Actualitate Cultură Știri

Gloria in excelsis Deo! (autor, Marius Vișovan)

image_printPrinteaza

Marți, 19 decembrie 2017, Sala „George Enescu”, concertul de colinzi al Liceului Pedagogic “Regele Ferdinand” condus de doamna profesoară Rodica Gheorghiu.

O atmosferă minunată, o sală arhiplină, bucuria creștină a Nașterii Domnului, fiorul autentic al tradiției românești dar și sonorități (clasice și moderne) de pe alte meridiane, veselie dar și emoție, contemplație dar și exuberanță, muzică și poezie, sunet și culoare, sinceritate și naturalețe dar și munca serioasă îndelung pregătită, inocența copiilor de pe scenă ( dar parcă toți ne simțeam copii…), vocile splendide ale liceenilor dar și o regie minuțios articulată…indiferent de vârstă sau profesie ne-am regăsit cu toții într-o încântare care înalță și înnobilează sufletul. Mă bucur și mă simt mândru că la Sighet se poate organiza un asemenea concert. Și asta an de an, de vreo 25 încoace…(îmi amintesc cu plăcere entuziasmul meu de la prima ediție…)

Anul acesta, însă, spectacolul a mai avut o dimensiune, cea a împlinirii unei vieți de muncă, de sacrificii minunat concretizate în realizări de prestigiu. Biografia doamnei profesoare Rodica Gheorghiu a punctat discret etapele concertului, magicianul care inspiră, pregătește și asamblează aceste bijuterii de suflet dezvăluindu-ne câteva din treptele devenirii sale ca om și artist, dascăl și prieten, dragostea și recunoștința față de părinți detașându-se în mod impresionant, dar fără să lipsească și mulțumirile adresate tuturor celor care au sprijinit-o de-a lungul timpului (inclusiv în organizarea acestui concert).

E greu de descris avalanșa de felicitări, mulțumiri, cuvinte omagiale (impresionant și cuvântul fiicei dânsei), aplauze entuziaste, scandări, distincții și cadouri simbolice cu care a fost “bombardată” doamna Gheorghiu… elevii de pe scenă au desfășurat un banner imens pe care scria “Te iubim , Rodica! “, profesorii liceului i-au făcut o surpriză urcând pe scenă și dedicându-i câteva colinzi, etc, etc…

Am plecat acasă cu bateriile încărcate. Am scris doamnei Rodica un scurt sms de felicitare, cerând asupra dânsei binecuvântarea lui Dumnezeu, Izvorul tututor darurilor, Izvorul Iubirii care pune în mișcare toate energiile și dă valoare tuturor acțiunilor noastre.

preot prof. Marius Vișovan

P.S. Tot sub conducerea doamnei prof. Rodica Gheorghiu, ne-au încântat duminică colinzile interpretate de corul parohiei greco-catolice “Cristos Rege” din Sighet, în cadrul concertului anual de la biserică cu ocazia Nașterii Domnului.

oferta-wise

3 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Iubiti dascalii!
    Intamplarea face, ca in copilaria mea sa fi fost vecin cu doamna profesoara Gheorghiu! Parintii dansei tot dascali au fost, o familie de intelectuali care au stiut cum sa-si educe pentru viata copiii! Astazi sunt bucuros sa scriu despre doamna profesoara, îi cunosc bine sotul, un om foarte cumsecade, parca harazit pentru Rodica Chindris, acum Gheorghiu, dupa casatorie! Pe unde mergi si cu cine vorbesti, auzi numai cuvinte de lauda la adresa familiei Gheorghiu, amandoi, dascali de exceptie, dansul pensionar dar doamna inca in activitate. Iubesc aceasta familie, am mai spus sunt invidios pe ea si sunt fericit ca o cunosc! Ma magulesc cuvintele de lauda cand aud, ca sunt adresate doamnei profesoare, cred si sunt sigur, ca este cunoscuta si recunoscuta de tot orasul pentru activitatea dansei! O activitate de educatie, cultural artistica de mare profesionalism, activitate dusa pana la sacrificiul propriei sanatati pentru a organiza si contribui la realizarea multor desfasurari culturale de inalta tinuta artistica, de un nivel ccltural si organizatoric ridicat! Nu sunt laude, sunt realitati si doar cine nu o cunoaste pe doamna profesoara ar putea sa nu fie de acord cu cele spuse! Daca toti dascalii ar fi asemenea dansei, atunci invatamantul romanesc ar fi considerat la cele mai inalte cote. Acum cand se apropie de sfarsitul carierei profesionale si nu de cel al activitatilor, as dori sa-i transmit numai urari de bine si sanatate, multa putere de munca pentru ca si dupa „lasarea la vatra” sa continue activitatile extraprofesionale! Sarbatori fericite, Mos Craciun sa fie darnic cu dumneavoastra, sa va implineasca toate dorintele, sa aveti numai impliniri si realizari, multa voie buna si nu uitati, Sighetul si elevii, fosti sau actuali, cunoscuti si prieteni, va iubesc, pentru omul care sunteti si pentru ce ati facut in educatia atator copii trecuti prin exigenta si priceperea profesionala de care ati dat dovada!

  • Ma simt foarte bucuroasa si implinita sa stiu ca am fost pe scena acestui spectacol deci practic am contribuit la realizarea acestui eveniment minunat! O stiu pe doamna Rodica din clasa a cincea cand soarta a facut in asa fel incat sa imi fie diriginta! De atunci mi-a oferit numai iubire, intelegere si duiosie demostrandu-mi ca este o femeie iubitoare, plina de viata, caruia ii place frumosul! Eram foarte pregatita sa scriu si eu un articol pe aceasta tema, dar citindu-l pe acesta nu pot decat sa scriu acest comentariu ca semn de recunoatinta pentru tot ceea ce a facut doamna Rodica Gheorghiu im viata mea! Ii doresc tot binele din lume si sarbatori binecuvantate in harul Domnului! Iar despre acest spectacol, pot spune ca va ramane mereu intiparit in inima mea, amintindu-mi mereu de el cu bucurie si dor!

    • Imi pare rau ca nu l-ai scris tu, erai mai indreptatita…dar vazand ca nu apare nimic am „umplut „eu golul…

oferta-wise