Actualitate Știri

Gala Premiilor Oscar 2017

image_printPrinteaza

Teatrul Dolby din Los Angeles a fost, duminică spre luni (26/27 februarie), gazda celei de-a 89-a ediţii a Galei Premiilor Oscar, cea mai renumită distincţie pe care o poate primi un film.

Vedetele s-au oprit pentru a fi fotografiate pe covorul roşu stârnind ca de fiecare dată controverse în ceea ce priveşte ţinutele şi coafura. Decolteurile generoase şi rochiile despicate până sus, pe picior, au fost la ordinea serii. Jennifer Aniston, Mariah Carey, Michelle Williams, Bianca Blanco sau Charlize Theron sunt doar câteva dintre invitatele care au şocat prin ţinutele lor îndrăzneţe. Ryan Gosling a atras atenţia prin partenera lui care purta şi ea un decolteu generos şi despre care s-a aflat mai târziu că este chiar sora actorului. Viola Davis, Nicole Kidman sau Emma Stone s-au remarcat prin ţinute elegante şi cu mult bun gust.

Festivitatea a avut multe surprize, atât plăcute cât şi neplăcute. Atmosfera a fost întreţinută de prezentatorul Jimmy Kimmel, acesta ironizându-l chiar pe Donald Trump printr-un tweet trimis în timpul ceremoniei, în care îl întreba dacă doarme. Un grup de turişti a fost condus în sala de spectacole nebănuind că ceea ce vor vedea în primul rând vor fi cei mai celebri actori reuniţi cu prilejul Galei Oscar. De sus au fost lansate de vreo două ori pachete învelite în alb din care actorii puteau servi bomboane şi gogoşi. A fost o festivitate reuşită dacă omitem momentul neplăcut de la sfârşit când Warren Beatty şi Faye Dunaway au anunţat „La La Land” câştigător la categoria Cel mai bun film. Au apucat să se îmbrăţişeze, s-au bucurat vreo două-trei minute, şi-au ţinut chiar şi speech-urile de final înainte să fie coborâţi de pe scenă pentru a li se recunoaşte meritele celor de la „Moonlight”. Moonlight a fost desemnat cel mai bun film al anului 2016, dar, mie persona,l nu mi se prea pare că ar fi, „La La Land”, „Manchester by the Sea” şi „Fences” cred că sunt net superioare.

Cât despre filmele nominalizate, dacă ar fi să facem un podium în funcţie de câte premii a luat fiecare, acesta ar fi cam aşa: „La La Land” pe cea mai înalta treaptă cu nu mai puţin de 6 premii, apoi „Moonlight” cu 3 premii şi „Manchester by the Sea” la egalitate cu „Hacksaw Ridge”, fiecare cu câte 2 premii. Deja sunt mai mult de jumătate, adică 13 din cele 24 de categorii premiate. Cel mai bun actor în rol principal a fost desemnat Casey Affleck („Manchester by the Sea”), cel mai bun actor în rol secundar a fost Mahershala Ali („Moonlight”), cea mai bună actriţă în rol principal a fost Emma Stone („La La Land”), iar în rol secundar Viola Davis („Fences”). Damien Chazelle a fost desemnat cel mai bun regizor pentru „La La Land”. Un moment mai delicat a fost când, după desemnarea filmului „The Salesman” ca fiind cel mai bun film străin, în regia iranianului Asghar Farhadi care a semnat şi scenariul, acesta nu a fost prezent pentru a-i fi înmânat premiul, în semn de protest faţă de decretul lui Donald Trump privind interdicţia de călătorie pentru 7 ţări predominant musulmane printre care şi a sa. Acesta a ales să-l reprezinte doi cetăţeni iraniano-americani, o femeie inginer şi un fost om de ştiinţă de la NASA. Anousheh Ansari a citit un mesaj din partea regizorului.

Americanii se pricepeau bine la organizat spectacole, să sperăm că momentul stânjenitor de azi nu se va repeta la ediţiile viitoare. Gala Premiilor Oscar rămâne un spectacol aşteptat şi urmărit de cinefilii din întreaga lume.

Crina Voinaghi

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise