Marți, 31 august 2021, de la orele 15:00, va avea loc la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” (strada Bogdan Vodă nr. 1), vernisajul expoziției artistului plastic sighetean Silvia BOAR.
Este o expoziție aniversară care cuprinde lucrări din întreaga sa activitate artistică, care se întinde pe o perioadă de aproximativ 50 de ani. Lucrările sunt monotipii în ulei, compoziții sau portrete decorative în tehnici mixte (tempera, acril, guașă, cerapastel) și pasteluri, cele din urmă fiind reprezentative pe o perioadă mai îndelungată de activitate artistică.
„Întotdeauna am lucrat sub prima impresie, dirijată de o scânteie care, dacă nu se aprinde, nu există operă de artă. Numai senzația, prima impresie, primul impuls, culoarea care se schimbă repede, dintr-un minut în altul… asta conta pentru impresioniști și a avut o mare influență și asupra mea. M-am bazat întotdeauna pe simțuri, pe simțul culorilor. Îmi plac formele difuze, luminile și umbrele, culorile calde. Folosind pastelul, am putut reda splendoarea peisajului, frumusețea florilor, dar în același timp și precizia portretelor. Natura în Maramureș e superbă. Dealurile, valea Izei, Grădina Morii, livada bunicilor mei din Valea Cufundoasă, podurile, pădurile și luminișurile, clăile de fân și florile care se găsesc pretutindeni, toate m-au inspirat și mă inspiră în continuare.” ne-a mărturisit artista.
Raluca Iancău







De mic am cutreerat campurile, dealurile, padurile, in zi si in noapte, fiecare avand frumusetile lor. Am vazut veverite, iepuri, vulpi, multi serpi, o multime de zburatoare, cu cantecele lor frumoase, in zori de zi sau in amurg, toate producandu-mi o mare desfatare; de serepi ma feram sau ii atacam decisiv, care-i credeam periculosi. N-am vazut niciodate lupi si ursi, fata’n fata. Imi placea natura, cu tot farmecul ei, cu indescifrabil de multe varietati, peisaje. Imi placea si seninul si cerul inorat, ori mai agitat, cu atatea fenomene ale lui. In tot cursul scolar la zi, desenul era obiectul preferat si-mi pare rau ca nu l-am continuat, macar pentru placere, fara pretentii mai inalte. Dar pe unde am umblat in vremile favorabile dezvoltarii lor, nu aveam nici creion, nici penel, culori sau pensula si acuarele, pentru a exersa. Dar imi plac mult picturile, care au surptins cele amintite, peisage cu exprimari a varietatilor naturii, portrete. Cat de mlt imi place sa vad un tanar voinic, un eveniment frumos, peste care a trecut timpul, soarele, vantul, praful si chiar aerul, care a pus peste ele o umbra, o trecere, o garbovire, de nerecunoscut acuma cu originalul de atunci, dar se pastreaza atat de frumos prin descrierea acestora cu un penel talentat. Se aduce trecurul in prezent si va treca prezentul in trecut. Din acele locuri cumplite n u s-au pre creat imagini care sa ramana peste timp si care sa arate diferenta grotesca a uratuli in cea mai inalta forma, cu frumusetile unui trai in firecul lui natural. Sunt bune picturile frumoase, care indeamna a trai si a crea frumosul, dar si acele cu uratenie monstrualitatii lor, pentru a lupta spre a le eilimina si pentru a prezenta lumea asa cum este ea si nu doar o parte a ai. Probabil pictorii talentati ce o sa le vizualizeze, le vor prezuenta sub toate aspectele lor, dar, de obicei, se reprezinta frumosul vietii, mai mult spre ce tindem, ce dorim, ce ne place si mai putin uratul ei, de ce trebuie sa ne ferim, sa fugim, sa facem sa dispara.
Merci pour vos peinture et vos expressions de toute nature. Je regrette de ne plus être à Sighet en ce moment. Cordiales Salutations
Jean-Louis Chancerel