Trăim niște vremuri ciudate, în care parcă totul s-a spus; negrul este negru și albul este alb! Fiecare își arogă dreptul de a judeca, a cataloga și a da verdicte. Doar că, „de ai minte și ai cuget” ar trebui să întrevezi și partea aceea din penumbră, a faptelor bune făcute în ascuns, fără a aștepta likeuri de apreciere pe față! Suntem încrîncenați mai ales pe rău: că ni s-a făcut o nedreptate, că n-am fost tratați (fie și medical) cum am considerat noi, că toți așteaptă să primească ceva… etc.
Dar, cîți oare dintre noi am avut vreun moment în care să fim recunoscători că ni s-a făcut și un mare bine, sau că am trecut printr-o mare cumpănă a vieții din care, cum zicem noi, numai Dumnezeu ne-a scăpat?! Ne-am gîndit că Dumnezeu are și el aici, printre noi, „slujitorii” lui fără aripi? Îngerii în halate albe! Da, sunt îngeri pe pămînt cu chip de Om, pe care fiecare dintre noi ar trebui sa-i recunoască. Degeaba le veți căuta aripile sau nimbul de deasupra capului. Mulți se deghizează și-și ascund aripile sub halate iar aura e substituită de mințile ,„tocite” pe băncile școlii, antrenate ani la rînd, ca atunci cînd vreunul dintre noi cade, ei să-ți sară în ajutor E ușor de blamat breasla medicală, auzi peste tot: e dreptul meu, plătesc asigurări, să-și facă datoria!
Adevărat , toți avem drepturi și ni le strigăm, dar ar trebui să fim mai moderați în a arunca cu anatema. Sunt și multe excepții și acestea se pot vedea cel mai bine la Serviciul de Urgență al oricărui spital. Acolo e foc continuu! Ori! Ori! Nu poți vorbi mai bine ca un pățit. Eu sunt unul dintre ei… E adevărat, în urmă cu vreo 20 de ani. Un accident în care ești declarat fără șanse, dar, cu aportul unor îngeri în halate albe astăzi pot să scriu și să mulțumesc încă o dată și nu numai în numele meu.
E drept, majoritatea medicilor de atunci s-au dus la Cer, dar generațiile care au venit sunt de toată isprava. Și atunci, ca și acum, dotările sunt cum sunt toate în țara asta însă dacă există empatie, pregătire și dăruire față de suferinzi se fac adevărate minuni. Într-un oraș cum e Sighetul, cu posibilități sub așteptări, ne și mirăm că mai funcționează ceva. Omenia se pare că se îndărătnicește să persiste la acest Serviciu de Urgență, vital și asta ne dă certitudinea că mai există speranță și într-un „firicel” de puls, care, bine gestionat poate reporni inima, atît a unui bolnav cît și a unei comunități. Cu oameni pentru oameni!
Ileana PISUC
P.S. Nu vreau să dau nume de medici sau asistente de la Serviciul de Urgență Sighet. Toți au același grad de implicare și atît cît le stă în putință fac adevărate minuni!
Adaugă comentariu