Actualitate Știri

Întâlnirea anuală a supraviețuitorilor „lotului Vișovan”

image_printPrinteaza

La Sighetu Marmației, ca în fiecare an la 29 august, a avut loc ieri întâlnirea anuală a supraviețuitorilor „lotului Vișovan”, tinerii din Maramureș arestați în 1948, elevi și studenți, trecuți cu toții prin ani mulți de temniță comunistă.

După participarea la liturghia pelerinilor conduși de preoții catolici din „Congregația Don Orione” celebrată pe celularul închisorii – Memorial, în cadrul căreia a luat cuvântul domnul Nistor Man, seniorii și urmașii lor au urcat în celula 74 (unde fuseseră „cazați” în iarna ’48 -’49) pentru un moment de rugăciune condus de părintele Marius Vișovan.

Alături de cei 3 membri prezenți ai „lotului Vișovan” – Ioan Ilban, Petru Codrea și Nistor Man, au mai fost prezenți foștii deținuti politici Vasile Măgurean (Baia Mare) și Melania Rițiu (București)

Cei 4 supraviețuitori (din cei 18 cât totaliza „lotul Vișovan”), ajunși la vârste venerabile sunt: Ioan Ilban (89 ani) și Petru Codrea (88 ani) – ambii cu domiciliul în Sighet, Ioan Dunca (87 ani) -Vișeu de Sus, și Nistor Man (90 ani) – Tg. Mureș.

În afara celor din „lotul Vișovan” mai sunt în viață 11 deținuți politici din Maramureșul istoric.

Salut, Sighet!

oferta-wise

5 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Domnul Ioan Dunca domiciliat la Viseu de Sus, este mai rar prezent la Sighet din motive de sanatate, dar continua lupta memoriei anticomuniste prin excelente articole si printr-o viata intensa de rugaciune ( este fiul preotului Ioan Dunca Joldea din Ieud, supranumit „sfantul Maramuresului”, 14 ani de detentie comunista )

    Membru al lotului Visovan, domnul Ioan Dunca a facut 11 ani de puscarie la Sighet, Cluj, Targsor, Canal, Satu Mare, Baia Mare , lagar Balta Brailei…

  • Tot mai putini, din ce in ce mai multi nu mai pot raspunde „prezent” la intalnire. Doi dintre ei nici nu s-au prezentat de loc, apoi pe rand, grupul s-a tot imputinat ; consecinte si o Lege a firii. Omagiu pentru cei plecati si felicitari si urari de sanatate, cu bucurii si impliniri, cu rezistenta mai departe, pentru putinii ramasi.
    Daca Domnu va hotara sa plece si ceilalti ramasi, pe rand dintre noi, ce va spune unul singur prezent acolo, intre Preacuviosii Parinti ? Cum mai sunt timpurile acestor lumi ! Oamenii se bucura, sunt fericiti, sufera ori se chinuie sau sunt chinuiti mult de altii, pentru credinta si dreptate si se plimba apoi dintr-o lume in alta, in flux continuu si masiv, asa cum se si vine pe aceaste taramuri !

    • Noi ne bucuram ca va avem inca printre noi !

      Iar varsta venerabila la care ati ajuns ( dupa atata suferinta ) arata ca Dumnezeu are un plan…are ceva de spus prin dumneavoastra !

oferta-wise