Proprietar la geam cu țigara, cu hardughia în spate – burg, vara.
Casă toată sclipind a inox, trandafiri opulenți, gard de beton – noi însemne de prestigiu.
Zi de zi consemnez: cum am stat cu parcul, cum am mers cu râul…
La Iza Solovană. Unul cu un tun-foto sărăceşte locul de imagini. Unii nu ne-am bucurat la tinerețe de aceste locuri magice. Ci, faptul că ne bucurăm de ele acum, peste ani, inventează şi acele bucurii, din nimic.
No story. Decât că plouă și Zveltețea Sa (unknown) se îndreaptă alert spre Iza şi că imaginile sunt de acum.
La râu, pe mal, un vânt ușor freamătă frunzișurile și cămășile pescarilor.
Vară toridă. Mai albi crinii în soare, ori în penumbră?
O ospătărie lângă policlinică. O mătușă singură la masă: „Alo!… Daa, și cu inima… Tăt ‘i bine… Pune-mi o oală mare cu apă pă șpor, pă când vin!”
Vară molcomă. Ci, iarba asaltând clăi vechi, metalice.
Spre plajă, 2 cumetre hodine în pantaloni scurți:: „…și două Raffaele-uri mi-o furat, tu!”…
Și pentru precupețele din comerțul stradal din „Cuza-Vodă”, cumpărătorul este un adversar: „Ceă, n-au alt loc a ști’mba banii? Numa’ aici, la noi?”
După furtună. Gladiole grele-n rond, în înclinare.
Cuiul de pe Pietonală. În loc de un manelist, la mohonumentul non-stop cântă mai nou un șansonetist. Inadecvareee!…
O pereche trece zilnic spre piață. Însoțitoarea inspiră izurile verii, cum trec peste fața soțului ei orb…
Crini în grădină. Sunet de argint abia, în porțelanuri…
Luni. În parc, prin filigorii, siluete apropiindu-se. Bună și această „Floare de colț” la ceva…
Facebook, râs de grup – nu se înțelege pentru cine. Mulți ar trebui să nu mai posteze nimic pe rețele… Nu numai că se dau în stambă dându-se ce nu sunt, dar este evident că existau mai mult înainte. Devin indistincți, își pierd individualitatea în noianul de postări. Nu mai vorbesc de unii dependenți de chipul lor, narcisici până la …paranoia, care stau și se contemplă non-stop, înr-o …prostare continuă.
Duminica, în parc. Par să fie mai mulți oameni, copii, cum vin și pleacă, în vântul verii – oarecum ilustrativ la soarta lumii.
La Grădina Morii, un spaniol învață niște copii mai mari, de la noi, „Maia-hi, maia-ho! Alo, Picasso!”. Aplaudă și se mișcau ritmic, menținând formația buluc, într-o intimitate de frați.
Cu vara, se răresc fluturii albi. Apar fluturii policromi, după florile mii…
Sfânta Maria Mare! La Sebările de la Putna, acum 150 de ani, Eminescu şi congenerii săi naționalişti, „floarea tinerimii române”, se salutau astfel: „Trăiască nația!… , Sus cu dânsa!”
Neantul verii intensifică neantul provinciei. O mare foame de evenimente. Orice gest, orice vorbă, orice apropiere sunt interpretate ca semnal al unor fapte sau cel puțin ca intenții. Nimic nu rămâne gratuit, pur și simplu.
Casa de la râu. Nu mai cântă pianul. Numai flori, sub geam.
„Tăți îs oameni buni, / Că au grădină cu pruni…”
La „Pariuri”
Întinde banii și tace.
– …Spune, ce să pun?… Că nu scrie pe fața dumitale!
– …Aliator, ceă?!…- mormăie necăjitul.
Consemnări de Marin SLUJERU
(din ultimele mele postări pe fb)
Adaugă comentariu