Actualitate Cultură Illuminati

Eliza Stănescu – Locul I (poezie/gimnaziu), „Talente Sighetene”, ediția 2021

Eliza Stănescu
image_printPrinteaza

La mulți ani, iubită mamă!

La mulți ani, iubită mamă
Cântec dulce ce mă cheamă,
Floare scăldată-n soare,
Un cuvânt special… chemare!

Îți doresc noroc și sănătate,
Căci fără ele, nimic în lume nu se poate!
În suflet să ai mereu lumină și iubire,
Inima să îți fie cuprinsă de fericire!

Dacă tu n-ai exista,
Cine m-ar mai mângâia?
Cine m-ar îmbrățișa,
Atunci când viața-i grea?

Mamă dragă, de-aș putea
Luna de pe cer ți-aș da,
Soarele de l-aș lua,
Te-ai scălda în raza sa!

Toate florile din lume ți-ar zâmbi,
Fluturii ți s-ar prinde-n păr, zglobii,
Păsările doar ție ți-ar cânta,
Tu ești scumpa mama mea!

Poți să-ți dăruiesc doar iubire,
În inimă să-ți aduc mândrie,
Să te îmbrățișez cu tot sufletul meu,
Să mă rog pentru tine la Bunul Dumnezeu!

O mamă printre mame ești,
Însă doar tu cu adevărat mă iubești.
Ești bună, sufletistă și miloasă,
Ești mama cea mai frumoasă!!!

*

Paştele nu e la fel pentru toți!

Azi în casa mea e Paște,
Poate-n alta nu-i.
Eu am bucate alese,
De-abia ştii unde să le pui.
Cozonaci de casă, pască bună este,
Mi se pare totul ca de poveste!

Bunica-i tare hărnicuță,
Gătește şi muncește ca o albinuță!
Nici mămica nu se lasă mai prejos,
Aranjează totul enorm de frumos!
Eu stau cumințică, mai ajut câteodată,
Mă asigur că locuința e frumos decorată!

Într-un moment de reculegere, mult aşteptat,
Mă gândesc la familiile care n-au Paşte adevărat,
Cu iubire şi fericire decorat.
Nu așteaptă sărbătorile cum le-aşteaptă familia mea.
La unii le-a murit speranța,
Că s-ar mai putea schimba ceva!
Au rămas înlăcrimați cu durere mare, mare,
Nu pot să-și înfrunte soarta, stând drepți în picioare.
Mulți nu au cu cine sărbători
Acest minunat Paște… prea slăvit în inima noastră!
Copiii sunt departe, prin țări străine plecați,
Amărâtă le este soarta acestor părinți îndurerați!
Nu vin să-i viziteze, nu se sinchisesc,
Nu vin nici măcar să le zică: „Paşte fericit! Vă iubesc!”
Doare acest adevăr, cu vârf şi îndesat,
Dar în zilele noastre îl auzi mai tot mereu, nu-i ceva nou,
Este ceva vechi, ce răsună în ecou!

Şi-apoi printre lacrimi sărate, spunând aceste cuvinte,
Văd că-ntinde mâna un copil sărac şi cuminte,
Şi zice sărmanul la un domn stilat: „N-aveți ceva de mâncat?”
Dar bărbatul întoarce capul,
Nici nu se uită la copilaş,
Nici nu-i vede lacrimile ce-i curg pe obraji!

Mă ridic de pe scaun repejor,
Şi mă duc la bucătărie să iau un ouşor,
Mai iau câte ceva, un cozonac,
Unul bun, umplut cu mac.
Fug către uşă, o deschid frumos,
Mă duc către copilașul acela zdrențăros:
„Hai, ia aceste bucate, să ai şi tu Paşte!”…
Cu lacrimi în ochi, el mi-a răspuns: „Domnul mi te-a trimis!
Eşti un înger din cer adus, de la Mântuitorul de Sus!”
Aceste vorbe mă bucur că le-am primit!
Să-l ajute Dumnezeu! Paşte fericit!

Sărbători luminate, asta le doresc,
Tuturor oamenilor creștini
De pe acest glob pământesc!
Prea multă durere văd în jur, deși sunt Sfintele Paşti!
Trăim într-o lume rea şi perfidă,
Nu vor oamenii să facă o faptă vestită,
Să ajute un copil sărman şi zdrențuros,
Că oricum îi va răsplăti Iisus Hristos.
Domnul le va da înzecit,
Mult mai mult decât au dăruit!
Vă doresc un Paşte fericit şi luminat,
Hristos a înviat!

*

Vino, primăvară!

Vino, primăvară, tânără fecioară înmiresmată
Și ne dăruiește în suflete bucuria de altădată!
Vino, copilă frumoasă și parfumată
Și ne dă o bucățică din inima ta curată!

Adu din nou pe cer strălucitorul soare,
În suflete noastre să stârnești o bucurie mare.
Împletește cum știi tu mai bine, multă iubire și speranță,
Căci în aceste zile grele ce le trăim, au foarte mare importanță!

Vrem să auzim prin aer zumzet de veselie,
Inimile noastre pierdute prin zăpadă, să sune-a bucurie!
Vrem să ne umplem sufletele cu credință,
Dar putem să facem asta doar prin propria noastră voință!

Prin tine dulce și binevoitoare primăvară,
Renaște întregul nostru pământ, întreaga țară,
Cu florile tale plăpânde, pure și frumoase,
Faci din zile întunecate, zile luminoase!

Tânără, iubită și adorată, fiică a bătrânului an,
Cu ajutorul tău răsună ogoarele, a pornit la muncă cinstitul țăran,
Prin tine pomii își capătă straiul de floare,
Peste tot prin păduri și poiene se simte în aer sărbătoare!

Și animale se trezesc somnoroase la viață,
Zboară și fluturii multicolori, de degete ni se-agață.
O aură pozitivă se așterne peste întregul pământ
Și florile primăvăratice au ieșit din recele mormânt.

A apărut și cea mai blândă floare, gingașul ghiocel.
A răsărit sfiosul de sub zăpadă, a răsărit și el,
A răsărit prin propria sa voință, fiind puternic și curajos,
Ne învață o lecție importantă ce nu e de prisos!

În viață dacă nu avem putere și voință,
Nu putem străluci, e totul cu prisosință!
Să avem sufletul unui ghiocel curajos,
Să-l îngrijim cu soare, iubire, să-l încântăm cu tot ce-i mai frumos!

A plecat iarna înțeleaptă și bătrână,
S-a dus cu tot cu haina ei cea veche, albita zână.
Ai sosit tu, dragă primăvară, dăruitoare de viață,
Te rog din suflet, îndepărtează de pe inimile oamenilor întreaga gheață!

*

Bunica mea, o stea

La amurg de noapte,
Pe-un colț de stea,
Stă îngândurată, visătoare,
Și mă face să ascult al poveștilor chemare, bunica mea.

Negre plete încâlcite
Îi fluturau pe fața-mi moale.
Mă mângâia ca nimeni alta,
Oh, dulce-a mea, bunica mea…

În lumea asta mare
Ca ea nimeni nu era
Și nu va fi oricât ar vrea!

Îmi povestea cu glasu-i dulce
Că într-o zi va deveni steaua mea,
Că mă va veghea de pe o boltă,
Va patina în sufletul meu ce se revoltă.

Dar de ce o stea și nu o rază de soare
Să mă lumineze în splendoare?
De ce nu un val puternic și sărat
Să mă scalde luminat?

Răspunsul a fost unul vag
Ce nu putea fi uitat.
„Doar o stea poate să-ți trimită un vis frumos
Să mă zărești pe mine cum te-mbrățișez duios.
Doar ea poate să-ți fie felinar în întuneric
Ca să te-ndrume veșnic”.

Poate a fost-un mesaj sofisticat
Dar de mine jur, nu va fi uitat!
Chipul ei îmi va rămâne în vecie,
Te rog Doamne, n-o lua de lângă mine!

Eliza Elena STĂNESCU
Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”
clasa a VII-a

N.r.: Creații premiate cu locul I, la Concursul „Talente Sighetene”, ediția a IV-a (organizator, Centrul Cultural Sighet), la secțiunea Poezie/Gimnaziu.

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise