Actualitate Illuminati

Fii-mi speranță în apus și iubire în suflet! (autor, Andreea Marinca)

image_printPrinteaza

Nu ți-am spus să nu te duci acolo? Nu ți-am spus că, în ciuda oamenilor din viața mea, nu te cunosc, cu adevărat, decât pe tine? Nu ți-am spus că în această lume a lipsurilor, eu sunt fântâna vieții? Nu ți-am spus? Dacă într-o zi te vei supăra pe mine și vei pleca, și vor trece o sută de mii de ani, nu ți-am spus că eu sunt locul în care o să te întorci? Nu ți-am spus să nu te mulțumești cu ceea ce primești? Nu ți-am spus? Tărâmul tău este al meu, eu îl decorez, nu ți-am spus? Nu ți-am spus că eu sunt marea? Nu ți-am spus că tu ești un pește? Nu ți-am spus să nu mergi în acele locuri întunecate? Nu ți-am spus că eu sunt marea ta curată? Nu ți-am spus să nu intri în capcană ca păsările? Nu ți-am spus că eu sunt cea care te-a făcut să zbori? Nu ți-am spus că eu sunt aripa inimii tale? Nu ți-am spus că te vor împușca în drum, dar în loc de gloanțe vor folosi cuvinte? Nu ți-am spus că te vor face rece? Cu toate astea, focul tău sunt eu. Nu ți-am spus că eu te voi încălzi? Nu ți-am spus că îți vor spune multe lucruri care te vor răni? Nu ți-am spus că vei avea obiceiuri proaste? Nu ți-am spus că vei pierde sursa imoralității, adică nu ți-am spus că o să mă pierzi?
Spune-mi, nu ți-am spus mereu asta?
Nu ți-am spus că această inimă este precum un întuneric? Oricine cade în ea se îneacă. Nu ți-am spus că eu sunt adevărata ta iubire? Nu ți-am spus că, atunci când vei rămâne fără speranță, eu voi fi încăpățânarea ta? Nu ți-am spus că, cu cât iubești mai mult o persoană, cu atât mai mult o să te doară sufletul? Te gândești la persoana pe care ai pierdut-o, dar îți dai seama că acolo unde ar trebui să fie dragoste, e durere. Și eu am avut nevoie de timp ca să înțeleg cum e posibil. Nu ți-am spus că îți voi fi și durere, dar și fericire? Nu ți-am spus că povestea mea, datorită ție, are un început, un mijloc și un sfârșit? Nu ți-am spus că nimeni nu va înțelege durerea din sufletul tău, în afară de mine? Nu ți-am spus să nu permiți nimănui să se uite de sus la tine? Căci doar cerul e mai înalt decât tine. Să nu plângi din cauza mea și să nu spui nimănui că suferi din iubire. Nu ți-am spus că iubirea are întotdeauna un scop egoist? De aceea, la sfârșit, îți lasă un gol în suflet. Lasă-i pe cei care vor să te vindece să o facă. Oamenii sunt leacuri unii pentru alții, dar nimeni nu poate fi vindecat atâta timp cât nu dorește. Unele răni dispar, iar altele se vindecă, lăsând în urma lor cicatrici. Nu ți-am spus că amintirile urâte, în timp, vor fi înlocuite de unele frumoase? Nu ți-am spus că viața va continua să fie frumoasă, atâta timp cât crezi în ea? Nu ți-am spus să pui fericirea ta pe primul loc, deoarece nimeni nu o va face pentru tine? Nu ți-am spus că oamenii sunt egoiști?
Spune-mi, nu ți-am spus mereu asta?
Dacă privești lumea cu toată inima, atunci vei fi capabil de a înțelege totul. Și, nu ți-am spus de atâtea ori, că iubirea noastră nu are loc nicăieri? Și cu toate astea, m-ai iubit și știu că încă mă mai iubești. Chiar și în ciuda timpului, vei continua să mă iubești, deoarece eu am devenit rana ta, de care nu vrei să te vindeci. Vor apărea mulți oameni în viața ta. Unii vor rămâne, iar alții vor pleca. Să nu-i învinuiești pe cei care aleg să plece din viața ta, poate, prea repede. Să nu mă învinuiești pe mine că am plecat prea devreme…
Sufletul tău va continua să ardă împreună cu al meu până în ziua când se vor reuni, deoarece sufletele nu cunosc timpul. Nu ți-am spus că ochii tăi îmi vor aduce sfârșitul? Acei ochi pentru care merita să mori, dar mai ales să trăiești. Acei ochi care aveau forma și culoarea a două perle negre de pe fundul mării. Vezi tu, ți-aș spune că te iubesc, dar iubirea mea nu se măsoară doar în două cuvinte. Iubirea mea este precum Marea Neagră… profundă și întunecată. Iubirea mea este o iubire imposibilă, iar tu nu poți iubi ceva imposibil, deoarece ai risca să te îneci în amăgiri și promisiuni deșarte. Atât valoarea, cât și calitatea unei iubiri, este determinată întotdeauna de cel care iubește și nu de cel iubit. Orice om vrea să fie el cel care iubește, deoarece, într-un fel profund și tainic, mulți nu pot suporta faptul că cineva îi iubește, din cauza fricii. Mulți dintre cei iubiți, nu se cred vrednici de a dobândi iubirea celor din jur, și de cele mai multe ori, cel care iubește, este urât de către cel iubit, căci cel care iubește, pătrunde mereu în sufletul celui iubit.
Astfel, am descoperit iertarea. Oamenii nu iartă pentru că iubesc. Oamenii iartă pentru a se simți liberi, iar cei iertați vor fi mereu cu un pas în urma celor care iartă. Nu ți-am spus că nu poți pierde ceva căruia nu îi simți lipsa? Mereu te purtam în suflet, doar ca să nu îți simt lipsa, pentru că, dacă ajungeam să îți simt lipsa, te-aș fi pierdut, iar dacă te pierdeam pe tine, mă pierdeam pe mine. Nu te-am iubit pentru că erai diferit. Te-am iubit pentru că, în ciuda a toate, erai acolo pentru mine. Te-am iubit pentru simplul fapt că erai tu și nu o mască pe care o porți zi de zi. Nu ți-am spus că atunci când reușești să închizi în cuvinte clipe de fericire și viață adevărată, ai dobândit ceva mult mai prețios decât toate frazele frumoase din lume?
Spune-mi, nu ți-am spus mereu asta?
Dragostea este dincolo de orice îndoială. Dragostea este pur și simplu certitudine. Nu o vezi venind și de cele mai multe ori nici nu o aștepți. Simți că îți stârnește sufletul și nu poți să reușești să o oprești. Este ca o reflectare în oglindă a ta, ce te face să te simți mai viu ca oricând și să vrei să te descoperi cât mai mult. Nu îmi amintesc momentele în care m-ai dezamăgit, dar în schimb, nu voi uita momentele în care mi-ai umplut sufletul de fericire. Nu îmi amintesc lacrimile pe care le-am vărsat în lipsa ta, dar în schimb, nu voi uita niciodată râsetele cu tine, în miez de noapte. Pentru că așa e viața. Nu o să îți amintești niciodată momentele în care ai suferit, ci doar acelea în care ai fost cu adevărat fericit.
Cine sunt eu?
Chiar așa, cine sunt eu? Sunt doar un om ca toți oamenii. Un om cu calități și cu defecte în armonie, un om care s-ar putea mândri cu câteva fapte mărețe, dar totodată ar trebui să se simtă rușinat de anumite fapte care nu-i fac cinste. Un om cu greșeli omenești, cu experiențe de viață frumoase, dar și urâte, un om cu frământări interioare și cu temeri, un om care a fost foarte fericit, dar și cumplit de nefericit, un om care s-a prăbușit și s-a ridicat de multe ori, un om care de câteva ori s-a abandonat pe sine, dar care s-a regăsit de fiecare dată. Un om care a crezut orbește în oameni, în fericire și în iubire și care a cunoscut gustul amar al eșecurilor și al dezamăgirilor. Sunt un om care a avut și căderi, care a mințit, care a trădat, care a vorbit de rău, care a judecat fără să cunoască, dar care, într-un final, conștient și dezgustat de toate căderile lui, le-a regretat și s-a străduit să evolueze spre bine. Sunt un om care a înțeles, într-un târziu, că viața nu trebuie să fie perfectă, pentru a fi fericit- și că fericirea nu este condiționată de a avea totul, ci de a te avea pe tine, de a fi liber și de a avea iubire. Un om care s-a trezit adeseori în rutină și amorțit, care a rătăcit pe drumuri incerte și care a făcut alegeri proaste. Sunt un om care a înțeles că iubirea nu oferă garanții, că ea devine uneori amărăciune, că fiecare fluture din stomac își ia zborul și că, oricât de mult am iubi și oricât de mult ne-am dărui, oamenii ne pot abandona, ca și cum nu am însemnat nimic pentru ei.
Sunt un om care a cunoscut binele și răul, care a ales rațional, dar și irațional, un om care atunci când privește în urmă, are multe regrete, multe lucruri nespuse, promsiuni neonorate, neîmplinite.
Sunt un om care te-a iubit, dar nu îndeajuns încât să te facă să rămâi. Iar atunci când ai fost tu, am plecat eu. Poate acesta este cel mai mare regret al meu, faptul că ne-am iubit, dar nu în același timp…
În fiecare seară, el se plimba astfel cu scrisoarea în mână, pe plajă, strigând, și parcă certându-se cu marea: Spune-mi tu, Marea Neagră, câte iubiri s-au scufundat în adâncurile tale?
Ochii săi nu făcură nimic din ceea ce descriem în mod obișnuit a fi șoc. Fără vreun pocnet, fără vreo plesnitură sau vreo zdruncinătură. Astfel de lucruri se întâmplă când te trezești dintr-un vis rău, nu când te trezești într-unul. Nu, și-a deschis ochii cu greu, din întuneric spre crepuscul. Corpul a fost cel care a reacționat ridicând din umeri și aruncând în aer un braț, ca să înhațe aerul.

Andreea MARINCA
clasa a XI-a F, CNDV

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise