Actualitate Cultură Diaspora

Domnul învățător Iuga Gheorghe, Olu (autor, prof. Gheorghe Bărcan)

image_printPrinteaza
prof. Gheorghe Bărcan

Îmbrăcat frumos, cu haine și opinci noi, cu gatii și cămașă din pânză de in și cânepă, albite și «bilițe », cu ghiozdanul în spate, cu mama de mână, am plecat la Școala din Buleni, o școală cu două săli de clasă și o cancelarie, pentru clasele I-IV, cu două clase dimineața și două după masa. Aceasta era școala, nu departe de casa noastră. Avea și o curte frumoasa, acoperitoare.

După mica festivitate de început de an, cu toți elevii și învățătorii celor 4 clase prezenți, cu flori și scurte cuvântări, se anunță programul, pe clase, după care elevii claselor de dimineață intră cu învățătorii lor înăuntru, ceilalți elevi cu însoțitorii lor plecând spre case. Școala, instrucția și educația, au început!

Marea majoritate a elevilor rămâneau în mediul de la țară; deci instrucția și educația lor trebuia să fie folositoare acelui mediu de viață, iar școlile pedagogice aveau programa adaptată acestor prevederi. Un învățător știa să cânte la vioară, să planteze și altoiască arbori fructiferi, multe alte activități din grădină prezente în mediul rural ș.a.

La clasa I am fost repartizat domnului învățător Iuga Gheorghe, a Olului, care de la început s-a manifestat cu o severitate excesivă pentru fragilitatea noastră de micuți, scăpați din mâna mamei, în ce privește ordinea, curățenia, punctualitata, disciplina, evident și învățătura, mai ales. Avea o ținută impecabilă, sub toate aspectele și-ți puteai fixa ceasul, pe care nu-l aveam, după cum venea și pleca domnul de la școală; era cu o multiplă pregătire, în multe domenii. Cânta la acordeon, la vioară, repara ceasuri, acordeoane, era frizerul dascălilor și a altor personalități din comună, era croitorul de lux al doamnelor, confecționa stilouri deosebit de bune și rezistente, folosind doar carapacele, tuburile unor stilouri stricate, cu care puteai scrie pe mai multe pagini cu indigo, având ca «peniță» un vârf rotunjit de ac de seringă, ne desena în creion, și privindu-ne, duceam acasă imaginea ce ne-o vedeam și în oglindă; se pricepea la tâmplărie, dulgherie ș. a. El și-a construit singur casa, mai târziu, cu toate ale ei. Cum s-ar spune, un om multiplu și nu cum l-a denigrat unul (tot dascăl, făcut cumva pe scurtătură) în ideologia nefastă a timpurilor ce a tăbărât peste noi. Ce mai inginer era, dacă era!

Eu eram o fire extrem de timidă și nu se asocia prea bine cu severitatea domnului învățător. Am pornit cu greu scrisul, mai cu certare și am dus-o așa cam tot anul, cu o teamă instalată. Spre sfârșit de an, la o «scriere frumoasă», văzând că nu mă prea descurc «frumos», a luat stiloul dânsului și mi l-a pus în mână, apoi mi-a purtat dânsul mâna cu a lui, pe o jumătate de pagină și mai departe am mâzgălit-o eu. Eram doar nepotul directorului, Iuga Gheorghe a Birăiței (bunicul după mama a fost primar (birău) până a plecat pe front, de unde nu s-a mai întors, cum am mai amintit) și se gândea să mă scoată la liman. Mi-a notat scierea frumoasa cu 5/10, probabil pentru partea dânsului de scriere. Odată ne-a povestit ceva și la urmă ne-a spus să desenăm fiecare ce vrem din acea poveste. Eu am desenat un urs prin pădurea de brad despre care se vorbea; mi-a notat-o cu 10 și a arătat-o clasei. Am suflat și eu mai ușurat, mi-am ridicat capul puțin mai sus. Tot timpul mi-a plăcut foarte mult desenul în școală și adunam laude; nu i-am dat însă cursivitate, din multe împrejurări, de toate… și cred că am pierdut mult.

La citire eram foarte bun. Așa cum era la noi învățarea scrisului și a cititului, literă cu literă, apoi cuvântul și nu prin metoda globală, direct, ca în alte părți, ci prin litere, pe rând, apoi cuvintele. De exemplu: a, A; m, M, apoi mama, Mama. Tot așa cu tata, mere, cucul… și celelalte, până se citea și scria tot alfabetul, la sfârșit de manual. Dar, cum am mai spus altă dată, eu am observat că am memorie foarte bună. Astfel, din mers, eu și memoram toate paginile. La sfârșitul abecedarului am spus la careva de-a casei să mă urmărească din abecedar, pagină cu pagină, pe litere, pe cuvinte și pe texte, scrise mai spre sfârșit și le-am reprodus cu totul, fără greșeli. Am încheiat totuși anul cu bine, printre elevii buni din clasă.

Domnul învățător a plecat în România, refugiat, o parte din Transilvania intrând sub ocupație maghiară. De acolo a plecat pe front, a căzut prizonier și a revenit în localitate după 1946, mult schimbat, în suferință ce a îndurat-o prin stepele înghețate rusești, siberiene. Nu putea suporta mersul cu trenul sau în aglomerație pe autobus și, când trebuia să meargă la Vișeu, la raion, mergea peste deal, pe jos, cca 8 km. Tatăl soției a fost asistent medical calificat și făcea pe medicul, în cazuri mai ușoare. Erau în stare buna, l-au făcut chiabur și i-au luat aproape tot. Avea o casă foarte mare, cea mai mare din localitate, cu o curte extinsă, numită «Curtea Medicului», pe care CAP-ul a făcut-o sediu.

Învățătorul avea trei copii la școală, soția nu avea serviciu, deși avea 3 ani de «învățământ rural», fără a-l încheia, prin venirea ungurilor. Atunci învățătorul mai efectua diferite munci, cu mică remunerație, benevolă, pentru a rezista. Era totuși personajul cel mai creativ din comună, cel mai folosit și de autoritățile locale, pentru diferite scrieri, lozinci. Picta pe sticlă, pe hârtie, și-a confecționat două sisteme de litere, mari și mici, din nu știu ce material, în toate manifestând ingeniozitate, dar, în schimb, a fost persecutat și de oficialități și de conducerea școlii, pentru nu știu ce crez politic avut, ce nu-l manifesta, contra ideologiei vremii. Mi-am reîntâlnit primul învățător din viață, după mulți ani și peripeții, la școală, dânsul învățător cu activitățile amintite, pentru care aveam și îi purtam un mare respect, iar eu profesor suplinitor, tolerat câtva timp, cu cea mă joasă salarizare, III/1, desi eram calificat pentru ciclul doi. Erau echitățile și dreptățile sociale ale vremilor de atunci.

Gheorghe BĂRCAN, fost elev al Liceului „Dragoș-Vodă”, Sighet
Minneapolis, USA, 06.09.2021

Sursă foto: http://www.graiul.ro/

oferta-wise

2 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Scoala, învățătorul, profesorul sunt amintirile ce vin din trecutul care caracterizează copilăria fiecaruia in parte. Domnul profesor, Gheorghe Bărcan, este influențat de mic copil, pe cand era elev în ciclul primar, de personalitatea învățătorului, pe care-l vede întruchipând severitatea comportamentului, a ordinii și purtarii ireproșabile a ținutei cu care se prezenta in fata celor mici si mari, având acea rigurozitate ce se cerea in munca sa. Invatatorul, în perioada interbelică si nu numai, era o personalitate a satului, un om respectat de părinți și copii, invidiat pentru cunoștințele sale in mai multe domenii! Multi dascăli au prilejuit exemple de urmat din partea copiilor pe care i-a educat! Cine ajuta si contribuie la formarea primilor pași în educație și instructie școlară, ramane întipărit în memoria copilului beneficiar de cele însusite de la învățător! Sunt sigur ca domnul profesor Gheorghe Barcan a fost influentat de personalitatea învățătorului, ca mai tarziu sa-si construiască personal o carieră în învățământ! Cel care a iubit invatatura nu poate uita cum arata scoala, si-o amintește in termeni frumosi, descriind-o pe masura a ceea ce putea oferi in educatie. De departe se vede cum autorul povestirii de mai sus a fost cuprins de dragoste pentru carte, având si o memorie excelenta, invatatura i se părea o joaca!
    Atunci cand scrii despre scoala si dascăli inseamna ca in copilărie nu ai urat timpul petrecut pentru formarea ta ca om! Din aceasta scriere putem desluși modul cum erau pregătiți învățătorii, priceperea lor in multe activități, perspicacitate cu care alegea copilul ce trebuie ajutat si care dorește să fie instruit! Asa cum privești lucrurile in scoala primară asa vei dobândi cele necesare pentru un viitor strălucit!
    Mi-au plăcut cele prezentate in povestire, le-am trăit si eu, dar nu am avut norocul domnului profesor Gheorghe Barcan de a avea un dascăl bun, asa cum a avut dansul, eu având cel puțin 10 învățători in perioada claselor 1-4 fiecare cu metoda lui de predare, neajungand niciodată sa ne cunoască ce vrem sa facem in viitor.
    Felicitări domnule profesor, mai asteptam sa publicati povestiri din viata dumneavoastră, sunt frumoase si sincere!
    Cu respect si stima, S.O.Luscalov!

  • Multumim dlui Sergiu Ovidiiu Luscalov, pentru frumoasa discernere a evenimentelor acelor timpuri, asezandu-le la locul lor, in devzoltarea acelor vremi. A punctat foarte bine influenta si rolul puternic ce-l aveau invatatorii in viata localitatilor de la tara, in influenta si dezvoltarea lor culturala si in nota de civilizatie. Ei selectau si elevii mai dotati in continuare studiilor si duceau o asidua mumca de lamurire a parintilor, pentru a-si trimite copilul la „scoala mai departe”, prin sacrificii, depasind conditiile grele, atunci ale razboiului. Localitate Salistea de Sus a avut dascali de baza, localnici sau 3-4 veniti din vechiul Regat, pana la ocuparea ungurilor a acestei zone de pamant romanesc. Cu aceste forte s-a format o elita de dascali localnici inzestrati, profesori, medici, ingineri, cadre universitare, ajungand peste vremi ca Salistea de Sus sa fie comuna situata pe primul loc, procentual, privind numarul studentilor. Rolul principal in dezvoltarea localitatii, sub toate aspectele, revenind invatatorului si preotului. O figura marcanta in acele vremi, sub multiple aspecte, fiind invatatorul Iuga Gheorghe Olu, de o ingeniozitate neintrecuta si alti invatatori, deosebit de devotati rolului pe care il aveau.
    Cu multa apreciere, respect si pretuire, d-lui S. O. Luscalov, pentru competentul si frumosul comentariu.

oferta-wise