Actualitate • Cultură • Social

Hora la români (autor, Horia Picu)

image_printPrinteaza

Pe 1 august 2026, cândva pe la orele apropiatei înserări, în centrul Sighetului, am prins în plină desfăşurare ediţia a treia a Festivalului Internaţional de Folclor „Mara”. Organizator a fost Centrul Cultural Sighet, care merită menţionat pentru implicare. Nu-i deloc uşoară organizarea unui asemenea eveniment.

Pentru un spectator dedicat muzicii populare, sau pentru unul  – cum am fost eu -, aflat în trecere pe-acolo şi rămas locului pentru frumuseţea spectacolului oferit, era imposibil să nu stai, să nu admiri şi să nu asculţi, să nu te bucuri de frumuseţea şi diversitatea costumelor populare purtate de artişti din Republica Moldova, Ucraina, din Timiş, Braşov, Caraş-Severin, Hunedoara, Sibiu, Olt, Bistriţa-Năsăud şi Maramureşul gazdă.

Mie mi-a atras atenţia ceva ce s-a desfăşurat lângă scenă. O horă făcută de invitaţi, o horă a bunei înţelegeri între oameni pentru care muzica populară, dansul popular înseamnă foarte mult. Cred că pentru mulţi (poate pentru toţi participanţii la festival) este chiar un mod de a trăi şi nu sunt sigur că-şi pot imagina viaţa fără aceste bucurii ale sufletului.

Am văzut lângă scenă o horă ad-hoc „a prieteniei, a costumelor populare şi a valorilor care ne unesc”, aşa cum scrie în afişul cu programul Festivalului.

Hora am imortalizat-o în câteva instantanee fotografice. Costume populare diferite, foarte frumos colorate, feţe zâmbitoare, poate începuturi de prietenii, poate consolidarea altora.

Am încercat să „văd” dincolo de paşii de dans şi mi-au apărut buna-înţelegere, bucuria de a fi în aceeaşi horă, jucată într-un loc frumos, pe care-l ştie – sau de care oricum a auzit – toată România.

Am văzut în hora ad-hoc de lângă mine o unire spirituală care nu putea să mă lase indiferent. Folclorul nostru e de aceeaşi vârstă cu poporul român. E ceva ce ne defineşte şi ne deosebeşte de alţii prin diversitatea jocurilor, cântecelor şi a costumelor populare atât de frumos şi de armonios colorate.

Da, hora văzută pe 1 august mi-a amintit de poezia „Nunta Zamfirei” de George Coşbuc:
„Trei paşi la stânga linişor/ Şi alţi trei paşi la dreapta lor;
Se prind de mâini şi se desprind,/ S-adună-n cerc şi iar se-ntind,
Şi bat pământul tropotind/ În tact uşor.”

O horă jucată liber, la marginea scenei, fără regie şi coregrafie. O învârtită ce m-a făcut să văd armonia socială, egalitatea participanţilor, bucuria de a fi împreună, sprijinul reciproc (niciun participant la horă nu era lăsat pe dinafară datorită dinamicii mişcării).

Am înţeles că putem fi uniţi dacă avem un ţel comun, o „greutate” de care trebuie să scăpăm, ori o bucurie care să fie a tuturor.
Când muzicanţii au tăcut, hora s-a „spart”. S-a dus armonia socială, bucuria jucătorilor de a fi împreună n-am mai simţit-o…

Eram din nou în România reală (şi actuală), aia în care unii vorbesc, alţii nu ascultă, unii fac şi alţii nu fac şi nici n-au de gând să facă.

Horia PICU

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salut Sighet
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.