
Jurnalistul italian Paolo Mossetti, și-a propus să ajungă în Ucraina, mai precis la Lvov.
A auzit de afluxul de refugiați de la Sighet, la granița cu Ucraina, a citit unele informații din publicația „Salut, Sighet” și a decis să includă în itinerariul său, pentru o scurtă oprire, orașul nostru.
Duminică, 06 martie 2022 s-a îndreptat spre Lvov – Ucraina. Își dorea foarte mult să vadă cu ochii lui ce se întâmplă în orașul din vestul Ucrainei, unde are prieteni, dar a zăbovit anterior, pentru o zi, și în Sighet.
Cred că a fost impresionat de scurta vizită la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, a fost interesat de noua Sinagogă din Sighet – construită recent – și a admirat câteva clădiri din patrimoniul imobiliar al Sighetului (inclusiv Liceul Taras Șevcenko).
Cu spijinul unui prieten de-al nostru din Solotvino (Vasile Ona – Jotu) Paolo a reușit să „prindă” trenul de Lvov și, când a ajuns acolo, la ieșirea din gară, a surprins câteva imagini pe care mi le-a trimis; sunt scene înfricoșătoare de război (a se vedea imaginea principală).
Azi am primit un mesaj de la Paolo, este încă în Lvov și este bine.
Mulțumesc, Paolo! Sper să ne auzim cât mai curând și, de ce nu, să ne revedem!
Ion Mariș







Adaugă comentariu