc, doar mi-ati fost profesoara, se trage din multele tristeti suferite in loc sa va bucurati de viata! Toata stima si respectul pentru dumneavoastra, sarbatori si Craciun fericit, sa aveti!

oferta-wise