Ne-am învăţat prea mult cu răul, cu urâtul. Scandalul proţăpit în mass-media cu litere de-o şchioapă aduce mulţi cititori. Ştirile de bine, reportajele despre normalitate, despre oameni buni, frumoşi în interiorul lor, nu prezintă interes.
Cu toate acestea, îmi permit ca azi să scriu câteva cuvinte despre o doamnă absolut încântătoare în atitudinea pe care o are. O cheamă Alina, şi o găsiţi în centrul Sighetului, gata oricând să servească pe oricine are nevoie de o îngheţată.
Frumos din partea ei! Dar partea mai frumoasă vine acum. Alina, când nu trebuie să umple cornetele cu îngheţată, stă pe scaun şi citeşte! Are întotdeauna lângă ea o carte, la care se întoarce întotdeauna când are un moment liber.
O cunosc de pe vremea când era elevă, iar eu îi eram diriginte. Aşa că discuţia cu Alina s-a desfăşurat uşor, am întrebat-o fel de fel despre cărţile pe care le-a citit. Nu lista în sine e importantă aici, cât mai ales modul cum se poate concentra în agitaţia străzii. Mi-a spus că imediat ce deschide cartea, aflată întotdeauna lângă aparatul de îngheţată, se poate concentra la cele scrise, indiferent de zgomotul stăzii. Mai mult, de fiecare dată se implică emoţional în subiectul cărţii. Desigur, când cineva se opreşte lângă aparat, se opreşte şi Alina din citit.
Când am văzut-o citind, la începutul verii, am crezut că are în faţa ochilor o carte din acelea care nu pot fi lăsate din mână. Dar, de fiecare dată când treceam pe lângă ea, dacă nu era ocupată cu doritorii de îngheţată, Alina citea! Deci era un obicei frumos şi rar, care trebuia adus la cunoştinţă sighetenilor.
Prin urmare, am discutat deunăzi cu ea, între două îngheţate servite într-o dogoritoare zi de vară, şi am aflat că şi acasă, dacă are timp, citeşte!
Ce simpatică îmi poate fi! Şi sper să devină şi cititorilor acestui articol! Alina se asigură întotdeauna că nu rămâne fără carte de citit, deci are la ea mereu o rezervă!
Spuneţi-mi, dragi sigheteni, când şi unde aţi mai întâlnit la cineva o asemenea sete de lectură? Citeşte şi de pe telefon când e cazul!
Alinei i-a plăcut să citească de când era mică. Văd că frumosul obicei, o raritate a zilelor noastre, i-a rămas neatins, ba aş zice că a crescut odată cu ea. Colegele îi aduc cărţi şi Alina le citeşte. Nici acasă nu stă prea mult să aleagă între televizor şi carte. Citeşte, citeşte mereu. Va veni însă o vreme când îşi va spune şi ea, cum a făcut Frank Zappa: „Atât de multe cărți și atât de puțin timp”…
După admirabilul mod cum îşi trăieşte viaţa, sunt sigur că Alina a înţeles că „Nu există prieten mai loial decât cărțile.“ (Ernest Hemingway)
Cu cărţile citite, Alina ar putea umple o mare bibliotecă, pe care cineva o definea ca fiind „infinitul sub un acoperiş”.
Iată, de la Alina am învăţat că acoperişul unei biblioteci fără de sfârşit poate fi şi cerul liber!
Viaţa… e frumoasă! Mulţumesc, Alina!
Horia Picu
Adaugă comentariu